Inspiratia este importanta, creativitatea aduce amprenta unica fiecarui designer-artist, dar nu sunt suficiente in bijuteria contemporana. Cultura tehnica e esentiala, pentru ca ajuta la exprimarea coerenta a ideilor si duce mesajul la public, crede Andreia Gabriela Popescu, designer de bijuterie. Andreia tocmai s-a intors de la Lisabona, unde a avut loc vernisajul expozitiei ”YOU are HERE”, organizata de institutul Assamblage in cadrul primei Bienale Internationale de Bijuterie Contemporana de la Lisabona. Alaturi de alti 5 designeri romani, Andreia a prezentat noua ei colectie, ”Solve et Coagula”. A doua serie din colectie va fi prezentă și la Romanian Jewelry Week, care incepe pe 30 septembrie si unde vor putea fi vazute piese de la 191 de designeri de bijuterie contemporană din peste 25 de tari.
Conceptul colectiei are la baza contextul actual cu care ne confruntam al pandemiei. Este o invitatie la reflectie asupra transformarii omului datorita unor situatii sau fenomene cu care nu s-a mai confruntat pana acum. La ce anume asistăm sau chiar participăm acum de fapt se aseamană cu o alchimie la nivel social, explica Andreia
Transformarile sociale si individuale umane ale acestei perioade se reflecta in piesele "Solve et Coagula”. Cum a prins forma aceasta colectie, care e procesul de creatie, despre bijuteria contemporana si relatia romanilor cu frumosul, povesteste Andreia dupa cum urmeaza:
Arta & ASE
Imi place sa cred ca am fost un copil norocos, in sensul ca mi am dorit inca de mica sa creez, am simtit si constientizat ca am o legatura speciala cu arta si prin urmare asta trebuie sa fac. Am incercat pe cat posibil sa imi urmez visul, desi pot spune ca nu a fost un drum lin sau drept la destinatie :)
Imediat dupa terminarea liceului am facut ASE ul, împinsă de la spate de părinții mei ... Care imi argumentau mereu, ca "arta nu ti tine de foame". In contextul social si economic din perioada aceea, pentru a avea un viitor asigurat din punct de vedere material, trebuia sa termini ori Facultatea de Medicina ori ASE-ul.
Matematica a fost si inca este unul din punctele mele forte, economia nu-mi displacea, rabdare si atenție asupra detaliului aveam din plin... In plus, fratele meu mai mare era deja student al ASE ului, asta insemna ca eu ca sora mai mica trebuia sa l iau ca exemplu :) , deci aveam toate condițiile necesare pentru a intra la ASE. Si asa s-a si întâmplat.
In timpul facultatii am lucrat la companii specifice pregatirii mele, insa imediat dupa ce am absolvit Academia de Studii Economice-Facultatea de Finante, Banci si Contabilitate (in anul 1997) m-am întors la dragostea dintâi, la arta si creatie.
M-am întors unde simțeam ca-mi este locul, unde știam ca am mult mai mult "de spus", unde puteam sa fiu eu trup si mai ales SUFLET ... La creatie !
”Red Geisha”, brosa de Andreia G Popescu. Foto: Adina Tocmelea
Ce a urmat
Am înființat in anul 1999 o firma de design si productie de articole vestimentare, dar si accesorii.
Dupa trei ani am trecut de la designul vestimentar la designul si creatia de bijuterie, pentru ca am simțit ca prin bijuterie imi pot exprima si pot transmite mai departe, mult mai bine, energia si trairile mele interioare, extazul si bucuria creatiei.
Pentru mine bijuteria este instrumentul ideal!
Anul 2010 a avut o insemnatate foarte mare deoarece a fost anul in care l-am intalnit pe David Sandu care tocmai infiintase scoala de bijuterie contemporana Assamblage, pe care am urmat-o si unde am ramas sa si predau bijuterie la propunerea lui.
Iar anul 2013 este anul in care am inceput sa expun ca artist independent si inafara tarii incepand cu Milano, si alte mari orase in care bijuteria contemporana are deschidere, chemare si intelegere la public si institutii de cultura.
