Numarul 158 din Existential Comics n-a fost doar un guilty pleasure pentru Cosmin Tița, ci și contextul în care s-a întâlnit prima oară, acum câțiva ani, cu termenul ennui - o alienare psiho-emoțională derivată dintr-o lipsă de activitate sau a unui scop. Poate tot dintr-un imbold hipsteresc, el i-a dat un scop termenului, trecându-l într-un wishlist pentru nume de proiecte viitoare. Cosmin, care povestește că este un colecționar de lucruri rare, cum sunt unele albume Pink Floyd sau filme de Ingmar Bergman, colecționase, fără să știe, numele unui concept care avea să devină main-stream, în această pandemie.
Dar proiectul ennui n-a pornit de la formă. Nu. Pur și simplu, Cosmin s-a așezat să-și scrie trăirile din noul stil de viața în izolare, iar când a văzut câte sunt de spus, a văzut mai departe de propriul jurnalul. Un concept de platformă, un site, un nume pe care deja îl avea și câteva telefoane mai târziu, la prieteni care i-au răspuns așa cum își dorea, a apărut jurnalul colectiv ennui. Momentan în variantă digitală, cu elemente interactive și muzica special compusă, iar, în curând, sub forma de carte.
Poveștile le-a adunat de la cunoscuți pe care i-a abordat personal, de vârste, categorii sociale și profesionale diferite, lasându-le mână liberă în privința textelor, fără să le ceară măcar semnarea lor. Cosmin nu propune un dialog, ci pur și simplu, un exercițiu de introspecție, care să rămână ca un document sociologic al conștiinței colective.
Textele despre cum am trăit noi in perioada carantinei, încă se pot trimite, până pe 15 iulie, pe platforma ennui.ro. Iar cartea va fi tipărită, în prima etapă, în 100 de exemplare, și se poate susține la acest link.
Background
Am făcut comunicare audiovizuală în cadrul Facultății de Film a U.N.A.T.C. I. L. Caragiale din București. Acum, urmez un program de masterat numit interactive technologies for performing media and arts în cadrul CINETic, centrul de cercetare în domeniul interacțiunii digitale și al neuroștiinței aplicate în arte performative și film al U.N.A.T.C. Pe lângă masterat, sunt project manager la PRISMA PRODUCTION PRO, o echipă de artiști din București, preocupată de producție de film și proiecte culturale, precum ennui sau festivalul dedicat animației japoneze, Izanagi.
Experiența izolării
Entuziasmul și energia vin din proiectele pe care le am, îmi place foarte mult să lucrez în echipe cu oameni faini, cu prieteni, să construim ceva împreună. În lipsa unui scop, în lipsa unei activități, devin foarte ușor depresiv. Și asta a fost și cea mai mare provocare: să-mi mențin echilibrul. Brusc, odată cu întreaga lume, am intrat în haos, în incertitudine, nu mai știam ce se întâmplă și nu știam ce va urma, toate proiectele în care eram implicat au fost înghețate și nu vedeam nicio cale de scăpare, nu știam ce să fac. Și a fost o senzație teribilă, pentru că simțeam că nu mai exist, că viața mea nu mai are un scop, că îmi pierd identitatea.
Știu cum se manifestă depresiile mele, e mereu la fel. Parcă aș fi în mijlocul unui ocean, pierdut. Mă simt epuizat și încep să mă scufund. Dacă nu lupt atunci, mă scufund tot mai mult și devine imposibil să ies la suprafață. Simțeam că încep să mă scufund, așa că a trebuit să-mi fac repede un plan, să-mi găsesc un scop: de a lucra la proiecte personale amânate, de a petrece mai mult timp cu familia sau cu partenera mea, pe care o văd doar câteva zile pe an, de a-mi nota gânduri și sentimente. Așa a început și prima variantă a acestui jurnal, doar că nu îmi notam gânduri și sentimente, ci încercam să definesc cine sunt, care sunt experiențele, pasiunile, lucrurile care mă fac ceea ce sunt.
