[REC si la podcast] Mind Architect. Ce se intampla cand trei corporatisti si un antreprenor fac un podcast

[REC si la podcast] Mind Architect. Ce se intampla cand trei corporatisti si un antreprenor fac un podcast

Vesti bune de pe frontul de est la podcastingului. Chiar daca Romania este in urma trendului international si oamenii inca se familiarizeaza cu conceptul, apar si podcasturi care se bucura rapid de popularitate. Un exemplu este Mind Architect, facut de trei corporatisti si un antreprenor. Podcastul a depasit 5.000 de ascultari pe episod in doar cateva luni, iar creatorii lucreaza deja la al doilea sezon. 

Reteta succesului pare a fi un mix bun: calitatea inregistrarii, subiectul - neurostiinta pe intelesul tuturor, experienta de trainer a lui Paul Olteanu, formatul de predare - Paul explica, Anca Anghel, Dorin Boabes si Tudor Stoica intreaba, si promovarea prin intermediul propriilor retele de cunoscuti. Pe langa asta, cei de la Mind Architect distribuie continutul pe toate canalele importante si investesc in Facebook ads. 

Paul este trainer de 11 ani, timp in care a ajuns la 9.000 de persoane. De cand face podcastul, a ajuns la peste 50.000. Desi rezultatele sunt incurajatoare, atat pentru el, cat si pentru ceilalti membri ai echipei, timpul este marea provocare, pentru ca podcastul este facut din pasiune, pe langa job sau business. O parte dintre membrii echipei au inceput cu un alt podcast, Reteaua, care este momentan pus pe pauza, din acelasi motiv: timpul.

Speram sa primim tot mai multe vesti bune de la solii din lumea podcastingului. Pana atunci, mai multe despre Mind Architect, inspiratie, tool-uri si recomandari, aflati de la creatorii lui. 

 

Ideea podcastului

Dorin: Era in vara anului 2017 cand Tudor impreuna cu Vlad Bogos m-au scos la o cafea, spunandu-mi ca au o idee; pe vremea aceea recunosc ca nu prea stiam ce e aia un podcast, dar m-a cucerit imediat ideea datorita faptului ca pe de o parte Tudor arata pasiune povestind ce podcasturi asculta, cand o face si pentru ce, iar pe de alta parte Vlad producea deja Tackle Show impreuna cu o echipa, un podcast despre fotbalul din Premier League. Am zis da imediat si ne-am apucat de proiectul Reteaua, eu fiind primul invitat, dupa care am intrat in echipa de productie din care pe langa ei doi mai facea parte si Anca. In podcastul Reteaua ne-am propus sa documentam povestile nespuse ale oamenilor care au adus sectorul de IT din Romania in secolul 21. Deci ne-am intalnit prin iulie, iar in septembrie 2017 am lansat primul episod, pana in prezent avand 25 de episoade.

Tudor: Anul trecut, prin primavara lui 2019, l-am cunoscut pe Paul la o intalnire interna IBM unde el a fost invitat sa tina un speech. Nu prea stiam despre ce e vorba, deoarece la intalnirile de management anterioare erau doar speakeri interni. A cucerit imediat audienta, iar dupa prezentare ne-am dus la el, ne-am prezentat si i-am propus sa vina invitat la Reteaua, am si inregistrat cu el dupa cateva zile si am publicat episodul 19. Cumva am avut fler sa realizam potentialul subiectului si am pornit impreuna o serie noua, un podcast pe care l-am numit Mind Architect. S-a dovedit a fi un succes peste asteptari, am terminat sezonul 1 si lucram la sezonul 2. 

 

Ajutoare si tool-uri

Anca: In echipa suntem trei, eu ma ocup in special de parte de productie, editare, montaj, Tudor si Dorin in principal de partea de project management, documentare, toti intrand in inregistrarile cu invitatii, in functie de situatie mai mult sau mai putin activi fiecare dintre noi. 

Instrumentele pe care noi le folosim sunt Zencastr pentru inregistrare, publicam pe Podbean si Anchor.FM si impingem pe toate platformele importante: Apple, Soundcloud, Youtube etc. Pentru editare si montaj folosim Audacity, iar pentru prezentare si marketing folosim Facebook. Suntem foarte atenti la calitatea sunetului, a informatiilor, a instrumentelor folosite, din respect pentru ascultatorii nostri.