Primele incercari
Consider ca pentru a reusi, trebuie sa iti dedici trupul si sufletul muncii tale si orice obstacol este de fapt o provocare ce poate fi depasita! Cred ca depinde de cum vezi lucrurile, sau felul in care le abordezi.
Stiam ca bijuteria contemporana acum 11 ani la noi in tara era inca la inceput si poate greu de ”digerat” si asimilat de catre public, nu se incadra din standardele clasice sau bine cunoscute. Si mai stiam ca in momentul in care crezi cu tarie in opera ta de arta, toata lumea va vedea asta in piesele tale. In plus, mi-am asumat-o.
Iar lucrurile au evoluat in sensul bun.
”Solve et Coagula”, Ring 6, de Andreia G Popescu. Foto: Stefan Vartolomei
Prima bijuterie realizata de mine a fost un inel cinetic denumit ”Plateau d'argent” si este in colectia de bijuterii a unei doamne respectabile.
Inspiratia
Fiecare piesa pe care o lucrez are un concept la baza, nu este intamplatoare. Pentru mine bijuteria înseamnă arta. Iar bijuteria contemporana este arta aplicata in bijuterie!
Bijuteria contemporana este bijuterie conceptuala, fiecare piesa are in spate o poveste inspirata de un sentiment, o semnificatie, o traire.
Conceptele transpuse în piesele mele vin din tot ce mă înconjoară. Natura, istorie, cultura altor popoare, viața personală și experiențe.
Cea mai recenta colectie
Noua colectie se numeste ”Solve et Coagula” by Andreia Gabriela Popescu.
Conceptul colectiei are la baza contextul actual cu care ne confruntam al pandemiei. Este o invitatie la reflectie asupra transformarii omului datorita unor situatii sau fenomene cu care nu s-a mai confruntat pana acum.
Pe scurt: In vechime alchemia urmarea transformarea unor substanţe în aur. Sub actiunea unui agent dizolvant, materia existenta era dizolvata pentru a fi re-formata, re-organizata sau cuagulata intr-o noua ordine… intr-un nou produs.
La ce anume asistăm sau chiar participăm acum de fapt se aseamană cu o alchimie la nivel social. Este o transformare a omului datorita unor situatii critice actuale, cu care nu s-a mai confruntat pana acum.
Frica de moarte este simbolul cel mai adănc sădit in mintea omului, in subconstientul nostru al tuturor. Ei i se poate atribui rolul agentului dizolvant al procesului de transformare... simbol capabil să rupă ordinea naturală a lucrurilor, si să subordoneze voinţa colectivă. Dizolvarea (solve ) materiei existente în materie primordială (prima materia) este trecerea treptata a oamenilor dintr-o stare in alta, pana la separare, destabilizare si chiar dezintegrare. Re-formarea sau re-organizarea (coagula) într-un nou tip de ordine, este starea finala in care apare noul produs.
”Solve et Coagula”, Ring 4, de Andreia G Popescu. Foto: Stefan Vartolomei
Stare peste stare, trăire peste trăire, toate suprapuse una peste alta, val dupa val, total sau partial, duc la un cumul general de transformare in altceva, cu o altă formă, diferită de cea initială dar aproape identica cu celelalte… la uniformizare.
Sub noua masca ajungem sa fim de fapt altcineva, un nou produs cu o noua atitudine aproape unanima si suntem greu de descifrat sau inteles fata de cum eram.
Colectia cuprinde piese precum inelei, brose si obiecte in sine, realizate prin diferite tehnici de bijuterie.
Am inceput sa lucrez la ea din luna Aprilie si la sfarsitul lunii August am terminat cele 4 serii capsula ce contin intre 10 si 13 piese unice. Fiecare este dedicata expozitiilor unde vor fi prezentate.
Prima serie ”Solve et Coagula” GOLD este expusa la Lisabona in cadrul expozitiei ”YOU are HERE” organizata de institutul nostru Assamblage in cadrul primei Bienale Internationale de Bijuterie Contemporana de la Lisabona , a doua serie va fi expusa la Romanian Jewelry Week 2.0, iar celelate doua la Madrid si la Milano.
