[În numele scenei] Roxana Lăpădat: Este important ca teatrul să nu fie privit ca un „muzeu” sau ca un „templu”, ci ca un spațiu deschis dialogului, un spațiu care se adresează omului de acum

Deși nu se află niciodată pe scenă la un pas de public, Roxana Lăpădat simte că i se oprește inima de emoție, în fiecare zi de premieră de la Teatrelli. La final, când vede reacțiile publicului și aude aplauzele, știe că tot efortul depus din papucii producătorului a avut sens. Și simte bucurie.

Sunt multe provocările în managementul artistic al unui loc de teatru și performance subvenționat de stat, dar ea spune că cele mai grele sunt teama de eșec, mai ales în zona experimentală, și finanțarea proiectelor în care crede foarte mult. Când vorbește despre teatrul contemporan, Roxana crede că este important ca acesta să fie mai mult un spațiu deschis dialogului, în care sunt abordate preocupările omului modern, teme și conflicte actuale, chiar și atunci când sunt montate texte clasice.

”Important este ca un spectacol să rămână cu tine și după ce ai părăsit sala de teatru - fie că te provoacă la reflecție, fie că schimbă ceva în modul în care privești anumite lucruri, fie că îți creează o stare de bună dispoziție. De o importanță majoră rămâne însă calitatea actului artistic și rolul său: acela de a educa”.

În 2018, Roxana Lăpădat a preluat conducerea artistică a Teatrelli, odată cu asumarea unei noi direcții a acestui spațiu cultural. De atunci, lucrează continuu alături de echipa sa pentru a păstra aici un cadru deschis inovației și tinerilor artiști, experimentelor de teatru, performance și dans. Povestim cu ea despre temele care o preocupă și despre genul de colaborări creative pe care le caută.

Din biografie

Sunt din Brașov, am terminat școala germană, apoi am venit la București, la facultate, unde am absolvit mai întâi filologie (germană-engleză), apoi actorie (la clasa maestrului Virgil Ogășanu) și ulterior un master în comunicare și relații publice. Am lucrat timp de zece ani în zona de management cultural și PR pentru Biroul de reprezentare al Primăriei orașului Viena la București, în ultimii patru ani ca director, și am fost, totodată, corespondent al revistelor „Enjoy Vienna” și „wieninternational.at”.

După închiderea biroului de la București, m-am alăturat echipei creart, coordonând artistic cu precădere proiectele internaționale, precum și evenimente din zona artelor performative și vizuale. Am lucrat apoi o scurtă perioadă pentru Forumul Cultural Austriac, în calitate de coordonator de programe și PR, înainte de a prelua în septembrie 2018 conducerea artistică a Teatrelli. Totodată, am coordonat timp de doi ani (2020 și 2021) Grădina cu Filme – Cinema & More.

Cum a început relația ta cu teatrul

Relația cu teatrul a început ca un firesc, în școala germană făceam tot felul de spectacole, era un lucru de la sine înțeles – unii dintre colegi erau mai puțini entuziasmați, pentru mine era o reală bucurie pe care o prelungeam și acasă, unde îi transformam și pe ai mei în spectatori. Cu adevărat „contaminată” de teatru am fost însă abia în momentul în care am venit în București și am început să văd spectacole memorabile de teatru și dans contemporan. Plecam vrăjită, uitam să cobor din metrou la stația corectă. În aceeași perioadă, am intrat în trupa de teatru a studenților germaniști din anul I, coordonată de Carmen Iliescu (pe care o adoram cu toții). A fost momentul în care am înțeles că îmi doresc să fac teatru. Am cochetat mult cu ideea, însă decizia de a da la actorie a venit mai târziu, într-un moment de cumpănă personală, în care simțeam că teatrul este singurul factor care mi-ar putea reda încrederea și echilibrul interior. A fost decizia 100% corectă.

