[Little Lit] Luminița Corneanu: Povestea asta a început ca un pariu cu mine. Pot să scriu o carte pornind de la nimic?

După douăzeci de ani critică literară și vreo 15 ani literatură „pentru sertar”, Luminița Corneanu a fost rugată într-o zi, de o fetiță, să deseneze un cameleon. Și așa a început o altă aventură, aceea a literaturii pentru copii. Luminița a fost profesoară de limba și literatura română timp de nouă ani și funcționar public în domeniul culturii timp de alți zece, este critic literar și traducător. Și autor de cărți pentru copii. Și părinți.

Părinții sunt și ei cum este societatea: de la părinți care caută cărți pentru copii despre viețile sfinților sau Biblia povestită pentru cei mici, la părinții care caută cărți care să-i învețe pe copii să fie mai înțelegători cu cei diferiți de ei, cărți de educație sexuală pentru cei mici sau despre drepturile minorităților de toate felurile, spune 
Luminița.

Luminița este unul din autorii români contemporani prezentați de Asociația De basm în Noi facem povești, un proiect cu 20 de portrete de scriitori, 80 de recomandări de lectură și peste 260 de minute de interviuri. Luminița Corneanu crede că, în primul rând, cărțile pentru copii trebuie să fie amuzante. Și apoi, să tot vină cu întâmplări și situații din ce în ce în mai surprinzătoare pentru a răspunde cum trebuie la cunoscuta întrebare: ”Și mai ce?”. Și mai ce? Vedeți mai jos.

Cum ai început să scrii literatură pentru copii 

Mai știți cum Micul Prinț îi cere naratorului să-i deseneze o oaie? Ei bine, mie, într-o zi, o fetiță mi-a cerut să-i desenez un cameleon. O cheamă Anna, avea pe atunci trei ani și jumătate și am norocul să fie prietena mea. Întâmplarea s-a petrecut nu demult, anul trecut, la puțin timp după începerea pandemiei. Înainte de asta, scrisesem cam douăzeci de ani critică literară și vreo 15 ani literatură-literatură, dar aceasta din urmă, „pentru sertar”. Nepublicată adică, pentru mine, pentru exercițiu.

În ziua în care Anna mi-a cerut să-i desenez cameleonul – și a ales drept model cel mai colorat cameleon pe care ni l-a arătat Google – mi-am zis „ce-ar fi dacă”? Ce-ar fi dacă un cameleon ar fi coleg de grădiniță cu o fetiță pe nume Anna? Ce-ar fi dacă aș scrie povestea asta în versuri? Ce-ar fi dacă aș arăta-o unor prieteni? Ce-ar fi dacă de data asta n-aș mai scrie pentru sertar, ci aș trimite fișierul unei edituri, una de top – ori, ori?

Cartea este acum în lucru și urmează să apară la Editura Vlad și Cartea cu Genius, din cadrul Grupului Editorial ART. Se va numi „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”.

Cea mai recentă poveste

Cea mai recentă este cea la care scriu acum. Fiind în lucru, aș zice că partea cea mai interesantă este să găsesc soluții s-o duc la bun sfârșit.

Povestea acesteia a început ca un pariu cu mine: Pot să scriu o carte pornind de la nimic? Spre deosebire, adică, de cartea cu Cami, a cărei poveste v-am spus-o.

Este tot un poem care începe cât se poate de banal: într-o seară, un cățel se plimbă pe stradă cu stăpânul și prietenul lui. Și mai ce? Aceasta este întrebarea care mă ajută să duc firul epic mai departe, încercând să găsesc soluții ca povestea să fie interesantă.

Dacă povestea lui Cami s-a scris singură cumva, pentru că decisivă era plăcerea de a scrie și bucuria că-mi iese și că sună bine, de data aceasta mi-am și propus ceva. S-o duc într-o direcție anume, să introduc o temă pe care o găsesc foarte importantă și care știu că este importantă și pentru copiii de azi: grija pentru planetă. Partea complicată e să fac asta fără să iasă ceva tezist, să rămână fun până la final, să nu fie cicălitoare, ci mai curând să facă cu ochiul micilor cititori. Dacă voi reuși, rămâne de văzut.

Ce are special literatura pentru copii  

O, foarte multe! În primul rând, după mine, literatura pentru copii trebuie să fie amuzantă. Nu ai scuze să nu fie amuzantă. Indiferent ce temă ai trata. Uite, să luăm „Matilda” lui Roald Dahl, o carte despre un copil neglijat – Matilda – și unul abuzat  - Miss Honey. Dar, Doamne, ce amuzantă e! De ce? Deoarece copiii fac trăsnăi, deoarece copiii se pot răzbuna pe cei care-i asupresc, deoarece copiii sunt avizi de dulciuri și sunt șireți – iar toate astea trebuie să fie reflectate amuzant într-o carte pentru copii.

