Pentru Mihai Grecea, regizor si producator independent de film, povestea e totul. Spera ca lumea sa-si bage mintile in cap si sa revina la miturile esentiale ala umanitatii, incheind astfel epoca filmuletelor de brand de 5 secunde.
Story-ul lui e ceva mai lung si are de-a face cu o dubla supravietuire: O data, focului din Colectiv, find unul din cei prinsi in containerul groazei, iar apoi, industriei, trebuind sa renunte acum 10 ani la propria agentie, Adviser, pentru a redescoperi ce-i place cu adevarat: regia si productia video, prin casa de productie, Easy Film.
"Nu mi-e dor deloc de perioada aia. E o perioada pe care am trait-o din plin, dar publicitatea nu mai e azi ce a fost atunci, aproape in niciun fel. Impactul internetului e fabulos", Mihai Grecea.
Desi prins intre premierele documentarului Colectiv pe la festivaluri si luptele cu cei care inca tin sub pres datele reale ale unei tragedii, Mihai are de povestit cat pentru 3 interviuri. De la pasiunea lui pentru avioane si cum a ajuns sa faca film pentru HBO despre cel mai varstnic pilot, pana la cele mai negre si serioase ganduri despre sistemul corupt de la noi si tragediile care ne pasc daca presa, justitia si politicul nu intra si ele in normalitate. Dar mai intai, s-o luam usor cu prezentul.
Ultimii 4 ani dupa Colectiv
Din perspectiva personala au fost niste ani foarte grei, am pierdut multi prieteni buni acolo, am fost ranit destul de serios, am avut mult de suferit pe partea de sanatate. Mi-a fost pusa viata in pericol prin arsurile la suprafata corporala dar mai ales prin arsurile de cai pulmonare. Gazele fierbinti din containerul aflat la intrarea in club mi-au produs leziuni inhalatorii care au evoluat iar plamanul nu a mai putut fi salvat decat cu un aparat de oxigenare extracorporala – ECMO – folosit pentru prima oara in Romania pentru un pacient ars, asa-zisul plaman artificial. Acesta e, de fapt, o pompa care-ti scoate sangele din corp, ti-l oxigeneaza si ti-l baga la loc. si-ti lasa plamanul in repaus sa se vindece singur. Am stat cu masina asta conectata aproape 10 zile, in coma indusa. O coma care a durat in total vreo 25 de zile. Revenit la viata, am trecut prin tot calvarul recuperarii medicale.
Am facut-o in Romania pentru ca mi s-a parut mai usor sa o fac aici neavand, aparent, probleme mari pe partea de mobilitate post arsura. Nu o sa fiu recuperat total niciodata, sechele raman. si de ordin estetic dar si emotional si functional. Mainile mele sunt recuperate in proportie de 95%, suficient cat sa ma reapuc sa cant la chitara de exemplu, dar nu e 100%. Probabil daca as fi plecat din tara ar fi fost putin mai bine si as fi reusit sa ma recuperez mai mult.
S-a mai intamplat o chestie dupa Colectiv. Multi dintre supravietuitori ne-am revenit, dar a fost o perioada in care, cel putin in cazul meu, nu mai sunau telefoanele de la oamenii din industrie, pentru ca lumea nu mai avea incredere ca putem activa profesional si a fost destul de dureros. Trebuia sa ma recuperez, dar timp de un an si jumatate nu am avut niciun client, nu suna nimeni. A fost destul de nasol.
E important sa povestesc asta pentru ca arata ca oamenii nu stiu de fapt ce se intampla cu cei care trec prin astfel de accidente. La un moment dat iti revii si poti lucra.
Multi dintre noi cei care am reusit sa ne recuperam am dorit sa reintram cât mai rapid in activitatea profesionala, dar multi clienti si parteneri credeau ca nu mai putem. E o chestie de invatat din asta: daca cineva trece printr-o tregedie si a scapat nu isi linge ranile toata viata. Omul ala vrea sa se reintegreze, chiar daca nu e 100% refacut. Au nevoie sa lucreze de a doua zi, daca vor si pot. Unii au angajati, chirii de platit si majoritatea celor de la Colectiv au avut o prabusire financiara pentru ca au fost exclusi de comunitatea profesionala, desi toata lumea a plans pentru noi. A fost o gaurain viata noastra profesionala, nu mai existau proiecte pentru noi.
