Literatură, animație și realitatea augmentată. ”Ideea a fost să împingem utilizatorii spre descoperire”

Literatură, animație și realitatea augmentată. ”Ideea a fost să împingem utilizatorii spre descoperire”

Literatura iese din carte și își face loc pe stradă, printre oameni, cu ajutorul tehnologiei și al imaginației. Mai multe orașe din țară devin spațiu de întâlnire între trecători, artă și animație, în cadrul proiectului ”De la Neacșu la AR. Expoziție în realitate augmentată”. Este un proiect care sărbătorește 500 de ani de atestare din scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung printr-o intersecție interesantă: 15 scriitori contemporani, ilustrații 2d și 3d, intervenții sonore și AR. Au contribuit cu texte Dan Alexe, Ștefan Agopian, Lavinia Braniște, Radu Bata, Svetlana Cârstean, Florin Dumitrescu, Anastasia Gavrilovici, Mihai Ivașcu, Mircea Mihăieș, Marta Petreu , Ana Maria Sandu, Sebastian Sifft, Tatiana Țîbuleac, Cristina Vremeș, Elena Vlădăreanu, iar cei de la Reniform, Makunouchi Bento și Augmented Space Agency le-au transformat într-o experiență imersivă. 

Proiectul a venit cu o mare doză de neprevăzut, căci nu mai lucrasem în AR cu sunet sau cu voce și nu știam cum va funcționa cu înregistrările autorilor. Am fost încântați să constatăm că intervențiile sonore puneau în valoare vocile, povestesc Ioana Nicoară și Sergiu Negulici, din partea Reniform

Expoziția poate fi văzută în Piața Unirii din Timișoata până pe 12 noiembrie, și în holul Bibliotecii Politehnicii. În Câmpulung Muscel se mută de joi, 11 noiembrie, până pe 25 noiembrie, în grădina Convivial (Negru Vodă 266). Urmează ca ea să ajungă apoi în București și alte orașe. Proiectul poate fi accesat și online, prin intermediul aplicației Reniform App.

Ioana Nicoară și Sergiu Negulici din partea Reniform Production (grafică și animație), Valentin Toma și Felix Petrescu care formează duo-ul Makunouchi Bento (sunet) și Sabin Șerban de la Augmented Space Agency (implementare AR) povestesc în interviul de mai jos cum au gândit acest proiect și ce s-a întâmplat la intersecția dintre literatură și AR. 

 

Inspirația

Sergiu Negulici & Ioana Nicoară: Ideea proiectului ne-a venit chiar de la documentul Scrisorii lui Neacșu de la Câmpulung, primul document scris în limba română, ne-am gândit la o punte în timp cu scrierea zilelor noastre, de unde firesc am ajuns la poezie și proză contemporană, unde fiecare avem autori preferați. Apoi am început un dialog cu Dan Alexe legat de latura lingvistică a Scrisorii lui Neacșu dar și legat de o potențială selecție de texte, astfel s-a născut structura proiectului. În final, ne-a inspirat fiecare fragment sau poem în parte și am căutat să construim imagini care să fie interesante vizual și să creeze intrigă între vocile autorilor, atmosfera intervențiilor audio și vizual. Ne-am dorit să oferim o experiență artistică interdisciplinară specială.

Felix Petrescu & Valentin Toma: Punctul de pornire a fost, firește, setul de fragmente literare. Materiale preexistente, ele nu au fost gândite pentru acest proiect. Așadar, noi, muzicienii, respectiv animatorii, le-am ilustrat așa cum ne-a lăsat conștiința. Poate mai fidel intenției autorilor, poate mai puțin.

Tehnic vorbind, pentru partea de muzică / ilustrație sonoră, au fost două abordări. În cazul celor 13 animații 3D, care nu au un fir narativ, am pregătit câte 3 loop-uri audio de lungimi diferite și fără divizor comun, astfel încât redate împreună, pe termen mai lung, să se reducă senzația de repetiție. Pentru cele 2 animații 2D am făcut un soundtrack clasic, cu sound FX și foleys care circulă în pas cu imaginea.

