Cum a reușit un grup de antreprenori, alături de 80 de voluntari, să lanseze în starea de urgență o platformă unică de sprijin pentru sistemul sanitar: #AjutorSpitale

Cum a reușit un grup de antreprenori, alături de 80 de voluntari, să lanseze în starea de urgență o platformă unică de sprijin pentru sistemul sanitar: #AjutorSpitale
  • Peste 300.000 de euro au fost donați prin intermediul #AjutorSpitale
  • Peste 10 tone de alimente au fost distribuite
  • Cei 80 de voluntari au petrecut peste 400 de ore vorbind la telefon cu medicii
  • Mai bine de 350.000 de echipamente de protecție au fost livrate către spitale

Un grup de antreprenori fără experiență în voluntariat, dar cu resurse și legături în piață și o voință imensă de a ajuta comunitatea, începea în luna martie, atunci când toată țara se pregătea de starea de urgență și mult necunoscut, un proiect care avea să schimbe pe toți: pe ei, antreprenorii obișnuiți să funcționeze cu task-uri clare și agende organizate, pe medicii și cadrele din spitale, beneficiari direcți ai proiectului, pe oamenii de business care au răspuns apelului de ajutor și și-au adaptat serviciile sau au pus la bătaie resurse pentru ca, umăr lângă umăr, să ajute sistemul sanitar.

Pe cei 80 de voluntari care peste noapte s-au trezit că nu mai fac strategii și planuri de business, ci petrec ore în șir la telefon cu medicii, ascultându-le apelul urgent la ajutor, sau cu deținătorii unor companii dornice să se implice, dar care, la vremea aceea nu știau cum.

Așa s-a născut platforma ajutorspitale.ro, o punte eficientă între nevoile spitalelor din toată țara la acel moment și resursele pe care companiile le puteau pune la dispoziția lor, dar nu știau cum și, mai ales, unde era nevoie de ele. Nevoi concrete ale cadrelor medicale din diverse zone ale țării au fost acoperite până acum prin implicarea a zeci de companii, printr-un sistem structurat și funcțional implementat în timp record de prima platformă de la noi de acest tip, ajutorspitale.ro.

 

#AjutorSpitale în cifre

Această platformă, rezultat al efortului comun și voluntar al mai multor antreprenori, a dat rezultate concrete și măsurabile încă de la început și, pe tot parcursul perioadei stării de urgență a reușit să aducă împreună mediul de business cu cel sanitar, atât de încercat și solicitat de lupta împotriva noului virus.

Prin intermediul #AjutorSpitale mai multe firme au ales să sprijine dedicat anumite centre medicale din regiunea lor, punându-și la dispoziție serviciile sau adaptându-le la nevoile specifice din spitalul ales, coordonați de echipa de voluntari care, zi și noapte, vreme de 2 luni, a gestionat o platformă uriașă de nevoi ale sistemului sanitar.

Iată cum arată efortul acestor oameni în cifre:

  • Donația în bani de peste 300.000 de euro a fost facilitată de #AjutorSpitale. Donațiile au fost direcționate către organizațiile partenere: Zi de Bine, Asociația pentru Relații Comunitare, Dăruiește Viață, Asociația Educativă GodMother.
  • 353.370 de echipamente de protecție, dintre care 158.000 de mănuși și peste 80.000 de măști, respectiv combinezoane
  • 19.648 produse de igienă, precum săpun lichid și solid sau detergent
  • 88 de tone de apă donate și livrate către unități sanitare
  • aproape 10 tone de alimente
  • peste 9.000 de porții de mâncare donate cu ajutorul restaurantelor partenere
  • 5.200 de teste diagnostic și 30 de bucăți de aparatură medicală (tensiomtre, pulsozimetre, termometre)
  • 3.400 litri dezinfectant
  • alte sute de produse necesare precum paturi, electrocasnice sau lenjerii de pat
  • 80 de voluntari au gestionat platforma, fișele de nevoi ale medicilor din toată țara, alături de 13 parteneri în proiect și 65 de donatori (companii, persoane fizice, ONG-uri). Companiile care s-au implicat sunt: Arctic Electrocasnice, Agricover, Autonom, Boromir, Carpatina, Esteto.ro, Fabio Pizza, FAN Courier, Fru Fru, Fruitbreak.ro, Global Archive Management, GSK România, HeadPrint.ro, Henkel, Intersport, KEIA, L’Incontro Titan, Medco, Mpeg, Napolact, Nutline, Red Angus Steakhouse, Rompetrol, Taverna Racilor, Todome.ro, Unilever, Vision Clean, Xella România. O parte dintre acestea și-au asumat pe termen lung să stea alături de spitalele din apropierea regiunii lor.
  • 990 de ceceri înscrise în platformă au fost validate
  • 24.750 de minute sau 412,5 ore au petrecut voluntarii la telefon cu medicii, pe parcursul a 64 de zile · Platforma a înregistrat este 42.000 de vizitatori pe site (martie, aprilie, mai)

 

Cine sunt voluntarii #AjutorSpitale?