Filmul tragediei
Revenind, am reusit sa ma pun pe picioare implicandu-ma intr-un proiect de film documentar. Cand eram in spital ma gandeam ca ar trebui sa fac ceva cu povestea tragediei Colectiv. Dar eram prea slabitin primnele luni, nu puteam munci deloc. Dupa ce m-am externat m-am reintalnit cu Alexander Nanau, care incepuse un proiect de film legat de Colectiv si m-a intrebat daca nu vreau sa ma alatur echipei lui. Cam asa a inceput totul. Astazi, la 4 ani distanta de la tragedie filmul este gata, am avut premiera mondiala la Festivalul de film de la Venetia, in selectia oficiala dar in afara competitiei, si de atunci documentarul a inceput sa circule prin lume.
Filmul nu este neaparat despre dezastrul de la Colectiv. Urmareste mai degraba primul an de dupa Colectiv, rezultatele in urma dezastrului. Este un documentar observational de lungmetraj. N-as vrea sa divulg foarte mult din ce ein film. Nu ar fi onest fata de film si fata de spectator. Filmul a luat deja cateva premii importante si urmeaza sa mai fie si in alte competitii. Undeva in primavara anului viitor, dupa ceisi vaincheia parcursul festivalier normal pentru un film, va avea premiera româneasca si va intrain cinematografe. Este o coproductie internationala care-i are producatori si pe HBO Europe, deci va fi si pe HBO, dar, pentru o experienta complexa si completa, recomand vizionarea in cinema.
Cine e vinovat
In primul rand judecatorii trebuie sa stabileasca vinovatiile. Justitia nu se face cu viteza, justitia trebuie sa se faca bine. E adevarat ca exista o limita si in asta. Ce mi se pare ingrijorator la 4 ani de la tragedie e ca anumite persoane din institutiile publice au considerat ca au dreptul sa ascunda procurorilor dovezi. Recent, cotidianul Libertatea a primit de la o sursa de-a lor materiale video filmate de catre pompieri chiar in momentul interventiei la incendiu. Acest material a fost ascuns de catre oficialitati procurorilor. Iar acest material nu este brutul filmat! E un material montat, de vreo 20 de minute. Orice montaj marcheaza,insa, o intentie. As vrea sa stiu si eu care a fost intentia cu acest material si a cui a fost. si de ce nu l-au dat justitiei.
In 4 ani nu a existat o preocupare a justitiei de a afla adevarul. A fost de multe ori obstructionata, dosarul Colectiv s-a imparit in doua. E partea care investigheaza faptele si circumstantele care au dus la incendiu, accidentul in sine si moartea celor din club, si partea a doua, care se oupa de interventia statului si a institutiilor in tratatrea pacientilor. Foarte multi raniti au murit in spitale, s-a mintit extrem de mult ca avem de toate in Romania si ca-i putem trata aici mai bine decâtin Germania. Nu au acceptat ca trebuie trimisi in strainatate. Desi informatia medicala exista. Au fost 64 de morti, 180 de raniti din care 88 foarte grav, iar o parte din ei au decedat. Eu cred ca toata povestea e una de cover up a statului fata de vulnerabilitatile sale. Pentru ca reflexul de gândire si actiune al sistemului este ca recunoasterea unor limite ar duce cumva la o destabilizare a societatii. Au vrut sa preintampine chestia asta mintind. Sper ca justitia sa-si faca treaba.
