[Fapte pentru un viitor mai bun] Bogdan Ivanel și Olivia Vereha: Code for Romania s-a născut ca urmare a dezastrului de la Colectiv, așa că tema pregătirii pentru situații de urgență e în ADN-ul nostru

[Fapte pentru un viitor mai bun] Bogdan Ivanel și Olivia Vereha: Code for Romania s-a născut ca urmare a dezastrului de la Colectiv, așa că tema pregătirii pentru situații de urgență e în ADN-ul nostru

2021 a fost anul în care cei de la Code for Romania au demonstrat că pot digitaliza România, dacă se adună împreună energia colectivă necesară. Anul acesta, organizația împlinește șase ani, iar bilanțul este spectaculos. Infrastructura digitală creată de Code for Romania și programele lor civice aduc optimismul necesar pentru o Românie mai bună, cu mai puțină birocrație și mai multă tehnologie. Două componente vitale ale planului de digitalizare a României sunt Civic Labs și Critical Civic Infrastructure, programe realizate în colaborare cu Lidl România. De altfel, parteneriatul strategic Code for Romania și Lidl România intră deja în al patrulea an, iar planurile sunt din ce în ce mai ambițioase, spun Bogdan Ivanel și Olivia Vereha, co-fondatori Code for Romania.

Înainte de a încerca să rezolvi lucrurile, trebuie să știi exact care sunt problemele. Așa a apărut Civic Labs, un program amplu de cartografiere socială, cu 37 de obiective critice, de la pregătirea profesorilor, la măsurarea poluării și la eliminarea traficului de persoane. Organizația a finalizat deja cercetarea pe 20 dintre cele 37 de obiective. 

Societatea civilă are grijă de bolnavii cronici alături de stat și, de foarte multe ori în locul statului. Societatea civilă se luptă cu traficul de persoane alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului. Societatea civilă construiește spitale alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului. Societatea civilă digitalizează România alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului, spune Bogdan și Olivia.

Schimbarea este un proces de durată, explică fondatorii Code for Romania, iar soluțiile au nevoie de ecosisteme de idei bune, gândite strategic, și de parteneri care să înțeleagă procesul complex de funcționare a societății civile.  

În cadrul seriei editoriale Fapte pentru un viitor mai bun, susținută de Lidl România, vorbim cu Bogdan Ivanel și Olivia Vereha, fondatorii Code for Romania, despre planurile organizației în 2022, evoluția și nevoile societății civile din România și care sunt resursele și motivația pentru faptele bune, atât de necesare pentru o societate sănătoasă.

 

Bilanț 2021: victorii și bucurii

Anul 2021 a fost un an extrem de productiv, anul în care am demonstrat că împreună PUTEM digitaliza România. Am lansat 10 soluții, ceea ce este uriaș când vine vorba de dimensiunile efortului depus de echipa permanentă și comunitatea de voluntari a Code for Romania. A fost, de asemenea, anul în care ne-am apropiat foarte mult de atingerea obiectivelor pe care ni le-am setat pentru 2024 prin planul de digitalizare a României pe care îl puteți “răsfoi” digital pe site-ul nostru. Am văzut, în acești doi ani pe teren, cât de redusă este capacitatea instituțională a statului, dar și dorința de a livra un proces real de digitalizare, așa că responsabilitatea de a acoperi acest gol de pe umerii Code for Romania este cu atât mai mare.

 

Începutul 2022 pentru Code for România

În primul rând, am terminat anul 2021, lansând în decembrie a 30-a soluție Code for Romania, un sistem de management de caz pentru ONG-urile care oferă asistență victimelor violenței domestice, pentru a ajuta sectorul care luptă pentru combaterea acestui fenomen cu instrumente funcționale și sustenabile.

Poate mai important decât orice, la final de 2021, am început pregătirea următoarei generații care să digitalizeze România. Avem alături de noi o primă cohortă de studenți de la Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj care vor lucra alături de noi zi de zi pe parcursul anului. În paralel, am început primul curs de Citizen Experience Design pe care îl derulăm în cadrul unuia dintre programele de masterat ale Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București.