Sabin Șerban: Din punctul de vedere al experienței utilizatorului ideea a fost să împingem utilizatorii spre descoperire. Compozițiile audiovizuale au o putere de seducție în sine, iar utilizatorii pot să asculte fragmentele din texte, dar și să se cufunde în lucrarea artistică inspirată din texte. De asemenea, cei care vor să afle mai mult au posibilitatea, în cazul fiecărei compoziții, să descopere informații suplimentare pe website.

 

Intersecția dintre literatura, animație & tehnologie

Sergiu Negulici &Ioana Nicoară: Proiectul a venit cu o mare doză de neprevăzut, căci nu mai lucrasem în AR cu sunet sau cu voce și nu știam cum va funcționa cu înregistrările autorilor. Am fost încântați să constatăm că intervențiile sonore puneau în valoare vocile. Am avut emoții și legat de fragmentele propuse de autori, căci era important să ne dea material de construcție vizuală, dar în final am avut o colaborare foarte bună cu fiecare și ne-au inspirat mult materialele trimise.

Legătura dintre animație și literatură sau poezie este de mult timp prezentă iar realitatea augmentată oferă o platformă în plus ca acestea să se desfășoare, mai degrabă spre zona instalației digitale. Am vrut să facem un proiect cu consistență, să avem multe lucrări, astfel că am împins cumva limitele app-ului și ale telefoanelor pe care rulează.

Cea mai grea parte credem că este medierea cu publicul, probabil asta este provocarea oricărui proiect cultural. În timp ce avem deja un public care a mai interacționat cu proiectele noastre de AR sau cu alte proiecte de acest tip și e un public autonom, încercăm să fim prezenți să prezentăm proiectul și către alți oameni, poate chiar mai puțin interesați de tehnologie, dar care pot accesa foarte ușor proiectul cu telefonul din buzunar. 

Felix Petrescu & Valentin Toma: Precum super turbo-girația din Timișoara este această intersecție. Nu e nimic greu câtă vreme îi înțelegi sensul. Surprizele? Poate interpretările unor autori. Posibil și interpretarea noastră a fost o surpriză pentru ei - am fi curioși. Sperăm deci să li se adreseze același set de întrebări.

Sabin Șerban: În fiecare proiect, dar mai ales în cele în care colaborăm cu artiști, noi încercăm să facem tehnologia să fie cât mai puțin prezentă. Conținutul este cel care trebuie pus în valoare, iar tehnologia trebuie folosită exact în acest scop.

 

Reacții

Sergiu Negulici & Ioana Nicoară: A fost incredibil să vedem proiectul realizat și expus, mai ales că la începutul anului părea doar o fantezie ambițioasă. Intervențiile sonore îmbinate cu înregistrările vocilor autorilor au fost surpriza plăcută, ni s-a părut că se îmbină foarte frumos împreună. Am fost și foarte fericiți că nu am întâmpinat prea multe piedici tehnice în proces, iar acesta este meritul Augmented Space Agency, cu care avem o colaborare de câțiva ani deja. Ne-a bucurat mult reacția publicului, a venit cu surpriză, uimire și curiozitate. 

Felix Petrescu & Valentin Toma: Arta și tehnologia se intersectează de când există. În cazul acestui proiect, aveam o oarecare idee despre cum va ieși, pentru că am mai văzut AR marca Reniform, motiv pentru care ne-am și băgat fără ezitare. Mai importantă e reacția "publicului" - căruia, pe această cale, îi recomandăm să folosească căști de înaltă fidelitate... ascultând pe speakerul telefonului se pierd mult prea multe detalii importante. Posibil și cele câteva glitch-uri și imperfecțiuni, pentru că tehnologia mai are mici ezitări pe direcția asta.

Sabin Șerban: De fiecare dată când facem un proiect cu Ioana și Sergiu sunt nerăbdător să văd ce au mai "inventat". Chiar dacă unele sunt mai complexe și altele mai jucăușe, toate lucrările lor au acea calitate a operei de artă care odată expusă devine prezentă și ocupă locul în care este amplasată. La fel cum o sculptură subordonează spațiul când e pusă în centrul unei compoziții, lucrările 3D, odată ce sunt descoperite în realitate augmentată, acaparează toată atenția utilizatorului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related