Este felul Silviei Cruceru, designer de bijuterii, de a recupera poezia naturii: foloseste bucati intalnite intamplator in creatiile ei, transformand astfel ideea de "pretios". Este, de asemenea, o modalitate de a sublinia relativitatea lucrurilor pe care le investim cu valoare si le consideram frumoase. Dincolo de estetica, bijuteriile Silviei au mesaj, sunt inspirate mereu de ideea de revalorizare a precarului. Cea mai recenta colectie a ei a pornit de la cateva pietre rosii care spun istoria familiei ei.
Pietrele provin dintr-o veche brosa, care intre timp s-a deteriorat si pe care mama a primit-o de la mama ei. Gestul e mai mult transfer de patrimoniu simbolic, emoțional; mai degrabă identitar decat material, povesteste Silvia
Piesele din colectia "Deep within the forest of the heart" pot fi vazute zilele acestea la Romanian Jewelry Week, eveniment care inceput pe 30 septembrie și se va desfășura până pe 3 octombrie. Evenimentul sărbătorește bijuteria contemporană cu expoziții, conferințe, tururi ghidate, târguri și mii de creații noi de la 191 de designeri de bijuterie contemporană din peste 25 de tari.
In randurile de mai jos, vorbim cu Silvia Cruceru despre munca si procesul de creatie din spatele unei bijuterii, cum a fost creata cea mai recenta colectie a ei si cum a evoluat publicul de bijuterie contemporana din Romania.
Inceputul
Am fost mereu pasionata de bijuterie, dar sa creez propriu-zis bijuterie am inceput tarziu, dupa patruzeci de ani, cand am simtit ca timpul meu, adica al unui om obisnuit inrolat intr-o corporatie, nu mai are rabdare cu mine, si nici eu cu el, drept urmare e momentul sa incerc sa-i imprim un ritm mai aproapiat de ritmul meu interior, facand mai sustinut ceva creativ care-mi place.
In formarea mea, intalnirea cu Institutul de Arta si Design Assamblage a fost hotaratoare. Aici am invatat corect, intr-o formula eficienta si prietenoasa, "gramatica" acestui limbaj al bijuteriei, adica tehnica. Iar tehnica este o baza esentiala pentru a putea articula o compozitie mai complexa, conditionandu-ti astfel creativitatea, libertatea de exprimare. A fost o intalnire fericita, care mi-a permis sa evoluez mult mai departe de asteptarile mele initiale, de ceea ce credeam eu ca va ramane doar o pasiune personala.
Din colectia Deep within the forest of the heart. Foto: Stefan Vartolomei
Primele incercari
Am inceput prin a face bijuterie pentru mine, un tip de bijuterie care sa ma exprime mai bine si pe care nu-l gaseam asa usor. De aceea poate trecerea de la aceasta miza personala la expunerea profesionista in spatiul public am perceput-o la inceput ca un fel de... aruncare in bazinul olimpic, dupa ce inotasem doar in piscina, mai ales ca educatia mea formala nu este una artistica.
Sunt o persoana n-as spune neaparat autocritica, cat analitica, iar asta ma face sa-mi interoghez continuu posibilitatile de exprimare artistica. Si chiar daca raspunsul pe care mi-l dau e unul pozitiv, care ma detrmina sa merg mai departe, el ramane cumva - poate prin natura mea mai dilematica - in siajul unei indoieli. In timp am invatat sa trasform asta intr-o sursa de sinceritate in ceea ce fac, dar la inceput a generat temeri, un blocaj in demarajul meu artistic.
Probabil as fi debutat mai tarziu daca nu as fi avut oportunitatea de a fi selectata intr-un proiect marca Assamblage de sustinere a designerilor emergenti. Acest credit, si o generoasa atentie pe care David Sandu o acordata celor aflati inca la inceput de drum, au fost foarte importante pentru mine.
Inspiratia
Sursele de inspiratie sunt diverse, asa cum e insasi viata. Dar fara sa ma simt angajata intr-un program tematic, exista cred un laitmotiv in creatiile mele: recuperarea unui aparent derizoriu, o revalorizare a precarului.