Apoi, trebuie să aibă epic consistent. Întâmplări. Să ne amintim întrebarea: Și mai ce? Dacă te-ai uitat la desene animate când erai mic (eu încă mă mai uit), înțelegi că produsele destinate copiilor – cărți, filme – trebuie să aibă o grămadă de întâmplări. Amuzante, vezi paragraful de mai sus.

Și mai e ceva, cu care nu toată lumea este de acord, dar eu cred puternic în asta. Cărțile pentru copii, cel puțin pentru copiii mici, sub 10 ani, trebuie să fie educative. Dar într-un mod subtil și înțelept, să nu-i scoată copilului ochii cu învățămintele ce trebuie trase. 

Cărțile pentru copii în România

Nu am cifre exacte, dar impresia mea este că, în sfârșit, literatura pentru copii este luată mai în serios, de toată lumea, decât acum 10 ani. Și în primul rând, de scriitorii consacrați, cei pentru copii sau care scriu preponderent „pentru oameni mari”, mulți din generația mea, care vin an de an cu cărți foarte bune, tot mai bune. Iar asta este cea mai bună veste posibilă, pentru că fără cărți bune, orice flic-flacuri ar încerca oricine, nu poți construi o piață.

Sigur este că e mult loc de mai bine. Pe piețele apusene, literatura pentru copii reprezintă o bucată foarte consistentă din industria de carte și nu o nișă. Asta este, desigur, în legătură directă cu calitatea școlii, cu investițiile în biblioteci, cu atitudinea generală a societății față de carte și informație. Dacă vrem să mergem într-acolo, sunt politici educaționale și culturale de-a gata pe care le putem adopta, nu trebuie să inventăm apa caldă. 

Foto: Dumitru Ungureanu 

Trenduri

Cărțile pentru copii evoluează și ele odată cu societatea. Văd tot mai multă preocupare pentru teme precum ecologia, migrația, drepturile omului, respectul pentru ceilalți, educația științifică, iar ele sunt deopotrivă răspunsuri la nevoile societății și încercări de a intra în dialog cu cea mai tânără generație, copiii. Cei mici  sunt mai conectați și pe alocuri mai informați decât ansamblul populației în legătură cu ce se întâmplă în lume, și asta se reflectă și în gustul lor pentru lectură.

Autorii noi

Scriitorii, în general, din toate timpurile, sunt în avangarda societății, prin urmare nu mă mir deloc că scriitorii români abordează astfel de teme, curajoase la noi, firești în țările occidentale.

Autorii contemporani de carte pentru copii din România sunt variați, pentru toate gusturile și informați în legătură cu piața internațională de carte. Ceea ce cred că este foarte interesant este conectarea lor la realitate, la imediat, la temele prezentului.

Îmi vin în cap acum cartea lui Cosmin Perța, Anisia și uneltele fermecate, un fel de basm în care, în final, niște copii încearcă să rezolve problema poluării oceanelor cu plastic, la cartea lui Dan Lungu, Vlogger la 13 ani, sau la cartea Victoriei Pătrașcu Cum a salvat Tălpici Crăciunul, despre cum Crăciunul este în pericol pentru că planeta s-a încălzit prea tare, iar în Laponia, din această cauză, toate sunt pe dos.

Aș vrea să preîntâmpin niște proteste pe care aproape le aud din partea unor părinți: dar ce, acestea sunt teme pentru copii? Din experiența mea, copiii sunt foarte deștepți și foarte înțelepți. Acordați-le credit și veți fi surprinși cât de multe înțeleg despre lumea din jurul lor.

Publicul

Părinții sunt și ei cum este societatea: de la părinți care caută cărți pentru copii despre viețile sfinților sau Biblia povestită pentru cei mici, la părinții care caută cărți care să-i învețe pe copii să fie mai înțelegători cu cei diferiți de ei, cărți de educație sexuală pentru cei mici sau despre drepturile minorităților de toate felurile.

Mai sunt, apoi, părinții care caută în cărțile pentru copii soluții de parenting de-a gata: Știți o carte care să învețe copilul să facă la oliță? O carte despre cum să fim politicoși la masă? O carte despre cum să mergem seara la culcare fără scandal? Bineînțeles, dacă te pui în pielea părintelui de azi, care trebuie să facă zilnic o cursă cu obstacole printre grădi, job, after, trafic, cumpărături etc, această abordare pragmatică este de înțeles.

Dar sunt și foarte mulți părinți care merg pe mâna copiilor și caută cărți pe gusturile lor, pe subiecte sau teme care-i pasionează pe cei mici: un animăluț preferat anume, fetițe eroine, cărți în versuri, cărți cu trenuri și avioane și așa mai departe.

Ilustrațiile

Până acum nu am cine știe ce experiență directă, neavând încă o carte pentru copii publicată, ci doar în curs de apariție. Abordarea mea a fost să merg cu toată încrederea pe mâna editurii – așa cum am făcut, în privința copertei, și la anterioara mea carte, de critică literară – , să caut împreună cu ei un ilustrator, să analizez portofoliul anterior al celor pe care i-am avut în vedere.

