[Noii jurnaliști] Carla Lunguți: Ar trebui să le dăm tinerilor un minim de know-how, însă să le oferim libertatea să facă jurnalism despre ce trăiesc ei

Și-a început cariera în redacția Decât o Revistă, și spune că a fost norocoasă să lucreze într-un loc unde existau discuții despre misiune, valori, public și echipă. Deși a avut roluri conexe jurnalismului, acum îl explorează și pe cel de repoter. Carla Lunguți a documentat și publicat recent o serie de materiale despre problemele de la instituția de învățământ pe care a absolvit-o – Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București.

Carla crede că textele au fost primite bine de foștii profesori și de studenți și că, cel mai important, simte că a reprezentat lucrurile într-un mod echilibrat. Va continua seria de articole pe această temă și jonglează în continuare și cu alte roluri. Nu știe sigur ce vrea să facă pe termen lung, însă își dă timp să exploreze.

Experiența de până acum îi spune că redacțiile autohtone au nevoie de roluri conexe jurnalismului – management, project management, fundraising etc. – dar că nu există infrastructura necesară să crească astfel de profesioniști. De asemenea, jurnalistul în sine are nevoie de noi skill-uri pe care momentan cu greu le poate învăța în facultate sau chiar în practică.

Mai multe despre cum se vede meseria din perspectiva unei tinere jurnaliste care își dorește să facă totul cu grijă pentru oameni și pentru cititori, mai jos.

Începuturile în jurnalism

Am dat la Facultatea de Jurnalism din București (FJSC) în 2014, imediat după liceu. Tocmai renunțasem la ideea de merge la Psihologie și îmi plăcea mult emisiunea România, te iubesc

la care mă uitam în fiecare duminică. M-a făcut să mă gândesc că mi-ar plăcea să fac investigație, să arăt neregulile din instituții și să schimb sisteme.

Teorie și practică

Facultatea îți oferă oportunitatea să cunoști mai ușor oameni din profesie cu care poate altfel te-ai întâlni mai greu. Altfel, cred că poți face meseria asta și dacă ai absolvit Sociologie, Antropologie sau orice altceva. Eu m-am format și am crescut în redacția DoR – locul în care am lucrat timp de șase ani. Acolo am învățat cum arată un proces de documentare, că e nenegociabil să scrii corect numele oamenilor, vârsta, numele instituțiilor. Am învățat un standard pe care îl iau cu mine indiferent de munca pe care o fac.

Legat de teorie vs practică eu cred că practica e cea mai importantă. Ai nevoie de exercițiu constant ca să nu te mai sperie să dai un telefon, să pui o întrebare mai grea, să scrii mai repede, mai clar, mai scurt. Însă cred mult și în teorie. Cred că atunci când vine vorba de scris e puțin talent și mult meșteșug. Iar meșteșugul se învață din cărți, din cum au făcut alții, din încercat tot felul de structuri, din citit.

Reporter la Facultatea de Jurnalism

Am absolvit în 2017, dar simt că într-un fel nu m-am îndepărtat niciodată de facultate pentru că am cunoscut în fiecare an studenți cu care am lucrat, au scris pentru DoR sau au fost voluntari la evenimentele noastre. Am trăit printre ei, am auzit ce și-ar dori să schimbe, ce ar vrea să se îmbunătățească. Într-o formă și datorită lor am început să documentez seria asta de articole. Mi-au dat curaj să cred că prin munca mea, pot ajuta la o schimbare a sistemului pentru generațiile viitoare.

Textele au fost primite tare bine și de studenții și de profesorii pe care i-am intervievat. Cel mai tare m-a bucurat că s-au simțit cu toții reprezentați, că nu au simțit că înclină balanța într-o parte sau în alta „că e echilibrat și corect”.

Procesul de lucru

Încerc să respect cât de mult pot pașii procesului de scris și ideal să nu sar etape: idee, documentare (citit, intervievat), focalizare (despre ce e povestea pe care vreau să o spun, care e ideea mare), organizare (care e o structură pe care vreau să scriu), scris (drafturi multe), rescris și șlefuire.

Acum pare că îmi place cel mai mult partea de documentare pentru că îmi place să ascult oamenii și să îi întreb despre viețile lor.

