[REC și la podcast] Călina Cenan (Istoria României): Cel mai mult mă bucur când îmi scriu ascultătorii cărora nu le plăcea istoria, iar eu le-am schimbat părerea

Nu știu alții cum sunt, dar mie nu-mi place istoria. Mă regăsesc în categoria celor cărora școala le-a închis apetitul pentru explorat trecutul, așa că acum mă tratez cu podcasturi care redeschid pofta pentru istorie printr-o abordare echilibrată și interesantă, așa cum o face Călina Cenan.

Istoria României a luat naștere dintr-o lipsă de astfel de podcasturi în România. Călina Cenan a fost inspirată de proiecte similare din afară și, pe lângă jobul zilnic și creșterea copilului, a început să se documenteze și să înregistreze episoadele – la început cu emoții, uneori sub pătură să scape de ecou și totul într-o creștere organică, și a experienței, și a audienței.

Călina vrea să aducă ceva bun în viețile ascultătorilor. Nu o interesează cifrele sau parteneriatele, ci crede că fiecare om este dator să aducă o schimbare bună în viața altora, așa cum se pricepe. Ea face asta ajutându-ne să ne explicăm cine suntem ca popor.

Mai jos, istoria Istoriei României, cu întâmplări amuzante, procesul de creație, planuri și invitați ideali.

Idee și primii pași

Este o glumă veche, “m-am apucat de scris că n-am avut ce să citesc”. Prin 2019 ascultasem întreg Podcastul “The History of Rome” și am început să exporez ecosistemul podcasturilor de istorie. Am găsit multe “History of…”, dar “Istoria României” nu am găsit-o nicăieri. Culmea, am reușit să găsesc “Istoria Moldovei”, a lui Natan Garștea, dar nu am reușit să dau de “Podcastul de Istorie” a lui Dorin Lazăr și Sergiu Motreanu. Așa că, fără să știu că deja există un podcast de istorie a României, am decis că voi face eu unul. Podcastul “Istoria României” nu aduce nimic nou, în sine, că istoria prin definiție e veche. Dar cred că aduce o abordare corectă și echilibrată istoriei, sub forma unor povești interesante. Mie îmi place să spun că este “camera de urgență” a podcasturilor de istorie în limba română. Oferă destul tratament cât să te pună pe picioare, ca apoi, dacă vrei să știi mai multe, să poți apela la alte surse. Ideea podcastului a fost, pur și simplu, să deschidă apetitul oamenilor pentru istorie.

Emoții

[râde în scris, lol] E foarte ciudată senzația de a înregistra ceva. Eu fac parte din generația oamenilor care vorbeau la telefon, nu scriau mesaje și nu înregistrau mesaje vocale. Faptul că ceea ce spui va fi ascultat de multe ori, de oameni pe care nu îi cunoști, nu îi vezi, nu poți interacționa cu ei, care te vor judeca, dă o senzație fizică de frică, de vârtej, de rău. Altfel nu știu cum să o descriu. Cred că doar cu timpul m-am relaxat, după ce înregistrarea episoadelor a devenit ca o rutină.

De la idee la publicare

În primul rând fac o parte de documentare pe un anumit subiect, dar nu pot estima întotdeauna câte episoade vor “acoperi” un subiect anume. Încerc, în general, ca fiecare episod să vorbească despre ceva, să aibă o poveste cu început și sfârșit. Evident că există arce peste episoade, dar pentru mine e important ca ascultătorii să poată asculta și un singur episod o dată.

Durata de la documentare și până la publicare depinde de mai mulți factori. În general e undeva între o săptămână și două, dar sunt și episoade care mă taxează mai tare emoțional sau intelectual sau probleme de program. Eu sunt mamă singură cu un copil de 5 ani, care are și activități după-masa, sunt și freelancer în IT, am și alte hobby-uri și constrângeri. Au fost și perioade de concediu planificat în care nu m-am putut abține și am scris de pe balcon, în Zakynthos, până dormea copilul. Au fost și perioade în care totul mergea bine ca program, dar nu mă simțeam inspirată, așa că am lăsat-o mai moale. Dar ascultătorii înțeleg în general că, dacă vor un lucru bun, trebuie și să-l aștepte uneori.

Formatul și temele

Formatul de monolog e direct inspirat din “History of Rome”. Mi se pare cel mai accesibil format, un format de interviu sau conversațional fiind nepotrivit pentru mine ca autor. După cum spuneam, urmăresc să “scot” o poveste din fiecare episod. Cel mai greu îmi e să renunț la anumite lucruri care mă pasionează, pe care nu am timp să le povestesc prea în detaliu. Așa că ele ajung să fie tăiate din poveste, deși mereu îmi spun că voi aduce completări în postări pe pagina de Facebook sau prin episoade speciale. Uneori mă țin de cuvânt, alteori nu.

Lecții

Tehnic, am învățat să editez audio. E ciudat pentru prietenii mei să le explic că eu pot “vedea” un sunet în programul de editare. Primul episod nu l-am editat deloc și l-am înregistrat dintr-o singură suflare. După, m-am prins că pot să mă bâlbâi puțin, să repet… și să șterg greșelile înainte de a publica.

