[Bibliografii personale] Oana Boca Stănescu: Nu vorbesc despre cărțile care nu mi-au plăcut. Cred că există atîtea cărți bune pe lumea asta, încît nu are sens să populăm spațiul public cu nepotrivirile noastre de lectură

Facem loc în această joi cu gri și lipsă de chef, dăm la o parte potopul cu trebuie de pe listele eficienței și mergem într-un loc generos, unde toate viețile sunt posibile. Spațiul acesta este mereu la îndemână, dar îl amânăm constant: din lipsă de timp sau energie. Cărțile ne iartă, însă. Și ne așteaptă fără ranchiună.

Despre lecturi de toate felurile și tabieturi de citit povestim cu Oana Boca Stănescu, directoarea Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român și expertă pe cultură scrisă în cadrul Ministerului Culturii. Oana are o experiență de 20 de ani în comunicarea și antreprenoriatul cultural: fost director de imagine al Editurii Polirom, fondatoarea Headsome Communication și a două festivaluri internaționale de literatură. 

În prezent, trăiesc un timp al cititului utilitar. Listele mele curente includ copleșitor de multe lecturi profesionale făcute în scopul documentării diverselor proiecte în care sînt implicată și mai puține lecturi de drag. Scap din nou total la plăcerea lecturii în unele weekenduri sau în timpul vacanțelor când, pentru că timpul este foarte scurt și prețios, am devenit intransigentă, neiertătoare, nerăbdătoare ca toate cărțile pe care le deschid să mă prindă repede, ceea ce poate că are un aer un pic cam trist, spune Oana.

Vorbim cu Oana despre lectura obligatorie, ca job, și cea de plăcere, unde și cum citește, care au fost cărțile anului 2022 în topul ei personal, și cum s-a schimbat experiența cititului în funcție de etapele trăitului. 

Când și cum citești

De-a lungul vieții, relația mea cu cititul s-a reconfigurat adesea. A existat o perioadă a căutărilor personale cu ajutorul literaturii, un timp duios, care a coincis cu gimnaziul și liceu. A urmat apoi timpul unei anumite așezări a gusturilor, de-a lungul anilor de facultate – cu siguranță, cea mai frumoasă perioadă din viața mea de cititoare. Atunci s-a născut pasiunea mea pentru literatura din spațiul Europei Centrale și de Sud-Est, o patimă pe care mi-am trecut-o și în CV și pentru care, în 2012, am inițiat un festival de literatură la Timișoara (FILTM) – așa de serioasă este apropierea mea de acest spațiu literar. Sigur, acum, în plină epocă a integrării și a globalizării, cînd am devenit cu toții o mare poveste europeană la grămadă, și chiar mai mult de atît, s-ar putea ca preocuparea aceasta a mea să fie un pic desuetă. Doar că eu fac parte din lumea celor educaţi în spiritul apartenenţei regionale. 

În prezent, trăiesc un timp al cititului utilitar. Listele mele curente includ copleșitor de multe lecturi profesionale făcute în scopul documentării diverselor proiecte în care sînt implicată și mai puține lecturi de drag.

Scap din nou total la plăcerea lecturii în unele weekenduri sau în „timpul vacanțelor când, pentru că timpul este foarte scurt și prețios, am devenit intransigentă, neiertătoare, nerăbdătoare ca toate cărțile pe care le deschid să mă prindă repede, ceea ce poate că are un aer un pic cam trist.

Ești genul care insită să termine o carte, chiar dacă nu îi place?

Eram. Acum citesc cu mai puțină bunăvoință: dacă ceva nu merge, abandonez. Și nu renunț doar după primele pagini: pot capitula chiar și după ce am trecut de jumătatea cărții. Presupun că așa se întîmplă atunci cînd te îndepărtezi de vîrsta de 40 de ani, spre deosebire de vremurile cînd te îndreptai spre borna asta.

Tabieturi de lectură

Depinde cît de mult mă grăbesc. Și, cum eu mă grăbesc adesea, ajung să citesc foarte multe cărți digitale, pentru că le pot procura imediat. Citesc la grămadă, și în paralel, și subsecvent, fix în oglindă cu programul meu profesional aglomerat. Literatura care m-ar putea bucura se află deja în jurul meu acasă, doar că pentru acest răsfăț îmi lipsește de multe ori timpul.

Cărțile în format audio, despre care nu întrebați, dar pe care eu, iată, eu le invoc, nu au reușit să mă tenteze pînă acum. Poate și pentru că nu există un timp al lor în viața mea: acasă, nu văd de ce le-aș asculta în loc să citesc o carte în print, iar în trafic totul este prea zgomotos și cu un aer de potențial pericol, încît nu mă gîndesc să port cu mine în mașină un astfel de format de carte.

Citesc absolut peste tot pe unde apuc, am trișat chiar și la ședințele cu părinții.

De cumpărat, însă, cumpăr foarte puține cărți. Și asta pentru că sînt o răsfățată: soțul meu este cel care aduce săptămînal în casă totul, mult mai mult mult decît lista cărților care m-ar putea interesa.

Uneori mă întreb în ce măsură profilul meu de cititoare de astăzi este creația soțului meu, prin felul în care, de peste 15 ani, mă ajută (fără ca el să fi plănuit asta) să-mi croiesc cărări prin literaturile lumii. Nu cred că știu coleg de generație cu mine care să fi citit mai mult decît BAS și nici nu admir pe altcineva mai mult atunci cînd vine vorba despre rafinament, sofisticare și pasiune legată de cărți.