Procesul de creatie
Intotdeauna pornesc cu studiul asupra temei sau ideii, schitarea formelor, alegerea materialelor, gasirea tehnicilor de lucru si realizare a pieselor, testarea concluziilor gasite si abia apoi executarea efectiva a pieselor. Si aici doresc sa subliniez un lucru foarte important: cultura tehnica este esentiala!
Ea te ajuta in primul rand sa iti exprimi coerent si pe deplin ideile, sa gasesti solutiile tehnice necesare pentru a realiza acest lucru. Astfel publicul va înțelege mult mai usor si corect mesajul pe care tu ca artist vrei sa-l transmiți.
Deci nu este suficient sa ai doar creativitate, este necesar sa ai si o cultura tehnica cat mai vasta.
Asadar in bijuteria contemporana arta, inspiratia si tehnica merg toate impreuna si se potenteaza intre ele.
Greu si frumos
Revin la ce spuneam mai sus :) Ceea ce este greu sau pare greu o iau ca pe o provocare ce ma incita sa-i gasesc solutia de rezolvare, ceea ce imi amplifica si mai tare momentul de placere in care lucrurile iti reusesc asa cum vrei. Este ca o problema de matematica din culegere pe care vrei sa o rezolvi si pare de nerezolvat. Procesul de gandire si gasire a rezolvarii imi pace maxim! Si aici cred ca este meritul dragului meu tata care imi spunea tot timpul sa citesc de ”o mie de ori” enuntul unei probleme pentru in el o sa gasesc o parte din raspuns. Iar punctul culminant al frumusetii sau fericirii este momentul in care iti vezi lucrarea realizata.
Promovare
Consider ca pentru promovarea bijuteriei contemporane in general, atat la noi cat si in piata internationala, designerii si creativii ar trebui sa aiba o prezenta constanta, serioasa, asumata si continua la evenimentele de profil specifice bransei noastre, si ma refer la marile evenimente dedicate bijuteriei contemporane saptamani ale bijuteriei, bienale de bijuterie, Musee de Arta Recenta, etc.
Este intr-adevar o provocare sa ajungi sa faci parte din acest peisaj cultural international, inseamna participarea ca concursuri, preselectii, investitii in timp si munca si bani, insa intrat si continuat cu consegventa cateodata ani la rand, lucrurile chiar se intampla.
Trenduri, schimbari
Designul de bijuterie in Romania a evoluat de la un an la altul poate si datorita contextului social. Bijuteria este in continua schimbare si redescoperire.
In meseria mea, in lumea bijuteriei contemporane de autor ma consider privilegiata pentru ca ma ocup cu lucruri neperisabile! Trendurile si acccesoriile nu isi au locul :)
”Solve et Coagula”, Ring 1, de Andreia G Popescu. Foto: Stefan Vartolomei
Cum e comunitatea designerilor de bijuterie
Desi am trecut printr-o perioada dificila a distantarii si izolarii, din ceea ce am vazut atat la noi cat si in afara tarii la Bienala din Lisabona, atat designerii cat si iubitorii de arta sunt nerabdatori si doritori ca lucrurile sa reintre in normal, cu cat mai multe expozitii si evenimente cu prezenta fizica concreta. Interactiunea iubitorului de arta atat cu bijuteria obiect de arta cat si cu ”furnizorul” de arta ca este el artistul sau institutia, muzeul, galeria este imperativa.
Publicul
Bijuteria contemporana este alegerea celui care stie sa aprecieze arta, esteticul, conceptul si originalitatea, pe langa valoarea materialului si executia piesei. In plus, bijuteria contemporana este un instrument de comunicare vizuala, de educatie emotionala, un instrument de observare, analiza si de ce nu, de relationare sociala.
Eu cred ca romanii au inceput sa inteleaga aceste lucruri si dupa cum spuneam mai sus lucrurile au evoluat in sensul bun.