[Vizite în inbox] Bianca Oanea: E schema clasică de comunicare. Autor-receptor. Fiecare receptează diferit. Ce pentru unii e titlu, pentru alții e mângâiere. Sau tristețe

E greu să scrii newslettere. Și în spatele acestei propoziții răzbesc of-urile experienței săptămânale ale semnatarei. Îți trebuie o scuză bună să bați în inboxul oamenilor ocupați. Dincolo de sacoșa de informații cu care te prezinți în mailul străinilor, e nevoie de o relație de încredere, specifică oricărui fel de corespondență. Newsletterul e special în felul ăsta. E personal. Poate din acest motiv a renăscut în ultimii ani, devenind iar popular. Sau, după cum spune Bianca Oanea, autoarea newsletterului săptămânal In the News, realizat pentru Concordia, suntem îngropați în informație, iar triajul personalizat devine esențial. 

Îl scriu aproape în totalitate sâmbătă dimineață, când înșir toate linkurile alea și mă întreb ce să fac cu ele, care e lead-ul. Ce poveste spun astăzi? Care e abordarea, cu ce ilustrez. Și am o obsesie îngrozitoare, rămasă din presă. Să fie proaspăt, să nu le dau oamenilor vechituri și tâmpenii. Să le aduc ceva, spune Bianca.

Bianca Oanea are 15 ani de experiență de presă, e Public Relations Specialist Confederatia Patronala Concordia & Media Specialist Centrul pentru Jurnalism Independent. Povestim cu ea în continuare despre vizitele săptămânale în inboxurile oamenilor și strădaniile neștiute ale autorilor de newslettere. 

Povestea newsletterului

A fost o sarcină de serviciu la început. Mă rog, cred că Radu, șeful meu, a vrut să îmi dea o jucărie, să am și eu ceva acolo, să-mi folosesc creioanele colorate.

“Fă ceva pentru membri, de sfârșit de săptămână.” Membrii noștri sunt federații sectoriale și oameni din firme. De regulă, ei au curatoriată informația și chiar mă întrebam ce naiba să le dau. Atunci toate newsletterele Concordia erau în engleză, unde eu nu am aceeași fluență. Sunt un Ion Iliescu destul de drăguț, dar nu mai mult. Tu dă bi dă best.

De la idee la forma finală

Au fost două intersecții. Una, trecerea în limba română, și cealaltă, faptul că el a devenit public. Era un fel de The Skimm la început, încercam să folosesc ceva ce am eu și sigur nu aveau companiile în monitorizările lor de presă. Titluri bune și niște umor. Nu prea avea poze, era scurt și informativ.

Au fost câțiva oameni care au spus că le place și am prins curaj să fiu eu. Nu că îmi impusese cineva limite, dar Concordia are un ton mult mai liniștit și formal, nu era să stric seriozitatea oamenilor cu maimuțele mele. Dar dacă am văzut că merge, am crescut cantitatea de Bianca din el, adică poezii, meme, un pic de opinie.

La început, fie Radu (Burnete), fie Adelina (Dabu), care a și contribuit mult la popularizare, se uitau după typos și alte nenorociri, dar era greu să-i ții în fiecare sâmbătă cu hei, uită-te și tu pe ăsta. Am renunțat, deși uneori aș mai avea nevoie de un ochi. Apoi, unul dintre membrii boardului Concordia a propus să îl facem public, pentru că limbajul de acolo e accesibil publicului larg, la fel și conținutul și mai afla lumea că nu suntem nici echipă de fotbal, nici acea Organizație Umanitară care face lucruri minunate, ci Confederație Patronală. El nu are conținut Concordia decât rar, atunci când e relevant pentru subiectele mari. Și nu reflectă în niciun fel poziția Concordia. E o selecție de știri și informații, pe care Concordia o face posibilă.

Experiența primului newsletter

Neliniștitoare, dar așa sunt toate, de fapt. Nu eram sigură că am pus ce TREBUIE și că le dau oamenilor ceva interesant.

Frecvență

O dată pe săptămâna, sâmbăta. Când era intern, era vorba să fie vineri, dar nu-l terminam niciodată la timp.

