[Obsesii part-time] Alexandra Juvină: Am găsit un punct comun între muzică și advertising pe care l-am și explorat când am compus muzică pentru câteva reclame

Când provii dintr-o familie de muzicieni, e inevitabil să nu se nască și în tine pasiunea pentru muzică. Este și cazul Alexandrei Juvină care a învățat să cânte la vioară înainte să învețe să scrie. Avea 5 ani când a ținut pentru prima dată instrumentul în mână, iar destinul a adus-o, firesc, la Conservator. Dacă ești curios să o vezi în acțiune, intră aici.

A avut o perioadă în care a simțit că vrea să se rupă puțin de această pasiune, că vrea să cunoască mai mulți oameni șă să trăiască mai multe experiențe. Așa a ajuns în televiziune și a descoperit jurnalismul, un tip de comunicare mai dinamic.

În timp, am ajuns să fac atât televiziune, cât și radio pentru presa internațională, colaborând cu BBC World Service & Deutsche Welle Radio. Iar la radio, sunetele sunt și mai importante, deci m-am simțit ca peștele în apă. Cred că toată maleabilitatea mea de a face lucruri atât de diferite o datorez muzicii, care dacă ești atent asta te învață – să te transformi și să comunici în cele mai diverse moduri.

După ce și-a perfecționat abilitățile în presă, a vrut să simtă pe propria piele what advertising is all about. A început să lucreze în publicitate din 2016, iar acum este Communications Manager la The Practice. Simte că prin muzică și-a dezvoltat niște skill- uri care o ajută în munca pe care o face, dar mai multe despre cum împletește pasiunea cu jobul am vorbit în interviul de mai jos.

Începutul în comunicare

Dacă ne referim strict la advertising, am început să lucrez în acest domeniu în 2016. Însă cred că am luat drumul comunicării de mult mai mult timp, de când eram copil. Și spun acest lucru deoarece, în opinia mea, unul dintre cele mai frumoase instrumente de comunicare este muzica. Iar eu cu asta m-am „ocupat” de când aveam cinci ani – să învăț să comunic cât mai bine către public emoții, sentimente, să induc anumite stări. Apoi, în anul întâi, când eram studentă la Conservator, viața m-a dus către primul meu job și totodată către un alt tip de comunicare. Am început să lucrez în televiziune, iar de aici au urmat 10 ani de jurnalism, prezentat știri, live debate-uri, interviuri, cam tot ce înseamnă munca unui jurnalist. După presă, am spus că următorul pas, tot în zona de comunicare, ar fi advertising-ul și iată-mă aici.

Vioara, cel mai bun prieten

Eu am început să învăț să cânt la vioară dinainte să știu să scriu. Nici nu intrasem în școală când bunicul și tatăl meu mi-au pus vioara în mână. Aș vrea să pot spune că eu mi-am dorit extrem de mult să fac asta, însă adevărul este că atunci când provii dintr-o familie de muzicieni, inevitabil, la un moment dat, o să faci cunoștință cu muzica. Ceea ce, uitându-mă acum în urmă, e un lucru minunat. Însă atunci când ești copil și îți vezi prietenii afară jucându-se și tu trebuie să stai în casă să studiezi, nu mai e atât de fun. În timp, când mai crești, realizezi că ce faci și simți tu când ai instrumentul acela în mână nu este la îndemâna tuturor și te bucuri enorm că familia ti-a oferit acces în acel Univers. Dar asta apare mai târziu.

Etapele acestui drum

După ce am făcut câteva lecții introductive acasă cu bunicul și cu tata, se pare că mi-a plăcut și am ajuns la „preșcolari”, un fel de grădiniță muzicală, în care mergeam o dată pe săptămână. Apoi am dat examen și am intrat la Liceul de muzică George Enescu, care era pentru clasele I – XII. It was the classic way, all the way. Au urmat multe ore de studiu, bucurii, reușite, decepții, competiții, dorința de a renunța, apoi satisfacție, tot tacâmul. Să faci muzică clasică e cam la fel de strict ca un sport de performanță.

În ce s-a transformat pasiunea pentru muzică

La un moment dat, am avut nevoie de o pauză de la muzica din viața mea pentru a mă bucura din nou de ea. Drumul cu muzica clasică nu e ușor și nu prea îți oferă timp de altceva – pe cât de mult îți deschide anumite orizonturi, pe atât îți închide altele. Eu pe la 20 de ani mi-am dat seama că viața e mult mai mare decât acel grup de oameni cu care am crescut și că vreau să învăț mai multe, să mă dezvolt, să cunosc oameni cât mai diferiți, să văd și altă perspectivă a vieții. Așa am intrat în televiziune și am început să învăț un alt tip de comunicare, cel jurnalistic. Mult mai punctual, dinamic, în care trebuie să relatezi evenimentele într-un mod cât mai obiectiv și clar. Însă și aici recunosc că muzica m-a ajutat - cu dicția, ritmul și tonalitățile diferite pe care trebuie să le abordezi atunci când relatezi o știre.

În timp, am ajuns să fac atât televiziune, cât și radio pentru presa internațională, colaborând cu BBC World Service & Deutsche Welle Radio. Iar la radio, sunetele sunt și mai importante, deci m-am simțit ca peștele în apă. Cred că toată maleabilitatea mea de a face lucruri atât de diferite o datorez muzicii, care dacă ești atent asta te învață – să te transformi și să comunici în cele mai diverse moduri.

Best duo: muzică și advertising

Chiar am găsit un punct comun între muzică și advertising pe care l-am și explorat când am compus muzică pentru câteva reclame, ceea ce mi-a super plăcut la momentul respectiv. Deci, se întâmplă să meargă și mână în mână.

Cel mai probabil, dacă nu făceam muzică de mică, nu mi-ar fi venit atât de ușor să comunic către oameni informații atât de diverse, așa cum este nevoie în munca mea de zi cu zi.

Sfat pentru echilibru între viața profesională și hobby

Aș vrea să pot spune că am unul, însă și pentru mine este o continuă provocare găsirea unui echilibru între muzică și restul activităților. Și nici nu sunt de acord cu ideea „transformă-ți hobby-ul/activitatea preferată într-un job și vei fi fericit”. Orice ai face, în momentul în care devine un job, în timp nu îl vei mai face cu același drag. Been there, done that!