Dă la o parte gălăgia, obscenitatea, praful, indecența și cotidianul României. Întreabă-te: cine suntem noi, de fapt? Și, mai ales, de ce suntem așa? Ce ne-a făcut așa și ce ne-ar putea schimba? Și dacă n-ai răspunsuri, caută-le în Romanias. E cadoul acela prin care voiai să îți impresionezi prietenii din străinătate, prin care voiai să te exprimi, dar nu îl aveai la îndemână. De fapt, e mai mult decât atât.
Vorbim de un proiect compus din esee literare și fotografice, care ne aduce aminte de unde venim, ai cui suntem, și ce înseamnă de fapt să fii român. Aparține fundatiei Eidos și Magnum Photos. Artiștii au fost îndrumați de Florian Ebner, curator șef de fotografie la Centrul Pompidou.
Mai multe ţări, mai multe realităţi par a exista sau coexista în interiorul României în mod simultan, la fel ca în multe din ţările Europei de Est.
Pentru prima oară în 72 de ani, Magnum Photos a ales să lucreze cu un fotograf care nu face parte din organizație. Cristian Movilă, fondator Eidos, este un artist ale cărui fotografii au fost publicate în The New York Times, TIME și National Geographic. Am discutat cu el despre Romanias, dar și despre cariera lui, fundația Eidos și proiectele sale, Unfinished Dreams sau The Unfinished Festival.
Primele fotografii
Există un moment, când unchiul meu a venit să o viziteze pe sora lui, bunica mea, care era pe patul de moarte. Locuia în Paris, și a vrut să o vadă pentru ultima oară. Apoi, a trebuit să plece înapoi, și prin pură întâmplare, a uitat în urmă aparatul foto. Așa am început să fac fotografii, cu camera lui, culmea... la înmormântarea bunicii mele. Probabil voiam să-mi aduc aminte, era un sfârșit de lume pentru mine, eram her favorite nephew și singurul băiat.
Cauze sociale
Sunt foarte interesat de zonele unde simt că pot să am un impact social prin ceea ce fac. Sunt curios din fire și cred că prin ce am ales să fac ca job, pot eu să-mi răspund unor întrebări interioare, asta indiferent de format, că e fotografie, video... La început a fost chiar o pură întâmplare, imediat după un workshop la care am luat parte în Ierusalim, am plecat în Gaza Strip și de acolo totul cumva s-a întâmplat... Am ajuns acolo prin cineva care a însemnat enorm pentru cariera mea, Alexandra Boulat, care din păcate nu mai e printre noi.
Am încercat și încerc ca prin tot ce fac să îi “transport” pe cei care ajung să privească imaginile mele, fie în media sau într-un muzeu/galerie, acolo unde s-au întâmplat poveștile celor din imagini.
Unfinished Dreams
Unfinished Dreams a început în spitalul Marie Curie. Timp de aproape doi ani și mai bine am lucrat, fără să mă gândesc neapărat la un rezultat. Am fost atras de povestea copiilor din spital, implicându-mă foarte mult în tot ce se întampla acolo. Mă bucur să văd că ce am început atunci, acum sunt alții care continuă la o scară mult mai mare.
Fundația Eidos
Imediat după ce am terminat povestea cu Unfinished Dreams, împreună cu Mihnea Constantinescu, în memoria cui e și albumul ROMANIAS, am fondat Eidos Foundation.
Alături, chiar de la început, a fost și un foarte bun prieten, Steven van Groningen, care a crezut de la bun început în toate ideile mele. Am căutat timp îndelungat să găsesc un nume care să simbolizeze ideea fundatiei și, până la urmă, numele a venit de la un profesor de greacă veche, eidos, care înseamnă forma ideilor, plecând de la întrebarea cum putem construi un centru cultural sau o platformă prin care putem face un altfel de evenimente pentru comunitatea din România.
În 2012 am reușit să readucem expoziția Worldpress Photo la noi, în 2017 am creat festivalul UNFINISHED, o experiență multidisciplinară internațională, cu invitați din peste 60 de țări, iar anul acesta am lansat albumul ROMANIAS, cu Magnum Photos, fotografi de renume mondial au fost alături de noi pentru a crea o radiografie a României actuale și un instrument de promovare și prezentare a acestei țări.