Platforma #AjutorSpitale este un proiect inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy), a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa) și a Ralucăi Negrea (Fondator Makesense) și implementată de o echipă de 80 de voluntari.

Printre primii care au răspuns „da” apelului inițiatorilor și s-au implicat ca voluntari se numără Bogdan Gheorghiu, Simona Negrea (profesor de Limba Franceză), apoi li s-au alăturat alți doi voluntari cu ștate mai vechi – Eduard Joghiu (care a venit cu multă experiență de organizare dată de munca sa pentru Țara lui Andrei) și Sabina Serbu (farmacist de meserie, care în timpul voluntariatului pentru #AjutorSpital a lansat și o platformă pentru cei care își caută job). Voluntarii implicați activ în proiect au fost: copii de medici, profesori, educatori, farmaciști, antreprenori, freelanceri, comunicatori, BTL-iști, oameni din banking, analiști și statisticieni.

"A fost un efort comun continuu, un demers solicitant pentru toți voluntarii din proiect, dar mai ales pentru cei care au discutat cu medicii, în special în primele săptămâni. Cred că unele dintre discuții nu se vor uita niciodată. Mulți dintre cei care s-au implicat în inițiativa noastră au fost „paratrăsnet” pentru frici și emoții pe care nici nu-și imaginau că le poate trăi cineva.

Deși e imposibil de contorizat, aceste discuții sunt unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care l-am oferit prin această inițiativă. Le mulțumesc tutror celor care nu au stat pe gânduri și au ajutat, de la vountari, la firme care au donat, medici care au crezut în noi, parteneri care ne-au ajutat cu logistica sau gestionarea donațiilor. Deși la începutul perioadei nu aveam neapărat un target precis, doar multă voință de a ajuta și know-how-ul necesar implementării unei astfel de platforme, rezultatele pe care le vedem acum ne arată că proiectul #AjutorSpitale a fost un demers extrem de util. Și ne propunem să rămânem aici, în continuare, dacă cineva din sistemul medical va mai avea nevoie de sprijinul nostru", spune Dorin Boerescu (CEO 2Performant și inițiatorul acestui proiect).

 

În perioada următoare, platforma va rămâne activă sub formă de prezentare, fără fișele de cereri ajutor și donații, dar va putea fi reactivată oricând contextul sanitar o va cere, după cum au asigurat reprezentanții săi. Povestea voluntarilor, spusă de ei, aici.

Proiectul #ajutorspitale se adresează atât spitalelor și centrelor medicale care au nevoie de susținere pentru a-și putea desfășura activitatea în contextul dificil cu care se confruntă, cât și mediului de business, antreprenorilor care au resurse materiale și/ sau umane valoroase, prin care pot susține sistemul medical în această perioadă. Proiectul este o punte de legătură între resursele din mediul de business și nevoile pe care spitalele românești le au în acest moment critic. Inițiat de Dorin Boerescu (CEO 2Performant) cu susținerea Ilincăi Păun (CEO The Entrepreneurship Academy), a lui Alexandru Ghiță (Fondator Educativa) și a Ralucăi Negrea (Fondator Makesense) și implementată de o echipă de 80 de voluntari, platforma este un apel la solidaritate adresat oamenilor de business, celor care au demonstrat în repetate rânduri că au puterea să producă un impact pozitiv în comunitate. Pentru întrebări, idei sau sugestii: [email protected].

Entreprenation.ro este o inițiativă a organizațiilor și comunităților The Entrepreneurship Academy, Educativa, 2Performant și MsM România. În contextul actual al evoluției crizei generate de noul coronavirus în România, această echipă vine în anticiparea unei crize profunde medicale, sociale și economice cu o platformă de colectare de probleme și resurse, ce vor fi apoi prioritizate și soluționate cu ajutorul comunității de business și a studenților la The Entrepreneurship Academy.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Pozitii

Sectiune

Dictionar



Branded


Related