Subiectele preferate

Asta e o întrebare la care sper că voi găsi răspuns în timp. Eu sunt în jurnalism de 6 ani, însă nu am fost reporter, ci am avut mai degrabă roluri conexe jurnalismului (community manager, fundraiser, etc). M-am întors acum la cel de reporter pentru că mi-am dorit foarte tare să spun povestea asta, dar și să descopăr dacă mi-ar plăcea să fac meseria asta pe termen lung.

Perspectiva asupra jurnalismului

Spun deseori că am fost privilegiată să intru încă de la început într-o redacție în care grija pentru poveste, pentru cei pe care îi intervievez, pentru cititor, pentru oamenii din sală, să fie cea mai importantă. Vorbeam mult despre misiune, valori, cum putem face mai bine pentru procesul de lucru, pentru echipă, pentru public. Pentru mine erau lucruri noi, iar faptul că le-am învățat încă din primul moment în care am intrat într-o redacție, m-au ajutat să îmi setez eu propriile mele standarde.

De astfel de conversații simt că e nevoie mai mult și în profesie sau în redacții. Dincolo de munca de zi cu zi să ne ridicăm deasupra și să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem și cum servește asta interesul public.

Rolul jurnalistului în 2023

Pentru mine rolul jurnalistului a fost și va rămâne acela de a fi acolo pentru oameni ca să-i ajute să își trăiască viețile mai bine, să îi aducă împreună și să ofere soluții. Ceea ce vine la pachet și cu o nevoie de skill-uri noi. De facilitare de conversații, de organizare de evenimente, de editare video. Sunt skill-uri cu care nici facultatea și nici profesia nu te pregătește, însă de care e mare nevoie. De asemenea, cred că e nevoie să fii acolo unde e publicul (pe TikTok, Twitch, Instagram, în sala de cinema, etc).

Tinerii jurnaliști

Simt că încă mai avem de învățat ca profesie. Eu cred că ar trebui să le dăm tinerilor un minim de know-how despre profesie și cum se face meseria asta, însă să le oferim libertatea să facă jurnalism acolo unde trăiesc ei și, mai ales, despre ce trăiesc ei. Au multe idei. Au nevoie doar ca adulții să le ofere niște încredere și curaj. Apoi se descurcă singuri în lume și produc magie.

Probleme acute

Nevoia de roluri conexe jurnalismului care în redacțiile din afară există de mai mulți ani și de care începem să avem nevoie și în România: oameni în roluri de management, project-management, product management, community management, fundraising. Sună fancy, dar sunt oameni și roluri care susțin toată infrastructura din jurul conținutului care iese în lume (conduc echipe, aduc bani, țin legătura cu donatorii, dezvoltă produse noi în redacții, etc). Sunt joburi de care am început să simțim că avem nevoie în redacții în ultimii ani, dar pentru care nu există oameni pentru că nu avem infrastructura necesară pentru ca ei să crească. În România, încă e ceva nou.

Lecții și provocări

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o e să fac totul cu grijă pentru oameni și pentru cititori. Cea mai grea parte a meseriei încă nu am descoperit-o. Las profesia să mă surprindă în următorii ani.

Scrisul

Dacă vrei să faci meseria asta bine cred că scrisul constant devine un exercițiu obligatoriu. E ceva ce învăț și eu pentru că mulți ani nu am reușit să scriu constant. Să țin un jurnal de exemplu. Ceea ce acum fac de vreo lună doar pentru că îmi doresc să fac din scris o rutină.

Închiderea DoR și viitorul

Cred că DoR va continua să existe mulți ani de acum încolo prin podcasturile, evenimentele și poveștile pe care le-am spus. Ce sper să mai rămână după DoR e și credința că meseria asta poate fi făcută cu grijă și la un anumit standard de calitate. Așa cum poate vedem afară.

Personal sunt într-un an de căutări în care fac și niște fundraising (sunt parte din echipa expoziției Efectul Picasso -- care va aduce în perioada septembrie – ianuarie, la București, 46 de lucrări ale artistului), dar și niște jurnalism. Voi continua seria textelor despre Facultatea de Jurnalism. Ce urmează apoi, vom vedea.