Cand speri ca se va rezolva dosarul
O sa mai dureze, probabil, vreun an si jumatate si poate atunci vom avea o sentinta definitiva. In cel de-al doilea dosar, cel care priveste interventia dupa incendiu si ce s-aintamplatin spitale si la Ministerul Sanatatii, lucrurile sunt foarte putin avansate. Iar mai nou, descoperirea ascunderii de probe video a dus la identificarea unei vinovatii potentiale a ISU si procurorii au disjuns dosarul catre Parchetul Militar care poate ancheta interventia pompierilor. Sper ca acesta nu va face o operatiune de salvare a responsabililor militari. Va mai dura…
Ruperea legaturii cu agentia de publicitate
Eu am pus punct agentiei Adviser in 2009, atunci am inchis afacerea. Era pe piata din 1999. Daca ne amintitm putin cum era in anii aia, foarte multe agentii mici aveau clienti din piata imobiliara. Aceasta avea un boom major, erau multi dezvoltatori care faceau proiecte. Ei bine, a venit criza imobiliara in momentul in care noi aveam 60% din venituri din patru clienti mari, dezvoltatori imobiliari. A venit criza si toti patru au inchis afacerile deodata, pentru ca piata a picat in aceeasi luna toate. Practic noi am pierdut, intr-o luna de zile, peste jumatate din revenue.
Se spune ca in management nu trebuie sa ai mai mult de 30% din business dintr-un singur client. Noi am avut 60% dintr-o singura industrie. Si cand au picat a fost destul de greu. Eram destul de demotivati. Piata era cum era in 2009. Greu pentru o agentie independenta sa supravietuiasca si eu nu mai aveam nervi pentru asta.
Nu am incercat sa ne asociem cu vreo retea, retelele erau deja venite atunci. Eu imi pierdusem interesul pentru aceasta industrie, nu mai aveam nicio satisfactie sa fac publicitate ca antreprenor intr-o agentie independenta. Si m-am hotarat sa revin la ce mi-am dorit intotdeauna sa fac: film, regie. Asa ca am fondat Easyfilm, o casa de productie video low cost, in acea perioada.
De ce una low cost?
Am pozitionat-o asa pentru ca era un trend in Uniunea Europeana catre publicitatea low cost, sa zicem asa. Lucrurile evoluasera foarte mult si sub aspect tehnologic. Am intrezarit un potential de afacere aici. Secretul povestii e ca modelul de business functiona foarte bine in momentul in care exista flexibilitate in scrierea scenariului, iar productia se inscria in niste coordonate. Nu poti face low cost pe un scenariu complex. Dar pe idei minimaliste dar smart, cu abordari inteligente care sa livreze fara sa ai nevoie de scenografie complexa, locatii sau actori multi, a functionat o vreme.
Insa nu pot spune ca a mers foarte bine in cele din urma. si asta pentru ca suntem intr-o piata in care media pe TV costa destul de putin si atunci clientii nu aveau presiune mare pe costurile de productie. Exista totusi o oportunitate buna pentru productia de content de calitate pentru online. Numai ca, cel putin la inceputul perioadei, nu a fost simplu. Nu era constientizata foarte bine de catre client importanta calitatii contentului video pentru online. “E pentru online, de ce sa bagam bani in productie, daca nu e la TV?” E drept ca la TV nu toata lumea putea sa dea stop cadru sa vada artificiile de productie, dar pe internet iti dau oamenii stop si vad toate trucurile ieftine pe care le-ai folosit. Deci trebuie calitate si pentru productia de online. Intre timp perceptia clientilor s-a mai schimbat.
Freelanceri si prefabricate
Au intrat foarte multi freelanceri pe piata in zona asta de content online. De cele mai multe ori au o abordare de un minimalism exacerbat, totul foarte ieftin si foarte multe trick-uri grafice descarcate de pe net. Foarte putina originalitate. Mai mult retete prefabricate. Si atunci toata zona in care mergem cu Easyfilm e a unui content de calitate, care sa aduca valoare. Mergem pe dramaturgie, pe poveste, in masura posibilitatilor. Multe dintre proiectele noastre sunt niste microdocumentare branduite prin care incercam sa livram si story, nu numai informatie.
Clienti pentru care merita sa faci frumos pe film
Proiectele care ma provoaca pe mine ceel mai mult – stiu, nu sunt singurul – sunt cele de comunicare pe social, in zona educationala. Au fost cateva facute cu Microsoft Education prin agentia Conversion care au iesit foarte bine si au avutin online un numar impresionant de vizualizari.
