Pandora dezvăluie prima colaborare artistică Keith Haring X PANDORA

Pandora dezvăluie prima colaborare artistică Keith Haring X PANDORA

Colecția care se lansează joi, 29 septembrie 2022, este inspirată din principiile de pionierat ale lui Keith Haring în ceea ce privește iubirea, dar și de operele lui de artă de referință. Viziunea artistică a lui Haring a fost interpretată pentru a crea o colecție unică de bijuterii care le permite fanilor să dețină propria parte de istorie a artei.

Colecția completată cu tonuri strălucitoare și metale mixte, reflectă liniile îndrăznețe și culoarea care au înfrumusețat cândva străzile New York-ului. Colecția este formată din 12 piese: 8 talismane și brățări, două inele, colier și cercei- toate inspirate de lucrările simbolice ale vizionarului, inclusiv câinele care latră, copilul înger și liniile sale îndrăznețe reprezentative.

 „Arta ar trebui să fie ceva care îți eliberează sufletul, îți provoacă imaginația și încurajează oamenii să meargă mai departe”, Keith Haring.

Pentru a sărbători lansarea, campania Pandora aduce la viață zgomotul și exploziile de creativitate care au pătruns în anii 1980 pe scena orașului New York, inspirând stilul pop art al lui Keith Haring. De la rapperi în plină expansiune, break-danceri, skateboarderi, persoane care frecventează cluburile, până la baschetbaliști și toboșari, campania Keith Haring x Pandora reflectă energia molipsitoare a zeitgeistului care a modelat cele mai emblematice lucrări ale artistului.

Obiectivul principal al campaniei este acela de a evidenția influența durabilă a lui Keith Haring în cultură și de a sărbători viziunea lui de inițiator al faptului că arta este pentru toată lumea, aliniată cu promisiunea brandului Pandora de a crea bijuterii accesibile care dau putere tuturor să se exprime în felul său.

Filippo Ficarelli și Francesco Terzo, Directorii de Creație ai brandului Pandora, au menționat că:

„Atunci când am creat colecția, am călătorit în timp, conectându-ne direct cu filozofia artistului care își folosește arta și viziunea pentru incluziune, construind un limbaj cultural și vizual relevant care este atât de nesfârșit încât ajunge la noi ca o voce puternică. Ne imaginăm un dialog cu Keith Haring, ambii folosind bijuteriile ca pânză sau ca „un perete”, pentru a împărtăși o limbă pe care o putem vorbi cu toții”.

Colecția de bijuterii celebrează creativitatea, un sentiment de apartenență la o subcultură urbană și vibrantă, dar și pentru libertatea artistică.

Colecția este disponibilă în întreaga lume online și în magazinele fizice Pandora, numai în perioada 29 septembrie 2022- 29 noiembrie 2022.

#KeithHaringxPandora

© Fundația Keith Haring. Licență de Artestar, New York

Parteneriat realizat în colaborare cu Artestar, o agenție globală de licențiere și consultanță creativă care reprezintă artiști, fotografi, designeri și creatori de top.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune



Branded


Related