Întâmplări de la înregistrări

Oh, daaa. Aici am mai multe, dar pot povesti despre momentul în care s-a declanșat haosul la mine în casă. Primele episoade le-am înregistrat pe un microfon destul de prost, care avea mult ecou. Ca să compensez asta, eu mă băgam cu microfon cu tot sub o pătură, pentru că pereții întorc sunetele înapoi, și de acolo vine mare parte din efectul de ecou. Ei, și înregistram un episod special pentru pagina de Patreon, care se întâmplă să fie de o oră și jumătate. Fiind lung, eu tot trebuia să ies la aer, de sub pătură. Și uite-mă că mai aveam puțin de vorbit despre cum s-au iubit Ioana cea Nebună și soțul ei care a murit dintr-un pahar de apă rece, așa că îmi iau o gură mare de aer și mă bag la pătură. Între timp, sora mea a intrat la mine în apartament, că suntem vecine, și neauzind nimic, că eu eram pitită sub pătură cu microfonul, intră la mine în cameră. Cățelul, care era pe hol, prinde ocazia cu ușa deschisă, fuge spre pătură, pe care o trage cu dinții și mă ciufulește grav, îmi dă cu microfonul în dinți. Soră-mea se sperie când mă vede, începe să țipe. Câinele, de la țipat și surpriză, lasă pătura și începe să latre și să alerge cercuri prin cameră. Soră-mea, ca să dreagă situația, se apucă să fugă după el, până îl prinde și îl trimite înapoi pe hol. Am râs amândouă tare bine, că alții au studiouri, nu sunt așa boemi. A fost unul dintre momentele în care m-am bucurat că știu să editez un material audio.

Audiența

Podcastul “Istoria României” vine dintr-o pasiune de-a mea pentru istorie și glume seci, dar și dintr-o dorință de a împărtăși cu oamenii valorile mele. Eu cred că fiecare om este dator să aducă o schimbare bună în viața altora, cu ce se pricepe. De aceea eu mă bucur cel mai mult când îmi scriu ascultătorii cărora nu le plăcea istoria, iar eu le-am schimbat părerea.

Nu obișnuiesc să mă uit peste cifre și nu contează pentru mine. Pe la început mă uitam, acum mă mai uit uneori prin Apple Podcasts și mă văd în top 10 pe România. Îmi ajunge asta, mai ales că e greu de compilat totul: multe platforme, multe metode de calcul. Până la urmă am lucruri mai bune de făcut cu timpul decât să stau să număr și să mă bat pe spate câți oameni mă ascultă. De exemplu aș putea face un episod în timpul ăla.

Promovare

Nu îl promovez. Am o platformă pe care public episodul și de acolo ajunge pe majoritatea platformelor de podcasting relevante: Apple Podcasts, Spotify, iHeartRadio, Google Podcasts și o grămadă de altele. Am canalul de Youtube unde trebuie să combin fișierul audio cu o poză statică, pentru a putea fi încărcat. Mai am și pagina de Facebook unde postez când apar episoade sau lucruri conexe, materiale, etc. Pagina de Facebook este și modul prin care ascultătorii mă pot contacta cel mai ușor. În rest mai am un site de prezentare simplu, o pagină de Patreon unde pun și episoade speciale, ca să nu doneze lumea degeaba. Cam asta e. Uneori mai fac și conținut video, în care mai explic una-alta, că am văzut o preferință pe Facebook și Youtube pentru acest tip de format. Dar podcastul a crescut tot organic, nu am avut sponsorizări, reclame sau mai știu eu ce.

Post-procesare

Folosesc Garage Band pentru înregistrare, dar editez cu Audacity pentru că m-am obișnuit așa. Buzzsprout, platforma de podcasting, mai adaugă un strat de procesare specială pentru voce, care se face automat. Am început greu, dar m-am obișnuit în timp.

Podcasturi preferate

Eu nu sunt mare ascultătoare de podcasturi. Tot ce ascult e din zona de istorie, pe colegii mei de la celelalte podcasturi în limba română. Am multe podcasturi pe care îmi doresc să le ascult, dar nu pot din lipsă de timp. Adică sunt ocupată să înregistrez :))

Peisajul podcasturilor în România

Repet, nu mă pricep. Podcastul meu nu este unul comercial, nu am un studio sau experiență în afară de ceea ce am acumulat în timp, lucrând la el. Nu sunt în măsură să vorbesc despre ceea ce funcționează la alții, eu știu ce funcționează pentru mine, ca să fiu eu mulțumită de rezultat. Mereu voi spune că există conținut de calitate pentru cine îl caută, diversitatea imaginației umane e incredibilă, așa că produsele de entertainment vor fi și ele mereu căutate. Că poate cuiva îi place un podcast despre penițe de stilouri sau despre viața unei vedete, oricum autorii și ascultătorii se vor întâlni în cele din urmă.

Motivația

Nu am terminat istoria :).

Planuri

Planul meu este să termin “Istoria României” la pandemia de coronavirus. E o glumă care a apărut în timpul pandemiei, când lucram la episoade și trebuia să fac față situației din jur. Atunci am început să spun asta, că eu voi încheia podcastul cu pandemia, ca să nu ajungem cumva invers: să încheiem pandemia odată cu podcastul. În rest, eu nu îmi doresc cifre sau parteneriate, ci pur și simplu să aduc ceva bun în viețile ascultătorilor. Primesc des o întrebare de genul “Ce aș face după ce termin podcastul Istoria României?”. Variantele preferate până acum sunt un podcast de istorie a României pentru copii sau unul despre gândire critică și logică aplicată.

Invitatul ideal

Am în podcast o glumă despre casca magică de citit gânduri. Am spus-o când era vorba despre Mihai Viteazul, care e o figură interpretată și reinterpretată în istoria noastră, în funcție de timpuri. De la cele mai cinice abordări și până la cele mai idealiste, oamenii și-au tot pus întrebarea “a vrut Mihai Viteazul să unească românii?”. Din istoria românească, e clar că pe el aș vrea să-l intervievez. Dar n-aș spune nu nici la Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu, Petru Cercel, Carol I, Decebal sau Ioan-Vodă cel Viteaz. Din istoria internațională, aș lua un interviu tare lung și detaliat de la Flavius Belisarius, generalul bizantin. Și, dacă el n-ar fi disponibil, de la Iulius Cezar sau Hannibal.