De asemenea, un proiect misto din ultimii 2 ani e un filmulet pentru asociatia ECOTIC, un ONG care se ocupa de colectarea si reciclarea DEE (deseuri electronice si electrocasnice). A fost un proiect de comunicare creat de agentia Eleven. E povestea unui frigider care e luat de acasa si apoi dus la tocat. E un scenariu simpatic, cu un copil, care se joaca cu o drona “speciala” care scaneaza toate electrcasnicele din casa, ca un Terminator. Comisia Europeana a desemnat acest filmulet ca exemplu de buna practica de comunicare pe zona asta a reciclarii. Ma bucur ca am avut ocazia sa-l regizez si sa-l produc.
Easy like Easyfilm
Fructificam mult experienta de agentie pe care o am. Drumul meu publicitar a plecat din OFC/DMB&B, trecând prin McCann Erickson si apoi Adviser. La Easyfilm suntem o echipa flexibila. Nucleul nostru e format din 4 oameni. Dar echipa pe care o mobilizam variaza in functie de proiect. Avem si un mic platou de filmare, editing unit si studio de mixaj audio. Suntem regizori si producatori, sound designeri si editori. Avem si un minim de echipamentele de filmare proprii, necesare pentru proiecte de scara mai mica. Abordarea noastra beneficiaza de experienta pe care o avem cu agentiile si cu marketerii pentru ca am fost cu toti in zona asta.
Care mai e relatia ta cu advertising-ul de tip vechi?
Nu mi-e dor deloc de perioada aia. E o perioada pe care am trait-o din plin, dar publicitatea nu mai e azi ce a fost atunci, aproape in niciun fel. Impactul internetului e fabulos. Industria era mai creativa in anii aceia, sub aspectul povestilor si al curajului marketerilor de a face lucruri faine.
Cred ca presiunea internetului e foarte mare. Asaltul informational e atat de dur incat oamenii nu mai au rabdare sa urmareasca povesti foarte lungi. Sau o fac doar daca sunt interesati si de alte lucruri, care nu tin neaparat de contactul cu media. Suntem conectati la foarte multe canale de informatie, avem timp putin, rabdare putina. E un efect, psihologic in esenta, despre care se tot discuta si il simtim zilnic. Televizorul nu mai e sursa principala de informatie. E complicat sa mai comunici cum o faceai in anii aia si nici nu stiu daca trebuie sa mai faci asa. Pacat ca, desi e democaratizat accesul la informatie, creativitatea e sugrumata. Se merge pe pragmatism, pe transmiterea de informatie multa. Nu stiu cat o sa tina situatia asta, s-ar putea sa ne intoarcem la poveste.
Mai e un aspect important. Majoritatea brandurilor puternice deja si-au creat imaginea pe piata de la noi. Nu mai suntem o piata a inceputurilor. Imagine faci cu poveste. Acum sunt mai mult mesaje tactice iar astea sunt transmise rapid, oarecum sec. Toate campaniile acestea de pe net sunt castratoare pentru creativitate. Gradele de libertate pe care ti le lasa formatele acestea sunt foarte mici. Exista o groaza de site-uri care furnizeaza prefabricate, template-uri, pentru campanii. Schimbi trei elemente acolo, dai drag & drop si ai un alt banner. Tu nu mai retii ce vezi, daca era ceva de la brandul A sau B. E o problema si cred ca pana la urma lucrurile care misca lumea sunt tot cele care sunt impachetate intr-un story. Naratiunile fac diferenta. Cred ca se va reveni la asta.
Astazi nu mai stiu pe nimeni care viseaza sa lucrezein publicitate. Inainte ti-ai fi dat un rinichi, cum se spune, sa fii intr-o agentie. Nici salariile nu mai sunt neaparat bune astaziin comparatii cu alte domenii. Eu cred ca am plecat la timp din zona asta de asa zisa “creatie publicitara”. Nu am mai simtit niciun fel de provocare. Inainte mai era un Sec de Murflatar, o Unirea, un XNet. Era un univers de branduri vii. Acum mai sunt cateva mezeluri, câte o vopsea, câte o ciocolata dar nu mai e un trend sa creezi reclama cu personaje bune si poveste.
