[REC și la podcast] Ramona Boldizsar: Vreau să le arăt oamenilor cât de ancorată în real e literatura

Într-o societate care privește poezia cu precădere ca ceva ce trebuie învățat pentru BAC, iar apoi aruncat în negura memoriei, misiunea Ramonei Boldizsar de a populariza poezia contemporană pare imposibilă. A început prin a citi în fiecare săptămână câte o poezie în social media, a debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul Nimic nu e în neregulă cu mine, scrie despre literatură în mai multe publicații, iar, de la începutul anului, face podcastul Perfect Contemporan.

Ramona iubește literatura, dacă nu era deja clar, iar podcasturile îi fac zilele mai frumoase. Și cele ascultate, și cele înregistrate. Discuțiile cu scriitori îi plac la nebunie și o ajută deopotrivă. A descoperit că partea tehnică, de care se temea cel mai mult, e chiar plăcută. Nu vrea să inoveze, ci să inspire și să ajute. Și nu face salturi, ci pași mărunți, de explorare.

După o excursie cu cortul cu familia, care a ferit-o cât de cât de caniculă, Ramona și-a făcut timp să ne spună povestea podcastului Perfect Contemporan: de la idee, la depășirea emoțiilor și claritatea scopului în jurul căruia construiește cu calm și răbdare. Ceea ce vă dorim și dumneavoastră.

Ideea și primii pași

Ascultam deja de ceva timp podcasturi literare și se întâmpla adesea ca lucrul ăsta să-mi facă ziua mai frumoasă. Cred că ăsta a fost, de fapt, primul impuls. Nu am simțit că există ceva care lipsește la noi și atunci ar trebui s-o fac eu, ci m-am gândit mai degrabă cât de faine pot fi discuțiile astea și ce tare mi-ar plăcea să fac parte din ele.

Am făcut un podcast literar pentru că mă pasionează literatura — cum a spus o invitată la un moment dat, scriitoarea Diana Geacăr: Dacă aș fi fost un extraterestru, aș fi scris despre viața unui extraterestru. Așa și eu. Sunt băgată până în gât în treaba asta care e literatura, așa că vreau s-o explorez pe toate părțile. Și simt că podcasturile astea nu sunt doar plăcute, ci pot fi și utile. Astea sunt de obicei cele două motoare ale mele când fac ceva, pasiune și utilitate.

Primii pași au fost cam așa: 1. Mi-am luat echipament, 2. M-am documentat cu privire la ce tool-uri pot folosi, platforme și alte cele, 3. Am ales un nume (a durat ceva) și am făcut un logo (surprinzător de repede). 4. Am invitat pe cineva.

Punctul 0 a fost: oare să fac podcastul ăsta sau nu? Punct care a durat vreo câteva luni. Poate sunt mai atipică din punctul ăsta de vedere, dar nu sunt foarte preocupată de ce aduc nou. Esențial pentru mine e parcursul și spațiul pe care reușesc să-l creez pentru ceilalți — și, de ce nu, și pentru mine. Însă e drept că o parte din “noul” pe care-l aduce podcastul e această conexiune constantă cu poezia contemporană.

Emoții berechet

Am avut emoții berechet. Mărturisesc că nu am simțit o teamă primară de tipul: oare chiar pot face chestia asta? Chiar dacă e drept că fricile mă guvernează adesea, acum am avut emoții de alt tip, însă am știut că vreau să încerc să fac acest podcast așa că le-am înghițit și am mers mai departe.

Mi-era teamă că nu o să mă descurc din punct de vedere tehnic, de aceea am optat pentru tool-uri ușor de folosit. Mi-era teamă că nu o să știu ce să zic sau o să mă împotmolesc — frica asta nu cred că se duce neapărat așa repede, dar am descoperit că nici nu contează, te descurci, până la urmă.

Ce m-a ajutat a fost însăși bucuria de a înregistra episoadele astea, am adorat întâlnirile mele virtuale cu prozatori, poeți. M-au încărcat de energie pozitivă, am simțit că învăț lucruri noi, totul a început să se așeze. Și cel mai mare plus au fost poate asculătorii fără de care podcastul nici n-ar exista. Adesea chiar invitații m-au ajutat să mă relaxez cu răspunsurile lor faine care mi-au pus mintea la lucru și am uitat să am emoții, gândindu-mă că le va plăcea mult ascultătorilor răspunsul ăla sau celălalt. Ceea ce e chiar fain.

5 ore pentru 40 de minute

Pentru fiecare episod îmi pregătesc o serie de întrebări — de care, uneori, nu mă țin deloc. Dar am nevoie de un reper de discuție ca să nu mă împotmolesc. Când mă împotmolesc, e în regulă, improvizez — socoteala de-acasă nu se potrivește mereu cu cea din târg, cum bine știm. E important pentru mine ca discuția să nu fie sterilă așa că nu trebuie să mă țin neapărat de un script.