Dificultăți
În fiecare an credem că o să fie mai ușor, dar pare mai greu. Majoritatea visurilor, chiar dacă la început par aproape imposibile, cumva, dacă reușești să găsești acei oameni care pot să creadă în ele, împreună veți reuși să le îndepliniți.
Anul trecut am avut plăcerea să-l avem și pe Alfredo Jaar parte din UNFINSHED, care are o lucrare deja celebră și care mă împinge în fiecare zi : “I can't go on, I will go on”.
The Unfinished Festival
Totul a plecat de la ceva foarte personal. De la o întrebare destul de simplă. Care este valoarea celorlalți în viața noastră? În familie, societate, companie, luăm atât de des for granted ce fac ceilalți pentru noi sau pentru comunitate și cumva asta vrea UNFINISHED, să pună la un loc oameni din tot felul de domenii, backgrounds, și să uite pentru 4 zile de KPIs, de target sau altfel de bariere, și să împărtășească momente poate unice vorbind cu ceilalți.
Dacă oamenii cei mai buni, dacă cei cu experiență, cu viziune, oamenii care cu adevărat au ceva de zis în domeniile lor, s-ar aduna în același loc, sub aceeași platformă, nu există problemă să nu poată fi rezolvată. Totul e să vrei și mai ales să crezi. Dar trebuie să creezi un timp și un loc, pentru astfel de oameni. Să-i introduci lumii împreună, nu separat.
Imaginează-ți că, pentru câteva zile, rutina se oprește și există un loc unde poți să vii și să contemplezi artă sau să meditezi, să asculți un antreprenor de succes, un arhitect vizionar, un psihoterapeut ca Esther Perel, care a revoluționat felul în care oamenii înțeleg relațiile sau să interacționezi cu oameni care și-au dedicat viața schimbării lumii. Asta e, de fapt, UNFINISHED. O parte e festival. O parte e arta. O parte, doar experiență de cunoaștere. Indiferent cine ești, conduci o companie de mii de angajați, ești artist sau filosof, în Unfinished ești egal.
Echipa
Munca din spate e un colos mai ales că suntem o echipa foarte mică și împărțită aproape pe toate continentele. De la București, Paris, New York, am reușit cumva să lucrăm 24/7, folosindu-ne chiar de dezavantajul faptului că nu suntem in the same location și mai ales, pe fusuri orare diferite.
Ce contează foarte mult a fost că am reușit cumva să “virusez” fiecare membru al echipei cu UNFINISHED virus și tot așa și pe cei care au crezut în noi și ne-au susținut ca branduri. Nu e deloc ușor să “vinzi” un vis și totodată să le spui clar că nu este vorba de un eveniment clasic, ci să-i inviți la crearea unei comunități, și nu îmi e deloc frică să spun - unei comunități a viitorului.
Am fost sincer uimit să citesc câteva din sutele de mesaje împărtășite în comunitatea noastră (closed group pe Facebook) de la cei care au luat parte în UNFINISHED 2019, care sunt total transformați de momentele trăite în festival. Oameni care au venit din peste 62 de țări pentru a lua parte la ceva ce somehow, pentru fiecare, e unic. Nimic nu s-ar fi putut face, fără echipa care a fost alături de mine: Capucine Gros, Ramona Todoca, Evelin Bunduri, Alexandra Caciur, Aniela Ban, Silvia Floareș, Alina Neagu, Vlad Balaceanu, Ella Marder, Șerban Porupca, Florin Nicolae.
Selecția
Modul prin care alegem participanții este un proces special în care am investit mult timp și resurse. (la început nici măcar echipa mea nu a crezut în acest sistem). Pentru noi, cei din public au aceeași valoare ca cei de pe scena; tocmai din acest motiv am venit cu ideea de a selecta și de a încerca să găsim prin această aplicație, cei mai buni reprezentanți ai mai multor discipline, care ne-au înțeles misiunea și pot fi activi în comunitatea pe care o construim. Acum suntem mândri să spunem că am atras atenția internațional și am intrat în radarul celor mai mari platforme de social media care ne-au propus to go global (aici povestim noi poate chiar la începutul lui 2020, cu mai multe detalii).
