[În numele scenei] Ada Hausvater: Managementul este un sistem viu, compus din oameni și din principii clare

În perioada în care erau permise doar reprezentațiile în aer liber, la Teatrul Național din Timișoara a fost ridicată o scenă profesionistă pentru spectacole, Scena A ut Dor, care a devenit al patrulea spațiu de joc funcțional al teatrului. A fost una dintre măsurile de adaptare la noul context pe care managementul teatrului a luat-o. Pandemia a schimbat regulile după care teatrele există, după care spectacolele se joacă, a descurajat mulți artiști, a pus la încercare conducătorii de instituții. A împins multe limite.

”Managementul este un sistem viu” spune Ada Hasuvater, director al Naționalului timișorean, și poate în ultimii 2 ani acest lucru s-a simțit cel mai tare, pentru că provocările de a face față vremurilor au fost continue.

”Teatrul este, înainte de toate, o formulă de contact între oameni, prin idei și emoții. Asta este ceea ce îl definește. Ultimii doi ani au suprapus termenului „întâlnire” această conotație virtuală. În prezent, această conotație prevalează. Pentru următorii ani, parte din proiectul Teatrului Național o reprezintă integrarea unei serii de proiecte în cadrul unui program dedicat mediului virtual.”

Cu Ada Hausvater dezbatem în continuare subiecte din teatru și aflăm mai multe despre activitatea Teatrului Național din Timișoara, pe care îl conduce de 16 ani. Relația ei cu teatrul a început din copilărie, iar la final de liceu a ales să se îndrepte către regie de teatru, pentru că acolo a văzut șansa de a vedea însuflețite povești, idei și gânduri. Am absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, secția regie de teatru și a montat zeci de spectacole.

Din biografie

Vara care topește asfaltul fierbinte sub talpă. Clasele de la școala de cartier a căror titulatură s-a încheiat, 8 ani, cu „A”, gratiile de la ferestre care nu mă împiedicau să visez și să știu că infinitul nu poate fi finit.... asta a fost copilăria mea. În centrul devenirii mele a fost familia, având șansa unor părinți imaginativi și curajoși, într-o societate marcată de lipsa de orizont. Am crescut învățând să îmi dezvolt imaginația, să găsesc și să construiesc povești în spatele oricăror situații și, de asemenea, învățând că orice schimbare presupune înainte de toate implicare și determinare la nivel personal. De asemenea, Liceul Pedagogic, cu sistemul său științific și etic, a suprapus fanteziei, creativității și determinării mele un tip de rigoare în abordare și nevoia de structură și sens.

Teatrul a fost mereu prezent în viața mea, am fost un spectator asiduu de teatru toată copilăria și adolescența. Am hotărât să merg spre regie, în ideea că îmi oferea șansa de a vedea cum prind viață poveștile, ideile, gândurile. Am urmat, prin urmare, cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, secția Regie de teatru. Anii facultății au fost marcați de faptul că am lucrat mult în teatru și am ajuns la întâlnirea cu publicul, ca regizor, având experiența de scenă. De-a lungul timpului, am lucrat ca regizor independent în numeroase teatre din țară și din Republica Moldova. În  acea perioadă, circula teoria că o instituție de stat nu are viitor, nu se poate dezvolta, că ideea de „stat” este total disfuncțională. Eu însămi eram într-o intersecție în viața mea și voiam să merg mai departe, să aleg o altă direcție, dar numai după ce îmi confirmam că „în România nu se poate construi nimic”. De aceea, înainte de a emigra, am dat concurs pentru postul de director general al Teatrului Național din Timișoara. Până și faptul că am câștigat acest concurs reprezenta deja o infirmare a teoriei.

Din interiorul sistemului

Noi construim un sistem cu „ingredientele” existente, în baza legislației, construim un sistem cu principiile, educația și priceperea individuală a fiecăruia dintre noi. Așadar, ideea că sistemul ne doboară este un fals, o minciună – consider –  o nepricepere. Sistemul unui teatru este un sistem viu, la fel ca un sistem de regie. Ca atare, el poate fi continuu îmbunătățit, modificat, și este chiar recomandat și firesc să se întâmple așa. Stereotipul „sistemul e de vină” este primul pas greșit în a merge mai departe. Sistemul suntem noi, noi îl facem, noi îl construim, în calitate de directori, deci nu există justificarea că am putea fi copleșiți de sistem. Este unul dintre principiile din viața mea, dar și din profesia mea. Recunosc că mi-aș dori cât mai mulți creatori de sisteme care să gândească asemănător. În felul acesta, prin profesie, va câștiga în viitor pregătirea profesională, știința și nicidecum influența de grup a politicii.

