[PR de muzeu] Cristina Toma: Muzeul nu este doar o imensă vitrină pe care o privim, dar nu o atingem, ci un loc în care trăiești experiențe interactive, în care înveți

La muzeu nu trebuie să fie plictisitor. În ultimii ani au început să arate asta și instituțiile de la noi, printr-o serie de evenimente și inițiative menite să atragă public divers. Așa că ne-am gândit să facem și noi o vizită la muzeele din România și să vorbim cu oamenii de acolo despre ce se întâmplă în 2021 în sălile mari și impunătoare: cine le vizitează, ce își doresc noile generații de public, care sunt metodele prin care se apropie de oameni. 

Despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Cristina Toma, directoarea instituției, spune că este cel mai frumos muzeu mic din București. Primul contact cu muzeul l-a avut în calitate de vizitator, atunci când și-a dat seama cât potențial există și a identificat nevoia vizibilității în media. Lucrează aici din 2016 și de atunci și-a concentrat toate eforturile spre a schimba lucrurile în mai bine: a lucrat la prezența din mediul online, la promovarea muzeului prin radio și la consolidarea relației cu publicul. Se bucură atunci când vede că muzeele din România încep să fie mai interesate de promovarea lor și de crearea unei interactivități atât de necesare în relația cu vizitatorii. Se pune de multe ori în poziția vizitatorului și vrea să se asigure că răspunsul la întrebarea What is in there for ME? satisface nevoile publicului. 

“Vom păstra direcția pe care am pornit, aceea de a aduce cât mai multă tehnologie în muzeu și de a fi mult mai prezenți online cu filme despre ce se întâmplă la muzeu, și chiar concerte transmise live din muzeu.” 

Cristina simte că prin modernizarea muzeelor și printr-o vizibilitate crescută în social media, prejudecățile oamenilor față de aceste instituții s-ar putea diminua. Pentru că, după cum spune chiar ea, nu avem vizitatori pentru că nu formăm vizitatori. Mai multe despre prejudecăți și how to overcome them, proiectele muzeului și adaptarea la pandemie ne-a povestit cu pasiune Cristina în interviu.

Povestea ta cu muzeele

De la bun început, adică de cand am terminat studiile universitare, am lucrat în muzee! Primul muzeu, în care am învățat foarte mult, a fost Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Am plecat din orașul meu natal, Cluj, special pentru a lucra acolo. Inițial era vorba să stau doar un an, între timp s-au făcut 17. La MNAR m-am ocupat de public, de educație muzeală și PR, am pornit de la a fi muzeograf debutant și am ajuns până la funcția de șef secție Comunicare, Educație Muzeală, și, pentru o scurtă, dar intensă perioadă, am fost director adjunct.

La Muzeul Hărților lucrez de aproape cinci ani, din decembrie 2016. Primele vizite pe care le-am făcut în acest muzeu, înainte de a deveni director, au fost, așa cum sunt de altfel cu fiecare muzeu pe care îl vizitez, foarte critice. L-am vizitat având în minte atât experiența de muzeograf, cât și pe cea de vizitator avid de muzee. Știam ce se întâmplă într-un muzeu, ce nu se întâmplă, dar se poate întâmpla, știam ce doresc să văd într-un muzeu, ce mă atrage și ar putea atrage și pe alții, vizitam (încă vizitez) purtând două pălării: pe cea a omului de muzeu și pe ce a vizitatorului de muzeu.

Una dintre primele observații legate de acest muzeu a fost potențialul acestuia (practic, folosim hărți pentru orice!) și lipsa sa de vizibilitate atât în media, cât și în conștiința publicului vizitator de muzee.

În 2016 site-ul era învechit și static, nu exista pagină de Insta și nici un newsletter al muzeului. Un punct pozitiv a fost pagina de Facebook, care avea mulți prieteni și conținut bun, însă un conținut care avea prea mică legătură cu ce se întâmpla efectiv în/la muzeu, iar prietenii paginii erau doar consumatorii conținutului postat, având prea puțin dorința de a veni să îl viziteze.

