Educația media joacă un rol esențial în viața de zi cu zi pentru că ne ajută să ne antrenăm curiozitatea, să ne conștientizăm biasurile și să facem distincția între diferite categorii de informații și surse, spune Adriana Trocea, Manager comunicare, brand și fundraising la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).
Laboratorul de educație media a apărut ca o platformă care facilitează această disciplină uneori ignorată, dar necesară. Lansat în 2022, podcastul CJI a ajuns la al doilea sezon și abordează teme precum libertatea de exprimare, ecosistemul mass-media, deepfakes sau importanța presei în democrație.