De la maestrul Ogășanu am învățaț enorm de multe în facultate, dar poate cele mai importante lucruri pe care ni le-a transmis au fost respectul pentru această meserie și disciplina. Ca afinitate artistică, punctul de reper îl constituie pentru mine, fară îndoială, zona germanică: Ostermeier și Schaubühne, Rimini Protokoll, Tanztheater Wuppertal Pina Bausch sau Sasha Waltz & Guests, Maxim Gorki Theater etc.

Ani mai târziu, la conducerea Teatrelli

Teatrelli are o structură mai puțin obișnuită – nu este un teatru de sine stătător, ci este un proiect al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București – creart. Propunerea a venit din partea Claudiei Popa, directorul creart, care își dorea ca spațiul Teatrelli să capete o nouă viață. La acel moment lucram pentru Forumul Cultural Austriac și discuția purtată a fost aceea de a crea un spațiu deschis inovației și tinerelor generații de artiști, pornind de la nevoia existenței unei astfel de structuri în zona teatrului subvenționat din București, precum și de la necesitatea abordărilor contemporane pe scenele bucureștene. A fost o propunere pe care Claudia și-a asumat-o și a susținut-o fără a pregeta, deși – evident – presupunea și o schimbare de public, ceea ce nu se întâmplă peste noapte. Așa a început în septembrie 2018 frumoasa „provocare” Teatrelli.

De ce te-ai lovit când ai devenit manager

E cu totul diferit față de cum se vede de pe margine. Au fost mulți factori „dureroși”. Înainte de toate, a fost provocarea asumată de a schimba radical direcția artistică a spațiului: de la comedie bulevardieră, cu precădere, la o zonă de laborator artistic, experiment, performance, deci o zonă relativ nișată. A fost foarte complicat să conving zona teatrală care a fost la început relativ sceptică, ceea ce e perfect de înțeles, fiindcă totul se baza la acel moment doar pe intenții. Dar am avut șansa de a întâlni câțiva artiști care mi-au acordat încrederea lor și care mi s-au alăturat în această „odisee”. Mă refer aici la Florin Fieroiu, Vlaicu Golcea sau Antoaneta Cojocaru - pentru a menționa doar câțiva dintre ei. Așa am reușit să demarăm lucrurile.

Apoi a fost provocarea de a diversifica publicul, ceea ce nu este simplu deloc. Și, evident, lucrurile foarte concrete de care m-am lovit: din 2019 încoace am început să primim finanțarea cu mari întârzieri, ceea ce a presupus și plăți făcute cu mari întârzieri, peste care au venit în 2020 pandemia și bugete tot mai mici. Apoi la fel de dureroasă este și partea birocratică, cu zecile de hârtii și documente care trebuie redactate, personalul foarte restrâns și lista poate continua.

Cum este acum, când s-a mai strâns experiența

Experiența ajută enorm, evident, începând de la faptul că ajungi să cunoști „bucătăria” teatrului foarte bine și mă refer aici, cu precădere, la detalii tehnice care țin de montarea unui spectacol, începi să ai o perspectivă mult mai complexă asupra întregului proces de lucru. Însă reperele cred că au rămas neschimbate, s-a cristalizat doar mai bine viziunea curatorială asupra acestui spațiu. Și, evident, prin faptul că această nouă direcție artistică a început să prindă contur, a devenit și mult mai ușor să dezvoltăm alte proiecte în această direcție, inclusiv proiecte internaționale, și să găsim surse de finanțare suplimentare, fiindcă există deja niște rezultate vizibile.