Asadar, pe partea ce tine de vizibilitate online, am lucrat în primul an la refacerea site-ului, crearea unei pagini de Insta, și gandirea unui conținut Facebook care să fie mai targetat pe ce se întâmplă în muzeu, ce fac oamenii de aici; l-am umanizat și l-am personalizat. Am avut mare noroc să găsesc în noii mei colegi deschidere pentru asta, iar pagina de Facebook era și a rămas principalul nostru canal de comunicare și promovare. Am păstrat rubricile bune și am adaugat altele noi, facem constant asta, am facut poll-uri, quizzuri, am crescut interactivitatea, iar ca urmare numărul de prieteni a crescut. Am auzit deseori, de la colegii din alte muzee, cuvinte de laudă și, spre amuzamentul nostru, am văzut chiar postări de-ale noastre copiate aproape integral de alte instituții. Nu ne-am supărat, am văzut în asta o apreciere a muncii noastre, în speță a colegilor mei.

Pentru expunere, pentru a o face mai prietenoasă, am dezvoltat o aplicație de mobil numită ”Lumea pe hartă”, bilingvă și disponibilă în iOS și Android, un tur virtual, aplicații de AR etc.

In paralel cu promovarea online am început colaborări cu diverse radiouri. Inițial am apelat la prietenii și cunoștințele pe care le făcusem la MNAR: Radio Romania Cultural, RFI, Radio Tanana.

Apoi, în 2018, am început o colaborare foarte frumoasă cu Radio Guerrilla și aș vrea să o amintesc în mod particular. Ne-au ajutat și ne ajută mult, cu inima deschisă, este o colaborare la care eu țin foarte mult și este cea care ne-a adus o vizibilitate sporită, spre un public care ne era greu accesibil. Avem mereu la ei ușa deschisă, primim de la ei entuziasm, disponibilitate și… vizitatori noi. Sunt persoane care vin la muzeu pentru că au auzit de noi la Guerrilla, și chiar personae care au făcut donații către muzeu, tot inspirați de intervențiile pe care le avem la ei. Cred că relația pe care am dezvoltat-o cu ei este un model de cum ar trebui să funcționeze un parteneriat între un radio și o instituție publică de cultură.

Alți parteneri sunt radioul public Radio România Cultural și RFI, prin emisiunea Mihaelei Dedeoglu, și ea devenită o  prietenă a muzeului.

Provocările din PR-ul de muzeu

Inseamna multa munca si o continua cercetare a tendințelor și nevoilor consumatorilor.

O provocare o constituie persoanele care se ocupă de PR în muzee. Din ce în ce mai multe astfel de instituții au printre angajați adevărați specialiști în PR, persoane cu studii de PR, advertising, marketing etc. Tot mai multe, dar nu majoritatea, deoarece nu foarte mulți oameni de PR bine pregătiți, obișnuiți cu mediul privat, aleg salariul pe care îl poate oferi o instituție publică. O variantă secundară pentru comunicarea de calitate este varianta colaborărilor punctuale cu agenții de PR sau cu specialiști în PR, în măsura în care instituția își permite să plătească astfel de colaborări.

O altă provocare o constituie asigurarea vizibilității muzeului. Mi se spune des că muzeele ar trebui să se promoveze mai mult și sunt întrebată de ce nu fac/facem asta. Ar trebui știut că instituțiile publice, bugetate de stat, nu au voie să aloce din subvenția publică fonduri pentru promovare. Așadar, muzeele care se promovează outdoor sau în mass-media (TV comerciale cu acoperire națională, de exemplu), pentru că sunt astfel de muzee, o fac cu fondurile provenite din sponsorizări sau din alte surse (asta dacă nu li se acordă gratuitate). Însă, pentru a atrage sponsorizări, pe lângă CSR-ul specific fiecărei companii, ești întrebat de vizibilitate, de număr de persoane care beneficiază de sponsorizare etc. Muzeele mari, așezate în locuri vizibile au un răspuns potrivit, muzeele mai mici, nu prea.

