[Obsesii part-time] Ioana Duca: Pentru mine, actoria a devenit un soi de terapie neconvențională. Iți dedici 2 ore pe săptămână unei părți din suflet, pe care o contorsionezi

[Obsesii part-time] Ioana Duca: Pentru mine, actoria a devenit un soi de terapie neconvențională. Iți dedici 2 ore pe săptămână unei părți din suflet, pe care o contorsionezi

Pentru Ioana Duca, account manager la Galeriu & Partners PR, teatrul a reprezentat dintotdeauna o pasiune care a încurjat-o să iasă din zona de confort. N-a fost nevoie decât de un rol interpretat când era abia la grădiniță ca să prindă gustul pentru acest tip de artă. În liceu a intrat în trupa de teatru a școlii și tot aceea a fost perioada când a înțeles că drumul ei e în PR&Comunicare.

"Îmi doream să ies din coconul meu, să mă fac văzută și auzită, astfel că m-am înscris în trupa de teatru a liceului care se numea „Maggio Agosto”. A fost etapa în care m-am descoperit cel mai mult. Am participat la concursuri naționale de teatru, am primit diverse premii de interpretare, mi-am făcut prieteni pe viață."

Când pandemia a pus viața pe pauză, așa s-a întâmplat și cu pasiunea ei pentru teatru. După ce a realizat ce mult îi lipsește scena, a ajuns să urmeze cursurile Trupei Arthesium și să se reconecteze cu ceea ce o bucură. Despre cum se împletește teatrul cu domeniul comunicării, aflați direct de la Ioana:

 

Începutul în comunicare

Drumul meu în comunicare a început foarte conștient. Din liceu știam că îmi plac cuvintele mai mult decât cifrele, chiar dacă am absolvit un colegiu cu profil economic. Nu aș disocia complet partea analitică pe care mi-am dezvoltat-o în liceu, pentru că mă ajută acum să despic firul în patru în strategiile de comunicare și să iau în calcul variabile și indici de risc.

În 2014, imediat după absolvirea liceului, m-am înscris la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA și, încă din anul 1 de facultate, participând la diverse workshop-uri și stagii de internship, am încercat să decopăr ce parte îmi place cel mai mult dintre toate ramurile comunicării. Am urmat un stagiu de practică într-o agenție de publicitate, însă nu a fost dragoste la prima vedere, așa că am vrut să văd cum este și în PR. În al doilea an de facultate (2016) am cunoscut-o pe Alina Galeriu, managerul agenției Galeriu & Partners PR, iar pasiunea ei pentru acest domeniu a fost atât de molipsitoare încât mi-a transmis-o și mie, iar încă de atunci lucrăm împreună.

 

Pasiunea pentru teatru

Pasiunea mea este actoria. Dacă derulez timpul înapoi, cred că mereu am avut o afinitate pentru acest domeniu… îmi amintesc că la grădiniță l-am interpretat pe Nică din celebra povestire „Pupăza din tei” scrisă de Ion Creangă… a fost primul meu rol adevărat – aveam costum, eram pe o scenă mai înaltă decât nivelul solului, iar publicul era format din colegii de la celelalte grupe și părinții acestora. Am amintiri foarte plăcute despre acest episod.

Anii au trecut si am ajuns la liceu. Eram foarte timidă și introvertită. Am fost crescută la țară și mă simțeam mai puțin valoroasă față de colegii mei din oraș care purtau branduri și aveau super încredere în ei (sau cel puțin așa credeam eu). Cu toate că timiditatea mă paraliza uneori, aveam un foc mocnit în mine care abia aștepta să iasă la suprafață. Îmi doream să ies din coconul meu, să mă fac văzută și auzită, astfel că m-am înscris în trupa de teatru a liceului care se numea „Maggio Agosto”. A fost etapa în care m-am descoperit cel mai mult. Am participat la concursuri naționale de teatru, am primit diverse premii de interpretare, mi-am făcut prieteni pe viață. Alături de colegii mei de trupă am devenit „vedetele” liceului. Senzațiile pe care le-am experimentat în perioada aceea sunt inegalabile.

În facultate m-am mutat într-un oraș mai mare (din Ploiești în București) și această pasiune a trecut pe locul al doilea în topul priorităților, deoarece că îmi doream să îmi construiesc o carieră și să dobândesc diverse experiențe care să mă ajute în acest demers. Totuși, mi-am îndulcit dorul cu vizite la teatrele din București sau chiar prin participarea la piese de teatru ale actorilor de la UNATC sau de la Serile Teatrului Studențesc.