Pentru un episod (finalizat) de 40 de minute lucrez minim 5 ore, cu tot ce implică: pregătirea întrebărilor, editare, publicare, postarea pe site, vizualurile, promovarea pe platformele sociale. Aici nu punem timpul de înregistrare propriu zis care e întotdeauna mai îndelungat decât produsul finit. Depinde și cât de lung e episodul și cât de “curat” a ieșit, uneori trebuie să editez mai mult, alteori mai puțin.

Invitații și temele

Până acum am fost tare norocoasă și invitații mei au acceptat din prima, mai ales că unii dintre ei știau deja de podcast. Am fost foarte bucuroasă că au acceptat pentru că până aici am ales și invitat oameni pe care îi admir, pe care i-am citit și pe care chiar îmi doream să îi întreb personal o mulțime de lucruri — despre literatură, scris și altele asemenea.

În episodul 13 am vorbit, de exemplu, cu inițiatorul proiectului PosterxPoem, Dan Stănescu, și cu poetul Alex Higyed și mi-a plăcut grozav să văd cât de vie e poezia în proiectul lor. Și i-am invitat tocmai pentru a înțelege și eu mai bine fenomenul și ce sentimente îl generează, făcând astfel și un salt tematic cu podcastul.

Misiunea secretă

Pentru mine e esențial ca discuția să fie “plăcută” pentru ambele părți — mă gândesc, desigur, și la ascultători și îmi doresc să le aduc conținut de calitate, dar totodată relaxat, chill cumva. Pentru că scopul podcastului meu nu este să fie neapărat cel mai tare din parcare, doct și meaningful în fiecare secundă de existență.

Vreau ca invitatul să se simtă bine și ascultătorul să poată lua ceva de acolo tocmai pentru că nu a existat o stare de tensiune. În sensul ăsta, ce urmăresc de la invitat este să răspundă în propria manieră, relaxat, la întrebările care chiar îi stârnesc curiozitatea și interesul s-o facă. Aici negocierea e simplă, când simt că merge, plusez, când simt că nu merge, abandonez și trasez o cărare nouă. Vreau să existe un dialog benefic și plăcut de ambele părți pentru că atunci știu că și ascultătorul va găsi ceva pentru el acolo.

Poate că o misiune secretă la Perfect Contemporan e să le arăt oamenilor cât de ancorată în real e și treaba asta cu literatura, așa că urmăresc mereu de la invitați și lucruri concrete. Cum au ajuns să scrie, cum reușesc scriitoarele și scriitorii care sunt și părinți să găsească timp de scris, lucruri de genul ăsta. E important de spus că în cazul podcasturilor care fac și post-producție, e mai simplu cu negocierea. Ar fi mai complicat dacă ar fi totul live.

Lecții și surprize

Am învățat o mulțime de lucruri și încă învăț. De exemplu, că e în regulă ca gazda și invitatul să aibă păreri diferite, că asta nu strică în niciun fel dialogul și nu-l face conflictual, nu în mod necesar — iar eu cred mult în asta. Că nu orice dezacord duce la conflict — pentru cineva care nu suportă conflictul, e tare important. Și-mi doresc ca podcastul să fie un spațiu de genul ăsta.

Ce m-a surprins a fost ușurința cu care ascult episoadele pentru editare. Nu mă așteptam să am răbdare pentru asta. Dar și mai mare a fost surpriza să descopăr că-mi place partea asta tehnică de editare, așa simplă cum e în cazul meu.

Înregistrarea remote

S-a întâmplat să avem parte de lag și unul din noi să vorbească în gol — dar asta nu e neașteptat sau amuzant, neapărat, cred că toți cei care înregistrează remote pățesc asta la un nivel sau altul într-un anumit moment.

O întâmplare ușor amuzantă a fost când s-a trezit copilul unei invitate și nu am mai reușit să înregistrăm în seara aceea— cu toate astea, e un episod pe care sper să-l reluăm pentru că era pe val și sunt sigură că ascultătorilor o să le placă foarte mult.

Audiența

Avem ascultători din diverse țări. Primează România, desigur, dar se ascultă Perfect Contemporan și în Republica Moldovă, UK, SUA, diverse țări din Europa, avem câțiva ascultători chiar și în Japonia. Dar cifrele nu sunt încă atât de mari — vorbim de peste 1800 de ascultări, ceea ce pentru 13 episoade eu zic că-i bine.

Promovarea

Podcastul îl promovez pe platformele de socializare, predominant Instagram și Facebook, dar aș vrea să încep să promovez mai intens și pe Google și YouTube. Ascultători vin foarte bine din platforma Spotify pe care și eu o prefer de multe ori. Podcastul poate fi ascultat și local la ramona.boldizsar.ro, dar și pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Youtube, Simplecast și tot așa.

