[Little Lit] Laura Grunberg: Un scriitor de literatură pentru copii trebuie să fie și un bun psiholog, un pic sociolog, să aibă sensibilitatea unui părinte și să pună și un grăunte de mister metafizic!

Mai mult decât cărți de adormit copiii, avem nevoie de cărți de trezit copiii, crede Laura Grunberg, scriitoare, feministă, cofondatoare a Asociaţiei De Basm. Și chiar asta se întâmplă în ultimii ani în zona cărților pentru copii. Apariții noi interesante, traduceri necesare, o atmosferă efervescentă și un teritoriu care se extinde din ce în ce mai mult, atât ca număr de titluri, dar și ca diversitate și autori noi. E foarte important, însă, ca aceste cărți să ajungă la toți copiii. Și asta e misiunea Asociației De Basm, să aducă poveștile și în zonele vulnerabile și să facă literatura pentru copii accesibilă, în special în locurile unde scriitorii și cărțile copilăriei sunt rare sau lipsesc cu desăvârșire.

În toamna aceasta, asociația a organizat două proiecte importante dedicate promovării literaturii române pentru copii, Zilele LittleLIT - Împreună și „Noi facem povești”. În cadrul lor au loc o serie de evenimente online: filme de prezentare și promovare a scriitorilor de literatură pentru copii, recomandări de cărți pentru copii din literatura română și din cea internațională, ateliere pentru elevi și dezbateri pentru profesioniștii din bibliotecile județene și comunale din șase județe. 

Este încurajator ce se întâmplă acum: interes mai mare de la mai multe edituri și mai ales mult mai mulți autori contemporani de literatură pentru copii publicați. În urmă cu ceva ani (și mă refer strict la perioada de după anii 1990) era foarte greu să găsești o editură interesată să ”riște” cu un autor român necunoscut când era mult mai profitabil să obțină drepturi de autor pentru publicarea de cărți de succes garantat din afară, spune Laura

În interviul de față, vorbim cu Laura Grunberg despre literatura pentru copii din România: ce au special aceste cărți, cum s-au schimbat ele în ultimii ani, care sunt trendurile și cum s-au schimbat temele abordate, în funcție de transformările sociale din jur. 

Cum ai început să scrii literatură pentru copii 

Am început ca povestitoare de serviciu pentru băiatul meu care se plictisea de poveștile clasice și mă provoca cu tot felul de cuvinte sau teme ciudate. De exemplu a vrut o poveste cu bătrânețe fără tinerețe sau una cu un fulg roșu. Cele mai reușite asemenea încercări le-am pus apoi pe hârtie.

Așa a apărut primul meu volum publicat mai întâi în regim propriu cu desene chiar ale lui Matei și cu design-ul grafic al soțului (”Spune-mi una”, editura Meta) iar apoi republicat la editura Art sub titlul ”Improvești cu lucruri mici, hazlii, firești”. Următorul manuscris l-am pus în câteva plicuri pe care le-am trimis unor edituri care am crezut eu că ar fi putut să fie interesate. Una dintre ele m-a contactat. Apoi am participat cu alt manuscris (”Să creștem mici”) la concursul inițiat de editura Art.

Îmbrățișătoarea

De curând a apărut la editura Univers ”Îmbrățișătoarea”. Am scris-o înainte de pandemie și inițial am ezitat să o public în perioada asta ca să nu fie considerată o găselniță comercială. Este vorba despre o fetiță Daria care își dorește de mică să devină îmbrățișătoare. Toată lumea îi spune că nu există o asemenea profesie, nici măcar acest cuvât și cu atât mai puțin vreo facultate pentru așa ceva dar ea decide să învețe singură arta îmbrățișatului. Ia lecții de la orice și oricine-Pipi Șosețica, Leonardo di Caprio, Iv cel naiv, Brâncuși, bunicul, Șeherezada, Scrat sau Micul Prinț sunt doar o parte din personajele de la care are ce învăța. Copiii vor putea interacționa cu Daria și cu cartea care le oferă spațiu pentru desenat sau pentru răspunsuri la fel de fel de întrebări filosofice. De exemplu Daria află că o îmbrățișare neîmpărtășită este precum un sms trimis la o adresă necunoscută.

