Trecut prin toate exercițiile scrisului, poezie, proză, presă, traduceri, corectură de carte, certuri cu rimă pe Facebook, Dan Sociu a ajuns la genul ăla de intimitate a cuvintelor în care își permite orice. Stângăcii, lipsuri, excese, meștereală, frumusețe simplă. Un ninja în beznă, un maestru beat de kung fu, un aparat de scris. În mare parte din timp, scrisul e exercițiu, traduce, citește, stă pe net. Scrie rar, la câteva luni, poezie sau proză și pune pe Facebook.
În timp, vîrsta și viața ne arată că nu sîntem așa speciali și că doar inteligența nu ajunge. M-am plictisit numai de jocurile inteligenței, caut ceea ce îmi vorbește direct ca unui animăluț încolțit, cum sîntem toți, spune Dan.
Dan Sociu a debutat în 2002 cu volumul ”borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână”, pentru care a primit „Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu”. A lucrat ca jurnalist, traducător, redactor de carte şi corector la diferite edituri, a publicat constant poezie (Poezii naive și sentimentale, Vino cu mine știu exact unde mergem, Uau, 17 poezii, Porc și sentimental, înțelept și rău, Mouths Dry With Hatred la Longleaf Press, University of Virginia) și proză (Urbancolia, Nevoi speciale, Combinația, Pluto în Scorpion, Monarh). În 2014 a refuzat premiul „Cartea de Poezie a anului 2013“ acordat de ICR.
Despre poezie în era Facebook, meștereală și măiestrie, critici, elite și animăluțe încolțite, povestește el după cum urmează:
Ce e cel mai important de spus despre tine
Am răspuns în cărți, detaliat, ce-aș putea să spun mai mult în cîteva rînduri.
Prima poezie
Aveam un caiet cu poezii rimate prin primele clase de școală dar mi l-a aruncat mama.
Când ai publicat prima dată
Nimic special, simt cînd le scriu sau cînd mi le citește cineva atent, cineva cu capacitate de atenție adică și-mi spune ce-a văzut bun la ele.
Relația ta cu poezia și cuvintele
Am manevrat atîtea cuvinte din copilărie, că am ajuns la o intimitate cu ele. De la miile de cărți citite, cărți scrise, traduse, redactate, articole, mesaje pe internet, jocurile copilăriei cu vorbe, textul a devenit meștereala mea, mă văd ca un ninja cu armele lui, ascuns în beznă, după mască, adică eu ca individ nu contez, contează meștereala, de aia am băgat tot felul de excese și lipsuri numai să-mi iasă textul altfel. Am trecut și peste măiestria simplă și m-am prefăcut stîngaci, ca maeștrii ăia bețivi de kung fu. Sînt ca un instrument impersonal, un aparat de scris.
S-a schimbat ceva în felul în care scrii?
Da și nu, o vreme am fost influențat de ziaristică și politică, dar m-am întors la visurile mele de frumusețe simplă din adolescență, vezi cartea mea 17 poezii.
Când și cum scrii
N-am un program, mare parte din timp e exercițiu, traduc și citesc și comunic pe internet și uneori, o dată la niște luni, scriu repede ceva, o poezie sau o proză, proza de obicei în două trei reprize.
Cine citește prima dată
Pun pe facebook.
Cât de mult editezi
Uneori editez mai mult, adică umblu pe la cîteva cuvinte, alteori direct. Uneori mă trezesc din somn cu poezia, mi s-a întîmplat.
Criticile
Da, mă influențează pe moment dar mă detașez. Mă irită lipsa de atenție, aș vrea o atenție la fel de concentrată ca a mea. Sînt unii oameni care văd bine ce fac, am o fostă iubită, doctoriță, citește cu un ochi și o ureche foarte fine, mai sînt și alții, dar îmi place și cînd place la oameni care nu citesc de obicei.
Elita de multe ori are un program estetic învățat cîndva prin facultate și se ține de el cu dinții, de multe ori e orientat social, e interesat, caută special punctele de separare de restul lumii, ceea ce e normal în tinerețe, cînd vrei să-ți găsești comunitatea dar mai apoi nu prea mai e.
În timp, vîrsta și viața ne arată că nu sîntem așa speciali și că doar inteligența nu ajunge. M-am plictisit numai de jocurile inteligenței, caut ceea ce îmi vorbește direct ca unui animăluț încolțit, cum sîntem toți.
Temele care te preocupă acum
N-am teme, dar aș zice că m-am dus mai spre ceea ce e mai impersonal, mai comun tuturor. Am și văzut că pot să supraviețuiesc și nu mă mai sperie orice, așa că sînt mai senin cumva, deși mai nerăbdător cu unele situații, nu mai am chef de orice.
Poezia și Facebookul
Înainte de internet, istoria personală a fiecăruia ajungea publică numai după niște filtre, în reviste, cărți și alte media. Exista și o etică a modestiei, a expunerii. Deodată, n-a mai fost așa, expunerea nu mai aparține aleșilor, oricine poate fi interesant, măcar pentru grupul lui. Poezia, ca să se diferențieze, trebuie să se întoarcă la măiestria formală, cea care cere dedicație, altfel, vorbe poate să înșire oricine.
Cum te vinzi
Îmi place să mă joc de-a promovarea dar mă plictisesc repede. Vînd niște mii de cărți permanent dar nu ceva de speriat. Dar pot să spun că nu-s un microtrend, că am rezistat în timp și poate o să mai rezist. Mă văd, mai nou, ca pe un fel de conservator al unor tradiții literare, ca un muzeograf liber-profesionist. Sper ca spre sfîrșitul vieții să mi se aprecieze contribuția și să primesc o sacoșă de alimente de la stat pe lună.
Poezia din România în 2022
E la fel ca întotdeauna, mulți pe lîngă, unii buni. Nu se schimbă niciodată nimic în sensul ăsta, doar formele.
O poezie pentru cei care nu înțeleg poezia
Pun una care a avut mare succes pe Instagram. Am încercat o șmecherie la rimă aici, am folosit aceleași cuvinte la capătul versurilor, cu o foarte mică excepție:
cînd mă port cu tine rău
dar tu vii oricum zîmbind
și-aștepți să mă vezi zîmbind
atunci îmi pare foarte rău
că mă țin de-al naibii tare
pleci umilă, aplecată
imediat ce ești plecată
parcă te iubesc mai tare
Ăsta e penultimul meu text scris, prin iarnă:
răgete de leu după pod, dinspre zoo
regele-i speriat
bătrînul David
suferea noaptea de frig
cu blănuri pe el
