[Viață de ONG-ist] Gabriela Iordan: Decizia mea părea nebună de-a dreptul și de neînțeles pentru cei care nu ies voluntar din zona de confort

Povestea Gabrielei Iordan în Asociația Viitor Plus a început 2008, în perioada în care începea să înțeleagă mai bine dezechilibrele de mediu și voia să facă parte activ din schimbare. După un an, și-a dat seama că vrea să se dedice cauzei 100%. Pentru mulți, decizia Gabrielei de a renunța la jobul din corporație pentru a transforma misiunea unui ONG în realitate a fost privită cu scepticism. Însă, după 13 ani de muncă în domeniul non-guvernamental, Gabriela continuă să viseze, să îndrăznească și să își pună ideile în aplicare pentru un viitor mai sustenabil în cadrul Viitor Plus. Când a intrat în lumea ONG-urilor, căuta să nu deranjeze și să nu pară prea insistentă. Experiența a făcut-o să treacă dincolo de anxietăți ca să facă programele asociației să se întâmple în cel mai bun bun mod cu putință.

Au trecut ceva ani și mi-am dat seama că dacă vreau să schimb cu adevărat, e nevoie de fonduri și de implicarea cât mai multor parteneri, că a face fundraising nu înseamnă doar fonduri financiare, înseamnă legături și lărgirea universului de oameni educați, creșterea impactului și atingerea mai rapidă a masei critice pentru a declanșa schimbarea de valoare în societate.

Gabriela se bucură pentru că oamenii au început să înțeleagă că un ONG nu funcționează doar pe baza muncii voluntarilor, că un om care lucrează în acest mediu nu trebuie să fie plătit mai puțin decât cineva care lucrează în alte companii. Se bucură pentru că asta arată ca ambele sectoare s-au maturizat. Cea mai grea parte din munca în mediul non-guvernamental vine din ușurința prin care burnout-ul se poate instala. Despre cum încearcă să păstreze echilibrul între viața profesională și personal, dar și întregul parcurs în mediul ONG al Gabrielei puteți citi în rândurile de mai jos.

Cum a inceput povestea ta cu mediul ONG

În 2007, la 30 de ani, după câțiva ani buni de corporații, am început să urmăresc din ce în ce mai multe documentare despre dezechilibrele de mediu și sociale. Nu-mi plăcea deloc ce vedeam și mă simțeam parte din problemă. Am început să îmi doresc să fac mai mult într-o direcție și mai puțin într-alta. Am renunțat la carne, am început să merg mai mult cu bicicleta, am început să caut să fac voluntariat la o organizație non-profit.

Viitor Plus a fost echipa pe care am întâlnit-o la Street Delivery pe Arthur Verona în 2008. Am început să fac voluntariat la Viitor Plus, să merg la plantări în weekend (era toamnă), am organizat un eveniment educațional într-un mall pe tema protecției mediului. După câteva luni mi-am dat seama că numai la activitățile din ONG mă gândeam toată ziua și că îmi doream să fac mai mult, să fac ca angajat ce făceam ca voluntar, zi de zi, de luni-vineri, full time job și overtime ca voluntar de pasiune. Când s-a ivit prima ocazie de angajare după 1 an, mi-am anunțat plecarea imediat de la compania unde lucram pe poziția de brand manager, pe o poziție diferită și nouă pentru mine: HR manager și coordonator de voluntari.

Mulți mi-au privit cu teamă mișcarea. Aveam un credit ipotecar la bancă și un viitor salariu micșorat cu aproape 1/3. Cum aveam să supraviețuiesc într-un ONG de mediu local, la început de drum, cu fonduri adunate de la o lună la alta? Decizia mea părea nebună de-a dreptul și de neînțeles pentru cei care nu se simt confortabil cu ieșirea voluntară din zona de confort.

Experiente&proiecte din ONG

Din ianuarie 2010 sunt angajată în Viitor Plus, cu o pauză de 2 ani în concediul de maternitate. Am anunțat că, după cei 4 ani de HR și cei 2 ani de concediu de maternitate, mă voi întoarce pe un alt proiect. Și uite așa am continuat din 2016, 2 ani ca manager de program Recicleta – serviciul nostru social de colectare materiale reciclabile cu transport nepoluant (cargo-tricicleta și mașină electrică) în București.