Formula “Unfinished”
UNFINISHED pleacă de la o observație simplă. Ideile cu adevărat importante pentru o comunitate, o societate, pentru viitor, au toate ceva în comun. Îți dau curaj să crezi în alte idei, care vin după ele. Și ce vine după ele, iarăși, creează spațiu pentru mai târziu. Nu se termină niciodată. E ca o spirală.
Visul, viziunea mea despre UNFINISHED este că, de fapt, totul e neterminat, chiar și lucrurile care par imposibile. Noi facem unele probleme să fie complicate, pentru că gândim pas cu pas, soluție după soluție, în loc să aducem pur și simplu cei mai buni oameni la ceea ce fac și să-i lăsăm să lucreze împreună. Am eu o vorbă, când dăm de greu, ZOOM OUT, ca să poți vedea soluția cea mai bună. Doar o astfel de societate poate să urce umanitatea.
Proiectul Romanias
Acum un an jumătate, împreună cu Magnum Photos, ne-am hotărât să facem un RMN al României de astăzi. Mi-am dorit foarte mult să arătăm, cât de diversă, frumoasă, vibrantă e țara asta. România e și veche, dar și tânără. Are suflet. Are viață. Are viitor. Eu cred în România.
Trăim vremuri foarte interesante și cred că dacă îți dorești și crezi în ceea ce vrei să faci, în modul prin care vrei să-ți lași amprenta în comunitatea de unde faci parte, chiar cred că în România poți face ceva care să aibă impact, atât local, cât și internațional.
Romanias nu e o carte ușor de digerat neapărat; poate, e o carte de artă, în care sunt implicate probabil cele mai mari nume din fotografia de reportaj, dar surprinde niște adevăruri adânci, și dă-ți seama că adevărurile acestea sunt cu atât mai adânci cu cât se văd prin ochii unor fotografi de talie, de anvergură mondială, cum e Paolo Pellegrin, cum e Alec Soth, unii care poate au descoperit România pentru prima oară.
Ce este unic, este faptul ca pentru prima dată în istoria Magnum de 72 de ani, au hotărât să facă un proiect cu un ”non-Magnum” photographer. Am îndrăznit să propunem o colaborare cu, poate, unul din cei mai mari curatori de fotografie. La început, chiar și cei de la Magnum nu au dat prea multe șanse, dar în urma unui simplu email în care povesteam visul nostru și ideea cărții, ni s-a alăturat Florian Ebner, curatorul șef al departamentului de fotografie de la Centrul Pompidou, Paris, care a fost “dirijorul” a ceea ce înseamnă acum ROMANIAS, de la concept, teme, content, până la expoziție.
Promovarea
Am avut expoziția de la București de la Muzeul de Artă, urmeaza Cluj, Timișoara, apoi un tur internațional. Ne dorim ca oamenii să interacționeze cu fotografiile făcute, cu textele de autor, să simtă alături de noi revelația Româniilor pe care le-am capturat în imagine și text.
Optica asupra României
Fiecare fotograf a avut o tema data de curator; eu personal a trebuit să răspund unei întrebări „Where are we coming from” (nu geografic, ci filosofic), si acum sper doar, că m-am apropiat cumva de o idee.
În tot eseul meu fotografic, și în colaborarea cu Gabriel (n.r. Gabriel Diaconu, psihiatru), am stat să disecăm, la propriu, acele lucruri, acele valori care ne definesc ca popor. Care sunt semințele pentru viitor, ce am păstrat de la părinți, de la bunici, ce contează cu adevărat pentru România de acum înainte?
Mi se pare că ne concentrăm, mulți dintre noi, românii, pe lucruri care nu au valoare decât pe termen scurt. Dar ia, spre exemplu, valorile care transcend timpul. Felul în care ne adunăm împreună la masă, felul în care vorbim despre viață, despre moarte, despre iubire, despre prietenie, despre vise...
România are o poveste fascinantă, și dacă umbli prin ea, descoperi atâta bogăție, diversitate, locuri și povești care merită spuse, merită date mai departe. Și noi avem o datorie, o obligație, să documentăm și altceva decât problemele de zi cu zi, partea aia care, de fapt, ne aduce aminte de unde venim, ai cui suntem, și ce înseamnă de fapt să fii român.