Ce are special literatura pentru copii  

Literatura este literatură până la urmă, fie ea pentru copii mici și mari. Sigur că încerc să scriu pentru un anumit segment de vârstă bine delimitat dar nu îmi iese foarte bine. Sunt deseori în încurcătură când editorul mă întreabă cărei vârste se adresează cartea. Poate e și un orgoliu personal-aș vrea să cred că unele povești ale mele pot fi citite, în registre de descifrare diferite, de copii dar și de părinți, bunici, profesori deopotrivă.

Sigur că adaptarea la vârstă este importantă și face parte din ”job description”. Aici este vorba și de o responsabilitate specială a scriitorului de literatură pentru copii atunci când introduce teme dificile, mai puțin prezente, controversate. Trebuie să fie și un bun psiholog, un pic sociolog, să aibă sensibilitatea unui părinte și să pună și un grăunte de mister metafizic! Poate nu e rău să îți pilotezi poveștile pe niște copii cunoscuți înainte de a le lansa publicului larg! Eu fac asta uneori. 

Cărțile pentru copii în România  

Este încurajator ce se întâmplă acum: interes mai mare de la mai multe edituri și mai ales mult mai mulți autori contemporani de literatură pentru copii publicați. În urmă cu ceva ani (și mă refer strict la perioada de după anii 1990) era foarte greu să găsești o editură interesată să ”riște” cu un autor român necunoscut când era mult mai profitabil să obțină drepturi de autor pentru publicarea de cărți de succes garantat din afară.

Au apărut între timp și evenimente special dedicate zonei - Festivalul LittleLit dar și Bookerini, premiile unor edituri pentru manuscrise în zona literaturii de copii și tineret, reviste dedicate (Ordinul povestitorilor, Fabulafia), alte manifestări speciale pentru acest segment de carte și de public. Și nu în ultimul rând Asociația DeBasm.

Școlile sunt de asemenea mai interesate de a pune elevii în contact cu autori în carne și oase. Simt asta de la an la an. Texte de literatură contemporană au început să apară în manuale școlare ceea ce este minunat. Teatrele de specialitate au început să selecteze și din zona asta piese. Pe de altă parte însă interesele autorilor de literatură pentru copii (drepturile lor în raport cu editorii, traducătorii) nu sunt apărate instituțional și mai nimeni nu se ocupă sistematic, programatic, de promovarea literaturii pentru copii nici la nivel național și cu atât mai puțin pe plan internațional.

Din aceste considerente a apărut și Asociația DeBasm - din dorința de a ne apăra interesele, a strânge rândurile astfel încât cărțile noastre să ajungă mai ușor în bibliotecile din România și, de ce, nu din lume iar autorul de literatură pentru copii să fie respectat.

Trenduri

Dacă mă uit la piața autohtonă eu văd o piață și o ofertă tot mai variată. Sigur că există și la noi o zonă de cărți comerciale, care merg pe drumuri bătătorite la nivel de conținut și de vizual, nu ”riscă”, sunt oarecum facile și deseori bine promovate mai ales prin intermediul influencerilor online dar și al editurilor. Există în același timp interes pentru nuvele grafice, pentru nuvele fantastice și cărți-seriale (volume dezvoltate în jurul unor personaje, acțiuni).

Sunt căutate și titlurile de povești non ficționale-noile generații sunt avizi să afle, să se informeze despre tot ce se întâmplă în lumea asta mare în domenii diverse așa că îi bucură de exemplu și enciclopediile de tot felul.