Despre noi și relațiile dintre noi
A fost fascinant să citesc textele celorlalți scriitori, pentru că mă așteptam să fie similare, dar au fost foarte diferite, fiecare om a perceput altfel această perioadă și paginile lor sunt încărcate de emoție și de sinceritate. În timp, mulți au învățat să accepte acest haos, au văzut că nu pot controla situația și și-au concentrat energia pe introspecție, în încercarea de a se înțelege mai bine pe ei înșiși, de a se dezvolta. Paradoxal, mulți și-au găsit pacea interioară, și-au dat seama cât de importantă este armonia, atât cu sinele, cât și cu cei din jur. Simt că această perioadă ne-a făcut mai buni, ne-a făcut să apreciem ce e important pentru noi și să acționăm într-o manieră altruistă, pentru un bine colectiv.
Ar fi, desigur, naiv din partea mea să mă opresc aici, pentru că, la nivelul societății, există oameni foarte diferiți, cu păreri foarte diferite. Nu sunt o persoană radicală, îmi place să privesc întotdeauna din mai multe perspective, așa că mi-am petrecut o bună parte din timp ascultând argumentele oamenilor care se opun guvernului, părerilor doctorilor, însuși virusului.
Am studiat pandemiile din trecut, am studiat majoritatea teoriilor actuale, am încercat să înțeleg, la nivel psihologic și sociologic, de ce aceste grupări acționează în felul în care o fac, dar, pur și simplu, nu pot să înțeleg și nu pot să empatizez. Și, cel puțin pentru mine, devine din ce în ce mai deranjant. E o alienare tot mai puternică, ca un zgomot de fundal iritant, de care nu poți scăpa.
E trist să vezi cum s-a divizat societatea și refuz să mai petrec timp pe social media, pentru că a devenit un mediu extrem de toxic, plin de mesaje despre noua ordine mondială, plin de mesaje încărcate de ură, în care fiecare om are opinia sa și opinia sa reprezintă adevărul absolut.
Ce cred că trebuie să învățăm? Trebuie să învățăm să fim empatici. E nevoie, mai mult decât oricând, de empatie, solidaritate și altruism.
ennui
La scurt timp după ce am început să țin acest jurnal în care scriam ce mă definește, mi-am dat seama că nu doar eu trec prin astfel de stări. Treceam printr-o perioadă unică a vieții noastre și mi s-a părut interesant să creăm un jurnal colectiv, în care să vedem cum se schimbă perspectiva noastră asupra situației odată cu trecerea timpului și ce preocupări, experiențe și sentimente are fiecare. Acela a fost momentul în care am decis să fac un proiect complex și public, am scris conceptul, am făcut un design pentru website, am gândit întreaga structură și am început să caut colaboratori.
Numele proiectului, ennui, s-ar traduce ca o stare de epuizare mentală cauzată de lipsa unei activități sau a unui scop. Mi s-a părut numele perfect, pentru că este scurt și descrie foarte bine întregul concept al proiectului. Adevărul e că îmi doream de câțiva ani să folosesc acest nume pentru un proiect, de când am citit numărul 158 din Existential Comics. Recomand tuturor seria.
După ce am scris conceptul și am avut o structură clară despre desfășurarea proiectului și a scopului său, am lansat o invitație privată către mai mulți oameni, de a participa, ca scriitori, la jurnalul colectiv. Apelul a fost, în special, către oameni pe care îi cunoșteam deja. Au răspuns 29 de oameni și ne-am apucat de scris.
Au fost două criterii care i-au încântat pe participanți. În primul rând, nu au existat reguli: fiecare scriitor putea scrie oricând, orice și oricum dorește, important era ca textul să reprezinte gândurile și sentimentele sale. În al doilea rând, toate textele erau anonime și cred că este mai ușor să scrii așa, pentru că te simți mai liber.
Proiectul a fost susținut de CINETic, unde am avut patru îndrumători extraordinari: Alexandru BERCEANU, Grigore BURLOIU, Ștefan DAMIAN și Ioana MISCHIE. Experiența lor și feedback-ul pertinent ne-au ajutat să ajungem la un rezultat cât mai bun. Și echipa PRISMA, cu care am făcut toată partea tehnică și am dus ennui de la concept la proiect, respectiv: Sebastian AXINTE, Ana-Maria BUCUR, Antonia IVANCIU, Dhea MACOVEI și Daniel POPA.
