[REC și la podcast] Dorin Lazăr: Vrem să facem istoria ușor de înțeles și să demontăm mituri care circulă recent

Nu ducem lipsă de podcasturi de comedie, afaceri sau marketing, însă podcasturi de istorie sunt puține, cel puțin în România. Motivul e simplu: subiectul e complex, greu de documentat și de transformat într-o poveste digerabilă de publicul larg.

Dorin Lazăr și Sergiu Motreanu au lansat Podcastul de Istorie înainte ca formatul audio să fie la modă la noi. Este un program făcut de doi amatori în istorie, dar munca este luată în serios. Și-au propus să prezinte informație de calitate și să fie atenți la sursele alese și la interpretările date. Vor să vorbească pe înțelesul tuturor și să discearnă între ce e real și ce e iluzie în poveștile care circulă pe teme istorice.

Promovarea e organică – cei interesați află de podcast și-l recomandă și altora – iar publicul e divers, de la politicieni și profesori de istorie la muncitori. Nu există nicio urgență în creșterea audienței sau pentru sponsorizări, spune Dorin. Vor să-și mențină independența editorială și să găsească parteneri care înțeleg cu adevărat ce fac. În plus, nu se grăbesc nicăieri pentru că au planuri pentru următorii 20 de ani.

Cum menții motivația pe termen atât de lung pentru un proiect făcut din pasiune, pe lângă un job în cu totul alt domeniu? Cel mai bine citiți povestea și aflați de la Dorin.

Idee și primii pași

Ideea podcastului a apărut ascultând alte podcasturi. În 2013 am avut un fel de media-fatigue – pe vremea aia piratam, ca toată lumea, foarte mult, și am avut un moment de reflecție foarte serios, după care am renunțat la toate materialele piratate. Am povestit experiența pe lung pe blog – era un moment foarte dificil să faci pasul ăsta, Netflix și HBO Go erau la o distanță destul de mare de lansare în România, alternative nu prea aveam, și singurul serviciu de streaming audio la care aveam acces atunci era Zonga (care are un loc special în inima mea). Dar nu era suficient, așa că podcasturile au fost alegerea naturală pentru a-mi înlocui foamea de entertainment. Și printre primele descoperite a fost „History of Rome” al lui Mike Duncan. Cred că de-atunci am vrut să fac podcast de istorie. De fapt, am vrut să ascult un podcast de istorie românesc. Că de-acolo a început totul.

În 2015 am început cu Ovidiu Eftimie ICR Podcast. Povestea v-a zis-o și el, nu o mai repet, dar prin 2016 începea să mă ardă dorința de a începe un podcast exclusiv despre istorie, cumva ca să demonstrez că se poate. „Dacă nu s-a pus un istoric pe bune să facă podcastul, voi face eu treaba”, mi-am spus, și am început să strâng material de pe la începutul anului. Am înregistrat un episod de test, după care mi-am dat seama că nu o să meargă, nu am talentul și răbdarea lui Mike Duncan de a face un script și a-l recita. Așa că m-am dus către un prieten din copilărie, Sergiu Motreanu, cu care nu țineam legătura suficient de mult – și în tribune la un meci dintre FC Brașov și Foresta Fălticeni am trasat ideile principale ale podcastului. Eu deja începusem de cam un an să strâng materiale de documentare, și după câteva săptămâni am început înregistrarea.

Ce aduce nou? Practic, totul. Nu exista niciun podcast pe subiect în limba română – fuseseră vreo două încercări abandonate după unul sau două episoade, și singurul material alternativ exista doar în producțiile pe care datorită lui Dan Alexe le numim acum „dacopate”.

Podcastul de Istorie s-a dorit un program prin care niște amatori încep să studieze istorie, și să discute despre istorie ca niște amatori – așa cum suntem 99.99% din populație. Un program amator făcut de amatori, singura responsabilitate pe care o avem a fost să facem lucrurile cât mai corect posibil. Intenția inițială a fost să ne concentrăm pe istoria României – dar nu există niciun material suficient de bun pe tema asta pe care să-l folosim ca bază de plecare, așa că a trebuit să improvizăm. Acum explorăm istoria europeană într-o direcție care bate înspre teritoriul țării noastre pentru că a vorbi exclusiv despre istoria noastră e imposibil – suntem parte din fenomene și mișcări mai largi decât teritoriul pe care îl cunoaștem acum ca România.