 

Alegerea interlocutorilor si a temelor 

Tudor: Pentru Reteaua, tema intregului podcast este una specifica si nu se schimba, avand un format biografic, iar fiecare invitat era rugat sa ne mai recomande dupa inregistrare inca doua nume de oameni din IT-ul romanesc care au facut diferenta si care au povesti de spus. Noi fiind tot IT-isti, avem si networkul personal, deci ne-a fost relativ usor sa targetam invitatii cu care am inregistrat.

Pentru MindArchitect, tema sezonului e cu un singur invitat, Paul. Dinamismul vine din subiectele abordate in fiecare episod si din formatul de predare. Adica Paul ne preda mie, Ancai si lui Dorin cate un subiect, noi punem intrebari si dam exemple din ce ne preda el ca sa consolidam subiectul, sa fie mai usor de asimilat de catre ascultatori.

 

Podcasturile in Romania 

Paul: Pentru mine este un canal cu totul nou prin care pot sa duc acest tip de cunoastere despre neurostiinta catre cat mai mult oameni. Practic fiind trainer de mai bine de 11 ani, am avut ocazia sa predau cursuri catre mai multe mii de oameni, probabil undeva peste 9.000 in toti acesti ani, iar prin podcast dupa primul sezon am ajuns la peste 50.000 ascultari ale episoadelor, iar feedbackul pe care il primesc prin mail, WhatsApp sau comentariile de peFacebook sunt extraordinare si ma incurajeaza sa continui sa duc acest gen de cunoastere catre cat mai multa lume. 

Audienta noastra creste continuu pe doua cai: organic, prin networkul personal, cine cunoaste pe unul dintre noi am observat ca ne share-uieste in propriile retele de social media, iar pe de alta parte am investit in ad-uri pe Facebook sa ajungem si la oamenii din localitatile unde eu n-am ajuns cu predarea cursurilor sau unde noi nu avem inca network personal.

 

Cateva cifre

Paul: In medie, avem cam 5.000 de ascultatori per episod. Evolutia as zice ca a fost una exploziva. Noi am lansat primul episod in octombrie 2019, deci in patru luni am avut o crestere exponentiala. Nu as zice ca e greu sa cresti ci mai degraba ca fiind un podcast inca tanar, avem doar patru luni si 12 episoade publicate, nu ne-am propus inca un obiectiv concret ci doar sa ajungem la cat mai multa lume, iar pana acum rezultatul este peste asteptari.

 

Inspiratie si recomandari

Dorin: De la noi din tara ascult „Antreprenori care inspira”, unul dintre cele mai longevive podcasturi, realizat de Florin Rosoga, iar din afara preferinta mea se duce catre „Dear HBR”.

Anca: Manage This (International), Pe Bune (Romania).

Tudor: The Crime Garage (Int’l), Reteaua (RO).

Paul: Making Sense (Int’l), The Vast and the Curious (RO).

 

Provocari

Tudor: E dificil sa incepi, as zice eu, trebuie doar sa ai ideea si dorinta de actiune, exista destul de multa documentatie pe internet pentru cei care doresc sa porneasca, exista si comunitati si oameni de treaba care isi impartasesc experienta si sfaturile catre incepatori.

 

Lectii invatate

Dorin: Oh, asta e cel mai important lucru, am invatat foarte multe; in primul rand am cunoscut o gramada de oameni faini carora le-am ascultat si inregistrat povestile. Pe urma am invatat „la cald” de la Paul foarte multe lucruri din neurostiinta, aspecte care mi-au schimbat radical modul de a gandi, perceptiile, m-au ajutat in cariera si in viata privata.

 

Monetizarea podcastului

Paul: Pentru Mind Architect avem o integrare cu Patreon si benevol ascultatorii nostri pot face donatii care ne ajuta sa ducem proiectul mai departe.

 

Promovare

Anca: Am incercat mai multe metode, cea mai eficienta a ramas totusi promovarea pe Facebook prin cele doua metode descrise anterior: share-ul organic al ascultatorilor si cateva ad-uri platite sa ajungem si la oameni la care nu am ajuns inca.

 

Planuri

Tudor: Ca majoritatea podcasterilor facem asta din pasiune, in timpul liber, noi trei fiind corporatisti full time, iar Paul antreprenor mai mult decat full time ). Asadar cea mai mare provocare in ce priveste planurile de viitor este sa gestionam timpul. Ce e cert e ca lucram deja la sezonul 2 pentru Mind Architect, urmeaza sa il lansam cat de curand, iar pentru Reteaua deocamdata suntem in pauza tocmai din considerente de timp.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related