Începuturile în managementul de teatru

În primăvara anului 2005 am montat la Teatrul Național din Timișoara un scenariu propriu după romanul Scrinul negru de G. Călinescu. Din această postură, am lucrat cu aproape toată trupa de actori a teatrului. Acea premieră a fost începutul unei călătorii împreună. Mai departe, ca director, trupa de actori, echipa tehnică, toți cei care compun echipa de scenă, au rămas la fel de importanți pentru mine, adăugându-li-se ulterior cei din birouri, care, prin munca lor, fac posibilă activitatea la scenă. Reperele nu cred că s-au schimbat. Am reușit în toate aceste mandate să formăm un public important, avizat, care vine alături de principiile Teatrului Național. Mi-aș fi dorit, în acești șaisprezece ani, o consecvență a dezvoltării economice și politice la nivelul strategiei de guvernare, dat fiind că Teatrul Național, ca instituție publică, depinde de viziunea și investiția în cultură a guvernării.

De ce te-ai lovit când ai devenit manager

Managementul este un sistem viu, compus din oameni și din principii clare. Din acest sistem derivă regulile. Și de aici începe construcția. Am avut de la bun început o imagine realistă asupra situației, așa că proiectul meu a fost perfect aplicat și perfect aplicabil. Cu toate acestea, nu am anticipat ruleta de zvonuri pe care o poate inventa cineva despre o persoană publică, în plină democrație.

În perioada 2005-2006, la începutul mandatului, m-am lovit de lipsa unui sistem legislativ care să protejeze cetățeanul în cel mai concret mod, înainte de a fi prea târziu, dar și de lipsa unor reglementări care să protejeze dreptul la demnitate și imagine. Am fost ținta câtorva personaje din afara teatrului, care au încercat să mă discrediteze prin tactici demne de anii duplicitari ai dictaturii, pe orice cale – fie prin reclamații, fie prin informații false și atacuri absolut nejustificate în presa locală. Desigur, am reușit să limpezesc lucrurile, dar cu un efort  pe care sper ca, în viitor, o legislație actualizată în sensul democrației să îl facă redundant, și cu șansa de a întâlni oameni competenți, care au făcut diferența între calomnie și realitate. Nu vreau să mă gândesc ce ar însemna ca într-o poziție-cheie să se afle cineva care nu face această diferență.

Alte provocări

O altă provocare o reprezintă rigiditatea unui sistem legislativ reformat doar parțial, care nu a definit țelurile unei democrații moderne, axate pe oameni, pe competență. Una din consecințe, dincolo de criza economică, este caracterul aleatoriu, subiectiv al finanțărilor. Nu în ultimul rând, este evident că, în 2005, când am preluat funcția de manager, nu aveam cum să anticipez criza economică și umană de mai târziu și nici această pandemie, care, până la urmă, deși trăim vremuri cutremurătoare, în care Constituția se aplică parțial și dreptul la cultură și dreptul la sănătate sunt trunchiate, Teatrul Național a găsit o formulă pe care o va dezvolta, pășind în această nouă dimensiune a întâlnirilor și regăsirilor în virtual.

Abilitățile și calitățile unui manager de teatru

În primul rând, un manager de teatru trebuie să iubească Teatrul și să găsească formula să facă posibil ca el să aibă loc în cea mai bună formă a sa. Într-un fel, a fi director de teatru este un act de creație. Director de teatru nu poate fi decât un profesionist de teatru. Noi, ca directori de teatru, conducem, dar conducem într-un fel în care știm că fără individualitate, nu există creație. Așadar, de aici începe „andrelarea” acestui nou sistem. Un director de teatru trebuie să aibă habar de ce înseamnă fiecare din meseriile specifice teatrului, să fie peste tot și niciunde. Trebuie să știe să iasă în față doar atunci când este necesar, în rest, teatrul, și toți cei care îl practică, trebuie să-și ocupe locul potrivit.

A fi managerul unui teatru este o provocare în sine. Teatrul Național din Timișoara a avut o evoluție importantă, spectaculoasă în acești 16 ani. Fiecare pas pe care l-am făcut – redefinirea identității, recâștigarea încrederii publicului, crearea Sălii 2, construirea Atelierelor „Fabrica de decoruri”, dezvoltarea FEST-FDR etc. – reprezintă un proces în permanentă evoluție și, prin urmare, reprezintă deopotrivă o provocare și o bucurie.