 

Pasul decisiv

Anul trecut, după o perioadă ticsită de anxietatea generată de pandemia de coronavirus și multe „aha moments” despre lucrurile pe care am uitat să le facem, deși ne aduceau bucurie, am decis să mă reîntorc către mine și să fac din nou teatru… așa că m-am înscris la Teatrul Arthesium, o comunitate unită de o pasiune comună: actoria. Arthesium organizează cursuri de teatru pentru copii și adulți și îți oferă posibilitatea să interpretezi roluri complexe din opere consacrate și să susții spectacole în fața unui public numeros.

 

Teatrul - mod de a trăi

Merg la Arthesium săptămânal, lucrăm pe text, facem exerciții de dicție, memorie, atenție și concentrare. Acasă reiau exercițiile de dicție pentru că mă ajută, mai ales că în meseria noastră se vorbește mult și trebuie să te faci ușor înțeles, iar uneori, citesc lectură de specialitate. Toată povestea aceasta despre teatru a devenit un proces, urmăresc proiectele actorilor profesioniști, le citesc interviurile, merg la teatru sau ascult o piesă radiofonică, urmăresc comportamentul oamenilor pe stradă…merg mult pe jos și, uneori, fac diverse exerciții de imaginație. De exemplu, dacă cineva vorbește la telefon, continui în gând discuția și construiesc personaje în gând, iar acest lucru mă ajută în exercițiile de improvizație de la cursuri.

 

Speranțe & așteptări

Există o preconcepție legată de a juca teatru… foarte multe persoane asociază acest lucru cu o trăsătură negativă și anume că e posibil să fii o persoană mai puțin sinceră… Ei bine, pentru mine, această nouă postură este ca o eliberare. Pe scenă ai șansă să fii atât cât ești. Până de curând credeam că trebuie să faci eforturi ca să impresionezi publicul, dar am învățat că trebuie să devii una cu personajul, să gândești și să simți la fel ca el. Pentru mine, actoria a devenit un soi de terapie neconvențională. Iți dedici 2 ore pe săptămână unei părți din suflet, pe care o contorsionezi. După curs, uneori îți cresc aripi noi, alteori e un botez de foc necesar. Bineînțeles că nu ai mereu parte de revelații și profunzime, te și distrezi, râzi cu poftă, îți pui corpul în situații ludice și îți dezvolți creativitatea.

Cel mai mult mi-aș dori să nu renunț. Să continui să mă descopăr și să mă distrez, iar pe termen lung mi-aș dori să am șansa să joc pe oricare dintre scenele consecrate din țară.

 

Timp & efort

În cele 9 luni de Arthesium am încercat să nu lipsesc de la niciun curs. E greu uneori pentru că apar alte activități în care trebuie să te implici. Cea mai grea parte a fost să învăț să mă deschid în fața colegilor de trupă și să îmi permit să fiu vulnerabilă, să îmi permit să greșesc și să îmi gestionez emoțiile.

Cea mai frumoasă parte este constituită, fără îndoială, de momentele de pe scenă. Când nu contează ce se întâmplă în jur pentru că ești absorbit de personaj … iar reverența de final, aplauzele și emoția din public îți umplu sufletul de bucurie și împlinire.

 

Lecțiile descoperite

Am descoperit că perfecțiunea nu constă în a respecta cu precizie indicațiile regizorale și că autenticitatea și emoția sunt date chiar de micile stângăcii de pe scenă.

Am fost plăcut surprinsă să observ reacțiile pozitive ale celor cărora le povesteam că merg la cursuri de actorie, iar acest feedback m-a motivat și mai mult să continui.

 

Teatrul e comunicare

Actoria este tot o formă de comunicare, doar că un pic mai profundă decât putem înțelege prin rațiune și intelect. Pentru mine, aceste două activități se potențează. Lumea teatrului este nulă fără interacțiune, fără feedback-ul publicului, fără bucuria în sine a actului artistic… la fel și în comunicare și PR - campaniile pe care le dezvolți nu înseamnă nimic dacă nu produc un click în mintea consumatorului.

Până acum, am jonglat foarte bine cu cele două. Sper ca în continuare să nu fiu pusă în situații-limită.

 

Viața profesională și hobby: tips&tricks

Hobby-urile ne ajută să păstrăm o viață profesională sănătoasă! Ele Inspiră, relaxează aduc o altfel de bucurie față de cea oferită de proiectele de succes de la job, așa că sfatul meu este ca nimeni să nu renunțe la adevăratele pasiuni, pentru că sigur va găsi o cale să le îmbine cu viața profesională.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related