Clientii inca nu stiu ce se intampla
Daca acum 15 ani erai un pictor, un grafician, un redactor, un absolvent de jurnalism, era tentant sa lucrezi in advertising, acum nu mai e asa. Acum e mult mai simplu sa cauti o sursa de finantare in afara sau pe la AFCN, sau sa te apuci sa scrii o carte, sa faci un film, decat sa mergi sa lucrezi in agentie, unde nici clientii nu mai sunt la fel. Toti sunt prizonierii tehnologiei care formateaza mesajul foarte mult. Practic tu nu mai ai niciun fel de satisfactie ca om de creatie sa lucrezi in domeniul asta. Probabil ca de aceea s-au retras atât de multi. Nu mai e mainstream preocuparea pentru un advertising relevant emotional, creativ.
Apropierea de brand se face cu poveste, nu cu filmulete scurte de 5 secunde. Suntem agasati pe net de aceste preroll-uri. Ele paraziteaza lucrurile interesante pe care le cautam. Inainte noi cautam reclamele, abia asteptam sa inceap calupul la tv.
Peisajul din media e infiorator, companiile din farma vin cu niste mesaje absolut jenante, care insulta inteligenta oricui. In online e foarte confortabil pentru clienti sa foloseasca tool-urile software, dar nu devin neaparat mai vizibili. Solutia e tot in content si in povestea care sa creeze atasamentul consumatorului fata de marca. Ai nevoie de personaje, dramaturgie. Oamenii citesc carti, se uita la filme. E cumva o prejudecata ca atention span-ul e foarte scurt. E scurt pentru reclamele din online. Nu vrea nimeni sa i se intrerupa o piesa de pe youtube cu reclame la Catena. Nu e ok. Vezi un documentar frumos, la fel, e intrerupt mecanic de o reclama. Pe internet ai inchis pagina si te duci mai departe.
Clientii inca nu au constientizat disconfortul creat. E foarte usor, tehnologia lucreaza pentru ei, agentiile fac bani, nu ne batem capul prea tare cu layout-uri, “creativii” fac bannere cu template-uri de pe net cumparate cu 20 de Euro. La un moment dat se va impotmoli si maniera asta de lucru. Vom reveni la creativitatea genuina. Toata civilizatia umana e creata in jurul povestilor. S-a dezvoltat cu mituri modificate si distilate pana am ajuns ceea ce suntem. Nu putem iesi din asta, suntem fiinte umane.
Echipa Adviser
Fiecare a avut drumul lui. Eugen (Erhan) e un stralucit designer, acum e doctor in graphic design si profesor. Multi ani dupa Adviser a lucrat la Brandient. Mai colaboram in diverse situatii, pe proiecte sociale. Florin Dumitrescu e cel care m-a cooptat in publicitate, in 1997. Eu lucram la “Dilema” pe vremea aia. Impreuna cu 3 profesori din facultate faceam “Vineri”, suplimentul cultural al revistei “Dilema”. Aparea lunar. Lucrurile erau complicate pe atunciin presa culturala. Trebuia sa gasesc o solutie pentru un job mai bine platit.
Florin lucra la OFC/DMB&B la vremea aceea. Mi-a spus ca ei cautau un junior copywriter si m-aintrebat daca nu vreau sa ma bag in chestia asta. Mi-a facut o pledoarie tentanta pentru ce inseamna jobul de copywriter. Am fost la un interviu cu Alina Gavrila si Liviu David. Primul meu proiect la OFC, tin minte si acum, a fost Margaret Astor. Nu am castigat pitch-ul dar a fost distractiv desi un mare senior art director, emigrat ulteriorin USA, Romulus Agiu, cu care am facut atunci echipa, m-a cam ciufulit pentru lipsa de experienta. Apoi am ajuns sa lucrez pe Connex, Sugus, P&G, Coca Cola si multe altele.
O campanie de atunci care crezi ca ar functiona si in 2019
Mi-e greu sa sustin o astfel de idee. Sensiblu era pe vremea aceea un retailer pe care lucram mult. Abia comunicau radio atunci, nu aveau nimic pe TV. Au fost multe proiecte de in store si print. Mi-e greu sa spun daca ar functiona azi sau nu acele campanii. Mai amin minte ca am lansat programul de fidelitate Multibonus pentru Mol, cu un spot complex pentru anii aceia. Dar nu pot sa spun daca ar mai functiona. Publicitatea functioneaza intr-un context, pentru un anumit public. E greu sa o transpui dintr-un moment in altul.
