Libertatea este un concept contraintuitiv. Multe dintre regulile care par a fi îngrădiri ale libertății, de fapt, dau putere individului și îi facilitează mișcarea, spune Adrian Bejan, profesor la prestigioasa universitate americană Duke.
Indivizii, la fel ca orice alt element din natură, sunt liberi. Libertatea face posibilă schimbarea, iar un cumul de schimbări duce la evoluție, explică el în interviul pe care ni l-a oferit cu ocazia unei vizite la București pentru susținerea unui discurs la Academia Română. Ideile sunt dezvoltate pe larg în cartea sa “Libertate și evoluție. Ierarhii în natură, societate și știință”, apărută la Editura Litera anul acesta.
Adrian Bejan este originar din Galați, unde a absolvit Colegiul Național Vasile Alecsandri și a urmat doi ani la Politehnică. Fost baschetbalist în lotul naţional de tineret, Bejan a obținut o bursă la Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) în anul 1968, și și-a construit o carieră de succes de academician și autor a 30 de cărți, recunoscut cu 18 doctorate onorifice în 11 țări.
Sperăm ca discuția de mai jos, care acoperă subiecte precum popularizarea științei, nevoia de umor, inteligența artificială sau importanța întrebărilor, să vă deschidă apetitul și pentru alte idei ale autorului, dar și pentru mai multă libertate.
Libertate și evoluție
În inginerie, pentru ca un sistem să poată să fie schimbat, trebuie să existe trăsături care permit asta. Într-un automobil, de exemplu, pistonul se mișcă înăuntru, după aceea este respins de presiune. Deci pistonul este liber să meargă înăuntru și în afară. Fără acest grad de libertate, cum este cunoscut conceptul în inginerie, nu există mișcare și, mai ales, nu există schimbare. Pentru ca schimbarea să existe, este nevoie de libertate.
Suntem liberi, de fapt. Nu suntem încorsetați, nu suntem încătușați, nu suntem pironiți. Și asta e o realitate care, dacă este recunoscută, devine o sursă de putere pentru individ. E valabil și pentru noi, însă și pentru pisică, câine sau o apă care curge.
Dunărea este o sursă de inspirație pentru mine pentru că acolo totul se schimbă de la primăvară la primăvară. Malul se mută pentru că acest sistem care curge este viu, nu mort. De ce? Pentru că are libertate să se schimbe. Schimbare după schimbare este definiția evoluției. Evoluție este o secvență interminabilă de schimbări.
Ca să ai evoluție, mai întâi ai nevoie de schimbare repetată, și ca să ai chiar prima schimbare, ai nevoie de libertate. Fără libertate nu există nimic, nici natură, nici viitor.
În știință, la fel ca în artă, trebuie să ai o configurație. Tu, ca artist, trebuie să ai libertatea de a-ți muta mâna pe hârtie cu creionul sau cu pensula și de a reproduce ceea ce vezi din ce în ce mai bine. Vestea proastă pentru artist este că mâine realitatea la care te uiți s-a schimbat și trebuie să faci din nou un alt desen. “Eppur si muove”, cum zicea Galileo Galilei.
Totul se schimbă din cauza că ești liber. Iar “liber” este un cuvânt pozitiv, nu o insultă.
Libertate versus reguli
Orice disciplină are reguli. Literatura, de exemplu, are ortografie, sintaxă și gramatică. Viața în oraș ori într-o națiune are reguli și legi.
Regulile au aceeași origine ca a străzilor dintr-o localitate. Există foarte mulți care, fără să vorbească unii cu alții, au aceleași nevoi. Nu exact aceleași, însă multe dintre preferințele tale coincid cu ale mele. A merge la piață sau la școală, a avea acces la maternitate sau la spital, să zicem, toate aflându-se pe o suprafață de pământ locuită împreună. Și, fără să ne dăm seama, ajungem la decizii comune pentru a avea acces la o anumită zonă. O decizie este unde să fie o stradă, fântâna, școala sau orice alt lucru important. Acestea sunt trăsături de interes comun, care, contrar imaginei de pe desen, sunt, de fapt, surse de libertate. Este mai ușor să mergi pe stradă decât să umbli prin pășune, prin noroi.
În acest context, hai să vorbim de importanța omului pentru mișcarea animalelor. În Africa de Sud, cei care au business-uri cu safari nu pavează potecile pe unde merge vehiculul, însă acestea sunt bine întreținute, și toți leii, girafele, rinocerii merg pe aceste poteci pentru că e mai ușor pentru ei. Turiștii se pot întreba cum de sunt aceste animale atât de pricepute să li se înfățișeze. O fac din simplul motiv că au libertatea, adică șansa de a avea acces mai ușor, fără a fi nevoie să-și facă o nouă cărare. Termodinamic, energia din hrana primită este echivalentă cu energia care nu a trebuit să o consume dând tufișul deoparte. Acces înseamnă propagare mai intensă pe bază de efort fix.