Selecția

În selecția cărților (să zicem „cărți”, pentru că, altfel, citesc în mod constant studii, rapoarte etc), prioritate au proiectele care compun viața mea profesională – am această manie de premiantă care mă face mă afund în lecturi nesfîrșite cu ocazia fiecărui nou proiect care intră în viața mea... Este drept că am reușit să-mi complic la maxim viața profesională: de curînd, am preluat conducerea Centrului Național al Cărții din cadrul ICR, mai sînt implicată și într-un proiect legislativ dedicat lucrătorilor culturali profesioniști la Ministerul Culturii, inițiativă despre care se va vorbi public în curînd și, atît cît pot, țin în viață și Headsome Communication, agenția pe care am fondat-o acum zece ani. Am organizat o mică multinațională culturală personală...

De ce citești

Nu am primit niciodată lecții teoretice despre importanța lecturii de la oamenii care m-au adus pe acest drum, nici nu m-am întrebat vreodată cum ar fi viața mea dacă nu aș citi. Nici de ce citesc. Pentru mine, cititul este ceea ce este.

Din păcate, în România, e loc de multă demagogie în jurul pledoariei pentru lectură – vezi diverșii Ani-ai-Ceva și multe alte inițiative sforăitoare și costisitoare financiar, la umbra cărora nu a crescut absolut nimic.

Totuși, ca să nu rămînă întrebarea aceasta fără răspuns o să invoc aici o replică de-a lui Till Eulenspiegel, personajulului atât de cunoscut din folclorul german: „O carte este o posibilitate. E mereu dispusă să ne vorbească.” De fapt, citez din TYLL, o falsă biografie a îndrăgitului personaj, scrisă de Daniel Kehlmann, un magician al cuvintelor, tradusă impecabil de Maria Irod și apărută în colecția mereu surprinzătoare „Anansi. World Fiction”.

Top 3 cărți citite în 2022

Shuggie Bain, în traducerea Mihaelei Ghiță, debutul prozatorului scoțian Douglas Stuart, un roman premiat în 2020 cu Booker Prize – poate printre puținele premii literare eliberate cît de cît de presiunea politicului –, și răsfățat cu recenzii în lumea întreagă.

Infinitul într-o trestie de Irene Vallejo, o carte-fenomen, cu un succes fenomenal de public: atît în Spania, cît și în cele 30 de țări în care a fost tradusă. O călătorie liberă, digresivă și plină de înțelepciune prin lumea cărții, un eseu despre istorie prin intermediul istoriei cărților, despre cucerirea lumii, despre cucerirea cunoașterii, despre creatorii și apărătorii ei, dar și despre distrugătorii ei, în traducerea Silviei Ștefan.

Cartea plantelor și a animalelor, volumul cu care Simona Popescu, una dintre scriitoarele mele preferate, a revenit în atenția cititorilor autohtoni, după o absență de 15 ani. O carte cu nenumărate straturi, poeme de o delicatețe și candoare directe, cu multe referințe livrești.

Cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul tău 

Înainte de a fi cartea despre care s-a vorbit cel mai mult în jurul meu în 2022, romanul Abraxas de Bogdan-Alexandru Stănescu a fost cartea despre care s-a tăcut cel mai mult în jurul meu. Mă rog, manuscrisul...

Abraxas este romanul de 600 și un pic de pagini în care a trăit soțul meu în ultimii cinci ani, o muncă titanică care a presupus o înlănțuire de aproape 20 de versiuni. Toate aceste versiuni s-au tot reconfigurat vizual în fața mea sub forma unor post-it-uri lipite pe un panou de plută, bucăți de hîrtie care se mișcau adesea. Cinci ani de tăcere animată de aceste reconfigurări spațiale, un timp în care m-am întrebat adesea la întersecția căror post-it-uri de acolo trăiesc eu. Iar în septembrie 2021, atunci „cînd am avut acces la manuscris, am aflat. În luna februarie a acestui an cartea a fost publicată, iar apoi s-a tot vorbit despre ea.

Uneori, noaptea, cînd visez fantezii, precum ar fi aceea în care ziua are măcar 25 de ore, proiectez și scenarii în care reușesc să strîng laolaltă toate aceste reacții la Abraxas într-un binemeritat site.

Cartea care te-a surprins

Dicționarul romanului central-european din secolul XX, volum coordonat de Adriana Babeți, o hartă a cărților și autorilor dintr-un spațiu geografic și cultural apropiat, la care s-a muncit mai bine de 30 de ani, o carte care merită nu o lansare sau un turneu de lansări și dezbateri, ci de-a dreptul un festival.

O carte care te-a frustrat

Nu vorbesc despre cărțile care nu mi-au plăcut. Nici cronicile negative nu-mi plac. Cred că există atîtea cărți bune și foarte bune pe lumea asta, încît nu are sens să populăm spațiul public cu nepotrivirile noastre de lectură.

Cartea care (încă) îți inspiră perfecțiune :)

Tora. Și profit de ocazie pentru a semnala noua ediție în limba română, Tora și Haftarot, în versiune bilingvă ebraică-română, cu transliterare și adnotări după surse iudaice de rabin Șlomo Sorin Rosen. Un volum monumental, rodul unui efort de șapte ani, adresat deopotrivă evreilor și neevreilor, începătorilor și erudiților, un izvor de inspirație morală, intelectuală și spirituală.

Mărturisire: o carte clasică pe care nu ai citit-o 

Jocul cu mărgele de sticlă – o carte dintr-o listă mai mare a rușinii. Am rămas restantă la această lectură și mă tem că e pe viață. Mai întîi din prostie – la un moment dat, la mine în liceu era așa o modă cu Herman Hesse, încît eu și o prietenă ne-am hotărît să stăm deoparte de ea –, apoi din lipsă de timp.