Persil, una dintre cele mai iubite mărci de detergent din România, a fost din nou în mijlocul distracției la festivalul Electric Castle, menținând promisiunea de brand „Deep Clean. Deep Fun”. Timp de cinci zile, participanții la festival au avut parte de experiențe de neuitat, îmbinând distracția și curățenia în stilul caracteristic Persil.
Persil Washclub: Epicentrul distracției
Persil Washclub a fost, pentru al doilea an consecutiv, locul unde magia s-a întâmplat! Acest spațiu a devenit rapid un epicentru al distracției la Electric Castle, atrăgând mii de festivalieri dornici să se bucure de experiențe inedite și pline de energie.
Participanții au fost invitați să se distreze în piscina cu bile și să danseze până în zori pe ritmuri electrizante în cadrul petrecerilor cu spuma. Voia bună, relaxarea, premiile și joaca printre baloane de săpun au fost nelipsite pe durata întregului festival.
„Spuma este una dintre componentele definitorii în momentul în care ne gândim la un detergent. În activarea Persil, aceasta a fost transformată într-un element central, captivant (atât prin petrecerile cu spumă, cât și vizual, prin modul în care au arătat bilele din piscină). Astfel, Persil a reușit să își aducă în prim plan beneficiile într-un mod distractiv și memorabil, iar festivalierii au intercționat natural cu brand-ul. Publicul atras a fost unul divers: pe timpul zilei locul a fost vizitat predominant de familii cu copii, iar seara totul se transforma într-un ring de dans, atrăgând persoanele care se aflau la scena din apropiere”, a declarat Carmen Odoroagă-Barbu, Brand Manager Persil.
Laundromatul Persil: Curățare la superlativ pentru cei 18.000 de participanți
În zona de camping, care a găzduit aproximativ 18.000 de participanți, Laundromatul Persil a continuat tradiția de a oferi servicii gratuite de spălare a hainelor, asigurându-se că festivalierii se pot concentra doar pe distracție și pe crearea de amintiri de neuitat, fără să se preocupe de hainele murdare.
„Aproximativ 1500 kg de haine au fost spălate cu Persil la ediția din acest an. Participanții au fost extrem de încântați de această soluție la îndemână și fără costuri.
Acest proiect ne-a arătat că, dincolo de audiența atinsă la un festival și alte calcule sofisticate de engagement, cel mai eficient instrument de a măsura rezultatele unei activări sunt, în acest caz... kilogramele,” a declarat Luiza Dinu, Account Manager Agenția Godmother.
Persil a demonstrat din nou că distracția și curățenia merg mână în mână la Electric Castle!
Credits:
Echipa implicată în proiect din partea Henkel România:
Carmen Odoroagă-Barbu – Brand Manager
Constantin Vasile – Head of Marketing
Echipa implicată în proiect din partea Godmother:
Concept activare – Rareș Antemir – Copywriter, Gabi Niculae – Art Director, Claudiu Halmagean – Art Director.
Client management & coordonare proiect – Cornel Tatoiu - Account Director, Luiza Dinu - Account Manager, Alina Căpraru - Account Executive
Translatarea în realitatea din teren coordonată de Cornel Tatoiu – Account Director și Ionuț Chiru – BTL Specialist
Rename Advertising pentru solutia de productie si parte din implementare
PERSIL. OFERI MEREU TOT CE AI MAI BUN.
Atunci cand faci ceva important pentru tine, Întotdeauna oferi tot ce ai mai bun – inclusiv când speli rufele. Pentru ca tu nu te mulțumești cu “oarecum” curat pentru tine și cei dragi ție – hainele trebuie să fie curate în profunzime. Nu toată lumea observă aceste detalii, însă tu vei ști.
La Persil, împărtășim pasiunea pentru înaltă calitate. De aceea îmbunătățim neîncetat produsele Persil și folosim cele mai avansate tehnologii pentru a oferi curățare în profunzime și prospețime pentru hainele și pentru mașina de spălat.
Noi știm că dai tot ce ai mai bun de fiecare dată, și noi la fel.