Te vezi revenind intr-o agentie?
Nu. In continuare vreau sa fac ceea ce fac, film si reclama ca regizor si producator. Regizez un anumit numar de spoturi pe an. Si in rest vreau sa ma ocup de film documentar. Anul asta am terminat al treilea proiect de film documentar la care am fost autor sau coautor. Primul este “Omul pasare” produs de HBO Europe, pe care l-am facutimpreuna cu Alexandru Mavrodineanu.
Este un film despre un supravietuitor. In vremea in care nu stiam ca o sa devin si eu unul. Personajul filmului e un suravietuitor in fata timpului, a vietii complicate. E vorba de cel mai varstnic pilot de planor si avion din Romania, Nicolae Mihaita. Un mare aviator sportiv, instructor de planorism si pilotaj de avion. Atunci avea 78 de ani, acum are peste 84 si inca zboara. E lupta lui cu timpul, sa ramana mereu tanar. Il puteti vedea pe HBO.
Al doilea film al meu se numeste “Sunetele Bucurestiului” si include opt portrete ale unor cetateni de nationalitati diferite. Sunt noile minoritati care traiesc in orasul nostru. E vorba de un englez, o frantuzoaica, un turc, un libanez, un chinez, o indianca, un moldovean si un italian. Sunt oameni care la vremea filmarilor traiau de 5 ani in Romania, vorbeau limba. E, de fapt, un fel de portet al nostru prin ochii celor care au ales sa traiesc aici considerand Bucurestiul un loc mai bun pentru ei. Filmul a circulat prin niste festivaluri. A fost inceput ca un paid job, un proiect al unei asociatii care avea nevoie de ilustrarea cu niste portrete filmate a unui studio sociologic. Si eu am transformat tot filmuletul acesta intr-un lung metraj.
Nebunia cu avioanele
Nu e nebunie, e doar pasiune. si a fost dintotdeauna. M-am nascut si am copilarit in Bacau si prima parte a copilariei mi-am petrecut-o chiar langa aeroport, unde este si fabrica de avioane Aerostar, locul unde se repara Mig-urile si se construiau avioanele Yak 52. Probabil unul din primele zgomote pe care mi le amintesc e cel al bubuitului motorului Tumanski R-25 cu fortajul cuplat pe careil are avionul Mig 21. Cand vibreaza aerulin jurinca de când ai o vârsta frageda, greu scapi sa nu ai pasiunea asta pentru aviatie. In Bacau nu am putut face scoala de pilotaj. Era doar scoala de zbor militara. Am avut un prieten bun cand eram mic si tatal lui, pilot deincercare la fabrica de avioane, ne-a dus de câteva ori sa asistam la unele zboruri si mi-a ramas in sange. Am inceput sa ma ocup serios de aviatie din 2008, dupa ce am avut propria afacere. Trebuia sa-mi pot permite costurile. Nu mi-am cumparat avion pentru ca nu zbor destul de mult in Romania incat sa merite sa detin un avion. Deocamdata inchiriez avionul.
Am o licenta de pilot privat, care este de fapt prima etapain cariera unui pilot de linie. Dar daca nu vrei sa faci din zbor o profesie te opresti la ea. Se obtine in urma absolvirii unei scoli, timp de cateva luni dar poate dura si pana la un an, dupa care ai de dat un numar de examene. Faci aproape 200 de ore de teorie, dupa care minim 50 de ore de zbor de instructie.
Dupa ce zbori singur prima oara - atunci cand instructorul iti leaga centurile, se da jos din avionul cu motorul inca pornit si iti spune “Hai, pleaca, da-i calcaie!” - poti spune ca ai inceput sa devii aviator. Iti e teama un pic atunci, e ori-ori, vii inapoi singur sau nu mai vii deloc. Ulterior aduni experienta, zbori in zone diferite, cu avioane diferite.
