[Little Lit] Lavinia Braniște: Eu, ca scriitoare, mi-am asumat de mult că nu pot mulțumi pe toată lumea, dar unele edituri cred că sunt un pic prea atente la absolut tot ce se discută pe grupurile de părinți

În teorie, pactul e simplu: când deschizi o carte pentru copii, se poate întâmpla orice. Animalele vorbesc și scriu poezie, balaurii sunt amuzanți și prietenoși, personajele își fac case în nori, berzele bătrâne duc acasă purcei dolofani, lumea nu mai este condusă atât de strict de legile fizicii. Practic, însă, multe din aceste povești merg pe vârfuri, printre o serie de limite rigide a ceea ce e potrivit sau nu pentru anumite vârste, în timp ce încearcă să își învețe cititorii să fie buni, politicoși, să mănânce legume, să le placă temele și să dezlege tainele emoțiilor. În cu totul altă parte a bibliotecii, sunt cărțile pentru copii ale Laviniei Braniște. Aici, cititorii nu sunt subestimați, doar pentru că sunt copii. În universul creat de ea, e loc pentru umor bun, ironie, absurd, dileme existențiale, joacă, experimente, descoperire. 

Pentru mine, elementul care face literatura pentru copii specială este umorul. Și faptul că personajelor li se poate întâmpla orice. Mă fascinează pactul pe care e gata să-l facă cititorul de literatură pentru copii, fie că e copil sau adult, care e deschis oricând să primească din înțelepciunea unui porcușor, de exemplu, spune Lavinia

Lavinia Braniște este una dintre cele trei scriitoare invitate la „Zilele LittleLIT”, proiect cultural inițiat de Asociația De Basm, care se desfășoară zilele acestea până pe 17 octombrie. Tema ediției din acest an este ”Împreună”, iar programul conține o serie de ateliere, lecturi publice și workshop-uri. Alături de autoarele Åsa Lind și Dana Grigorcea, Lavinia va susține masterclass-ul online dedicat profesioniștilor din sfera literaturii pentru copii. Înscrierile la acest workshop se pot face până pe 13 octombrie. 

În întâmpinarea Zilelor LittleLIT, noi vorbim în rândurile de mai jos cu Lavinia Braniște despre literatura pentru copii, scris, povești, prudență, limite, lecții morale și universul în care putem uita, uneori, de toate acestea.

Cum ai început să scrii literatură pentru copii 

Înainte să scriu, am tradus destul de multă literatură pentru copii. Devenisem curioasă, voiam să încerc și eu. Declicul a fost concursul de manuscrise al Editurii Arthur, la care am participat în 2014 cu primul volum din seria Rostogol, despre care nu știam atunci că va deveni o serie. Cartea a luat un premiu la categoria de vârstă 0-7 ani și a fost publicată doi ani mai târziu, cu ilustrațiile tânărului Andrei Măceșanu. 

Din dor de rime

Cea mai recentă carte publicată se numește Laboratorul ghiduș al lui Chițibuș, ilustrată de Oana Ispir și apărută la Editura Univers. E o poveste în versuri, singura mea carte în versuri, de altfel, deși poezii mai apar și în volumul Rostogol și vulcanii noroioși. Asta a fost provocarea cea mai mare, să-mi iasă rimele. Îmi era dor de poeziile din copilărie, cred.

Cartea e despre o familie de șoricei, un tată și trei copii. Tatăl este inventator și proiectează o căciulă de învățat limbi străine în somn. Era visul meu de când eram elevă și mă luptam cu conjugarea verbelor în franceză. În Laboratorul ghiduș, tatăl inventează, așadar, această căciulă care te poate învăța în somn orice limbă străină și dorește s-o testeze pe propriii copii. Dar pentru asta, trebuie ca cei mici să se lase convinși să meargă la culcare. 

Unde se poate întâmpla orice 

Pentru mine, elementul care face literatura pentru copii specială este umorul. Și faptul că personajelor li se poate întâmpla orice. Mă fascinează pactul pe care e gata să-l facă cititorul de literatură pentru copii, fie că e copil sau adult, care e deschis oricând să primească din înțelepciunea unui porcușor, de exemplu. 

Cât despre limite, la început n-am ținut seama de nimic, dar apoi, pe parcurs, am început să mai simplific unele lucruri. 

Mai multe cărți, dar nu pentru toți copiii 

Îmi place că autorii români sunt mult mai vizibili acum, sunt multe edituri care au colecții de literatură pentru copii scrisă și ilustrată de români. Iar cititorii sunt și ei mai atenți la asta. Una dintre părțile mai puțin bune e că sunt multe zone în țară, în mediul rural sau în orașele mici, unde nu există librării și nici biblioteci publice sau bibliotecile care sunt au un fond de carte învechit și nu au resurse pentru achiziții.

Așadar, cărțile acestea despre care vorbim nu au cum să ajungă la copiii de acolo, mai ales dacă ei provin din familii fără posibilități, care nu-și permit să comande cărți online. 

Prudența și grupurile de părinți 

Din păcate, textele sunt încă foarte precaute. Tot aștept să explodeze chestia asta și să vedem în sfârșit mai multe cărți, scrise aici sau traduse, despre teme sensibile cum ar fi moartea sau sexualitatea. Alegerea este a editurilor, nu a autorilor. Eu, ca scriitoare, mi-am asumat de mult că nu pot mulțumi pe toată lumea, dar unele edituri cred că sunt un pic prea atente la absolut tot ce se discută pe grupurile de părinți.

Autorii sunt de toate felurile, fiecare cititor, oricât de capricios, are șanse de a-și găsi preferați. Piața noastră de carte e bine aliniată cu aparițiile occidentale, editorii urmăresc cataloagele pregătite pentru marile târguri de carte și în librăriile noastre poți să recunoști destule de cărți pe care tocmai le-ai văzut într-o librărie din Vest, de exemplu. Însă mi-aș dori să se traducă mai mult și din țările vecine cu noi.

Ilustrațiile 

În general, ilustratorul este ales de editură. Mi s-a întâmplat să fac propuneri și să fie acceptate și am propus oameni cu care mai lucrasem și cu care avusesem o colaborare bună. Însă flerul acestei combinații între text și ilustrație ar trebui să aparțină editorului de carte pentru copii. Și unii îl au din plin, din fericire.

Nevoia de a educa

Este necesară, dar nu trebuie să fie obligatorie. E binevenită atunci când se împletește organic cu povestea, dar nu trebuie să fie forțată. Altfel, face cartea antipatică. Mie îmi place să citesc povești bine spuse, cu empatie, sensibilitate și umor. Lecția sau morala mă interesează mai puțin și nu, nu mă gândesc la ele când scriu. 

Recomandări

Îmi plac foarte, foarte mult cele două cărți de povești cu Lupul de Nisip scrise de Asa Lind și apărute la Editura Cartea Copiilor, în traducerea lui Sergiu Păduraru. Mă bucur mult că autoarea e invitată anul acesta la LittleLIT, unde va face o prezentare a literaturii suedeze pentru copii.