Anul 2022 înseamnă pentru noi planuri și mai curajoase dintre care cel mai entuziasmați suntem de punctul în care se află acum ecosistemul de soluții digitale pentru societatea civilă, care conține, pe lângă aplicațiile deja live Redirecționează.ro, VotONG.ro și Platforma Donatorilor, trei noi platforme: Website Factory, Paul - Database manager, Alex - Budget Manager, iar cu sprijinul Lidl România, anul acesta vom construi și ONGHub, platforma care va asigura accesul gratuit, unic și centralizat pentru organizații la o sumedenie de resurse și instrumente utile.

Un alt palier al muncii noastre este cel care adresează nevoile cetățenilor, astfel că, în urma muncii depuse de echipa noastră, anul acesta va însemna lansarea unor soluții digitale prin care ne propunem să schimbăm interfața de comunicare dintre administrația publică și oameni și să creăm premisele necesare pentru a continua să construim sustenabil și eficient mai departe.

Aprilie 2022, luna în care aniversăm și 6 ani de Code for Romania, va fi și luna în care pornim cel de-al patrulea ciclu de cercetare și design de soluții din planul de digitalizare al României și până în 2023 ne vom concentra atenția asupra a cinci obiective: cum putem avea școli sigure și bine administrate, orașe prietenoase, sprijin pentru jurnaliști în munca lor, ajutor pentru persoanele cu dizabilități și poate cel mai important în acest moment, soluții pentru cei care se confruntă cu probleme de sănătate mintală.

 

Parteneriatul cu Lidl România

Intrăm deja în al 4-lea an de parteneriat strategic cu Lidl România și cheia stă exact în această cifră în creștere. Pentru organizațiile precum Code for Romania, cu impact orizontal în multiple arii de acțiune și cu programe multianuale este vital ca partenerii de drum să fie împreună pe tot parcursul de dezvoltare și implementare. Nu este un lucru des întâlnit să ai norocul de a construi o colaborare care funcționează perfect din prima zi și să ai alături pe cineva care înțelege nevoia de implicare permanentă în special în acele zone nevăzute adesea de utilizatorul final, cea de infrastructură de mentenanță, de disponibilitate a serviciilor pe care le construim împreună pentru toată populația.

Lidl România este partener strategic al Code for Romania pe două dintre cele mai mari programe ale organizației fără de care nimic din rezultatele pe care vi le povesteam mai devreme nu ar fi putut deveni realitate: Civic Labs și Critical Civic Infrastructure, două dintre componentele vitale ale coloanei vertebrale ale planului de digitalizare a României. Avem planuri noi și pentru anii următori și abia așteptăm să vi le povestim imediat ce se apropie de lansare.

 

Povestea Civic Labs

Civic Labs a apărut organic în activitatea Code for Romania, pentru că nu ai cum să schimbi sistemic România fără să fii foarte sigur care sunt cu adevărat problemele cu care ne confruntăm și cum se manifestă. Mai ales într-o zonă atât de tehnică, de inginerească, precum digitalizarea, nu putem avea jumătăți de măsură. Înainte de a scrie orice linie de cod, orice soluție trebuie să rezolve o problemă concretă, într-un mod eficient și funcțional pentru utilizatorul care face parte din grupul țintă în care se manifestă acea problemă. Mai mult, orice soluție trebuie să fie construită în context, să se integreze cu toate sistemele relevante sau să faciliteze orice integrare ulterioară. Fără a proiecta corect de la început o aplicație, fie web, fie mobilă, dezvoltarea tehnică este ca și cum ai alerga un maraton legat la ochi, fără să știi dacă direcția în care fugi este cea corectă și dacă mai ești pe traseu.