Despre Teatrul din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara este un teatru viu, dinamic, un teatru care se plasează în mijlocul comunității căreia i se adresează prin fiecare spectacol pe care îl pune în scenă, prin fiecare eveniment pe care îl organizează, prin fiecare proiect pe care îl imaginează. Dincolo de misiunea sa culturală, Teatrul Național și-a asumat o dimensiune civică și formatoare, pe care o urmărește cu „uneltele” specifice activității sale. Spectacolele Teatrului Național se adresează omului de astăzi, indiferent dacă textul este contemporan sau clasic. Asta a fost una dintre constantele acestor ani; ca manager, am urmărit-o obstinat, iar publicul a venit și a rămas alături de Teatrul Național în acest principiu care depășește cu mult dimensiunea estetică. Un alt principiu pe care l-am urmărit este echipa.

Trupa de actori a Naționalului timișorean este foarte valoroasă și are în componență actori de vârf în plan național. A fost esențial ca publicul să aibă toate oportunitățile de a o descoperi și aprecia la adevărata ei valoare și consider că am reușit acest lucru. Echipa unui teatru este alcătuită și din oamenii din spatele scenei: tehnicieni de mare valoare, apreciați de întreaga lume teatrală din România și de numeroasele teatre și companii teatrale din lume cu care Teatrul Național a colaborat. Sunt oameni – angajați și colaboratori – pe care publicul îi vede foarte rar pe scenă ca atare, oameni pe care i-am format în ani; fiecare dintre spectacolele Teatrului Național, creat la nivelul înalt cu care ne-am obișnuit spectatorii, depinde în mare măsură de lealitatea lor și de înțelegerea profundă pe care aceștia o au asupra muncii lor și a rolului pe care îl joacă în echipă.

Alegerea spectacolelor

Teatrul Național este un teatru de repertoriu. Ca instituție publică, rolul său este de a se adresa unui public cât mai divers din punct de vedere generațional, al educației, al statutului profesional etc. Totodată, Teatrul Național funcționează în baza unui proiect de management. Spus mai clar – în baza unei structuri. Această structură este alcătuită din programe construite în funcție de o serie de linii directoare bazate, în principal, pe studierea profilului spectatorului, dar și pe liniile de evoluție pe care le urmărim, astfel încât fiecare spectacol montat la Teatrul Național pleacă de la această grilă de bază. Mai departe, profilul stagiunilor Teatrului Național este definit cu prioritate de criteriile tematice și estetice ale proiectelor anticipate. Teatrul Național lucrează cu regizori, actori și scenografi angajați și colaboratori și atrage în scenele sale creatori de teatru imaginativi, curajoși, inovatori.

Învățăturile pandemiei

O mare lecție a pandemiei este lecția responsabilității. Și exact în acești termeni a abordat Teatrul Național noua realitate epidemiologică. Prin toate spectacolele și inițiativele pe care le-am derulat în această perioadă, am încercat să dezvoltăm formule de protecție și suport psihologic, să definim Teatrul Național ca spațiu de motivare emoțională în comunitate. De asemenea, ne-am dat seama că a rămâne împreună și a continua să muncim este – de acum – o chestiune de sănătate. Toate măsurile pe care le-am luat din martie 2020 încoace au avut la bază acest principiu, pe de-o parte și legislația aferentă, pe de altă parte. Este important, cred, să menționez că în acești – în curând – doi ani, Teatrul Național a avut o rată de îmbolnăviri foarte, foarte mică și nu a devenit în nici un moment focar de infecție. Acesta este rezultatul unui sistem de prevenție strict, care a respectat la literă legislația în vigoare privind tot ce înseamnă purtarea măștii de protecție, igienizarea și nebulizarea spațiilor și, tototdată testarea actorilor, independent de vaccinarea sau nevaccinarea acestora, în ziua în care urmează să iasă la public.

Mijloace noi de exprimare

Trebuia să găsim o formulă de a juca din scenă direct în fața publicului, chiar dacă el era acasă. Așadar, Teatrul Național a pus în practică o serie de programe on-line: difuzarea unor spectacole din repertoriu, în starea de urgență, respectiv transmisiuni în direct, în starea de alertă, când activitatea cu publicul era interzisă prin hotărâre de guvern. Mai mult, în perioada în care erau permise doar reprezentațiile outdoor, am ridicat o scenă profesionistă de spectacol în aer liber, Scena A ut Dor, care a devenit al patrulea spațiu de joc funcțional al Teatrului Național și pe care am jucat atât spectacole din repertoriu, cât și spectacolele selecționate în ediția de anul trecut a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR cum este cunoscut.

