Asociația Română de Relații Publice a fost reprezentată de Viorica Roșca, Președinte ARRP și Alexandra Spiride Mihăilescu, Vicepreședinte ARRP, la ședința de Board a ICCO - International Communications Consultancy Organisation, care a avut loc săptămâna trecută la Istanbul. Reprezentanții a peste 30 de asociații profesionale naționale au participat la eveniment. Au fost prezentate rapoarte de activitate, evoluții din grupurile de lucru și au fost trasate direcții de activitate pentru perioada 2024-2025.
Ședința de Board a ICCO a fost organizată în marja ICCO Global Summit pe tema “Reputation. Relevance. Relationships.”, care a avut loc în data de 9-10 octombrie la Istanbul. Cu o prezență internațională importantă și participarea Consiliului European, PRovoke Media, Burson, Google, dar și a unor importanți directori de creație la nivel global, summit-ul a abordat strategii de comunicare cu mize mari, campanii inovatoare și rolul PR în stimularea responsabilității corporative.
”Apartenența la ICCO este foarte valoroasă pentru ARRP datorită accesului la cele mai bune practici, campanii, idei și mijloace de implementare oferite de profesioniști de talie mondială. Dar este timpul să punem și România pe harta acestei expertize și să facem parte din grupurile de lucru ale ICCO. Suntem o piață matură, avem rezultate, putem furniza relevanță”, a declarat Viorica Roșca, președinte ARRP si Public Affairs Officer, ROCKWOOL Romania.
„Suntem consecvenți în aderarea la standardele de practică internaționale, asimilarea inovației și aplicarea ghidurilor de etică în comunicare. Intâlnirile de Board ICCO aduc la masa de discuții experți cu mare experiență, care dezbat tendințe și provocări ale profesiei în piețele pe care le reprezintă prin asociațiile naționale. Este reconfortant să vedem că avem preocupări și direcții comune de lucru, pentru că prin acest networking putem face diferența și ne putem uni eforturile”, a declarat Alexandra Spiride Mihăilescu, membru în Boardul ARRP si vicepreședinte al agenției BDR Associates.
ARRP, care are un nou Consiliu Director din luna mai 2024, a lansat după alegerile interne invitația către profesioniștii de PR și comunicatorii din instituțiile publice sau private, ONG-uri, corporații de a se alătura asociației și de a deveni membri activi.
În acest moment ARRP este în pregătirea celei de-a doua ediții ”ARRP Regional Summit” care își propune să aprofundeze tema fake news și cum trebuie să răspundă profesioniștii de PR din diferite industrii noilor provocări date de inteligența artificială.
ARRP este membru ICCO din anul 2017 iar interacțiunea cu asociațiile naționale din lumea întreagă a oferit o perspectivă mai amplă asupra provocărilor cu care se confruntă industria PR la nivel global și a soluțiilor comune care pot fi implementate pe plan local.
Fondată în 1995, Asociația Română de Relații Publice a fost creată pentru a face familia comunicatorilor din România mai puternică. Astăzi, reunește atât specialiști redutabili, care au pus bazele acestei profesii în România, cât și tineri profesioniști, aflați la începutul carierei lor. Începând din 2012, Asociația și-a lărgit aria de cuprindere, invitând în rândurile sale nu doar comunicatori individuali, ci și firme și departamente de comunicare din companii și instituții, plecând de la convingerea că astfel forța sa va spori și interesele comunicatorilor vor fi servite mai bine.
Organizația Internațională de Consultanță în Comunicare (ICCO) este vocea consultanților de relații publice din întreaga lume. Organizația cuprinde 41 de asociații profesionale, reprezentând 82 de țări de pe glob: din Europa, Africa, Asia, Orientul Mijlociu, America și Australia. În mod colectiv, aceste asociații reprezintă peste 3.000 de firme de Relații Publice.
Membrii ICCO colaborează împreună pentru îmbunătățirea standardelor de calitate, abordarea problemelor etice, armonizarea practicilor profesionale de consultanță în PR și pentru a împărtăși cunoștințe relevante.