Conceptul de libertate este contraintuitiv. Adică un fel de surprinză că ceea ce pare negru este alb. Unii ar spune că statul de drept este o invenție de la asupritorii romani. De fapt, statul de drept a fost, la fel ca invenția banilor în tranzacții economice, o schimbare spre mai multă libertate. La fel și alfabetismul sau analiza matematică. Iar astea sunt nimicuri în comparație cu adoptarea focului și mersul cu barca cu pânze. Toate mișcările care au fost adoptate de umanitate au fost făcute pentru că sunt eliberatoare.
Se spune de pe vremea romanilor că ești liber dacă te simți liber în legile statului. Ceea ce e un deziderat. Și dacă legea e proastă, se schimbă. Cine a făcut-o o schimbă. Precum se schimbă cursul Dunării. Disciplinele sunt în continuă schimbare, dacă sunt în mâna unor oameni dezghețați. Dacă e rigidă, disciplina e moartă. Trebuie luată la întrebări.
Popularizarea științei
Mi-am dat seama, de la an la an, că lumea din domeniul științific, deci partenerii mei, colegii, audiența la care aparțin, toți vorbesc, nimeni nu ascultă. Toți scriu, nimeni nu citește.
Realitatea este că literatura științifică ajunge la un fel de groapă de gunoi. Și dup-aia vine buldozerul și aruncă sol peste acest gunoi. Există o statistică care arată că 98% din publicațiile științifice nici nu sunt deschise să fie citite. Articolele științifice sunt publicate în masă pentru ca fiecare să se laude cu publicații, nu pentru că ar avea un efect asupra societății. M-am răzvrătit împotriva acestei practici și am decis să comunic cu cei care sunt realmente interesați de idei. Oameni care nu sunt profesori de termodinamică, dar care sunt inteligenți și vor să citească despre ceva interesant.
Sunt un fost bătător de minge, deci îmi place să comunic cu oameni care vorbesc o limbă mai ușoară, fără neologisme, cuvinte lungi sau jargon. Jargonul este ilegal din punctul meu de vedere. Deci m-am întors de unde am venit, adică la oameni cu cămăși nescrobite.
Viața a devenit mai interesantă, iar în jurul meu au venit indivizi din direcții imposibil de prevăzut. Oameni interesanți și fără ifose. Și am scris multe, însă cele mai importante sunt trei cărți.
Prima a fost “Design in Nature”, care a fost scrisă cu un jurnalist celebru care m-a învățat tehnici de scris și m-a convins că pot să scriu așa și fără el. A doua carte a fost “The Physics of Life”. Și a treia este “Libertate și evoluție”, apărută la Editura Litera. A patra se va chema “Time and Beauty” și va fi lansată în septembrie de Editura Curtea Veche. Toate sunt bazate pe publicații din domeniul științific și totul este trecut prin peer review.
Eu public în jurnalele științifice. În fiecare articol, există un mesaj pentru lumea largă care trebuie descifrat și popularizat așa cum merită. Public o carte cam la trei, patru ani. Vreau ca elevii sau pentru cei care intră la facultate să aibă o carte de orientare spre o viață mai interesantă. E foarte important să fii conștient că ține de tine să faci schimbări care îți permit să fii mai fericit de-a lungul întregii vieți. Adică nu să fii un fel de oaie care merge din țarc în țarc, așa cum alții au decis că e mai bine pentru tine.
Tu, individul, chiar dacă nu te-a învățat mama, ești de fapt liber să decizi ce este mai bine pentru tine. Trebuie să fii autodidact. Să te duci mereu la școală în capul tău.
Lecții din jurnalism
Coautorul meu de la prima carte, John Peder Zane, a vorbit cu mine săptămâni la rând. O dată pe săptămână luam prânzul împreună și vorbeam. După aceste discuții, îi dădeam un capitol scris de mine, și el spunea “thank you very much” și vinea înapoi cu capitolul lui scris de el. Așa am avut șansa să compar ce am scris eu, și ce a scris el. El scria pentru oameni normali, eu scriam pentru imbecili ca mine. Văzând această diferență, am deprins și eu tehnici care te ajută să te faci ascultat. Sunt multe șmecherii în scrisul pentru public, și dacă înveți vreo trei dintre ele, ești mult mai bun în domeniul tău, chiar în cel științific, decât înainte de a lucra cu un jurnalist.
Acum, când scriu articole științifice, scriu mult mai bine, pentru că am făcut antrenament cu oameni inteligenți care nu vorbesc cu jargon. Următoarele cărți le-am scris singur și am exersat aceste tehnici. Nu că am vrut să exersez, însă mi-a venit din ce în ce mai bine să o fac pe omul normal.