Obiective
Ennui are două obiective: unul individual și unul colectiv. Cel individual aparține celor care au scris texte în timpul stării de urgență. Obiectivul era de a încerca să ne analizăm gândurile, de a ne arhiva stările și sentimentele prin scris, de a găsi o cale de contemplare sau evadare. Nu-și propunea să fie un mijloc de comunicare sau un dialog, era, pur și simplu, o metodă de introspecție. Obiectivul colectiv sau public este acela de a crea un proiect artistic și un document sociologic ce redă această conștiință colectivă.
Proiectul a pornit în România și textele acceptate sunt doar de la cetățeni români, pentru că am încercat să creăm un portret al societății noastre. Ennui este scris în engleză pentru că se adresează întregii lumi, de-aceea am ales o limbă de circulație internațională. Cum contextul apariției acestui jurnal este unul global, credem că vom găsi astfel de inițiative și în alte părți și va fi interesant să le citim textele.
Structura
Ennui are două componente: o carte și un website. Legătura dintre cele două se face prin coduri QR. Cartea conține toate textele trimise, scopul website-ului este de a avea o extensie în digital a cărții, în încercarea de a crea o experiență holistică și imersivă, folosindu-ne de text, arte vizuale, interactivitate și muzică.
Știam cum vreau să arate proiectul final și mi-am asumat rolul de coordonator de proiect, dar drumul de la concept la proiect final nu a fost simplu și, cum spuneam mai devreme, am primit mult ajutor. Pe partea vizuală, am lucrat cu Ana-Maria BUCUR pentru a crea/a găsi coduri open-source ce corespund cu viziunea noastră. Am stabilit împreună cum va arăta fiecare pagină, de ce și dacă poți interacționa cu diferite elemente.
Muzica este, în mare parte, munca lui Daniel POPA, care a compus patru din cele cinci piese. Colaborarea a decurs foarte bine, pentru că ne cunoaștem și a înțeles rapid care este conceptul și cum aș vrea să fie muzica. Dacă mă întrebați pe mine, muzica sună atât de bine, încât ar putea fi ascultată și individual, ca album.
Apoi, Sebastian AXINTE, alături de care am lucrat cel mai mult, pentru a îmbina textul, muzica și elementele vizuale în website-ul pe care îl avem acum. A fost o treabă foarte solicitantă, pentru că ne-am lovit de 10.000 de probleme, mai ales că ne doream ca site-ul să poată fi accesat atât pe web, cât și pe Android și iPhone.
La nivel conceptual, site-ul are cinci pagini, fiecare conține texte cu emoții din aceeași sferă. Prima pagină este love, gratefulness, bliss, hope și reprezintă emoții pozitive. Din punct de vedere estetic, este cea mai plăcută. Conține o sferă cu lumină albă, un simbol al speranței, cu care poți interacționa și crea diferite forme. A doua pagină este meditation, contemplation, ce conține vizualuri cu picături de apă, unde cititorul poate crea diferite alte forme sau alte picături. Intrăm, apoi, în sfera emoțiilor negative, cu alienation, fear, anger, unde fiecare cerc ce tremură reprezintă o persoană cuprinsă de frică. Când două cercuri se lovesc, formează o lumină, un semn al nevoii de distanțare socială.
Pentru această pagină, am vrut să redăm un sentiment de alienare, de agitație, cauzat de inabilitatea de a găsi un sens, de a vedea o cale de scăpare.
Pagina loss, suffering conține cele mai grele emoții, pentru că sunt ireversibile. Nu putem schimba sau șterge trecutul. Pentru a arăta această stare, am considerat că cea mai bună cale este prin artă abstractă. Cititorului îi este permisă o singură interacțiune: aceea de a încerca să șteargă elementul vizual. Doar că, precum suferința, revine întotdeauna.
Ultima pagină, melancholia, nostalgia îmbină sunetele mării cu un cer plin de stele și reprezintă dorințele, aspirațiile și stările în care ne simțim captivi în spațiu și timp, în care vrem doar ca lucrurile să fie altfel.
