La fel cum pofta vine mâncând, tot așa și necesitatea de a găti se poate transforma pe neașteptate într-o pasiune. Așa s-a întâmplat pentru Adrian Alexe, Client Lead Starcom, când, la 19 ani și proaspăt plecat de acasă, și-a dat seama că pentru a supraviețui, trebuie să învețe să gătească. A continuat să încerce rețete din ce în ce mai îndrăznețe, să caute locuri cu mâncare bună pe care să o reproducă în bucătăria proprie și să învețe de peste tot: tutoriale de pe internet, cărți de bucătărie sau emisiuni culinare. Abia în 2015, anul în care a încolțit în mintea lui dorința de a avea propria lui afacere cu mâncare, a început să aloce mai mult timp acestei pasiuni. Timp de 6 luni, Adrian fugea la finalul programului de lucru spre bucătăria de la Intercontinetal unde făcea practică în cadrul Horeca School.
Aveam cursuri teoretice o zi pe saptamana + vreo 400 ore de practica, din cate imi amintesc. Practica am facut-o la Intercontinental unde am gasit o bucatarie mare care facea mancare pentru 3 restaurante din cadrul hotelului. Plecam de la job la 18:30, la 19:00 eram in bucatarie cu tunica pusa pentru aproximativ 5 ore. Am inceput cu botezul, am taiat multa ceapa si legume, am continuat cu linia rece si am ajuns la linia calda
Visul lui de a avea un food truck got even better și s-a transformat în Bucătăria, local comfort food bistro cu ingrediente aduse din nostalgia bucatariei oldschool. Alături de fratele lui și o echipă mică și dedicată, au creat un loc despre mâncare și prieteni. Pentru că prietenii adevărați share the meal. Dar mai multe despre asta ne povestește Adrian în rândurile de mai jos:
Începutul în comunicare
In media am intrat in 2007 cand m-am angajat la Pro TV in departametul Vanzari/Trafic. A fost o decizie rapida, satul de turele de noapte pe care le faceam ca redactor intr-o mica firma de monitorizare a presei. La Pro am stat 11 ani si am ocupat diferite posturi (TV Traffic Executive, TV Sales Executive). Mi-au prins bine acesti ani, m-au modelat profesional.
In 2018 am simtit ca trebuie sa fac o schimbare si natural am ajuns intr-o agentie media, Starcom. Aici am intalnit multi fosti colegi din Pro, care, impreuna cu noii colegi din agentie m-au luat de la zero si m-au invatat planning TV. Ce este frumos la Starcom e ca ai libertatea sa inveti cat vrei, ce vrei, resursele sunt variate si multe, timp sa ai. Dupa apoape un an si cateva luni de planning TV am preluat postul de Client Lead, post pe care il ocup si in prezent.
Pasiunea trece prin stomac
Pasiunea pentru gatit a venit mai mult dintr-o necesitate, cea de a manca . Mutat din Buzau la Bucuresti pe la 19 ani pentru facultate, m-am trezit ca trebuie sa imi incalzesc, ca mai apoi, sa imi gatesc mancarea. Nu eram vreun talent, dar eram meticulous in a citi retetele si pasii, chiar din mai multe surse. Din mancarea mea au inceput sa guste prietenii, am avut feedback-uri bune si asa am ajuns uneori sa gatesc pentru ei. E un drum clasic.
Pașii spre perfecționare
In anii ce au urmat am continuat sa gatesc, mi-am diversificat aria de cunostinte din multele retete incercate si facute. Tot in acest timp cautam locuri cu mancare buna, incercam din toate, de la restaurante clasice italiene la cele sud-coreene sau chinezesti, de la cele cu pretentii la cele de cartier, de la munte pana in Delta la Festivalul Anonimul unde ne cazam in functie de ce tanti ne va gati (mancarea mea preferata este saramura de crap sau scrumbie). Si prin afara tarii cand ieseam, itinerariul tot in jurul mancarii il faceam. Imi place sa descopar gusturi.
Teorie și practică
Pana in 2015 am invatat singur din retele gasite pe net, prin carti, de la emisiunile de cooking TV si de prin diferitele locuri pe unde am fost.
In 2015 mi-a incoltit ideea romantica de a avea un food truck. Vazusem eu prin afara ce frumos este. Primul instinct a fost sa fac cursuri profesionale de bucatar. Am ajuns la Horeca School si timp de 6 luni, in paralel cu job-ul, am facut aceste cursuri. Aveam cursuri teoretice o zi pe saptamana + vreo 400 ore de practica, din cate imi amintesc. Practica am facut-o la Intercontinental unde am gasit o bucatarie mare care facea mancare pentru 3 restaurante din cadrul hotelului. Plecam de la job la 18:30, la 19:00 eram in bucatarie cu tunica pusa pentru aproximativ 5 ore. Am inceput cu botezul, am taiat multa ceapa si legume, am continuat cu linia rece si am ajuns la linia calda. Am gatit cot la cot cu bucatarii hotelului chiar si pentru evenimentele din weekenduri: nunti, botezuri, pentru nationala de fotbal a Greciei.
