[Viața de freelancer] Oana Vasiliu: Oamenii încă nu înțeleg că dacă eu pot scrie un text în 30 de minute, se datorează celor 15 ani de jurnalism și a unor mii de alte texte scrise

Anii fără pauze sau vacanțe care au culminat cu epuizare și probleme de sănătate au determinat-o pe Oana Vasiliu, jurnalist și creative writer, să ia calea freelancingului.

Nici acum nu-și ia foarte multe pauze, povestește Oana, însă are libertatea să-și stabilească volumul de muncă și programul și să facă și lucruri pentru suflet. Tranziția spre freelancing nu a fost dificilă, însă a existat o luptă interioară între omul care dorea să-și urmeze pasiunile și cel constrâns de responsabilități.

Deși are deja câțiva ani de freelancing în spate, Oana spune că mai are de lucrat la brandul personal și la sindromul impostorului. A învățat totuși să-și valorifice munca, să depășească auto-critica și să-și urmeze drumul cu ambiție, deși uneori e anevoios.

Despre începuturi, provocări, lecții, dar și a învăța să ai încredere și să ceri ajutor, mai jos.

Începuturi în freelancing

Încă de la 20 de ani, am avut mai multe proiecte în paralel, inclusiv în zona de voluntariat, ceea ce mi-a ușurat destul de mult alegerea pentru a deveni freelancer cu acte. Pe scurt, decizia de a pleca la drum pe cont propriu a fost în urma unei perioade extrem de intense de doi ani, fără pauze sau vacanțe reale, timp în care am reușit să țin un burnout pe picioare, până când mi s-a infectat un punct lângă ochi și a trebuit să mă operez de urgență. Operația a fost făcută de un amic din liceu, care – pe masa de operație fiind, m-a întrebat cine îmi ridică statuie pentru toate orele de muncă pe care le investesc. Acela a fost declick-ul. Mi-am dat demisia și am păstrat doar un proiect de jurnalism, firul roșu care îmi ține încă mințile în acel acasă profesional. Visam la un sabatic, însă s-a arătat imediat o altă oportunitate pe care nu am știut s-o refuz, așadar mi-am luat și mai multă muncă într-un context și mai necunoscut – pentru care îmi trebuia o formă juridică nouă. Și astfel am ajuns freelancer cu acte.

Viața dinainte de freelancing

Sincer, nu mi se par mari diferențe pentru că tot timpul am avut multe proiecte în paralel. Singura diferență notabilă este partea de contabilitate și taxele pentru stat. Cât privește timpul liber – eu de profesie sunt jurnalist, ceea ce îmi scurtează foarte mult din timpul liber, pentru că oriunde merg și orice fac, îmi colcăie capul de posibile subiecte și unghiuri de abordare. Nu e chiar distractiv, dar așa arată ultimii mei 15 ani, așadar nu prea mai știu cum este altfel.

Tranziția către freelancing

Realitatea este că mă număr printre oamenii norocoși, care avea niște economii când s-a hotărât să își dea demisia, așadar tranziția nu a fost atât de complicată. Mai mult, am avut perioade destul de lungi de proiecte constante, care mi-au oferit o oarecare stabilitate. Pe de altă parte, profesional funcționez foarte bine dacă am niște obiective care includ parte financiară, ceea ce mă motivează suficient de tare să turez motoarele.

Însă cea mai grea parte mi se pare în continuare să îmi „vând” serviciile de freelancer. Deși tot reiau anual un curs de mitul impostorului, mi se pare foarte greu să mă conving pe mine să fac new business – mi se pare că nu sunt suficient de competitivă cu oferta de pe piață, însă mai prind curaj când văd ce gogomănii apar în sfera de comunicare și PR. De altfel, majoritatea proiectelor vin prin referințe sau mai anunț eu câteodată că îmi caut noi proiecte sau provocări. Am și povestit pe blog despre primul an de freelancing, unde îmi pare că am cam rezumat tot, și acum că am recitit.

Tot greu mi se pare să trimit notificări pentru plata facturilor – pentru unele proiecte am renunțat deja, câteodată în viață mai și pierzi, deși pui mult suflet și lași lucrurile în ordine înainte să pleci. Când sunt nevoită să dau astfel de remindere, mă întreb mereu oare de ce sunt oamenii atât de egoiști și îți desconsideră munca, mai ales că facturez după ce am livrat materialele, nu înainte. Însă mai cred că există pe undeva prin univers o balanță și lucrurile se re-echilibrează cumva, mai devreme sau mai târziu.

Prejudecăți și provocări

Cea mai mare provocare a fost să înțeleg circuitul banilor și rolul contabilei, urmată apoi de aspectele cu privire la forma juridică, dacă SRL sau PFA. Am încercat o minimală documentare pe internet, apoi am pus mâna pe telefon și am început să întreb oameni pe care îi știam în situații similare – puterea rețelei.