E foarte important să fie peste tot — cu cât e mai accesibil de ascultat, cu atât mai bine. Sunt persoane care nu folosesc aplicații și preferă să asculte direct pe site — și invers

Partea tehnică

Fac post-procesare. Iau episodul de la capăt, îl ascult slow și editez, scot pauze, repar sunet acolo unde pot, lucruri de genul ăsta, primare. Nu sunt la origine un om tehnic așa că încă învăț. Mi-ar plăcea să fac tranziția spre niște tool-uri mai complexe. Dar, așa cum zice o expresie japoneză din anime care-mi place mie mult, hyakunen hayai, adică ceva de genul i’m a 100 years too young for this. Sau I’m a 100 episodes too early for this, ha-ha. Mai aștept să capăt experiență.

Folosesc Audacity pentru post-procesare și Zencastr pentru înregistrări (recomand începătorilor pentru că sunt ușor de folosit). Vizualurile le fac în Procreate. Mă împac excelent cu ce fac acum, dar la un moment dat va trebui să ies din zona asta confortabilă și să fac lucruri mai complicate. Cel puțin așa plănuiesc.

Nu mă așteptam să-mi placă așa mult să editez episoadele. A fost în mod real o surpriză.

Podcasturi preferate

Printre podcasturile mele preferate se numără: Between the covers, First Draft, Thresholds, Marlon and Jake read dead people, Bookworm. De la noi ascult și-mi plac: Zest, O mie de semne, Timpul prezent.

Eu ascult predominant podcasturi cu și despre literatură, scris, asta mă pasionează și pentru asta am răbdare și plăcere. Tot ce ascult mă inspiră într-un fel sau altul — dacă nu-mi place sau nu-mi oferă nimic, nu mai ascult, nu pot să fiu atentă la lucruri care nu mă interesează și asta, știu, nu e neapărat bine.

Peisajul podcasturilor în România

Sunt destul de nouă la asta așa că nu știu câte predicții și analize sunt capabilă să ofer. Totuși, cred că e important să ajungi la comunitatea țintă și să oferi conținut de interes. Trebuie să faci multă muncă de promovare — chiar și atunci când ai following, dar mai ales atunci când nu ai și trebuie să-ți creezi. E esențial să ai conținut de calitate care să se potrivească cu narativa ta. Pentru că ascultătorii vin pentru x lucru pe care l-ai promis și, dacă nu-l livrezi, îi trădezi și nu te mai vizitează. Ceea ce mi se pare absolut firesc. Nu e chiar ușor, mai ales când vorbim despre un podcast așa nișat cum e al meu.

Cât despre potențial… există oameni care ascultă și oameni care nu, așa cum se întâmplă cu orice. Dar am observat că sunt mai mulți oameni interesați de podcast în ultimii ani. E și foarte accesibil, le găsești pe orice platformă și poți să-ți pui în căști când conduci, gătești, lucrezi ceva care nu necesită concentrare. Esențialul e să fie suficient de interesant pentru ascultător și să fie diversitate — acolo, pe nișa ta.

De unde vine motivația

Aș putea spune pur și simplu că-mi place să fac asta, să mă întâlnesc cu autori și să vorbim despre scris și literatură. Pentru că mie chiar îmi place la nebunie ce fac. Dar o să mărturisesc că nu e doar asta. E și ceva egoist aici. Mă ajută și pe mine această activitate dintr-o sumedenie de motive, dar și pentru că învăț lucruri noi — despre literatură/scris, despre editare, despre faptul de a fi scriitor dintr-o ipostază sau alta. Ceea ce, ca poetă la rândul meu, e benefic și interesant. Totodată, mi se pare că aș putea oferi ceva util și celorlalți. Și ăsta e un motor puternic pentru mine.

Planuri

Cred că toți visăm la chestii mari. Am ca reper podcastul Between the covers, mi-ar plăcea să ajungă și Perfect Contemporan ceva de genul ăsta ca voce și conținut. Planuri am mai multe, dar nu sunt suficient de concrete încât să le expun. Cu toate astea, o să fiu sinceră și o să zic că nu plănuiesc nimic mare până nu mai cresc puțin. Vreau să aduc mai multe episoade și mai mulți invitați.

Deja am început să fac și lucruri mai punctuale, să vorbesc și despre proiecte literare, nu doar despre anumite cărți, aș vrea să acopăr și anumite evenimente atunci când se poate — dar trebuie adaptat la conținut audio, iar acestea merg mai bine și pe video. Din fericire, mie îmi place să experimentez, așa că o să vedem ce iese.

Mi-ar plăcea să fac parteneriate cu edituri, librării și să lucrăm concomitent la promovarea unor cărți și autori. Cine știe? Poate ajungem și acolo. Mă încântă și ideea de a face câte un episod special din când în când în care să discutăm despre o carte anume — chiar cu un invitat care să fi vizitat podcastul în trecut. Se pot face multe chestii, timp și energie să fie.

Invitatul ideal

Natalie Diaz sau Garth Greenwell.