Calitățile și abilitățile unui manager de teatru

O să vorbesc aici din perspectiva directorului artistic, fiindcă este cea pe care o cunosc cel mai bine: cred că trebuie să fie bine conectat la ceea ce se întâmplă pe scena teatrală internațională – este esențial să nu rămână închis între „patru pereți”, trebuie să aibă o bună intuiție artistică și o viziune curatorială clară. Esențial cred că este iarăși respectul pentru munca fiecărei persoane implicate în procesul de lucru la un spectacol: de la echipa artistică, la echipa tehnică, echipa de producție etc., astfel încât să existe o bună comunicare între toate aceste elemente-cheie, fără de care un spectacol nu se poate construi în bune condiții. Și, deși a presupus un efort imens, fiind o echipă foarte mică, personal am fost nevoită să mă implic în mai toate procesele de lucru, ceea ce m-a ajutat enorm să câștig o perspectivă asupra întregului fenomen. Evident, în acest sens, lucrurile sunt foarte diferite când discutăm despre un spațiu mic (cum este Teatrelli) sau un teatru cu câteva săli.

Părțile frumoase, dar și cele grele ale muncii tale

Voi începe cu părțile frumoase, fiindcă ele sunt motorul de a merge mai departe chiar și atunci când ai vrea să renunți: când vezi șnururile de dinainte de premieră și spectacolul / performance-ul te fură cu totul și uiți că ești acolo în calitate de producător și devii un spectator fascinat, ți se pare că orice efort a avut sens. Apoi vine premiera - când, fără exagerare, emoțiile sunt atât de mari încât am senzația că fac de fiecare dată stop cardiac. Însă atunci când observ reacțiile publicului în timpul spectacolului și aud aplauzele de final, bucuria este deplină.

Provocări sunt multe, însă mă voi rezuma la două: 1. să reușești să găsești soluții măcar pentru o parte din proiectele în care crezi foarte tare, chiar și atunci când soluțiile par să nu existe; 2. teama de eșec: mai ales în zona experimentală, un proiect poate să fie extraordinar la nivel de concept, însă pus în practică, rezultatul să nu fie la fel de bun. Din start trebuie să-ți asumi și varianta unui eșec artistic, care poate să apară indiferent de efortul depus, lucru care este extrem de dificil de acceptat și asumat.

Credit foto: Andrei Gindac

Publicul

Fiindcă tranziția de la o direcție artistică la alta, diametral opusă, nu se poate realiza decât în timp, spectacolele Teatrelli sunt împărțite în două categorii: prima componentă și cea definitorie pentru actuala direcție artistică cuprinde producțiile din noul retertoriu Teatrelli (incluzând performance-urile work in progress), însă există în continuare și o a doua categorie, cea a producțiilor mai vechi, fiind vorba despre comedii și spectacole din repertoriul clasic.

Pentru prima categorie publicul-țintă constă din persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 50 de ani, cu studii medii și superioare, implicați și preocupați de problematici actuale ale societății contemporane, interesați sau deschiși față de noi abordări și noi mijloace de expresie artistică, conectați la fenomene culturale relevante pentru scena internațională sau dispuși să descopere și să intre într-un dialog cu scena performativă, grație unor mijloace și canale care le sunt familiare și care îi pot atrage și îi pot apropia de artele spectacolului, depășind reținerile față de clișeele reprezentărilor clasice.

Publicul pentru cea de-a doua categorie de spectacole este un public cu studii medii și superioare, în general peste 45/50 de ani, dornic să vadă actori consacrați și montări de bună calitate, însă „cuminți”, care să delecteze mai degrabă decât să ridice probleme și să provoace la reflecție.

Cum a crescut comunitatea care caută spectacole de tip laborator

Publicul pentru zona aceasta de spectacol de tip laborator, de experiment, este încă unul nișat în București, acest lucru se datorează și faptului că nu a fost mult prea puțin expus acestui tip de montare. Până ca acest gen de abordare contemporană să ajungă să aibă un public larg, cum se întâmplă în Berlin, spre exemplu, mai este încă cale lungă, însă este absolut necesar să o parcurgem. Paradoxal, pandemia a ajutat în acest sens și cred că există două motive: în primul rând, am avut cu toții acces la înregistrările unor spectacole internaționale de referință, la care ar fi fost imposibil să ajungem să fim expuși altfel; în al doilea rând, pentru că oferta culturală a fost mult mai mică, iar dorința de a vedea teatru live tot mai mare, cred că a existat un public care a fost dispus să iasă din zona de confort și să încerce și altceva decât montările clasice și să se lase convins de acest „altceva”. Ceea ce mă bucură enorm este faptul că în prezent există deja un număr destul de mare de spectatori care nu lipsesc de la nicio nouă producție.