Cu ochiul meu de feministă mă bucură să văd că apar și cărți pentru diverse vârste care contracarează stereotipuri și prejudecăți. De exemplu povești cu femei puternice, femei care fac lucruri, schimbă lumea, nu doar sunt partenere frumoase ale băieților și bărbaților.

Nu în ultimul rând tumultul lumii adulților-cu problemele contemporane legate de schimbări climatice, sărăcie, criza migranților, problemele minorităților etnice sau sexuale se regăsesc și în cărțile pentru copii de azi-foarte mult afară dar tot mai des și la noi. E firesc să fie așa. E bine că este așa pentru că literatura pentru copii este și o oportunitate de a familiariza copiii cu problemele lumii în care trăiesc. Dincolo de toate astea însă....unicornii vor fi mereu la modă! 

Autori noi și vechi

Din punctul meu de vedere Ronald Dahl, Tomi Ungerer, Lewis Carroll, Tove Jansson, Judith Kerr, Maurice Sendak, Lewis Caroll, Astrid Lindgren-și lista desigur continuă sunt autori mereu noi, actuali. Tocmai pentru că poveștile lor abordează, pe fond, teme perene. Și mă bucur că sunt traduși și la noi. Iar dacă mă refer la autorii români aș zice că cei mici au de unde să aleagă. Autorii ”vechi” (sună groaznic) pot fi mereu actualizați cu un pic de efort din partea profesorilor, ilustratorilor, părinților. Și acest lucru ar trebuie făcut.

Cei ”noi” aduc aerul de contemporaneitate completând oferta. Sunt autori pe care copiii deja îi recunosc după scriitură- Florin Bican de exemplu sau Carmen Tinderle sunt inconfundabili nu. Au personaje de care se îndrăgostesc - Domnișoara Poimâine, Rostogol, Tălpici, Arik, Pricolici, Olguța-ca să menționez doar câteva. Au de multe ori narațiuni desprinse din cotidianitatea lor dar și evadări într-un imaginar al lumii de azi. Și în plus au posibilitatea să interacționeze în carne și oase cu autorii lor preferați-lucru care îi bucură de fiecare dată.

Publicul

Am să răspund foarte scurt. Cărțile bune își găsesc mereu drumul către publicul lor. Poate nu din prima, poate nu sunt mereu în topul vânzărilor editurilor dar valorile încet încet se cern. Sunt părinți mai conservatori din fire, sunt alții pentru care ce spun site-urile online este sfânt, sunt alții care au idei preconcepute despre rostul unei cărți pentru copii și pentru care nu contează ce vrea copilul (știu ei mai bine) dar există și un alt fel de public care se lasă pe mâna autorilor ”noi” și au încredere în cărțile lor. 

Ilustrațiile

E o discuție lungă aici. Eu personal caut ilustratii care să intre în dialog cu povestea. Eventual să fie complementare poveștii și nu neapărat să redea personaje. De asemenea eu aș vrea ilustrații mai contemporane, mai incitante, mai provocatoare, într-un registru grafic al secolului 21. 

Învățături cu orice preț

Cred cu tărie în rolul formator al poveștilor, în nevoia de evadare în poveste dar și în nevoia de a găsi în povești repere ale lumii în care trăim. Cărțile pentru copii nu trebuie sub nici o formă să fie didacticiste. Dar dintr-o carte bună copilul va învăța cu siguranță ceva fără să își dea seama.

Mă amuză când citesc mesaje online de tipul ”Ce carte îmi recomandați pentru un copil de 3 ani care nu vrea să facă baie”. Nu la acest tip de educație mă refer. Pildele de viață, întrebările fundamentale despre ce e bine și rău, moral și imoral, drept și injust pe lumea asta este bine să existe în mod subtil, implicit, delicat, ludic, adaptat vârstei, în miezul poveștilor. Am eu o vorbă - e nevoie nu doar de cărți de adormit copiii, ci și de trezit copiii!