Lăsând la o parte zona de tehnologie, Civic Labs este un efort fără precedent în România de care era multă nevoie. În ultimii zeci de ani nimeni, nicio organiziție, niciun guvern nu a condus un astfel de proiect de cercetare care să se uite aplicat, cu metodă la România, să reușim să avem o observare la 360 de grade a problemelor sistemice ale României și a modului în care ele se manifestă în fiecare domeniu, în sănătate, în educație, în protecția mediului, în zona participării civice sau a protecției grupurilor vulnerabile.

Sunt 37 de obiective critice, de la pregătirea profesorilor, la măsurarea poluării și la eliminarea traficului de persoane la care ne vom uita până în 2025, vorbind cu experții din fiecare domeniu, înțelegând legislația din domeniu și constrângerile sale, stând în interviuri și focus grupuri cu grupurile țintă pentru a înțelege. Am finalizat deja cercetarea pe 20 dintre cele 37 de obiective. Cu fiecare raport de cercetare finalizat, cu fiecare whitepaper, România câștigă o înțelegere aplicată a problemelor care o bântuie.

 

Colaborarea cu ONG-urile 

Ar trebui să spunem în primul rând că oriunde în lume, o societate civilă sănătoasă este esențială pentru țară. Oamenii au tendința să se gândească automat la stat și doar la stat când se gândesc la servicii publice, dar zona serviciului public, povara aceasta de a deservi cetățenii și de a face viața comunității mai bună e de fapt împărțită între stat și societatea civilă, iar într-o țară ca România în care statul face de foarte multe ori prea puțin, golurile, și vorbim de goluri mari, sunt acoperite de societatea civilă. Societatea civilă (folosesc termenul acesta și nu ONGuri, pentru că formal ONG este și asociația de locatari și o asociație patronală), are grijă de victimele violenței domestice alături de stat și de foarte multe ori, în locul statului. Societatea civilă are grijă de bolnavii cronici alături de stat și, de foarte multe ori în locul statului. Societatea civilă se luptă cu traficul de persoane alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului. Societatea civilă construiește spitale alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului. Societatea civilă digitalizează România alături de stat și, de foarte multe ori, în locul statului.

De aceea, pentru că societatea civilă lucrează zi de zi pentru ca societatea în care trăim să fie mai funcțională, orice problemă a lor devine și o problemă a noastră, a societății.

Code for Romania este și el un ONG, prin urmare orice provocare cu care se confruntă societatea civilă este și a noastră. Chiar dacă poate suntem relativ atipici ca structură și livrabile, și Code for Romania are grijile de zi cu zi legate de finanțare, de sustenabilitate, de acces la resurse umane specializate și multe altele.

Colaborăm foarte bine cu organizații din toate sectoarele pe care le adresăm prin Civic Labs, dar și printr-un alt program foarte de succes pe care îl derulăm, Civic Tech 911, unde oferim asistență tehnică rapidă organizațiilor neguvernamentale. Problemele pe care le adresăm în Civic Tech 911 sunt extrem de variate, de la nevoia de instrumente de comunicare până la configurarea de infrastructură tehnică adecvată, protecția datelor personale etc.

 

Obstacolele & provocările Civic Labs

Am împărți obstacolele în două categorii. Prima dintre ele este cea operațională. Civic Labs este un program de cercetare și incubare de idei și soluții, o muncă de durată, meticuloasă și extrem de intensă și care are nevoie de experți. Toate aceste lucruri fac ca programul să aibă nevoie de predictibilitate și din nefericire în România există un număr foarte mic de finanțatori care privesc sponsorizarea ca pe o investiție pe termen lung, pe 5 sau 10 ani, ceea ce ne face foarte vulnerabili din acest punct de vedere.