Surprize

O surpriză e cât îmi place mie de mult să îl fac. Stau toată ziua cu televizorul deschis și de multe ori îmi lipsește o redacție. Așa că îl transform în redacția mea virtuală. Cu oamenii mei preferați dintre jurnaliști, cu temele care mă interesează pe mine și pe care le-aș fi dat la tv, cu tot. Cu încercarea de a aduce echilibru și un pic de context. Am prieteni care spun: poate nu ai chef să-l faci sâmbăta asta. Nu mai e demult ceva pe care îl fac pentru Concordia, e o chestie pe care o fac pentru mine. E o modalitate de exprimare. Ca și cum aș scrie poezii. Sau ca și cum aș avea din nou o redacție.

Abonații

La început a fost publicul captiv, cel al Concordia. Nu aveau, săracii, de ales. Sunt peste 300 în grupul ăla de distribuție. Citeau vreo 60-70. Ei sunt și cei importanți în popularizarea lui. Cei cărora le-a plăcut, l-au dat mai departe in companiile lor sau printre prieteni și așa a început creșterea lui. Le sunt recunoscătoare Florentinei Negruțiu, lui Cristi Secoșan, lui Mihai și Liviei, Anei Maria Baciu. Sunt cumva în ordinea în care am primit feedback de la ei și am văzut numărul din followerși cu adresele companiilor respective că l-au dus mai departe.

Când a devenit public, l-au endorsat prietenii, ca tine, Drăgu, ca Diana Oncioiu, Monica Felea, Gabi Bartic, l-a sharuit și Marius Comper de câteva ori, tot felul de oameni. Plus clickbait de cea mai joasă speță pe Facebookul meu. Poze cu mine, ba decoltată, ba în rochia de mireasă a maică-mii, ba nuștiucum. S-au obișnuit oamenii că sâmbăta pun o poză și un link, aproape nu mai merge. Ar fi și cazul, că am o etate și devine greu să mă maimuțăresc.

Nu am investit energie în popularizarea lui, pentru că nu a fost un scop. Scopul meu e să-și găsească oamenii ceva potrivit, ceva care să le aducă un plus, fie că e informație, muzică, poezie, memă. Să-și ia ceva de acolo. Mă gândesc des cum aș putea să-l cresc. Ar trebui să fac interviuri, dar uite că zic asta de vreo trei luni și nu a citit nimeni niciun interviu. Oamenii contează mereu. Și pentru newsletter, și pentru mine. Poate ajung totuși să livrez și informație proaspătă. Poate.

Selecția informației

Cele care mă interesează și mă animă pe mine în timpul săptămânii. La un moment dat, credeam că e obligatoriu să aibă tech și nuștiuce și mă străduiam. Dar eu nu mă pricep. Mă interesează privacy, mă interesează impactul AI, mă interesează câteva lucruri, dar nu mă pricep, așa că am renunțat și pun ce mi-e accesibil, nu ce credeam că trebuie. Să aibă sustenabil și tech și pe bunica Casandra, ca asta citește lumea. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să scriu despre ce mă interesează, nu ce se citește. Pun în el ce m-a interesat pe mine. Uneori cu încăpățânare, pentru că sunt subiecte pe care le văd că nu interesează foarte mult. Avortul a fost un exemplu. Dar și dacă am un click pe ceva pe care îl consider interesant, sunt ok.

Săptămâna asta sunt în concediu, dar au fost vreo două știri, felul în care Predoiu a înțeles să treacă legile justiției și Legea Educației, care mă făceau să vreau să scriu. Citeam și îmi venea să salvez linkurile și să mă apuc de scris. Dar pauzele sunt bune, în tot, chiar dacă mi-e greu să înțeleg asta.

Cât durează documentarea

N-am o estimare, pentru că e diferit de la săptămână la săptămână. Dacă e o săptămâna foarte ocupată, că nu fac doar asta, dacă sunt super prinsă în chestii, fie la Concordia, fie la celelalte sau în viață, simt cumva sâmbătă dimineață că nu am suficient și mă cert singură. Sunt momentele în care citesc ce citesc și variază foarte mult cât am fost de atentă. Aș vrea să îți spun că fixez subiectele și apoi le documentez, dar nu. Adun link-uri ca un hârciog bătrân și vedem după.

Durerile & strădaniile neștiute ale autorului de newsletter

Sâmbăta și viața. Îl scriu aproape în totalitate sâmbătă dimineață, când înșir toate linkurile alea și mă întreb ce să fac cu ele, care e lead-ul. Ce poveste spun astăzi? Care e abordarea, cu ce ilustrez. Și am o obsesie îngrozitoare, rămasă din presă. Să fie proaspăt, să nu le dau oamenilor vechituri și tâmpenii. Să le aduc ceva. Mă sufocă asta, deși pornesc de la o premisă greșită, că toate lumea are timpul, experiența și demența mea. Nu e așa.