Folosesc adesea in crearea bijuteriilor mele fragmente de materiale gasite (indeosebi din natura si cu precadere bucati rupte de lemn), intalnite accidental, cel mai adesea pe strada. E un fel de a recupera poezia naturii in chiar precaritatea ei, si un fel de a redescoperi, printr-o privire mai proaspata, un tip de "locuire poetica" acolo unde ea pare sa se fi pierdut, chiar in spatiu citadin unde ne este tot mai greu accesibila. In ultima instanta, este si un mod de a reflecta, prin analogie cu natura, la efemeritatea propriei noastre conditii, precum si la relativitatea lucrurilor pe care obisnuim sa le investim cu valoare, sa le consideram frumoase sau "pretioase".
Din colectia Haiku
Calatoria unei brose in timp
Cea mai recenta colectie a pornit de la cateva pietre rosii care au o istorie mai speciala, caci e una care traversează o parte din istoria familiei mele. Pietrele provin dintr-o veche brosa, care intre timp s-a deteriorat si pe care mama a primit-o de la mama ei.
...Bunica era evreică. După al doilea război mondial, pleacă (împreuna cu un val de evrei prigoniți) din Basarabia și ajunge în Dobrogea. Nu știa cum are să fie peregrinajul și preferă să nu-și ia cu ea bijuteriile prețioase, lăsându-le spre păstrare câtorva rude și prieteni.
De abia după 20 de ani reusește sa mai reajunga in Basarabia (pe atunci). Imi pot doar imagina, pe bunica nu am cunoscut-o, ca isi pusese mari speranțe in drumul acesta. Nu știu nimic din ce s-a intâmplat acolo. Doar că bunica s-a intors cu o singură broșă (aceasta cu pietre rosii), care nu avea nicio valoare materiala insă. Ce s-a intamplat cu bijuteriile ei pretioase? Probabil nu le-a putut recupera din diverse motive ce tin de vitregiile istoriei celor 20 de ani care trecuseră.
Nu stiu daca bunica a cumpărat – doar atât mai putea – o broșă pastișă a celor clasice cu rubine pentru că trebuia să se intoarcă (fie si ca valoare simbolică pentru un trecut) cu o bijuterie. Sau poate, era chiar o brosa dintre cele lăsate în urmă și o salvase tocmai faptul că nu era valoroasă.Cert este ca ajunsă acasă i-a dat broșa fiicei de cincisprezece ani, adică mamei.
Din colectia Deep within the forest of the heart. Foto: Stefan Vartolomei
Gestul e mai mult transfer de patrimoniu simbolic, emoțional; mai degrabă identitar decat material.
Cateva din pietrele roșii ramase din aceasta broșă cu o istorie de mai bine de 100 de ani sunt recuperate si integrate de mine in ultima mea colectie de bijuterie contemporana care va fi expusa la Romanian Jewelry Week. Pietre neprețioase, dar care poartă pentru mine valoarea neprețuibilă a emoției pe care ți-o trezește un destin - cel al bunicii necunoscute - căreia am senzatia ca am ajuns să îi restaurez (intr-un fel atât de neașteptat!) un sens și un fel tulburator de dreptate. Si e aici, cred,ceva din chiar filosofia bijuteriei contemporane.
Colectia, care valorifica si fragmente de lemn rupt, gasit in natura, se numeste: "Deep within the forest of the heart". Pentru ca în căutarea identitătii, fiecare are de traversat clar-obscurul propriei inimi. In plus, lucrand la acestă colecție, am aflat că în căutarea lui "cine suntem?"- vrand sau nevrand - ajungi să te intalnești cu istoria familiei tale. In urzeala identitatii fiecăruia sunt si firele altor destine, precum si acest fir rosu - al celor din care ne tragem.
Din colectia Deep within the forest of the heart. Foto: Stefan Vartolomei
Procesul de creatie
Pentru mine nu e un proces canonic, de multe ori diferind de la o bijuterie la alta. Uneori pornesti de la o idee, o documentezi, desenezi schite, cauti materiale potrivite, masori la milimetru... Alteori e un proces mai intuitiv. Dar chiar si atunci cand am un scenariu cu ce am de facut de la A la Z, imi place sa-mi las, a priori, o libertate creativa de a nu urma un drum rectiliniu de executie. de a mai putea integra o idee nou aparuta pe parcurs, uneori chiar un accident pe care l-as putea elimina, dar prefer sa-l asum daca cred ca imbogateste semantica piesei.