Cât privește prejudecățile, au fost și sunt în continuare tot niște bariere pe care mi le autoimpun, majoritatea legate de limite și aspecte financiare. Sunt proiecte unde știu să mă valorizez foarte bine, și sunt proiecte în care mă las „muncită” pe o cotație infimă.

Greșeli și lecții

Cred că principala greșeală a fost că n-am avut nicio strategie de personal branding cu privire la noua poziție de freelancing – situație în care mă regăsesc pe alocuri și acum. De fiecare dată, mă simt ca în povestea cu cizmarul și ciubotele – fac lucruri foarte faine pentru ceilalți, dar mai puțin pentru mine.

Însă cea mai importantă lecție învățată a fost să-mi valorific anii de muncă, de cercetare și de scriitură, plus toate proiectele și situațiile de criză pe care le-am gestionat. Este foarte greu, mai ales când tronează încă la mine-n viață mitul impostorului, după cum am mai spus, însă nu imposibil. Când trimit cotații sau oferte pentru diferite proiecte, înainte să dau send email-ului respectiv, îmi amintesc cât de mult muncesc ca să fiu aici și că merit să valorific tot efortul și cunoștințele de care dispun. E un proces care încă continuă.

Din perspectiva personală, inițial nu aveam nicio așteptare legată de viața de freelancer. Nu eram familiarizată cu lumea freelancing-ului și nici nu înțelegeam cu adevărat implicațiile acestei alegeri. Singurul meu scop era să am o pauză, pentru că sufeream de burnout. Cu toate acestea, într-o zi am primit o ofertă pentru un proiect care s-a conectat instantaneu cu pasiunile mele și mi-am dorit să demonstrez că sunt capabilă să fac față oricărei provocări, mai ales că acest proiect se intersecta cu o chestiune care mă preocupase de ceva vreme. Cu toate acestea, am învățat că atunci când nu te odihnești suficient și îți asumi mai mult decât poți gestiona, riscul de a omite anumite detalii este foarte mare, așa cum spune și vechiul proverb românesc, „să nu-ți pui toate ouăle în același coș”.

O perioadă am fost foarte critică cu mine însămi pentru că nu am fost mai atentă, pentru că nu am fost mai precaută și pentru că nu am luat decizii mai bine informate. Apoi, am simțit dezamăgire în legătură cu abilitățile mele în domeniul în care activam. Într-un alt moment, am luat în considerare serios ideea de a-mi schimba direcția profesională, dar nu aveam nicio idee precisă despre cum să procedez. Cu timpul, am ajuns să cred că experiența din primul an de freelancing a presupus o luptă interioară puternică între două versiuni ale mele - omul visător, care dorea să-și urmeze pasiunile, și omul responsabil, care avea obligații financiare, programări la medic și multe alte chestiuni neprevăzute.

Programul de freelancer

Funcționez după liste de to do-uri, folosind în principal regula 80:20. Sunt o persoană care se trezește foarte de dimineață, are o rutină minimală, și se apucă de treabă. În general, la 06.30-07.00 sunt deja la birou, lucrez. Mă ajută mult partea de dimineață pentru că pot pune în ordine și prioritiza chestiunile care ocupă mai multă atenție sau cercetare. Ca la toată lumea, după 09.00 începe cu adevărat ziua – notificările, telefoanele, întâlnirile, ceea ce scade incredibil din focusul propriu-zis. De obicei, îmi iau o pauză la prânz – cam de două ore, și mai lucrez o sesiune până spre ora 18.00-19.00, dacă am în agendă vreun eveniment la care să particip, sau până spre 20.00-21.00, dacă nu am planificat nimic.

Pauze

N-am încă o relație cu pauza și n-am mai fost într-o vacanță reală de atât de mult timp, încât nici nu-mi mai amintesc exact. Însă ce fac este să balansez volumele de muncă – dacă am zile în care mă apucă 12-14 ore la birou, a doua zi o să fie cu slow morning sau easy day, făcând lucruri pentru suflet. Tot o caracteristică a programului meu este și sâmbăta liberă – în timp ce duminica prefer să mă trezesc devreme și să lucrez până după prânz în tihnă toate lucrurile pe care nu le-am terminat în timpul săptămânii, să mai citesc lucruri pentru suflet și să îmi fac și mai multe liste cu lucrurile pe care mi le doresc.

Clienții

În general, majoritatea proiectelor vin prin recomandare. Sunt Săgetător, așadar cel mai mult îmi plac provocările, iar dacă refuz proiecte, cel mai probabil nu au componenta de etică la care țin foarte mult. Pentru mine, este foarte important ca asocierea mea cu un proiect să aibă sens cu toate lucrurile pe care le-am făcut până atunci, și să aduc plus valoare. Cel mai tare mă ajută background-ul jurnalistic, pentru că știu să fac și cercetare, dar și să pun întrebări, și ajungem în niște puncte foarte interesante despre cum și ce are nevoie proiectul respectiv de la mine.

Problemele încep de la punctul de implementare, pentru că apar mereu noi și noi straturi. Am învățat cu greu să accept că fiecare client știe mai bine ce să facă pentru afacerea sa, deși recomandările mele sunt altele.