În ceea ce privește zona de creație, am senzația și speranța că Teatrelli începe să devină și să se impună ca o platformă dedicată acestui tip de manifestare artistică (mă refer aici la ideea de laborator în zona artelor performative), ceea ce cred că este absolut necesar pentru viața culturală a unei metropole.

Credit foto: Mihaela Tulea

Important în creația de teatru în anul 2022

Din punctul meu de vedere, important este ca un spectacol să rămână în tine și cu tine și după ce ai părăsit sala de teatru – fie că te provoacă la reflecție, fie că schimbă ceva în modul în care privești anumite lucruri, fie că – pur și simplu – îți creează o stare de bună dispoziție și te face să zâmbești de fiecare dată când îți amintești o scenă sau o replică, atunci când este vorba despre o comedie bună.

Este absolut firesc ca în oferta culturală a unui oraș să existe un mix de forme clasice și noi de exprimare artistică. Evident, teatrele mari, teatrele naționale, cu mai multe săli, ar trebui să ofere ambele genuri de montări, astfel încât fiecare sală să aibă un anumit specific, fiindcă există public pentru ambele forme. În cazul spațiilor mici, cum este Teatrelli, cred că, pe termen lung, trebuie optat pentru o formă sau alta. De o importanță majoră rămâne însă calitatea actului artistic și rolul său: acela de a educa, nu de a trivializa și mai tare gusturile publicului.

Personal, cred că este important ca teatrul să nu fie privit ca un „muzeu” sau ca un „templu”, ci ca un spațiu deschis dialogului, un spațiu care se adresează omului de acum, prin mijloacele pe care acesta le are la îndemână, le înțelege și pe care le-a integrat profund în viața de zi cu zi, făcând trimiteri – chiar și atunci când este vorba despre un text clasic - la ceea ce se întâmplă acum în lume, la ceea ce ne preocupă pe toți într-un moment prezent.

Credit foto: Bogdan Botofei

Pe tine ce teme te preocupă cel mai mult

Ca tip de montare, ceea ce încercăm să dezvoltăm, cu precădere, la Teatrelli este acest gen de spectacol de tip laborator, de căutare a unor noi forme de exprimare artistică, de îmbinare a unor zone diferite și integrarea lor într-un mod cât mai firesc într-o producție de teatru, dans sau performance. Așa s-a născut și seria de spectacole / performance-uri work in progress.

Tematic, mai ales după experiența pandemiei, cred că este extrem de important să abordăm subiecte de o actualitate stringentă. Tot mai mult ne axăm și pe dramaturgie contemporană românească, unele dintre aceste texte fiind scrise special pentru montările la care lucrăm.

Ce fel de colaborări creative cauți

Colaborările variază de la o situație la alta: cel mai adesea, abordez regizori cu care îmi doresc să lucrăm, fiindcă mi se pare cu adevărat relevant ce fac și ce transmit prin ceea ce creează și consider că s-ar integra foarte bine în conceptul curatorial al spațiului. Purtăm discuții legate de temele care îi preocupă în acel moment și lucruri care sunt relevante din punct de vedere al direcției artistice Teatrelli și așa se conturează conceptul spectacolului. Alteori, vin eu cu o idee și o propun unui regizor care mi se pare că ar reuși cel mai bine să o concretizeze artistic, iar în alte situații vin regizori cu o propunere concretă și/sau un text care se încadrează foarte bine în direcția și programul artistic Teatrelli. În plus, am lansat anul trecut și un open call pentru montarea unui spectacol-laborator și, pe lângă proiectul câștigător, am mai selectat, împreună cu ceilalți membri ai juriului, o listă de 4 proiecte pe care mi-aș dori foarte mult să le montăm în stagiunile viitoare. A fost realmente o surpriză să vedem cât de multe propuneri bune și foarte bune am primit, dintre cele 44 de proiecte înscrise.