Muzeele din România, mai deschise spre promovare

Simt că muzeele din România sunt tot mai interesate de promovare. Pentru prea multă vreme acestea au fost închise înspre ele însele, erau interesate mai mult de activitățile de specialitate, și mai puțin de comunicare, de atragere de public. Mentalitățile de tipul ”nu avem nevoie de vizitatori și de publicitate” sunt tot mai rare, fiind înlocuite de idei și oameni noi. Devin din ce în ce mai deschise spre public, au conștientizat, majoritatea, nevoia de public și de vizibilitate, așa că încearcă să facă demersuri în acest sens. Există unele muzee care au lucrat și lucrează cu firme de PR, de marketing și au deschis o nouă direcție, pe care, din fericire, toate celelalte, vrând nevrând, încep să o urmeze.

What is in there for me?

Un punct sensibil este faptul că un muzeu promovează altceva! Promovează un serviciu cultural, adică o experiență încă neconsumată , ceva ce nu este palpabil, tangibil. Noi promitem ceva potențialilor noștri vizitatori, sperând că îi vom convinge să vină la muzeu. De aceea, ne punem des întrebarea What is in there for ME? , și încercăm să răspundem la ea din perspectiva celorlalți, a potențialilor vizitatori. Pentru a face promisiunea noastră cât mai autentică, mai convingătoare, îi ascultăm pe cei care au fost aici și în același timp folosim imaginile din muzeu, poveștile vizitatorilor, poveștile noastre, activitățile de educație muzeală și aducem în față toate experiențele pe care ei le-ar putea trăi numai și numai dacă vizitează Muzeul Hărților. Pentru că aici intervine un alt punct sensibil, acela de a reuși să transmitem publicului nostru că muzeul nu este doar o imensă vitrină pe care o privim, dar nu o atingem, ci este un loc în care trăiești experiențe interactive, în care înveți, în care ești primit exact așa cum ești, cu sau fără cunoștințe și unde te simți bine, te relaxezi în timp ce înveți sau faci un puzzle. 

Comunicarea în pandemie

În general în pandemie am făcut ce au făcut toți – ne-am mutat, pe cât posibil, în online. Cât muzeele au fost închise am profitat pentru a face schimbări în expunere, ceea ce spuneam mai sus că se întâmplă în spatele ușilor închise, iar pentru online am făcut turul virtual al muzeului și am regândit strategia de comunicare pe Facebook și Instagram. Am găsit alți piloni editoriali, îmi aduc aminte că unul dintre ele a fost despre Covid, erau postări în care cuvinte cheie, la mare căutare pe atunci: mască, dezinfectant, Wuhan etc deveneau conținut, identificam hărți cu regiuni în care s-a folosit prima data săpunul, sau dezinfectantul pe bază de alcool, puneam povestea și harta împreună și le transformam într-o postare.

Nu știu dacă aceste schimbări, gândite special pentru perioada pe care o traversam, ar fi avut același succes și într-o perioadă...normală, să îi spunem, dar știu că numărul de vizualizări și de reacții la postările noastre a crescut mult în anul 2020. Poate pentru că lumea stătea acasă și folosea extensiv internetul, sau poate pentru că, îmi place mie să cred, conținutul nostru adaptat chiar a fost isteț :) .

Ce este cert este că, din tot ce am fost siliți să schimbăm în pandemie, vom păstra o parte și după ce aceasta se va fi încheiat.