Totodată, am o doză de realism destul de avansată, în sensul în care nu am cheltuit niciodată bugete nejustificat și nu am cerut bani nelimitați pentru campanii, și nici nu am tarifat lucruri din burtă – cum știu că se practică, doar ca să meargă lucrurile. Cred foarte tare în onestitate, și proiectele de care m-am despărțit, am spus că nu mă mai regăsesc. Când efectiv nu mai simți că e locul tău acolo sau că nu mai aduci plus valoare, mi se pare onest să spui aceste lucruri și să strângi mâna amical, lăsând totodată loc de bună ziua.

Locuri de lucru preferate

Pentru că am acest ritm haotic și fără pauze, mă montez destul de repede să lucrez de oriunde există priză și conexiune la internet. Provocările vin când ceva nu merge – de obicei, internetul. Însă în ultima vreme, am observat că nu mai pot să lucrez din locuri aglomerate sau unde este muzica tare, și îmi pierd focusul destul de rapid dacă trebuie să scriu ceva într-un spațiu unde vorbesc mulți oameni. Pe social media postez des #biroulmobil – ceea ce sper să ce citește ca „Oana e iar plecată – dar nu se poate bucura de locul respectiv pentru că are de lucru”.

Totodată, mi se pare că Bucureștiul a devenit complet neprietenos cu oamenii care lucrează de oriunde, unde aproape toate locurile drăguțe au notificări cu privire la orarul pentru lucrat acolo sau că n-ai voie cu laptopul, ceea ce mă enervează teribil. Înțeleg pe de altă parte și provocarea lor, că oamenii stau ore în șir la o masă pe care o țin ocupată cu o cafea sau o apă, dar cred că se poate rezolva cu un client service drăguț și smart și această parte.

Cât privește biroul de acasă, am simțit nevoia să integrez în spațiu un birou fizic, ca să delimitez momentele zilei – și să îi ofer și spatelui meu puțină atenție. Când sunt acasă, îmi impun să lucrez doar de la birou, ca să păstrez cât de cât lucrurile sub control din punct de vedere al timpului petrecut în fața calculatorului.

Ce zic alții

Cumva, n-a fost nevoie de explicații pentru că toată lumea mea apropiată știa deja că jonglez cu multe proiecte în același timp, așadar doar contabilitatea și taxele pentru stat au intervenit în ecuație.

Brandul personal

Sunt încă conectată cu domeniul jurnalismului și mă simt privilegiată să am o experiență de 12 ani la aceeași publicație, la care se adaugă foarte multe alte proiecte conexe de comunicare, PR, marketing și sustenabilitate, majoritatea din sfera de LoveBrands, iar acest portofoliu practic susține și întreține brandul personal. Din toate aceste proiecte, oamenii pot lega o față cu nume de campanii remarcabile sau proiecte care i-au impresionat și i-au captivat.

Însă ceea ce simt că lipsește și încă nu m-am apucat de treabă este acea parte de strategie a brandului personal – un obiectiv pe care îl am pe listă de vreo doi ani, însă încă nu m-am apucat de lucru.

Planuri, visuri, guilty pleasures

Guilty pleasure este programul în sine și faptul că pot începe lucrul dimineața mai târziu, să stau la un prânz mai lung, sau să vizitez un muzeu fix în mijlocul săptămânii. Cât privește visurile, mă minunez încă de cât de ambițioasă sunt, deși resursele mele sunt relativ limitate. Și cu cât îmi propun lucruri mai concrete și muncesc mai mult pentru ele, cu atât simt o satisfacție că sunt pe drumul cel bun – care deseori e lung, anevoios și greu, însă e al meu și merg mai departe.

Freelancingul în România, și nu numai

Post-pandemie, mi s-a părut că din ce în ce mai mulți cunoscuți s-au întors la joburi full-time, pentru siguranță și stabilitate, ceea ce a pus și pune încă destul de multă presiune pe mine. Pe de altă parte, am întâlnit și lucrez cu o serie de antreprenori care înțeleg valoarea unui freelancer – profesionalismul, faptul că l-ai ales pentru că poate livra ceea ce ai tu nevoie, faptul că este o resursă valoroasă de care depinde de tine cum o exploatezi, astfel încât să poți ajunge la next level.

Minusurile mi se par în continuare legate de limite și orarul efectiv de lucru – oamenii încă nu înțeleg că dacă eu pot scrie un text în 30 de minute, se datorează faptului că am 15 ani de jurnalism și niște zeci de mii de alte texte scrise, cum nu înțeleg neapărat că nu poți livra astăzi pentru acum ceva, pentru că cel mai probabil, ai altele programate.

Sfat pentru viitori freelanceri

Exact ce îmi spun și mie când nu îmi ies lucrurile sau am o perioadă cu mai puține proiecte: ai încredere în tine, vorbește cu oamenii din rețeaua ta, cere ajutorul.