După ce îl trimit, rog prietenii să-l citească spunându-le că ăsta e chiar cel prost și simt că e foarte outdated. Pe Diana Oncioiu pică măgăreața destul de des. Diana, te rog să citești și tu ăla, că mi se pare învechit. Sau prietena Simona, pe care o am standard pentru publicul care nu are legătură cu presa. Vezi tu dacă nu e cheesy, dacă găsești ceva pentru tine, dacă ai aflat ceva. Și strădania neștiută e că înainte de sâmbătă e vineri și viață și nu e mereu confortabil să mă trezesc sâmbătă la 6.30 și să mă uit la foaia goală de mailchimp cu frica că voi dezamăgi și două alka seltzer lângă. Și un pachet de Kent clasic. Dar, de regulă, nu e așa. Instinctul meu ține și ține bine. Și oamenii nu sunt press whores ca mine, au alte slujbe.

Amprenta newsletterului tău

Cred că poeziile și muzica. M-am apucat să gust alcool și poezie după 30 de ani. Înainte eram o fată cu cola în față, care trecea pe lângă poezie fără remușcări. Sunt gusturi dobândite și încerc să le dau mai departe, pentru că, mai ales în cazul poeziei, nu are efecte secundare, nu trebuie hepatoprotectoare.  

Primesc reproșuri uneori, mai ales de la prieteni care n-au aceleași bucurii, băi, au fost cam multe, a trebuit să dau mult scroll. Îi înțeleg și îi ignor. Pentru destul de mulți ele sunt cheia. Și mai e și muzica, un fel de capcană. Eu nu mă pricep la muzică, nu am educația asta, din păcate. Sunt un umil primitor. Și uneori capcanez oamenii cu câte o piesă care îmi place, pe care abia am descoperit-o sau al cărei titlu rezumă o situație. Orange Juice a lui Stanley Brinks a fost una dintre cele mai gustate. O am de la Mihai și mi-a zis Elena Deacu, de la Economedia, că s-a bucurat de ea. De altfel, Elena, care e și pasionată de muzică, dă feedback mereu pe asta.

Și mai are ceva, are declarații pe care doar un om le poate auzi. Sau doi, că mai fac și dedicații pentru cupluri. Sau pentru triplete. Omul pe care-l cânt cel mai des mi-a spus într-o sâmbătă că newsletterul pare trist. Am numărat referințele lui. Erau vreo 27. Ceilalți nu puteau citi același lucru. E schema clasică de comunicare. Autor-receptor. Fiecare receptează diferit. Ce pentru unii e titlu, pentru alții e mângâiere. Sau tristețe. Aici e newsletterul despre care vorbesc și cred că evidente sunt vreo trei.

Am 15 ani de presă și ei se văd cumva în newsletter, pentru că selecția e echilibrată, chiar dacă îmbrăcată în cele de mai sus, chiar dacă unghiul de abordare se vede într-o captură de film sau poezie.

Ingredientele unui NL bun, în general

Să fie viu, cred. Să aibă ceva al lui, să-ți capete încredere. Suntem îngropați în informație efectiv și cred că e important acest triaj personalizat. Că e informație, că e unghi de abordare, că e scriitură. Sunt oameni care nu dau click pe link-uri la mine, intră să vadă ce am scris. Și asta, iarăși, e un mare compliment. M-am abonat și pentru newsletterul meu, dar și pentru nepoții mei, la un newsletter de parenting. Emily Oster. Eu nu am copii și nici nu o să am, dar deschid aproape toate edițiile ei pentru că titlul mailului e informativ sau mă face curioasă. Care sunt noile îndrumări pentru alăptatul la sân? De ce mă interesează, că eu nu o să fac niciodată asta? Pentru că reflectă foarte multe evoluții.