Primele înregistrări

Primul episod a fost înregistrat de trei ori – la prima înregistrare nu ne-am înțeles deloc, la a doua am bălmăjit tare de tot începutul, a treia înregistrare e ceea ce se aude în episodul 1. De fapt, primele trei episoade le-am înregistrat unul după altul, și au cam aceleași probleme și din cauza informațiilor, și din cauza emoțiilor. Emoții au fost, desigur – aveam deja vreo 60 de episoade la ICR Podcast, deci experiența în fața microfonului era acolo. Singura dificultate pentru mine a fost natura diferită a materialului pe care îl discutam. Pentru Sergiu, lucrurile au fost un pic altfel; chiar dacă pregătea și el episoadele în felul lui, a durat un pic până a înțeles ce vrea și el de la acest program.

Când au ieșit primele episoade nu prea le-a ascultat multă lume, dar George Damian (istoric) ne-a făcut o recenzie și ne-a explicat pe unde am greșit cu informațiile. A fost un declic pentru mine – mi-am dat seama că episoadele trebuie pregătite mult mai bine, mult mai serios. Ceea ce înseamnă mai multă muncă decât mă așteptam să fie necesară.

40 de ore de pregătire pentru două de podcast

În 2017 am început podcastul cu ideea că scoatem un episod pe săptămână. Un ritm care s-a dovedit a fi mult prea dificil, și pe care nu am reușit să-l ținem foarte bine, mai ales că avem și cu totul alte meserii care nu prea ne permit mult timp de documentare. A fost foarte stresant, până când am decis să facem episoadele la două săptămâni, pentru că începeam să atingem subiecte din ce în ce mai serioase. Documentarea e partea cea mai importantă în ceea ce facem; estimarea noastră e că pentru fiecare oră de podcast avem minim 10 ore de pregătire fiecare. Pregătirea e de mai multe feluri – fie că citim sursele primare, citim alte materiale, ce scriu alți istorici (sau nu) despre subiectul pe care îl vom aborda. Cum episoadele recente au minimum 2 ore fiecare, asta înseamnă cam 40 de ore investite în fiecare podcast.

Cam știm mereu ce va fi în episodul viitor – că istoria curge într-un singur sens. Din când în când facem câte-o schimbare serioasă de subiect, așa cum în ultimele episoade am început o istorie a ideilor filosofice din antichitate, și ideea e acolo de vreo 5 luni. Asta înseamnă că în ultimele 5 luni am strâns materiale, am început să citim și să structurăm serios câteva episoade (probabil vor fi vreo 6 sau 7) despre diversele școli filosofice din Grecia și Roma antică. Dar în general e mult mai simplu – știm ce anume vrem să înregistrăm, avem două săptămâni să pregătim serios subiectul, și punem cele 20 de ore fiecare.

Format și obiective

Eu am fost cel care a ales formatul podcastului, inspirat cumva din ce făcusem cu ICR Podcast. Podcastul va fi conversațional, doi amatori în ale istoriei explorând un subiect nou, în ordine oarecum cronologică. Uneori mai aducem și alte opinii, dar ăsta e formatul de bază – un amestec de prelegere si conversație.

Avem câteva obiective clare. În primul rând, să povestim ce am înțeles noi din subiectul abordat, și să relevăm cele mai interesante aspecte ale acelui subiect. Ne interesează să fie ușor de înțeles – nu vrem să ne adresăm doar publicului intelectual. Demitizăm în sensul că ne apropiem și explicăm în grai popular, clar, lucrurile pe care le descoperim citind despre subiectul respectiv. De exemplu, la episoadele recente despre filosofie a fost obligatoriu să explicăm termeni ca metafizică și epistemologie – termeni de care acum ascultătorii podcastului nostru nu mai au de ce să se teamă. Cred că cel mai important e să ne păstrăm, dacă vreți, simplitatea în gândire – vrem să explicăm lucrurile suficient de bine ca publicul țintă să înțeleagă despre ce vorbim.