Credit foto: Vlad Eftenie & Bogdan Botofei

Cât de mult te implici

Implicarea depinde iarăși de la o colaborare la alta, de la un artist la altul, în cele mai multe cazuri discutăm, ne expunem părerile despre ceea ce stă foarte bine în picioare și despre ceea ce ar mai trebui schimbat, însă niciodată nu am impus ceva unui regizor, mi se pare că ar fi o formă de constrângere a actului artistic. La fel, în cazul casting-uilor, discutăm, evident, ne exprimăm părerile, însă decizia finală rămâne întotdeauna cea a regizorului.

Credit foto: Mircea Topoleanu

Din repertoriul de acum al Teatrelli

Cele mai recente: „Dușmănie v.2.0. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor” (text și regie Gabriel Sandu – spectacolul a fost prezentat recent în festivalul „One World Romania”, iar la finalul lunii iunie am fost invitați cu el la FITS), „The Walks” by Rimini Protokoll (un spectacol-experiment realizat sub forma unei aplicații pentru smartphone, o co-producție internațională în premieră, a cărei versiune în limba română – coordonată artistic de Vlaicu Golcea - a fost lansată pe 1 octombrie 2021), „Băiatul văduvă” (după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard, în regia lui Eugen Jebeleanu), „Maria de Buenos Aires” (regia: Răzvan Mazilu, pe muzica lui Astor Piazzolla – pentru rolul Maria, Ana Bianca Popescu este nominalizată anul acesta la premiile Uniter pentru cel mai bun rol feminin), „Urban GIF Show” (concept: Florin Fieroiu, muzică: Vlaicu Golcea – spectacolul s-a clasat pe locul 4 în topul celor mai bune 10 spectacole din București, din 2019, într-un clasament realizat de revista „Zile și Nopți”), „Oxygen” (un spectacol de Antoaneta Cojocaru, pe un text de Ivan Vîrîpaev). Iar acum – pe 7 și 9 iunie – va avea loc premiera spectacolului „Fade In / Fade Out”, în regia lui Bogdan Mustață și conceptul dramaturgic al Elenei Vlădăreanu, este proiectul care a câștigat open call-ul lansat anul trecut, un spectacol are integrează sunetul binaural într-o producție de teatru (captat cu microfoane plasate în urechile actorilor, sunetul este perceput de către spectatori live, în căști, ca și cum urechile actorilor devin ale publicului).

Avem, de asemenea, seria de performance-uri work in progress care se desfășoară în etape de lucru, de la cea „embrionară” la o variantă finală, fiecare dintre aceste etape presupunând între 7-10 zile de repetiții intense în spațiu, urmate de 2-3 reprezentații aferente fiecărei etape de montare. Nu le voi enumera pe toate, voi aminti doar „Dual – un performance despre prietenie” (concept: Leta Popescu și Bogdan Spătaru), fiindcă premiera etapei finale a acestui performance este programată la sfârșitul lunii iulie, prima etapa desfășurându-se în noiembrie 2021.
Din repertoriul clasic, am jucat în această stagiune două spectacole în regia lui Mircea Cornișteanu – „Scrisori de dragoste” și „Amor Amar”.
Mai există o componentă pe care o consider foarte importantă: seria de dezbateri inițiată în 2019 – „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”.