Fac parte și din boardul organizației Viitor Plus și sunt încă din primii ani alături de organizație, îmi plac toate programele organizației, luate separate și împreună. Însă programul meu de suflet rămâne Recicleta. Îmi place că este un program foarte dinamic, prezent zi de zi (de muncă) pe străzile Bucureștiului. Este un program viu, are angajați pasionați la birou și pe teren și multe tone de materiale reciclabile salvate de la gropile de gunoi și de la incinerare, în cei peste 12 ani de activitate. Pe cât de inovator și complex este modelul de economie verde și socială, pe atât de multe nevoi logistice are Recicleta pentru a deveni și sustenabilă financiar. Este un model care are nevoie de susținere privată și publică pentru a se menține, dezvolta, valida și replica.

Planurile și proiectele lui 2022

Principalele programe Viitor Plus sunt: Atelierul de pânză, Adoptă un copac, Biroul eco, Eco provocarea, Harta reciclării, Recicleta. Ele cresc de la an la an pe măsură ce partenerii vin spre noi cu idei de colaborare și fonduri, pe măsură ce reușim să câștigăm diverse finanțări publice sau private la care aplicăm.

Prin programele Viitor Plus transpunem practic la nivel de individ, comunitate și instituție conceptul de dezvoltare durabilă, un filtru care poate fi aplicat în viața noastră de acasă sau de la serviciu, prin urmărirea cu același interes a celor 3 piloni ai unei dezvoltări durabile – oameni, natură, economie – ținând cont să obținem rezultate bune cu minimum de impact negativ, pentru a oferi pe termen lung cel puțin aceleași condiții de viață și acces la resurse generațiilor viitoare.

Perspectiva de la inceput vs cea de acum

La început, am intrat în lumea ONG-urilor cu destul de multă grijă să nu deranjez, să nu par insistentă când doresc să inițiez o întâlnire pentru a propune o colaborare, pentru a atrage fonduri. Îmi aduc aminte și acum cum, în afară de Teia Ciulacu, președinta organizației, nu ne simțeam în stare să facem fundraising. Au trecut ceva ani și mi-am dat seama că dacă vreau să schimb cu adevărat, e nevoie de fonduri și de implicarea cât mai multor parteneri, că a face fundraising nu înseamnă doar fonduri financiare, înseamnă legături și lărgirea universului de oameni educați, creșterea impactului și atingerea mai rapidă a masei critice pentru a declanșa schimbarea de valoare în societate.

Au trecut 13 ani de Viitor Plus pentru mine. Organizația a crescut mult, am mărit echipa și vizibilitatea programelor la nivel național. Văd multe organizații non-profit la fel de implicate în România, la nivel social, sănătate, mediu, educație, cultural, civic, etc care au crescut, în primul rând, datorită fondurilor oferite de companiile private. E momentul ca și instituțiile publice să înceapă să lucreze constant cu organizațiile non-profit, să le consulte real și să aplice la nivel național cele validate cu succes de-a lungul anilor de sectorul non-profit.

Suntem în plină criză socială-sanitară-de mediu-economică, iar pentru a ne redresa avem nevoie urgent de modele și soluții testate, care de multe ori implică mai puține resurse financiare, cu rezultate de succes pe termen scurt și mediu.

Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o

Munca într-o organizație non-profit sau pentru o cauză non-profit, necesită un anumit profil uman – rezistență la nevoia de schimbare, la eșec, la refuzuri, la lipsa unor rezultate pe termen scurt și mediu. Nu este ușor să reziști. Automotivarea este esențială pentru a lupta mai departe pentru valorile în care crezi. Burnout-ul este, de aceea, cel mai mare pericol când lucrezi în sectorul ONG, iar liderul asociației în care lucrezi este persoana cheie care susține întreaga echipa într-un echilibru funcțional.

Personal, consider că este sănătos să facem o schimbare esențială la maxim 3-5 ani. Îmi place la Viitor Plus că îmbrățișează aceste schimbări, care vin de multe ori din nevoile angajaților. Eu sunt exemplul viu, pentru că am trecut prin 3 funcții – HR, manager program, comunicare – în 10 ani.