Din colectia EvanEssence
Cea mai grea parte. Si cea mai frumoasa
In primul rand, sa faci bijuterie - dincolo de dificultatile tehnice sau stilistice - poate fi greu la propriu. Si ma refer aici la ce presupune, de exemplu, lucrul cu metalul: taierea manuala cu traforajul, modelarea cu ciocanul, slefuirea repetata de nenumarate ori etc. Uneori mainile care fac bijuterii poarta semne precum piciorele balerinelor care au exersat indelung pe poante. Dar satisfactia pe care o ai la finalizarea bijuteriei incorporeaza si surmontarea dificultatilor din parcurs. Ma gandesc acum ca eu am si o preferinta pentru bijuteria care lasa sa se mai vada dinamica acestui drum, care mai pastreaza cumva urma tensionata a cautarii celui care a facut-o.
Din colectia EvanEssence
Promovarea
Distantarea sociala a facut ca multa vreme promovarea sa se mute in online, mediile sociale ale fiecaruia devenind noile galerii, virtuale. Cred insa ca bijuteria reclama in continuare - atat prin felul in care e facuta, cat si prin destiatia sa finala, care presupune interactiunea directa cu corpul - proximitatea. De aceea, contextele, evenimentele care presupun intalnirea cu publicul raman foarte importante. Pe acestea le selectez cu atentie, astfel incat sa fie coerente cu discursul pe care bijuteria mea il propune.
Din colectia EvanEssence
Cum a evoluat designul de bijuterii in Romania
Remarc si la noi (mai tributari - in raport cu ceea ce se intampla pe scena internationala - lucrului cu metalele pretioase) un apetit mai mare pentru materiale alternative, neconventionale, precum si o asumare mai mare a riscului de a experimenta tot mai departe de plasa de siguranta a unor formule traditionale, consacrate.
Trenduri
La o privire panoramata asupra bijuteriei in general, cu intentia de a decupa trendurile momentului, se pot identifica cu usurinta si astfel de tendinte. Dar nu ele mi se par importante. Ceea ce are puternic bijuteria contemporana este tocmai un tip de cautare pe cont propriu, de reflexivitate autonoma, care nu se lasa anexata unor tendinte volatile de marketing. Si cred ca doar un astfel de amplasament al creativitatii ii confera unicitate si o relevanta autentica pentru prezent.
Comunitatea designerilor din Romania
As spune ca in primul rand este dornica ca sa se intalneasca cu publicul. Iar faptul ca lucrul acesta a inceput incet sa se intample, desigur respectand normele de protectie sociala, este un semnal optimist.
Un exemplu in acest sens il reprezinta chiar apropiata expozitie de bijuterie contemporana Romanian Jewelry Week, care reuseste sa polarizeze coerent o comunitate relevanta national si international pentru aceasta industrie creativa. Faptul ca evenimentul se afla la a doua editie reprezinta pentru mine un model de rezistenta, perseverenta si adaptare in vremuri dificile. Cu atat mai mult cu cat conditiile de distantare sociala, adesea schimbandu-se impredictibil, au facut lansarea editiei de anul trecut mult mai dificila decat era prevazut. Iar faptul ca ea nu a fost abandonata, a transmis un puternic mesaj de incurajare in comunitate, cu atat mai mult cu cat a reusit, cred, sa marcheze - atat pentru designerii participanti, cat si pentru public - un etalon pentru cum trebuie sa fie o expozitie de succes.
Publicul
Distantarea sociala, in general, a creat o solidaritate mai puternica cu munca micilor antreprenori si, in particular, cu bijuteria de autor.
Desi publicul pentru bijuteria contemporana ramane unul de nisa, remarc o dorinta de cunoastere mai mare. Si acestei curiozitati, care mai tatoneaza inca precaut apropierea de o bijuterie diferita de cea clasica, i-as adresa un indemn.
Bijuteria contemporana este si o forma de limbaj, de discurs cultural. Iar indemnul meu este de a incerca sa o cunoasca, trecand la inceput de restrictivele si firesti preferinte personale - "as purta/nu as purta". Asa cum vizitezi tari in care nu ai dori neaparat sa locuiesti! - si din dorinta de a cunoaste diversitatea lumii in care traiesti. O asemenea apropiere fluidizeaza, largeste imaginarul, oferind context de a regandi formulele de frumusete cunoscute. Si poate, nu in cele din urma, de a descoperi astfel un tip de bijuterie pentru care, la fel de important ca rolul ei decorativ, e sa transmita un mesaj mai puternic si individualizant despre cine suntem si cum/cat de constient traim conectati cu noi insine si cu timpul prezent.