Lecții și surprize

Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat e cum să citesc și ce să urmăresc în materie de istorie. Majoritatea materialelor cu care intrăm în contact sunt terne și foarte des concentrate pe niște teme mai puțin interesante. Nu sunt foarte multe lucruri interesante de spus despre colecțiile de pietre și vaze din epoca bronzului, de exemplu, dar poți să-ți construiești niște modele mentale pe care să le prezinți. Și cumva asta fac acum diferit când citesc istorie, politică sau economie – am învățat să îmi construiesc un model mental detașat, în care să încerc să îmi păstrez o oarecare obiectivitate.

Și partea cu adevărat surprinzătoare e cât de mult mi se schimbă punctele de vedere față de istoria recentă și despre perioada în care trăim. Nu pretind că am dezvoltat obiectivitate absolută, dar uitându-mă cu o oarecare distanță la ce se întâmplă în jurul nostru m-a ajutat să fiu mai puțin încrâncenat și nervos pe ceea ce se întâmplă în general. Am și închis foarte multe surse de stres – dar un exercițiu foarte interesant pe care l-am făcut în ultima vreme e să nu mă uit la știrile „zilei”, ci să aștept vreo două-trei zile, poate o săptămână înainte de a-mi forma o idee. Știrile au o falsă urgență, și probabil cel mai toxic fenomen e cel de breaking news, în care lumea simte nevoia de a comenta știrea apărută acum cinci minute. Oamenii abia au văzut o informație acum cinci minute și o comentează, ceea ce înseamnă că au răspunsuri reflex, negândite și neprocesate. Când răspunzi la ceva „pe loc” nu ai nici suficientă informație; tot ce ai e intuiție și reflex. Dar foarte des intuiția și reflexul sunt greșite și induc oamenii în eroare – și dacă stai un pic să te gândești, lucrurile importante și adevărul arată un pic diferit de momentele în care acționezi sub imperiul urgenței. Așadar, am învățat că sunt prea puține lucruri urgente și am eliminat din lectura zilnică site-urile de știri (cu excepția celor locale, care au alte calități despre care nu are rost să scriu aici).

Calitatea informației

O să vă povestesc un moment foarte important: episodul despre cultura de Hamangia a fost foarte dificil de pregătit, pentru că mai toate lucrurile care erau publice pe internet erau pseudo-istorie de revistă gen Formula As, nu informație reală. Am dat peste ele, dar mi-a fost foarte ușor să le demontez, așa că nici nu le-am dat însemnătate foarte mare. În mijlocul înregistrării episodului, însă, Sergiu începe să povestească cu nonșalanță fix lucrurile respective cumva am fost destul de descumpănit, dar l-am lăsat să termine de povestit, am oprit episodul, și i-am aplicat o muștruluială serioasă, cum doar între prieteni vechi se poate face. Am reînregistrat episodul după ce i-am demontat ideile respective, și am și publicat o explicație pe blogul personal - dar a fost pentru mine și pentru Sergiu un declic foarte important.

Calitatea informației contează. Oamenii mint, o fac foarte des și uneori în cantități enorme; o fac uneori din rea înțelegere, alteori din nevoia de validare. Ăsta e motivul pentru care trebuie să fim atenți cu sursele pe care le abordăm, și interpretările pe care le dăm. Cât wishful thinking e acolo, și câtă informație reală?

Am dedicat de atunci câteva episoade demontării unor mituri care circulă recent. Știu că mai toți știu de dacopatie, dar dacopatia a fost precedată la rândul ei de latinopatie și de alte erori istorice similare. Am făcut un episod întreg dedicat felului în care s-a scris despre istorie de-a lungul timpului în România, cu aplecare spre diversele patii pe care le-am mai avut.

Audiența

Ultimele episoade au 4500-4600 de descărcări, Spotify îmi zice că avem aproape 13.000 de urmăritori și s-au făcut aproape 235.000 de „streams” all time. Spotify pare acum să domine ca sursă de ascultări, dar multă lume ne mai ascultă pe Player FM și un număr serios și pe Apple Podcasts.