Cea mai citită ediție

Cea mai citită ediție de până acum e cea care a avut o rată de deschidere de 51% pe publicul extern. De regulă, are un 37-40 rată de deschidere. Era iar un newsletter care în capul meu nu-l avea pe vino-ncoa. Dar e succesul, în cazul meu, nu e neapărat de conținut. Că oamenii habar nu au ce primesc, cum m-am trezit în sâmbăta aia. E un mix de ora la care trimit, vreme, dinamică socială. Deși îl trimit de regulă la 13, dacă e soare și vacanță e pa, îl mai citesc oamenii poate luni sau marți, dacă-l mai văd. Au fost ediții dense în informații, în chestii care-mi plăceau care nu au fost foarte citite. Și unele care-mi păreau mediocre care au fost foarte deschise. Nu vrei să știi ce rușine mi-a fost în sâmbetele alea.

Mesaje de la cititori

Îl iubesc pe public. Unii dintre ei sunt ancore. Când îi văd că au deschis sunt ușurată. “Nu l-am pierdut, e aici.” Pare un interviu despre nesiguranțele mele, nu despre ce scriu :) Sunt oameni din companiile membre, mulți din legal, căci a avocaților va fi împărăția cerurilor, sunt Public Affairs, CEO sau HR.

Publicul extern e foarte divers, dar ce mă bucură e că am și oameni de stânga, că am jurnaliști pe care îi respect și asta e foarte onorant. O actriță care îmi place foarte mult. Omologul meu de la Cartel Alfa, care face un newsletter bun. O doamnă, medic de familie, mi-a spus că e de la concurență, adică de la IMM-uri. Sunt câțiva politicieni. Chestia amuzantă e că un deputat USR mi-a reproșat că are prea multă opinie, în timp ce la PSD sunt mai relaxați și nu au reclamații pe opinie. Nu există un numitor comun.

Feedback nu primesc foarte des, în afară de ăsta pe care-l mai storc eu de la cei foarte apropiați. Trece și o lună liniștit fără ca eu să fi primit vreo ceva. Dar și când îmi scrie cineva :)

Dacă ar fi să aleg două reacții, ar fi cea a unui om cu care mi-a plăcut să lucrez și de la care am învățat, care s-a mutat în lista externă după plecarea de la Concordia, cu titulatura pensionar și când l-am văzut m-am topit, un prieten care fusese plecat câteva luni din țară și mi-a zis atunci când s-a întors că a început să treacă prin ele, din octombrie anul trecut, ajunsese până prin decembrie și încă i se păreau interesante, deși știa informațiile, dar unghiul de abordare ținea încă. Și asta e ceva. Feedbackul de la economistul preferat al lui Radu, în ajunul zilei mele de naștere și al unor decizii.

Eu tot zic acolo să-mi scrie lumea, dacă au reclamații și chiar mi-ar plăcea, pentru că m-ar ajuta la calibrare, dar încă nu am primit.

De ce sunt iar la modă newsletterele

În momentul ăsta sunt foarte populare, dar în America, de exemplu, au intrat în declin. Noi suntem puțin în urmă deci, toată lumea are, face, se pregătește să lanseze unul. Cred că trebuie o curatoriere și mai bună, mai targetată. Eu simt nevoia asta și la Netflix. Au algoritmii, dar sunt tot sufocată, aș mai vrea un strat de curatoriere. Să mi le mai trieze cineva o dată. Știu că e periculos asta, dar cumva, așa cred că e și la newslettere, dar om vedea, căci dacă era să am predicții super acurate, aveam un cabinet de consultanță și chiromanție.

Suntem asaltați de informație și pentru mulți e o soluție bună pentru a-și păstra viețile, dar fără a renunța la a ști ce se întâmplă în diverse domenii.

Top 3 NL-uri românești pe care le urmărești

Nu pot face topuri, dar cred că de urmărit sunt cel al Pressone, cu o selecție foarte bună de informații, cel al Monei Dîrțu, care e cel mai bun prin faptul că Mona e specială în felul în care înțelege jurnalismul și documentarea. Mona a fost omul care mi-a folosit drept reper când mă formam ca om și jurnalist. Știam care sunt standardele ei și mă gândeam mereu să nu-mi fie rușine să dau ochii cu ea. Nu mi-a fost, chiar dacă nu ne-am înțeles pe subiecte. Când am început newsletter-ul, m-am gândit din nou la ea. E cel mai bun, dar să nu încerc să-l replic, ci să-l fac bun, în felul meu.

Și al treilea e newsletter-ul Cartel Alfa, făcut de Radu Stoichiță. E foarte interesant nu doar pentru a afla despre revendicări și proteste, ci pentru că el e tânăr și conectat la subiectele stângii moderne cumva.