Evoluția inteligenței artificiale
Fiecare tehnologie nouă vine cu promisiuni și cu avertizări. Am mai multe exemple din istorie. Mașina de foc - scântea care a dat drum la Revoluția Industrială - e un mare exemplu. Sau răspândirea căilor ferate care a înfricoșat lumea, a distrus fermieri și a dus la defrișări. Trenul a ucis în drumul lui, oameni și turme. Dezastru după dezastru. Ăsta a fost începutul. Pe parcus, oamenii au inventat legi și reguli. Au apărut reguli de circulație, poduri și tuneluri.
Acum, trenul are viața lui și lumea lui, care este ținută separat de restul populației.
Alt exemplu este puterea atomică. Același lucru la început... Publicul a aflat despre asta, în primul rând, cu bombele de la Hiroshima și Nagasaki. Dezastru nemaipomenit. După aceea, au fost accidentele pe care le cunoaștem. Însă energia nucleară are rolul ei. Lumea a învățat să folosească energia nucleară. Este vorba de medicină și tot felul de alte domenii unde puterea atomică are un rol foarte important.
În urma acestor evenimente, societatea a păstrat ce e de folos și a pavat strada gândirii cu reguli care protejează oamenii. Este la fel când vorbim de ape și inundații. Lumea are nevoie de apa respectivă, însă nu ca o forță de devastare. Așa că au apărut digurile și întăriturile care de fapt sunt strangulări ale fluviului. Deci mai puțină libertate pentru Dunăre, dar mai mult folos pentru cei din jurul eu.
Inteligența artificială este același lucru. Este folositoare, însă vine cu amenințări. Și este natural ca lumea să se încordeze și să se revolte împotriva unui lucru nou care este neînțeles.
Lumea bună, sperăm din toate domenii cu autoritate, are sacina să aranjeze apele astfel încât lucrurile să continue în bine pentru oameni. Când vine o tehnologie nouă, atunci este ocazia ca cineva să facă bani mulți.
Dar dacă tehnologia începe să scrie singură regulile?
Nu, nu. Ăia da-ți dracului sunt născuți de mame.
Ați auzit de Apolodor din Damasc? Pe vremea lui, împăratul era Adrian. Și Adrian își dădea ifose de arhitect. Apolodor a avut ideea proastă să-i spună împăratului că el este un arhitect prost. Ce a urmat a fost că Apolodor a fost executat. Rostirea adevărului era proscrisă.
Critica e ok. Uciderea omului cu întrebarea nu e ok. Asta e lecția din istorie.
Deci așa și cu inteligența artificială. Aceia care aparțin discuției au datoria să o facă serios și din această discuție se iasă reguli de dezvoltare a conceptului, așa cum a fost mereu.
Importanța întrebărilor
Importanța de a pune întrebări se referă 50% la mine. Adică să mă întreb pe mine. De exemplu, dacă am o idee despre cum să fie mai bine mă întreb pe mine, am dreptate?
Se întâmplă să fac greșeli. Și asta este de fapt foarte important în discursul între oameni liberi. Opusul omului liber este cel convins că are dreptate. Rigiditatea este o treabă de care trebuie să ne ferim.
Omul cu idei trebuie să fie umil. E important ca oamenii de știință să se comporte ca muritori, nu ca dumnezei. Domeniul universitar și lumea științifică sunt pline de dumnezei. Fiecare se bate în piept că este cel mai cel. Am un coleg care spune ca el știe cea mai multă matematică. Îmi place să aud așa declarații pentru că încep să râd. Trebuie să ne ferim copiii de acest viciu.
Eu cred că oamenii normali sunt așa-zișii dumnezei. Ei sunt cei de observat, de respectat și de copiat. Nu cei cu ifose, cu pretenții, cu tot felul de declarații de superioritate. Când îi aud, fug.
Înțelepciunea trebuie să fie hazlie din când în când. Când eram copil, părinții mi-au oferit cartea cu Baronul Münchhausen. Pe prima pagină, avea o strofă:
“O, domni cu ifose, aflaţi acuma / Că înţelepţilor le place gluma.” Aceea carte era plină de bancuri. Însă această strofă ar trebui să fie pe prima pagină din fiecare carte. Umorul are locul lui în știință. Dar, de fapt, este ceva foarte rar. Numele care domină știința, mai ales în zilele astea, sunt lipsiți de umor, adică plictisitori și previzibili.
Un mesaj pentru cititori
Am o soție foarte specială, nu doar frumoasă, dar și deșteaptă. Are doctorat de la Berkeley. Și acum vreo lună i-am spus, vrei să-ți spun ceva la care încă nu te-ai gândit? Șii ce mi-a spus? “Nu”. Și eu imediat am scris asta pe un bon și l-am lipit pe frigider. Deci să ne așteptăm și de la alți oameni să ne răspundă așa.
L-aș întreba totuși pe cititor: “Îți dai seama că ești liber?”