Avioanele acestea cu care zbor eu pot zbura pana la 3000 de metri altitudine, dar cu unele dintre ele, cele cu cabina presurizata sau cele dotate cu instalatie de oxigen, poti urca si mai sus. E un hobby pentru mine, nu am voie sa fac activitate comerciala zburand. Diferenta dintre un pilot comercial si unul privat e ca cel de-al doilea nu poate sa fie platit. Poti sa pilotezi ce avion vrei sauiti permiti, in functie de ce calificare de tip de avion ai, dar nu poti fi remunerat. Pana acum am pilotat 6 modele de avion, in aceeasi clasa, fabricate de producatori diferiti.
Nu ai filmat ceva acolo sus?
“Omul Pasare” este despre zbor. E povestea lui Nicolae Mihaita, “Mami”, cumil cunoaste toata aviatia. El a avut elevi care s-au pensionat deja de la Tarom dar el inca zboara. Zborul e o exprienta care nu poate fi impartasita doar prin niste imagini. E plin internetul de imagini din camera puse pe bordul avionului, nu vreau sa o iau pe cai batatorite.
Din 2008 pana prin 2010 am avut un blog de aviatie, primul de acest fel din România. Propellerdream se numea. A fost un jurnal de scoala prin care mi-am propus sa expun experientele de zbor. L-am tinut si dupa ce am terminat scoala de zbor pentruinca un an. Ca proaspat pilot licentiat, pana pe la 100 de ore de zbor e bine sa fii insotit. Dupa care poti merge de unul singur. Am zburat asa prin toata tara si am traversat si Europa de doua ori la mansa. Exista vreo 7 sau 8 oameni care s-au apucat de pilotaj dupa ce au citit blogul meu si asta imi da o mare bucurie.
Cat de des te ia panica in zbor?
Panica? Niciodata! Suntem formati sa ramanem calmi la mansa. Ca sa-l citez pe Mami, cu un zambetin coltul gurii, trebuie sa spun ca chiar daca e sa mori, trebuie sa mori calm. Nu am fost in situatii cu adevarat grele. Doar incidente minore care au presupus anularea decolarii sau aterizarea de precautie. Cu aceste avioane putem ateriza pe terenuri alese din aer. Nu folosim parasuta. Se aterizeaza mai dur, pot fi consecinte medicale usoare, uneori avionul nu mai poate fi folosit, dar de obicei se scapa cu viata.
Insa aceste situatii de urgenta sunt extrem de rare si daca respecti normele nu ajungi la ele. In esenta se zboara obligatoriul cel putin la inatlimea minima de siguranta fata de tipul de relief pe care-l survolezi ca sa ai timp sa iei decizia din aer petru un teren de aterizare bunin caz de urgenta. Si in general, ca pilot, te uiti in permanentain timpul zborului la ce terenuri ai in jur, ca in cazul in care se intampla ceva, sa decizi rapid unde aterizezi.
Planuri
Vreau sa mai fac cu Easyfilm lucruri faine si mi-as dori sa creascain general nivelul de atractivitate al contentului pentru online. E un mediu care permite comunicare nuantata. Online se pot arata partile interesante ale brandurilor. Nu neaprat prin spotulete de 5 secunde, ci cu materiale mai consistente. Am facut acum cativa ani un proiect pentru rafinaria Petrobrazi. In 2014 a trecut printr-un proces complex de retehnologizare, pe parcursul a jumatate de an. Si am facut un documentar de brand care arata acest complex proces de actualizare tehnologica, proces care se face, in medie, o data la 30 de ani. E un film care se apropie, cumva, de Mega Constructions, ca maniera. A fost un proces tehnologic urmarit 6 luni, cu camioane imense, fimari din elicopter, logistica interesanta. A rezultat un film care initial urma sa fie folosit pentru prezentari interne, cred, dar care arata foarte bine.