2021, anul revenirii

Cum spuneam, am păstrat din pandemie mai multe idei. Vom continua, bunăoară, să avem conferințe online (webinarii), alternat cu cele de la sediul propriu. Am văzut că la aceste webinarii, desfășurate în 2020 și 2021, am avut participanți din toată lumea și din toată țara, a fost foarte fain. Vom mai păstra direcția pe care am pornit, aceea de a aduce cât mai multă tehnologie în muzeu și de a fi mult mai prezenți online cu filme despre ce se întâmplă la muzeu, și chiar concerte transmise live din muzeu (proiectul se numește Cartografii sonore și îl desfășurăm din 2017, dar din 2021 acestea s-au desfășurat online: 

Un proiect la care nu vom renunța este „Vinuri pe hartă”, o degustare de vinuri pe care o organizăm la muzeu. A început întâmplător în timpul pandemiei, însă ne-a plăcut/ ne place foarte mult. Din cauza restricțiilor am fost nevoiți să avem în muzeu un număr redus de participanți însă am descoperit repede că acest număr mai mic de persoane a dat evenimentului o anumită intimitate, o familiaritate pe care o căutăm mereu în activitățile noastre.  

Prejudecățile oamenilor față de muzee

Aceasta este o altă provocare când vine vorba de PR pentru muzee! Trebuie să arătăm că muzeul nu este mort, chiar dacă expune lucruri din trecut, că este un organism care se schimbă și merge în ritm cu societatea. Este foarte greu să facem asta, avem mult de tras și nu ține numai de noi (este un subiect foarte amplu, care poate ar merita să fie discutat odată pe larg), dar ce ține de noi încercăm să schimbăm.

Eu cred că odată ajunși în muzeu, oamenii se conving că aceste prejudecăți nu mai sunt actuale. Așadar, pentru a-i aduce în muzeu, pe lângă schimbările pe care le facem în muzeu (interactivitate, multimedia etc), încercăm să promovăm aceste schimbări, să oferim informații utile, cu un ton actual, contemporan. Funcționează simțul umorului, constanța, postările care au în ele ceva uman și util. Și da, funcționează mereu gratuitatea (din păcate).

La muzeu nu trebuie să fie plictisitor

Cred că cea mai mare provocare vine chiar din această piedică pe care potențialii vizitatori și-o pun singuri, prejudecata că la muzeu e fie ceva plictisitor, fie ceva ce nu îi interesează sau că e ceva ce ei nu pot înțelege, pentru că nu au o pregătire în domeniu. Încercăm să schimbăm această percepție în aceea că muzeele, Muzeul Hărților în special, este despre relaxare și învățare, despre descoperire și îmbogățire. Ne dorim ca vizitatorii noștri să vină și să revină cu drag la muzeu, ca și la un loc pe care l-ai descoperit și ți-a plăcut.

O altă provocare este aceea de a fi relevant pentru cât mai mulți vizitatori, de a le răspunde la întrebarea What is in there for me? cu ceva cu adevărat interesant, care să merite efortul de a veni până la muzeu. Cum facem ca ceva din trecut să devină relevant pentru ei? Ca o hartă să fie interesantă pentru altcineva decât pentru nostalgicii care mergeau în vacanță cu harta și atlasul rutier în brațe? Acestea (și altele) sunt întrebări și provocări cărora încercăm să le facem față zi de zi.

Schimbările & dorințele publicului

Publicul a devenit tot mai pretențios – ceea ce e bine, dar și fără răbdare – ceea ce nu e la fel de bine. Lipsa răbdării cred că este cronică pentru noi toți, de altfel, mai ales după perioada Covid; observ că așa cum nu mai avem răbdare în trafic, la magazin, cu noi, așa nu mai avem răbdare nici la/cu muzeele. Mi-aș dori mai multă gândire pozitivă din partea celor care ne vizitează, în orice fel, online sau offline. Mi-aș dori ca cei ce vin la muzeu să vină cu inima deschisă, și nu porniți pe critică. Îmi aduc aminte un episod care m-a deranjat, dar care se înscrie în linia aceasta a lipsei de răbdare și a criticii negative fără motiv. Un vizitator ne-a reproșat foarte vocal că nu există nimic multimedia în expunere. Am întrebat dacă a văzut, de exemplu, aplicațiile AR din expunere, pentru că sunt cât se poate de multimedia și de vizibile; a răspuns spășit, cu jumătate de voce: ”ah, nu, nu le-am văzut.” 