Nu facem profiling pe audiență, dar avem un public destul de divers – de la politicieni și profesori de istorie la muncitori în șantier – și asta o povestesc doar dintre oamenii cu care am interacționat de-a lungul timpului. Podcastul nostru e unul dificil, nu neapărat solicitant intelectual; e mai degrabă de ascultat când faci lucruri unde mintea ia o pauză – mi s-a povestit că e un companion destul de bun la drum lung cu mașina, dar și la tâmplărie și la munca fizică în general.

Deși sunt programator la bază, nu e un podcast bun de ascultat în timp ce programezi sau faci alte lucruri care te solicită intelectual. E podcastul pentru când faci curățenie generală, sau faci o drumeție pe munte sau conduci 8 ore.

Promovare

Nu promovăm podcastul decât prin word of mouth. Avem o pagină de Facebook, dar o folosim să postăm doar episoadele, și rar să mai facem câte un anunț. La 2000 de followers avem 1000 de vizualizări pe postări, și pe undeva pe la 100-150 de interacțiuni cu postarea respectivă, deci bănuiesc că e bine și-așa. Mai postăm pe Reddit, pe YouTube, cam atât.

Motivul pentru care nu-l promovăm e că nu avem un sentiment de urgență în legătură cu subiectele discutate. Ce am înregistrat despre Nero e la fel de bun și dacă îl asculți în 2022 și dacă îl asculți în 2025. Povestea lui Decebal și-a lui Traian e la fel de interesantă și utilă și peste zece ani ca în momentul în care am înregistrat-o. Nu avem conținut care expiră.

Așa că am decis să nu intrăm în jocul numerelor. Căutăm ascultători, oamenii cu adevărat interesați de subiect care chiar vor să asculte în forma în care îl dăm oamenilor. Cred că ceva facem bine.

Partea tehnică

Fac post-procesare, dar minimală; deși s-ar putea ca lucrul acesta să se schimbe în curând. Înregistrez prin Zencastr, care face și el la rândul lui o oarecare echilibrare a înregistrării, și apoi am un număr mic de operații pe care îl fac în Audacity.

Nu prea mă împac cu etapa asta – prefer să investesc timpul și energia în conținutul pe care îl producem, nu în post-procesare. Probabil mi-ar lua 10-15 ore să procesez 2-3 ore de podcast audio – ore pe care le-aș prefera investite în episodul următor.

Inspirație și podcasturi preferate

Nu mai știu sigur care a fost primul podcast ascultat, dar probabil a fost Welcome to Nightvale. Și ca inspirație am povestit deja de History of Rome – pe care însă am decis să nu-l urmez ca format. Dar la nivelul la care suntem deja cu greu se mai poate vorbi de inspirație; știm ce avem de făcut, cum vrem să facem, singurul lucru care ne lipsește e timpul în care s-o facem. Ideal ar fi să putem să ne dedicăm timpul complet podcastului, dar nu suntem suficient de bătrâni sau bogați cât s-o facem, și nici nu vrem să facem un compromis greșit în alegerea unor sponsori. Așa că ne bazăm pe ce facem noi și cu cât ne sprijină ascultătorii prin donații pe Patreon.

Când e vorba de podcast de ascultat, întotdeauna am o listă de recomandări. În limba română mai există două podcasturi serioase de istorie, făcute cu dragoste de ascultători. Istoria României făcut de Călina Cenan, și Istoria Moldovei făcut de la Chișinău de Natan Garștea. Există un episod cu toți patru pentru cine vrea să asculte.

De-afară ascult ce scoate Dan Carlin, Hardcore History, dar mai am și alte câteva podcasturi. M-a ajutat foarte mult să-mi găsesc un format în care să mă relaxez, Life of Caesar, care mi-a arătat că poți face un podcast bine pregătit și studiat și fără să ai un băț în fund. Mai nou The Partial Historians sunt preferatele mele, dar există și The History of Philosophy și Emperors of Rome. Mai ascult și alte lucruri, dar astea revin cel mai des la mine.

Peisajul podcasturilor în România

Sunt în podcasturi dinainte de primele valuri de entuziasm. Am fost aici suficient de mult cât să văd podcasturi făcute pentru a strânge niște bani de la sponsori; uneori rămâne ceva bun în urmă, dar marea majoritate sunt biți pierduți pe internet. Asta pentru că cred sincer că singurul lucru care contează în materie de podcast e onestitatea demersului. Și majoritatea podcasturilor făcute în România sunt imitații de produse de-afară. De-asta am spus destul de des că e nevoie de mai mult amatorism în podcast – oameni care să experimenteze, să facă încercări, să pună pasiune în subiecte de nișă.

