Clujul, orașul unde IQOS continuă seria evenimentelor aniversare Together X

Clujul, orașul unde IQOS continuă seria evenimentelor aniversare Together X

Evenimentul aniversar a celebrat spiritul IQOS printr-un festival al simțurilor dedicat comunității. Toate simțurile au fost activate într-o simfonie de mișcări și culori al cărei punct culminant a fost momentul special al evenimentului, semnat de Sadeck Waff. Dansator și coregraf francez, care a colaborat cu cele mai importante nume din industria muzicală, a dus armonia mișcării la un nou nivel împreună cu o trupă de patruzeci de dansatori.

Evenimentul aniversar a avut la bază un concept creativ surprinzător, în care membrii comunității au contribut la crearea scenariului. Astfel, ei au fost cei care, cu ajutorul tehnologiei, au decis elementele cele mai importante ale evenimentului, precum interacțiunile și scenografia. De la galeria interacțiunii cu membrii comunității, până la oaza senzorială și colțul care invită la exprimarea creativității într-un spațiu comun, sărbătoarea IQOS a fost o invitație la conectare. Individual sau împreună, fiecare dintre experiențele așezate pe harta evenimentului au reprezentat o ocazie de a contribui la energia unui univers în care totul e posibil.

În ultimii 10 ani, de când s-a lansat, IQOS a oferit utilizatorilor produselor brandului experienţe reale şi virtuale prin intermediul evenimentelor organizate offline şi a platformei online IQOS Club. Aici, fiecare membru poate să găsească activități care îl reprezintă, să își personalizeze profilul așa cum își dorește și să interacționeze cu alți membri ce împărtășesc experiențe şi valori comune.

Călătoria către un viitor fără fum continuă, iar aniversarea a 10 ani de IQOS şi experienţele oferite membrilor comunităţii reprezintă un moment cheie din această călătorie şi promisiune pe care brandul o face pentru viitor.

Material susținut de IQOS.
IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Oameni

Sectiune

Dictionar



Branded


Related