La finalul anului trecut, Teatrul Național a montat și a reprezentat în transmisiune directă spectacolul Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese. A fost o realizare deosebită în acest context, cu atât mai mult cu cât a fost încununată în 2021 de Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar, acordat lui Ion Rizea pentru personajul interpretat în acest spectacol.

Teatrul online ca alternativă pe termen lung

Teatrul este, înainte de toate, o întâlnire, o formulă de contact între oameni, prin idei și emoții. Asta este ceea ce îl definește. Ultimii doi ani au suprapus termenului „întâlnire” această conotație virtuală. În prezent, date fiind condițiile epidemiologice, această conotație prevalează. Nu știm ce va fi mai departe, dar, în mod evident, mediul on-line va rămâne o componentă prioritară în interacțiunea dintre oameni. Ca atare, pentru următorii ani, parte din proiectul Teatrului Național o reprezintă integrarea unei serii de proiecte în cadrul unui program dedicat mediului virtual. Desigur, va fi nevoie de o re-definire a întregii societăți înainte de a vorbi despre sustenabilitate, în orice privință. În orice caz, este limpede că această dimensiune virtuală are o capacitate foarte importantă de a aduce prezentul aici, acum, deși aflat oriunde pe această planetă; mai știi, poate în curând va aduce aici, acum, prezentul altui timp.

Promovarea spectacolelor

Desigur, spațiul virtual reprezintă cel mai vizitat loc și cea mai importantă agora pentru idei, pentru concepte, o reală piață de desfacere și promovare a noilor idei, concepte, principii, spectacole, evenimente. Plecăm de la tot ce înseamnă acum social media și continuăm cu orice intersectare de „nori”.

Publicul

Publicul Teatrului Național este cât se poate de divers din toate punctele de vedere, însă există o constantă care aduce împreună aceste individualități și care, împreună, alcătuiește ceea ce numim, generic, public. Publicul nostru este pasionat, curios, cu opțiuni clare, dar deschis ideilor, cu un grad înalt de cultură și de pregătire, confortabil cu tehnologia și, nu în ultimul rând, pretențios la nivel estetic și ideatic. Publicul Teatrului Național are nevoie de povești bine spuse, de teme care să îl provoace, are nevoie de întâlnirea la nivel conceptual și emoțional pe care o oferă spectacolul de teatru. 

Din stagiunea curentă

Teatrul Național are în repertoriul activ peste 50 de titluri. Unele dintre acestea au rămas constant în preferințele publicului de ani de zile, unele chiar de peste un deceniu. În perioada pandemiei, Teatrul Național a continuat să lucreze, așa cum spuneam, astfel încât repertoriul său conține spectacole noi extrem de interesante pentru public, doar dacă amintim de Zorba Grecul, Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, Homer 2020, Don Juan, Piesă pentru femei și bărbați etc. Mai departe, proiectând anul 2023, când Timișoara va reprezenta România ca viitoare Capitală Europeană a Culturii, Teatrul Național imaginează o serie de spectacole-eveniment, de recuperări ale unor mari personalități ale culturii și istoriei naționale văzute prin ochii artiștilor din Europa, în cadrul unui program dedicat, intitulat „Diversitate”. În prezent și în viitorul apropiat, tot în contextul conceptual al Capitalei Europene a Culturii, Teatrul Național planifică o serie de spectacole pe teme foarte incitante: Nora. O casă de păpuși. Partea a doua de Lucas Hnath, Adio, Lenin, Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht, Furtuna după Shakespeare și altele. Nu în ultimul rând, la începutul anului viitor vom pune în scena piesa care a câștigat în această toamnă Concursul Național de Dramaturgie, respectiv Copiii nopții de Andrei Radu.  

Teatrul din Timișoara mai departe

Teatrul Național tocmai începe un nou mandat. Căutările sociale, științifice, medicale, emoționale care marchează societatea la nivel mondial, sub semnul pandemiei, determină Teatrul Național să fie foarte prezent, atent, receptiv. Așadar, pregătim  o serie de spectacole dedicate atenției față de om, față de individualitate, respectând un principiu fundamental al unității în diversitate, respectând diversitatea, păstrând atenția și grija față de fiecare emoție. În acest moment jucăm cu 30% din capacitatea sălilor de spectacol, dar din 14 noiembrie deschidem stagiunea „Cloud” care constă în transmisiuni în direct ale spectacolelor din repertoriu care se joacă pe scenele teatrului, conform planificării stagiunii, în forma sa tradițională. 

Una din provocările viitorului foarte apropiat, dincolo de criza economică, va fi criza politică, iar aceasta va antrena o gravă criză umană, în absența unei structuri sociale solide.