Nu avem timp, nu avem timp, e mantra care ne conduce de ceva vreme și pe care toți am vrea să o oprim cumva. Dar nu avem timp nici măcar să ne gândim la asta. Și dacă, totuși, în fuga noastră spre nicăieri, ne întâlnim pe Bulevardul Carol cu o celulă de artă, ce facem? Privim. Ne oprim. Ne amintim de propriile gânduri. Și, dacă suntem la IQads, îi întrebăm pe creatorii ei cum a apărut această galerie și ce se întâmplă cu arta în această perioadă tulbure. Daniel Loagăr, fondatorul Celulei de Artă, spune că această galerie vrea să evadeze din spațiul clasic al artei pentru a ajunge la un public nou, care nu participă în mod obișnuit la vernisaje.
Numele galeriei comunică dorința noastră de a cunoaște și sprijini artiști interesanți, aflați la început de drum, cu un conținut "viu" și "real". Drumul de la a fi artist până la a fi expozant nu are întotdeauna legătură cu forța sau onestitatea artei tale, spune Daniel
Vorbim cu Daniel în rândurile următoare despre acest spațiu al artei care tulbură ritmul zilei fie și pentru o clipă, oprind trecătorii și dându-le de gândit, făcându-i să se întrebe.
Istoria Celulei de Artă
Totul a pornit de la un fost magazin de pește cu vedere stradală, amplasat în spațiul Casei Carol, pe Bulevardul Carol 53. Eu (Daniel Loagăr) și Andrei Cornea, altfel spus, atelierul Wood Be Nice, împreună cu Andreea Toma, pictor și muralist, închiriam deja spații de creație la Carol 53.
Iar cum locul care găzduise magazinul căzuse în decrepitudine de când nu-și mai îndeplinea funcția comercială, ne-am gândit să-l renovam și să îi dăm o nouă întrebuințare. Și așa a luat naștere Celula de Artă, cea mai mică galerie de artă, din câte știm. Am inaugurat-o pe 23 septembrie 2017, cu o expoziție Wood Be Nice.
Din acel moment și până în prezent, Celula a găzduit aproximativ 80 de evenimente – de la expoziții de pictură, sculptură, mixed media, instalații și până la concerte live și performance-uri. Au expus la noi atât artiști deja consacrați, cât și debutanți care, la scurt timp, au ajuns, și ei, "niște nume".
De-a lungul timpului, componența echipei a suferit transformări. Andrei și Andreea s-au retras, iar în locul lor au venit Anca Spiridon, zeiță redutabilă a PR-ului cultural din România, Bogdan Baractaru, omul nostru pe partea de foto-video și graphic design, Cristina Elena Florea, social media editor, și Cora Manole, editor. În ce mă privește, eu mă ocup de organizare.
Ce definiție dai “celulei”
Dacă ne referim la celulă ca la unitatea de bază în alcătuirea unui organism viu, atunci numele galeriei comunică dorința noastră de a cunoaște și sprijini artiști interesanți, aflați la început de drum, cu un conținut "viu" și "real". Drumul de la a fi artist până la a fi expozant nu are întotdeauna legătură cu forța sau onestitatea artei tale. Uneori e mai important să ai contactele potrivite și să fii la modă sau să șochezi, pentru că asta atrage emoticoane. Mulți artiști au debutat la noi, pentru că am crezut în ei și în meritul lor de a fi văzuți. Iar câțiva dintre ei au devenit cunoscuți, între timp.
Cât despre limitele fizice ale unei celule, le putem interpreta, bineînțeles, în cheie simbolică, în sensul unei privări de libertate. Ne-am imaginat cum e să fii smuls din viața ta, în care fiecare lucru își avea un loc și un rost bine știute. Ești singur, departe de oameni, de locuri, de orice îți slujea ca reper, nu ai nicio certitudine că asta va sfârși cu bine. În același timp însă, nu a mai rămas nimic care să-ți distragă atenția, deci te poți concentra asupra ta. Intri într-un proces de reflecție care te transformă fie într-un înțelept, fie într-un nebun. Ar fi impropriu să spunem că alegerea îți aparține, și totuși depinde de tine. Am rezonat mult cu ideea unei galerii de artă ca spațiu interogativ, care tulbură ritmul egal al zilei fie și pentru o clipă, dându-ți de gândit sau făcându-te să te întrebi lucruri.
În termeni cât se poate de concreți, constrângerile fizice reprezintă o provocare pentru artiștii care expun în Celulă, întrucât ei trebuie să își conceapă lucrările astfel încât să încapă între pereții săi înguști.
Ce tip de artă și ce tip de public vă doriți în Celulă
Înclinăm balanța spre arta experimentală. După cum spuneam și mai sus, ne interesează în primul rând artiștii emergenți, curajoși, predispuși la experimente.
Rolul vostru
Spațiile de expunere tradiționale sunt frecventate, în principiu, de prieteni ai artiștilor expozanți și de cunoscători în domeniu. Mulți oameni se simt intimidați de ideea de a intra într-o galerie de artă, de parcă s-ar pregăti pentru un salt în stratosferă. Or, eu cred sincer că poți ține steagul sus și adresându-te unui public larg.
Una dintre atracțiile principale ale Celulei de Artă este faptul că elimină cortina care desparte publicul de artă. Galeria și exponatele sale sunt deschise zi și noapte, non-stop. Nu e nevoie să îți faci timp să consumi artă, pentru că, uite-o, e chiar în drumul tău, în timp ce-ți plimbi câinele sau dai o fugă pân' la Mega. Nu e nevoie să te gătești frumos, nu e nevoie să ai cunoștințe în domeniu. Doar fii curios, aruncă un ochi. De doi ani încoace, expunem și în interiorul Casei Carol. Însă lucrările principale sunt întotdeauna amplasate în spațiul Celulei. Cele din casă reprezintă mai degrabă extensii care pot fi vizionate, cu mici excepții, doar în zilele de vernisaj. Un al doilea element definitoriu pentru Celula de Artă este faptul că nu ținem cont de CV-ul artiștilor pe care-i promovăm. După cum spuneam mai devreme, principalul este să fie autentici și cu chef de joacă.
Ce expuneți în acest moment
Instalația Ancăi Coller, "Cenușa Memorie", a fost vernisată pe 15 octombrie și va putea fi vizionată până pe 31 octombrie. Ea constă într-o instalație imersivă, prin care spectatorul poate pătrunde.
Proiectul s-a născut dintr-o traumă, din cel mai teribil coșmar devenit realitate al unui artist: toată munca Ancăi din ultimii zece ani a ars și s-a transformat în elementele constitutive ale acestei expoziții.
Două proiecții video vin în completarea acestui demers: un film realizat în interiorul atelierului incendiat, cu Anca dezgropând din cenușă rămășițele carbonizate ale operelor ei, și un time-lapse al ultimilor zece ani din atelierul Ancăi, înainte de a fi mistuit de foc.