A doua categorie de provocări este cea care derivă din munca per se de cercetare, un consum de resurse emoționale foarte ridicat pentru că a veni în contact permanent zi de zi cu problemele pe care le analizăm este foarte dificil. Comunități izolate și ignorate de toată lumea, situații critice, improvizații de soluții legate cu sârmă acolo unde s-a încercat o rezolvare… toate sunt elemente care pun o presiune mare pe echipă și, ca urmare a impredictibilității date de obstacolele operaționale, nici nu avem timpul și resursele necesare să ne “vindecăm” de la problemă la problemă. E un grad mare de uzură pentru care căutăm permanent rezolvare și încercăm să îl menținem sub control, problemă pe care știm că o au majoritatea organizațiilor de cursă lungă. 

 

Pregătiți pentru următorul dezastru natural

Pregătiți pentru următorul dezastru natural” și “Pregătiți pentru următorul cutremur” sunt două dintre cele 37 de obiective ale CivicLabs, cele mai urgente cu siguranță. Următorul cutremur major poate veni mâine sau chiar în seara asta și este o cursă contra cronometru pentru a ne pregăti ca societate pentru acel moment.

Code for Romania s-a născut ca urmare a dezastrului de la Colectiv, așa că tema pregătirii pentru situații de urgență e în ADNul nostru, este ce ne-a adus împreună la început. De aceea, în 2017 atunci când am început să pilotăm Civic Labs, primele obiective au fost fix acestea: pregătirea pentru dezastre și pregătirea pentru cutremur. Am lucrat atunci alături de colegi de la Codeando Mexico și Code for America pentru a învăța cât mai multe din experiența lor. Ultimul cutremur major al României s-a întâmplat în 1977, într-un moment în care societatea și tehnologia pe care o aveam la dispoziție arăta foarte diferit față de azi. Mexic a avut un cutremur major în 2017, așa că am putut învăța din experiența lor, direct de la sursă, care sunt problemele majore care apar în timpul sau imediat după un astfel de seism.

Urmarea: am proiectat un ecosistem de câteva zeci de soluții digitale care să ne pregătească mai bine pentru următorul dezastru natural, să ne ajute în și după acesta. 10 dintre acestea sunt construite și produc deja efecte. Chiar în martie 2020, am lansat cu sprijinul Băncii Mondiale două soluții care astăzi sunt utilizate de Departamentul pentru Situații de Urgență pentru a face managementul resurselor și al voluntarilor pentru intervenție rapidă. Tot martie 2020 a fost și luna în care s-a declarat starea de urgență în România și, cu ajutorul a peste 400 de voluntari am operaționalizat ecosistemul de informare și sprijin pentru populație Covid-19 (stirioficiale.ro, datelazi.ro, cetrebuiesafac.ro, jurnalmedical.ro, diasporahub.ro și rohelp.ro) în parteneriat cu Guvernul României, ecosistem care funcționează și astăzi ca sursă oficială de date și informații și care a fost utilizat de peste 14 milioane de români.

Anul 2022 va însemna finalizarea a trei noi soluții din ecosistem pe care ne dorim să le lansăm cât mai repede, posibil alături de parteneri din societatea civilă și din instituțiile publice.

 

Cea mai grea parte

Cel mai greu rămâne să convingem finanțatorii să investească într-un proiect care nu intră în funcțiune la o dată certă sau când se termină dezvoltarea tehnică, ci atunci când și dacă va fi nevoie. Sunt câteva soluții critice proiectate de noi pentru cazul unui dezastru natural care încă nu și-au găsit un finanțator pentru a putea fi puse în practică:

“Un Acoperiș” este o soluție care ar preveni situațiile pe care le-am văzut producându-se în alte țări, în care oamenii au locuit în corturi și locuințe improvizate ani la rând după un seism major.

“Shelter People Database” este o soluție care va ajuta oamenii să își caute familia sau prietenii dispăruți fără a pune presiune suplimentară pe autorități și sistemul de preluare de apeluri de urgență. “Brigada de Evaluare” este o soluție care ar contribui la evaluarea efectelor cutremurului la nivel național în cel mai scurt timp după producerea lui pentru o intervenție de reconstrucție și reconsolidare mai eficientă. “Aoleo și Pregătiți” sunt două soluții de educație privind dezastrele pentru copii din ciclurile primare și care abia ce au fost incluse în strategia Administrației Prezidențiale privind Educația pentru Mediu.