In bucataria unui hotel nu e prea mult timp de explicat retete, invatai facand. Mi-au ramas in cap cateva retete dar cel mai important e ca mi-am insusit tehnici esentiale si am invatat fluxurile dintr-o bucatarie profi. Am terminat cursurile obtinand Certificatul de Calificare Profesionala - Bucatar :)
Povestea “Bucătăria”
Dupa experienta cursurilor de bucatar am vazut cu alti ochi planul cu food truck-ul. In Romania aparuse doar un van cu burgeri, piata era incerta, la fel ca legislatia, nu am avut curaj sa incepem proiectul. Decizia am luat-o impreuna cu fratele meu, care si el la randul lui este la fel de pasionat de bucatarie. Intre timp piata a explodat, a capat o maturitate apoi a intrat intru-un regres din cauza pandemiei. Multi s-au indreptat catre locatii fixe.
In vara lui 2019, cativa prieteni care aveau deschis de aproximativ un an un bar specializat cu ginuri, Ginoteca, ne propun, mie si fratelui meu, sa gatim pentru ei preparate pe care sa le serveasca la evenimente tip brunch. Se aprinde in mine iar flacara ca pot concretiza pasiunea mea, gatitul. Din pacate ei nu aveau o bucatarie amenejata in locatie, era necesar sa gatim intr-o bucatarie avizata, sa avem deja firma pusa la punct cu toate actele, ar fi durat destul de mult. Am decis totusi sa facem un test intre prieteni cu mancare gatita de noi acasa si adusa pentru degustare. Am gatit pentru aproximativ 20 de persoane, feedback-ul a fost incredibil, toti au apreciat mancarea noastra.
De aici am pornit pe drumul “trebuie sa gasim o locatie in care sa gatim”. Ne-am deturnat putin de la gatit in a face un bar specializat cu vinuri spumante pana cand am gasit locatia din Ion Slatineanu, Nr. 30. De prima data cand am vazut locatia am zis: “aici vom face mancare”, si asta am facut. Nu ne-a pasat de pandemie, am preluat locatia in 15 Mai 2021 si am deschis-o pe 31 Iulie 2021 dupa mai multe reamenjari. Se numeste “Bucataria” - local comfort food bistro cu ingrediente aduse din nostalgia bucatariei oldschool, dar puse-n dishuri actuale. Folosim pe cat putem ingrediente locale si incercam sa le promovam (carnati de Plescoi, Ghiudem de la Buzau, Babic de la Buzau, pastrav afumat de la Pojorata, Cascaval de Ibanesti, Branza de Horezu si multe altele). Am ramas si cu ideea de a pune in meniu spumante, de data asta le promovam pe cele romanesti.
Echipa este in formare, eu am decis ca ma voi ocupa doar part time atat cat imi permite timpul. Full time este fratele meu, Gabi, doamna Doina – bucatar cu experienta, lista ar urma sa o completam cu un ajutor de bucatar si un ospatar. Locatia este o casa mica cu curte, 20 locuri la interior, 20 locuri in curte.
Gătitul, obsesie part-time
Pornind de la gatit pentru prieteni am ajuns la crearea unui loc in care se aduna prietenii pentru a manca bine. Obsesia mea part time este sa fac din acest loc unul autentic care sa livreze fericire chiar si cu o banala portie de cartofi prajiti cu oua ochi.
Timp&efort
In tot acesti ani s-au sedimentat ganduri dar concret am pornit in toamna lui 2019 cand razlet printre plimbarile din oras mai aruncam un ochi si dupa locatii. A venit pandemia, ne-a pus putina frana dar am continuat cautarile mai intens incepand cu cu toamna lui 2020 cand intuiam ca starea de atunci nu va tine la nesfarsit si piata ne poate oferi si oportunitati, cea ce s-a si intamplat, locatia actuala e un fost restaurant inchis de pandemie.
Cea mai grea parte au fost actele, inca sunt, nu intru in detalii, toata lumea se plange de acest lucru, nu as vrea sa ingros randurile.
Cea ma frumoasa parte a fost cand am reusuit sa dam un contur terasei din curte si cand am testat meniul pana la 01:00 noaptea cu prieteni bucatari profesionisti. Gustam si imi dadeam seama ca suntem pe drumul cel bun.
Surprize&descoperiri
Am descoperit ca trebuie sa fii consecvent cu planurile pe care le faci. Nu iti iese din prima, nu-i nimic, mai incearca pana iti iese, chiar daca amani. Ajungi sa inveti foarte multe lucruri chiar si incercand si ar fi pacat sa iti irosesti cunostintele acumulate.
Surpriza placuta a fost ca am avut sprijinul multor prieteni, multi au crezut in noi.
Reactiile oamenilor m-au suprins oarecum, au facut poze la mancare ne-au share-uit, chiar si cei care au venit din strada.
Skill-urile de la job în Bucatarie
La Bucataria avem nevoie de comunicare, incerc sa aplic ce am invatat la job dar eu fiind pe partea de media aplic mai mult constintele legate de calcule si organizare. La comunicare in sine avem ajutoare de specialitate.
Dupa programul de la munca mai dau cate o mana de ajutor la un necesar de produse, la cateva acte iar in weekend chiar la servit si intampinat clientii.
Echilibrul dintre viata profesionala si hobby
In primul rand trebuie sa iti gasesti o pasiune, un hobby, lucru care nu e chiar asa usor cum pare. Daca totusi ai gasit pasiunea potrivita, in timp o vei alimenta cu mult entuziasm si vei obtine realizari care iti vor aduce multa energie. Aceasta energie te va ajuta sa ai o viata profesionala echilibrata.