Cea mai grea experiență din ONG

Personal, am încercat să evit burnout-ul printr-o viață personală echilibrată. Cu toate acestea, în 2019 am simțit că mă cuprinde anxietatea climatică. Simțeam că toate eforturile și sacrificiile pe care le făceam profesional și personal pentru a reduce impactul negativ sunt inutile, ba chiar că starea mediului și situația socială la nivel național și internațional se înrăutățește. Acela a fost momentul în care am făcut o nouă schimbare la nivel profesional. Pentru a realiza ce pot face în viitor, chiar am făcut un pas în spate, am renunțat la poziția de manager, am redus norma de lucru. Și abia la finalul lui 2021 pot spune că am reînceput să simt că îmi regăsesc echilibru care să îmi dea energia de a continua – am început să mă aplec mai mult proiectelor de comunitate.

Viata de ONGist in Romania

Acum 10 ani, întâlneam apropiați și oameni din companii care se așteptau ca un ONG să funcționeze doar pe baza muncii voluntarilor. Azi, întâlnesc din ce în ce mai puțini oameni cu ideea greșită că un angajat în ONG trebuie să fie plătit cu un salariu mai mic decât cel din companiile comerciale. Asta arată că ambele sectoare s-au maturizat și profesionalizat.

Cea mai mare dificultate este să te ții deoparte de burnout, să înveți să spui nu, să menții echilibru între viața personală și cea profesională. Pentru mulți, nivelul pachetului salarial este o problemă. Pentru mine este o provocare să păstrez cheltuielile la un nivel minimal. Ține de obiectivul personal-profesional de a avea un impact cât mai mic asupra mediului printr-un stil de viață minimalist, cu o amprentă anuală ecologică în limitele planetare, pe măsură ce încerc chiar să îmi îmbunătățesc viața – mai mult timp liber pentru odihnă, pentru cultură, pentru gestiunea sustenabilă a treburilor casnice.

Viața de ONG-ist este ca un carusel continuu, cu ups and downs. Trebuie să îți placă adrenalina. De aceea se compară foarte mult cu viața unui antreprenor. Cel mai pozitiv lucru care ți se poate întâmpla într-un ONG este că ai posibilitatea să visezi, să îndrăznești, să îți pui în aplicare ideile, să inovezi, să încerci, să reușești și uneori să eșuezi. Acestea, în paralel cu oportunitățile de învățare – evenimente, cursuri, vizite, schimb de experiență, mai ales internațională – ai cadrul perfect pentru a te dezvolta accelerat, atât profesional, cât și personal.

Probleme din domeniul non-profit

După părerea mea, cea mai mare problemă în domeniul non-profit o reprezintă poate lipsa de colaborare la nivel de împărțire resurse publice – fonduri, spații și alte resurse fizice care uneori stau nefolosite la capacitatea maximă. O a 2-a mare problemă o reprezintă lipsa unei colaborări reale a aparatului public guvernamental și administrativ cu ONG-urile pentru integrarea/ adoptarea soluțiilor validate de acestea și susținerea unor modele în dezvoltare, recunoscute și premiate de sectorul privat național și uneori international.

Gandul renuntarii, daca a existat

Da, însă de foarte puține ori. Ce am reușit în schimb în ultimul an a fost să diversific activitățile și să mă implic câte puțin și în alte proiecte ale altor ONG-uri sau grupuri de inițiativă. Nu mi se mai potrivește munca la o companie. Cel mult îmi voi deschide propria firmă pentru a oferi soluții, produse și servicii care ne ajută în reducerea impactului negativ al activității umane.

Daca Romania ar fi un organism, ce organ ar fi ONG-urile ei

Cu siguranță este un organ vital. Singurul scenariu în care ONG-urile ar putea să dispară ar fi o situație ideală în care toate problemele sociale, de sănătate, de educație și de mediu ar dispărea. De altfel, orice ONG își dorește să rămână fără obiect de activitate, ca acea cauză pentru care s-a înființat să fie rezolvată de sectorul public.

Pe de altă parte, ONG-urile vin cu un soluții creative și inovatoare, care de multe ori sunt cele mai eficiente prin raportul superior resurse investite versus rezultatele de impact. Rolul lor este esențial pentru însănătoșirea unei societăți complicate, în care problemele se multiplică într-un ritm accelerat.