Contentul pentru branding online poate fi extrem de captivant pentru consumator, care invata ceva,isi satisfice curiozitatea si la final vede ca e semnat de un brand. Implica un anumit efort sa faci asa ceva si anumite skill-uri de producator si regizor. De asta spun ca experienta mea de regizor vreau sa o transpun si pentru online. Asta incerc sa creez si in Romania, o deschidere pentru aceste documentare de marketing.imi place sa fac si fac si reclame obisnuite, in paralel. Dar acestea sunt deja e facute bine de multa lume. Pe partea de documentar branduit inca nu sunt multi cei care stiu sa faca binenasta. Se fac materiale in zona asta, dar par reportaje tv. Eu vreau story, vreau sa vad un personaj real care sa-mi transmita valoarea brandului si sa creez o legatura emotionala cu el. Sa arati doar tehnicieni prezentandu-si masinariile din fabrica e ceva banal, o face toata lumea. Vreau poveste care sa se lipeasca de sufletul consumatorului. E nevoie de o schimbare de perceptie in randul marketerilor ca sa inteleaga cat de importanta e abordarea asta.
Documentarul este astazi, la nivel global, intr-un reviriment. Intr-o industrie dominata de Marvel's si de toate lucrurile astea artificiale, revenirea la povesti puternice din viata reala, e necesara. Publicul cu un anumit nivel de educatie o cere.
Pe partea de film,in afara de calatoriile filmului “Colectiv” pe la festivalurile din toata lumea, momentan lucrez la vreo 3 proiecte de documentar. Sunt in curs de evaluare. Unele se leaga si de istoria aviatiei, care ma intereseaza foarte mult. Acolo sunt producator. Mai e unul legat de rock-ul underground din Romania anilor '90, are si o tenta autobiografica, sunt si eu in povestea aia intr-un fel sau altul, dar nu pot spune mai multe despre el in momentul asta.
Problemele României
E o criza de incredere intre oameni care vine din communism, din felul in care am fost formati in toti acesti ani negri de sub comunism. E si o criza de competenta, ma refer la partide politice, institutii publice. Legislatia este o calamitatein toate domeniile. Trebuie reforma radicala. Dar cred ca sunt cativa factori care ar trebui sa functioneze in Romania pentru a face posibila schimbarea: presa ar tebui sa fie libera si puternica si aici cred ca stam din ce in ce mai prost. Mogulii interesati politic au pus mana pe institutiile de presa. Mai exista zona aceasta de jurnalism online, Recorder, G4 Media, Rise, Euroactiv s.a. Digi24 au fost intotdeauna pe muchie, ei fac parte din grupul RCS-RDS. Daca partidul de la putere sau un primar incepe sa le scoata cablurile de pe stalpi, s-a terminat cu business-ul. Asa incat ei sunt santajabili cumva.
Nu pot avea incredere totala in nici un fel de presa care e sustinuta de personaje dubioase. Iar mai nou PRO TV-ul a incaput pe mana unui actionar ceh care e in legaturi stranse cu Putin. E trist ce se intampla. Presa independenta trebuie incurajata, trebuie sa se faca jurnalism de investigatii. E important curajul cetatenilor de a vorbi despre probleme. Pentru ca nu e numai despre fiecarein parte, e despre noi toti.
Avertizorii de integritate, acestia sunt cei mai important si e important sa fie protejati. Daca vor fi suficient de multi oameni care vor putea da presei informatii despre eventuale pericole, atunci va fi ok. Si, apoi, oamenii care intra in politica ar trebui sa fie bine intentionati, trebuie supravegheati in permanenta, pentru ca puterea corupe. Acesta e mecanismul necesar, format din cei 3 piloni: politicul, cetatenii, care sa faca presiuni pe autoritati si presa care sa fie corecta. Daca functioneaza acesti trei piloni suntem salvati. Din pacate vad cainca nu s-a creat o masa de oameni relevanta social care sa schimbe lucrurile. Cata vreme nu se pune presiune publica suficienta pe justitite si pe celelelalte forme ale puterii, nu se va schimba ceva.
Intri in politica?
Nu, eu cred ca sunt mai util in societatea civila decat in politica. Politica este o stiinta a compromisului, trebuie sa ai oanumita structura care sa accepte compromisul si eu nu prea o am. Cred ca as deveni isteric in primul rand cu colegii mei de partid si nu m-as suporta sa fac asta. Am mai primit propuneri din partea partidelor tinere dar nu vreau sa intru. E la fel de important sa fii in societatea civila precum si in politica. Toti factorii conlucreaza, daca exista bune intentii.