„Cameleonul Cami pleacă în Tibet” va fi ilustrat de Andrei Damian, care mi-a plăcut din mai multe motive. În primul rând, pentru că mi s-a părut că este suficient de versatil ca artist încât să abordeze diferit teme de lucru diferite. Asta mi-a dat încredere că o să găsească tonul potrivit al ilustrațiilor pentru cartea mea, iar din variantele de lucru pe care le-am văzut în prezent, asta se întâmplă deja. Apoi, mi s-a părut foarte curajos și în felul în care abordează forma, desenul, și în cromatică – Andrei știe să facă să lucreze culoarea în favoarea lui, iar o carte care are drept personaje un cameleon, o fetiță, o pisică și un pește, care vor s-ajungă în Tibet, avea nevoie de multă culoare.

După mine, ilustrația trebuie să facă cel puțin ceea ce-i spune numele: să ilustreze, dacă nu chiar să îmbogățească textul. Dacă ilustrația îi oferă micului cititor mai puțin decât textul de lângă ea, și-a ratat misiunea.

Lecțiile din cărți

Eu mai întâi am fost profesoară timp de nouă ani – a fost meseria pentru care mă pregătisem toată viața până atunci, pentru că din școala primară am ales asta. Prin urmare, cumva „modul profă” este inclus din fabrică la mine și nu trebuie să fac eforturi: așa-mi ies poveștile, cu „învățături”. Mă străduiesc însă să o fac amuzând cititorii și amuzându-mă pe mine când scriu. Dacă personajele fac destule trăsnăi, mă gândesc că și-au meritat momentul de meditat la ele din final...

Însă cred că este ok, pentru că noi înșine, generația mea, am crescut cu poveștile clasice, pline de învățături, cu seria de „Povești nemuritoare”, iar despre astea psihologii, Bruno Bettelheim, de pildă, în „Psihanaliza basmelor”, ne spun că sunt fundamentale în educația morală a copiilor mici.

Recomandări

Am menționat deja Anisia a lui Cosmin Perța și Vlogger la 13 ani de Dan Lungu, ambele publicate la Polirom Junior. Sunt doi dintre cei mai valoroși scriitori români de azi, al căror nume reprezintă din start, de pe copertă, o garanție de calitate.

Iulian Comănescu a început recent să scrie pentru copii – ca și Cosmin și Dan, Iulian scrie inspirat de copilul lui, care a devenit eroul celor două cărți apărute până în prezent, Călătorie pe Volta, Planeta Becurilor și O călătorie în timp la oamenii din Neanderthal (Editura Humanitas Junior, ilustrații de Raluca Burcă). Aceasta din urmă este un excelent răspuns la întrebarea „de unde venim noi, oamenii?”, scrisă pentru copiii care la ora de religie aud că de la Adam și Eva, iar la ora de biologie că am evoluat din maimuțe – sau, cel puțin, sper că asta aud la biologie. Felul în care Iulian a conceput povestea aceasta m-a făcut să tresar de bucurie că le putem oferi copiilor educație științifică într-un mod inteligent, spunându-le povești.

Dan Coman, Plicticoasa vacanță de vară a fraților Rățoi (Editura Arthur, ilustrații de Andrei Damian) – o carte despre noi, copiii anilor ‘80 din România ceaușistă, pe care am prezentat-o la momentul apariției pe blogul meu de pe Adevărul.ro.

Lavinia Braniște, Anatol si Gregor la aeroport (Editura Vlad și Cartea cu Genius,  ilustrații de Oana Ispir) este o carte-album foarte frumoasă, genul acela pe care-l cumperi cu drag să-l duci cadou unor copii. Eroul ei principal este elefănțelul Anatol, campion de șah la copii, care pleacă într-o călătorie cu avionul împreună cu familia lui pentru a ajunge la un turneu. Recomandată copiilor mici, care vor să ajungă mari șahiști!

Cristina Andone, seria Dar Motan (Editura Nemira, ilustrații de Emi Balint), care a ajuns deja la al șaselea volum. Sunt cărți de o frumusețe și o gingășie aparte, pentru copii sub șapte ani. Eroul este pisoiul Dar, motănel de florărie, care trăiește în Bran și are tot felul de aventuri în care face numeroase șotii, dar bineînțeles că și învață foarte multe lucruri. Ilustrațiile lui Emi Balint fac din volumele acestei serii adevărate bijuterii.

Altminteri, vă invit să aruncați o privire pe canalul de Youtube al Asociației De Basm – veți găsi acolo aproape tot ce vreți să știți despre literatura pentru copii, în 20 de videoclipuri: 20 de autori români contemporani, 80 de recomandări de lectură, de la cărți clasice ale literaturii universale la cărți în curs de apariție, cu zeci de personaje simpatice: iepurași, pisici, crocodili, cameleoni, arici, cai năzdravani plus iele, balauri, ursitoare, obiecte cu puteri magice, pentru a-i bucura pe cei mici.