Credit foto: Adi Tudose & Dragoș Toader

Cum vă promovați

Pe lângă elementele deja clasice – site, newsletter, comunicate de presă – evident că social media rămâne una dintre platformele principale de comunicare, chiar dacă informația din social media a început să fie tot mai ușor trecută cu vederea. Ceea ce mi se pare însă important este faptul că în efortul nostru de a promova spectacolele din repertoriu, de cele mai multe ori ni se alătură și echipa de creație și echipa de actori/performeri implicați într-o producție sau alta. Și prin acest efort comun, prin această îngemănare de energii, reușim să ajungem la un public tot mai divers. De asemenea, încercăm să dăm cât mai mult acces publicului și la ceea ce se întâmplă până la momentul premierei. În cazul spectacolului „Maria de Buenos Aires”, spre exmplu, după aproape trei luni de repetiții intense, în perioada în care teatrele erau închise, exista deja o nevoie stringentă din partea actorilor de a se întâlni chiar și cu un număr infim de spectatori, așa că am organizat două repetiții deschise cu câte 4 sau 5 jurnaliști și bloggeri, care au postat fotografii din acest spațiu aproape magic creat de Dragoș Buhagiar: au avut un efect incredibil în ceea ce privește promovarea spectacolului.

Tot în perioada în care teatrele erau încă închise, am produs - în parteneriat cu Galeria Galateca - un performance de tip guerrillă – „INT. EXT.” - în vitrinele spațiului expozițional, trecătorii devenind spectatorii acestui performance, intrând într-un contact direct cu artiștii, însă obturat de geamul despărțitor. Modul de comunicare al performerilor cu cei din afară s-a produs prin telefon, prin scriere pe geamul vitrinei, prin live-uri pe pagina de facebook și Instagram a unuia dintre performeri sau prin mișcare. Reacțiile au fost, din nou, incredibile.

Un ultim exemplu la care voi face referire a fost o inițiativă a Anei-Maria Onisei care a și mijlocit realizarea unei dezbateri pe tema unui (alt) teatru al prezentului, cu trimitere directă la producția-experiment „The Walks” by Rimini Protokoll, în seria de dialoguri organizate de Cărturești, precum și includerea „The Walks” în Newsletter-ul Buletin de Cărturești, ceea cea deschis calea unui dialog cu o nouă comunitate de posibili spectatori/utilizatori ai acestui spectacol-aplicație.

Ce planuri ai pentru Teatrelli

Esențial mi se pare să continuăm dezvoltarea spațiului Teatrelli într-un laborator artistic, de căutare a unor noi forme de exprimare. Pentru următorul an avem deja planificate mai multe noi producții care merg în această direcție, inclusiv în ideea de a îmbina diferite zone și domenii într-o producție de teatru. O parte dintre aceste noi montări fuseseră inițial programate pentru acest an, însă – din motive de buget – am fost nevoiți să le amânăm. De asemenea, vom continua seria de spectacole / performance-uri work in progress și îmi doresc să dezvoltăm ideea de co-producții naționale și internaționale – mi se pare un aspect tot mai important atât din punct de vedere al schimbului de energii artistice care se produce cu această ocazie, cât și din punct de vedere al sprijinului reciproc în ceea ce privește finanțarea unui proiect. În acest sens, am aplicat anul acesta la programul Europa Creativă cu un proiect european din zona artelor performative - „RAVE”, în parteneriat cu o serie de importante instituții de spectacole din Europa. În cazul obținerii finanțării, proiectul ar trebui să se desfășoare până în 2026. Tema proiectului se concentrază pe ideea activismului ecologic (transpus în zona artelor performative) și pe importanța implicării tinerilor (elevi de liceu și studenți) în procesul de decizie, documentare și curatoriere aferent unor producții teatrale de mari sau mici dimensiuni. Nu în ultimul rând, îmi doresc să păstrăm această dimensiune a dialogurilor culturale: recent, ediția de primăvară a seriei de dezbateri „Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” s-a desfășurat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, a fost prima ediție itinerantă și mi-aș dori să nu rămână o excepție.