Toate aceste soluții sunt absolut necesare și lipsa lor se va traduce în vieți pierdute în cazul unui cutremur. Avem nevoie să construim această infrastructură vitală înainte de a fi prea târziu, așa că zi de zi este o prioritate pentru noi găsirea partenerilor necesari pentru a le transforma în realitate.

 

Susținerea Lidl România

Este foarte greu să ne imaginăm acum cum ar fi trecut România prin pandemie fără soluțiile dezvoltate de Code for Romania, cum ar fi fost fără ȘtiriOficiale, DateLaZi, CeTrebuieSăFac. Cum ar fi reacționat societatea la lipsa de transparență? Ce s-ar fi întâmplat cu cei la care informațiile esențiale nu ar fi ajuns? Nu vom ști niciodată și, cu siguranță, acesta este cel mai important câștig: faptul că nu va trebui să aflăm vreodată.

Soluțiile acestea au putut fi implementate în câteva zile doar pentru că Lidl, alături de alți parteneri strategici, au fost alături de noi în anul precedent pentru a putea concepe și proiecta sisteme care să ne ajute în situații de criză. Jumătate din muncă era deja făcută în Civic Labs ceea ce ne-a permis să livrăm prima soluție în mai puțin de cinci zile de debutul stării de urgență. Știam deja de ce avem nevoie. În mod similar este esențial să știm de ce avem nevoie în toate domeniile în care România se află în terapie intensivă. Iar acest lucru se poate produce doar dacă avem parteneri ca Lidl care să ne asigure stabilitate an de an, care înțeleg că schimbarea este un proces de durată și că avem nevoie de ecosisteme de idei bune, gândite strategic și implementate la standarde cât mai solide. 

 

Evoluția civismului în România

În 2012-2016, în România, a apărut un val proaspăt al societății civile din care Code for Romania face parte, un val care spune pe mai multe voci: nu mai putem aștepta ca altcineva să rezolve problemele astea - o vom face noi. Este un lucru promițător și la fel de promițătoare sunt rezultatele multor organizații mai vechi sau mai noi ale societății civile.

Totuși, lipsesc în continuare câteva elemente de care avem nevoie ca societate civilă în număr mai mare. Un prim astfel de element este cel al resursei umane specializate. Societatea civilă este “locuită” de persoane extrem de dedicate care sunt motivate de cauzele în care cred, dar ONG-urile au nevoie să treacă printr-un proces de profesionalizare aducând din ce în ce mai multe competențe în serviciul public. De asemenea, avem nevoie să investim în aceste persoane pe toată perioada lor de implicare.

Un alt element care lipsește este cel de planning strategic și de construcție de plase de siguranță pentru organizațiile neguvernamentale, lucru pe care îl putem obține doar având predictibilitatea parteneriatelor și sprijinului din partea tuturor actorilor implicați.

 

De ce fapte are nevoie România pentru un viitor mai bun

România are nevoie de ceva mai multă gândire strategică. Dacă vrem să rezolvăm problemele care ne apasă zi de zi avem nevoie să mergem la sursă, să rezolvăm problema și nu (doar) simptomele.

România mai are nevoie și de încrederea că poate fi mai bine. Această încredere se construiește prin energia celor care fac un pas în față și se implică. Avem nevoie de ei, de cât mai mulți buni profesioniști onești în serviciul public și avem nevoie ca ei să dea dovadă zi de zi, lună de lună, an de an de reziliență și determinare pentru ca nouă tuturor să ne fie mai bine. Stă în puterea noastră să ne implicăm sau să îi sprijinim pe cei care o fac zi de zi ca nouă să ne fie mai bine. Cum spunem noi la Code for Romania, We are the ones we ve been waiting for - Noi suntem cei pe care i-am tot așteptat.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Sectiune



Branded


Related