Din păcate valul de entuziasm a sufocat podcastul ca formă de exprimare; cantitatea a crescut, calitatea nu prea e acolo. Și mă refer la calitatea conținutului nu a formei de prezentare, și nu, reciclatul acelorași invitați pentru a fi puși în fața unei grile de întrebări nu e conținut de calitate.

Motivația

La un moment dat am primit un mail de la o ascultătoare care mi-a povestit că pasiunea ei fusese dintotdeauna istoria, dar deși studiase arheologia s-a decis să meargă pe alt drum – după ce a descoperit podcastul nostru s-a decis să se reîntoarcă la prima dragoste și s-a înscris la facultatea de istorie, la 15 ani după ce renunțase la pasiunea ei.

Avem și noi detractorii noștri – uneori cu critici cu puncte reale, alteori cu bombăneli fără substanță – dar câteodată mai dai peste o astfel de poveste și toate criticile nu prea mai au greutate. Dar chiar și-așa, uneori e foarte greu să continui, știind cât de mare e proiectul pe care îl avem de făcut.

Am avut momente dificile în care eram destul de hotărât să închid podcastul și să renunț complet. Fiind om cu istoric în zona de social media mi-am atras simpatii puține și antipatii puternice; sunt destul de mulți cei care doresc să eșuez. Dar sunt vreo 4000 de oameni care vor să continui, și, nu știu, ați vorbit vreodată în fața a 4000 de oameni care vin special să vă asculte? E ceva, și ajută gândul că ascultătorii aceia tăcuți sunt tăcuți pentru că vor să te asculte.

Planuri

Evident, planul este să continuăm. Urmează subiecte interesante, și mai avem vreo 20 de ani de podcast, dacă nu mai mult. Nu am obiective în termeni de ascultări, audiență; vreau să continui ce facem și să duc povestea până la capăt, dacă există vreun capăt. Parteneriate, am încercat să fac; dar două lucruri îmi fac parteneriatele dificile: nu avem de gând să modificăm programul pentru a acomoda un eventual parteneriat, și încă nu am vorbit cu parteneri care să înțeleagă foarte bine ce facem.

Majoritatea se uită la „următorul episod”, la „virale”, la cifre, de parcă cifrele alea ar însemna ceva. Noi ne uităm la următoarele patru sute de episoade, următorii 20 de ani, oamenii care nu s-au născut încă și vor asculta podcastul ăsta. De-asta nu am găsit încă un parteneriat solid nici măcar acolo unde ne-am fi dorit foarte tare să legăm ceva – încă nu am găsit pe nimeni care să înțeleagă de ce anume avem nevoie. Noi avem răbdare.

Cu ce figură istorică ai vrea să vorbești?

Asta e o întrebare dificilă. În primul rând pentru că informațiile despre oamenii pe care i-am studiat și discutat în podcast sunt destul de puține și filtrate puternic de-a lungul timpurilor. Așa că aș discuta cu ei să-i întreb cum stau lucrurile de fapt. Au făcut ce zicea Cassius Dio sau Plutarh sau Suetonius? Sau sunt doar zvonuri? Aș vorbi în special cu cei care au o imagine negativă – cu Caligula, cu Nero, cu Domițian – cât e bârfă, cât e realitate? Și cred că i-aș lua un interviu cu Suetonius, ca să știm pe bune dacă s-a combinat cu împărăteasa Vibia Sabina sau nu. Ah, și musai aș vorbi cu Fulvia, probabil cea mai puternică prezență feminină de la căderea Republicii Romane.

Dar dacă ar fi pe bune o opțiune să vorbesc cu o singură persoană din trecut, și aș avea o singură alegere, există o singură persoană cu care oricine care are un grăunte de intuiție ar vrea să stea de vorbă, îl știți și voi, e un băiat din Nazaret, orașul, nu trupa.

Reprezentare grafică podcast: Laura-Anca Adăscăliței