Vizitatorii își doresc cât mai mult multimedia, digital și interactiv în muzeu, alături de informație concisă; nu mai au răbdare să citească, așadar, pentru cei mai mulți dintre cei ce ne vizitează, trebuie să oferim informații diluate, cât mai multe din zona ”știați că?”, informații care să îi ajute să facă legături între diverse domenii.

Obstacole & provocări

Cultura în România, astăzi, este pusă la colț, pare că nu contează decât din când în când, de sărbători sau de zile omagiale. În privința muzeelor, nu există un sistem concertat care să facă muzeele utile, instrumente educative. Nu avem vizitatori pentru că nu formăm vizitatori, nu apreciem muzeele pentru că nu avem obiceiul frecventării lor. Pe de o parte nu suntem obișnuiți de mici cu muzeul (familia și școala se ocupă doar în mică măsură de acest aspect), pe de o alta cei care lucrează în muzeu nu accesibilizează suficient muzeul, astfel încât să îl facă atractiv pentru cât mai multe tipuri de public.

Ar fi nevoie de o resetare, de o regândire a modului în care sunt percepute, utilizate, finanțate muzeele, astfel încât acestea să devină relevante pentru societate, conectate la public.

Proiecte care ți-au atras atentia

Încerc să urmăresc mai ales muzeele din București. Mi-a plăcut de exemplu prezența online a MNAR în timpul pandemiei, mai ales pagina de Instagram. Muzeul Antipa, Muzeul Literaturii (în special Muzeul Anton Pann), Muzeul Municipiului București - sunt muzee ale căror proiecte de PR sunt proaspete și coerente. Din afara Bucureștiului, îmi place Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, îmi pare evident că acolo este o echipă de PR care știe ce face și, mai ales, căreia îi place ceea ce face. Ar mai fi Muzeul ASTRA, Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău și cu siguranță mai sunt și altele, pe care însă, din lipsă de timp, nu le cunosc suficient.

Top 3 muzee recent vizitate

Pff… greu! Nu am mai prea vizitat muzee din 2019, de dinainte de pandemie, așadar voi numi top trei muzee (pot mai mult de trei?) pe care le-am vizitat în ultimii ani:

Europa, Bruxelles – House of European History și Institut royal des Sciences naturelles de Belgique.
Europa, Amsterdam – Micropia și Amsterdam Museum
SUA, Washington DC – Smithsonian National Museum of African Art și Smithsonian National Museum of Natural History

România – aici îmi este și mai greu, pentru că sunt subiectivă, cunoscând oamenii care lucrează acolo și proiectele lor, așadar nu am să menționez niciunul, dar am să fac un îndemn către cititori: fiți curioși, vizitați, vizitați, și iar vizitați, îndrăzniți să vizitați și muzeele mai puțin cunoscute, pentru că vă garantez că vă vor oferi niște surprize plăcute!

Ce nu știu oamenii despre Muzeul Hărților

Oamenii nu știu despre Muzeul Hărților că este, probabil, cel mai frumos muzeu mic din București! Este, de asemenea, un muzeu care se schimbă aproape de la o vizită la alta, un muzeu care ascultă vizitatorii și ține cont în mod real de dorințele și nevoile lor, un muzeu cu inserții de tehnologie (AR - augmented reality, de exemplu), cu stații interactive pentru copii în special, dar și pentru adulți, un muzeu în care poți să stai pe jos la ”Colțul de lectură” și să citești cărți despre călătorii, să te întinzi pe pernuțe pentru a vedea mai bine plafoanele pictate. Este un muzeu mic, care mai are multe de inovat, schimbat, învățat, dar a cărui echipă este acolo pentru public, deschisă spre învățare pe tot parcursul vieții.„