Autorii
Am încercat să avem oameni cât mai diverși, de la 7 ani până la aproape 40, de la studenți și profesori la artiști și angajați în corporații. Majoritatea textelor sunt scrise de oameni din București, dar avem și texte din Cluj, Constanța sau din alte țări, precum Anglia sau Japonia.
Selecția
Inițial, am spus că nu există reguli, că fiecare poate să scrie despre orice și oricum dorește, dar, când am început să primesc textele, m-am îndoit de decizia luată, pentru că erau unele texte care sunau dur, pentru că erau pline de furie sau dispreț, sau puteau fi catalogate drept rasiste / misogine / xenofobe sau ajungeau ușor într-o zonă conspiraționistă.
În cele din urmă, am considerat că nu este rolul meu să cenzurez texte și mi s-a părut important ca ennui să conțină toate materialele primite, pentru că reprezintă părerile, gândurile sau sentimentele unor oameni. Singurul criteriu pe care mi l-am impus a fost că nu voi accepta texte care instigă direct la ură, violență, rasism sau orice acțiune care nu este în concordanță cu valorile noastre morale. Din fericire, nu a fost cazul. De fapt, unele dintre textele primite chiar au modificat conceptul inițial. De exemplu, pagina alienation, fear, anger se numea alienation, fear, la început.
Articolele nesemnate
Structura ennui spune că toate textele sunt anonime, dar scriitorii primesc credit pe o pagină dedicată. Am decis să las textele nesemnate pentru că îți oferă mai multă libertate. Mi se pare mult mai ușor să îți scrii gândurile și sentimentele atunci când știi că ești protejat de anonimat, când îți permiți să fii vulnerabil, fără să te expui. Fără această regulă, scriitorii ar fi fost mult mai atenți la formă și la ceea ce spun, din dorința de a ieși un text cât mai bun și din teama de a fi judecați. Eu nu-mi doream texte frumoase și poetice, eu îmi doream gânduri sincere, sentimente ascunse, pentru care te-ai simți prost, vulnerabil, voiam să ajung la nucleu, la esența unui om, la ce simte cu adevărat. Asta se putea face doar prin anonimat și, citind textele, cred că am reușit, mi se par foarte sincere și intime.
Lansarea cartii
Cartea conține întreaga colecție de texte. Poți scana cu telefonul pagini din carte și te vei conecta la o pagină de pe site pentru a avea, așa cum ziceam, o experiență holistică și imersivă, unde ai atât textele din carte, cât și elemente audiovizuale și interactive. Cartea are două variante: una digitală, un pdf ce poate fi descărcat, pentru a putea citi ușor toate paginile, și una tipărită.
Cartea, în variantă digitală, este deja disponibilă și se poate descărca de pe site. O variantă actualizată va fi disponibilă după data de 15 iulie, când se încheie colectarea publică de texte.
În ceea ce privește strategia de promovare a cărții tipărite, răspunsul este foarte simplu: nu există. Nu am avut nici pretenția, nici dorința de a colabora cu o editură și de a tipări un număr mare de exemplare. Eu sunt un mare iubitor al tangibilului și al obiectelor de colecție: Ingmar Bergman, Pink Floyd, George Carlin, revista Film Menu, Death Note, discuri metalice cu Yu-Gi-Oh! din pungi de pufuleți, colecționez orice-mi place. Prin urmare, m-a încântat enorm gândul de a avea o carte de colecție pentru ennui. Cartea va fi tipărită, în prima etapă, în 100 de exemplare, și se poate obține prin susținerea proiectului, la acest link.
Așteptările personale
Nu pot spune că am anumite așteptări. Mă bucur că am făcut acest proiect și sper că a fost o experiență benefică pentru toți cei implicați. Din momentul în care ennui a devenit public, s-a desprins de mine și de creatorii săi, e în mâinile cititorilor acum, doar ei pot decide care este valoarea proiectului. Aș vrea să închei amintind tuturor că avem nevoie, mai mult decât oricând, de empatie, solidaritate și altruism.
