[Povești de bine] Pe drumul către Hollywood de Ferentari

Când spui Ferentari, spui sărăcie, abandon școlar și delincvență juvenilă, spui violență familială și consum de droguri. Este greu de crezut că, exact în mijlocul acestei lumi, din nedreptăți și marginalizare, s-ar putea naște un proiect de artă, care să producă ecouri în România. Și totuși, o mână de copii și adolescenți talentați formează PlayHood, o comunitate din cartierul Ferentari, care practică educația prin artă.

Artiști la început de drum, organizați într-o trupă coordonată de Ionuț Oprea și Mădălina Dorobanțu, ei vor să arate lumii întregi că sunt mult mai mult decât mediul în care s-au născut, ori etnia căreia aparțin. Adică să spargă stereotipuri despre comunitățile sărace, care se presupune că dau societății persoane cu probleme de adaptare și nicidecum actori talentați. 

Un grup de elevi din Ferentari a născut o mișcare artistică, vorbind asumat, dar și cu umor, despre educație, sărăcie, artă, valori, discriminare sau generozitate.

Proiectul ăsta e ca un rezervor de optimism și speranță, din care lumea se alimentează și care, în loc să se golească, se face și mai mare, spune Ionuț Oprea

 Ionuț Oprea este actor, mentor, frate și tată pentru copiii și tinerii din PlayHood, iar în rândurile de mai jos ne povestește, cu emoție și entuziasm, despre comunitatea din Ferentari și planurile mari de viitor ale acesteia.

Povestiri din curtea școlii

În anul 2013 am intrat în contact cu echipa organizației "Policy Center for Roma and Minorities". Organizația gestiona la acea vreme "Clubul de Educație Alternativă" de la Școala 136 din Ferentari, un proiect educațional în care copiii din cartier beneficiau gratuit de meditații și ateliere de muzică, percuție sau street-dance. Am decis împreună că merită să încercăm și o formă de atelier care să aibă legatură cu teatrul.

În primii trei ani de proiect am ținut un atelier săptămânal de dezvoltare personală prin teatru, jocuri, improvizație, mici texte cu cine știa să citească, iar la final mâncam ciocolată și povesteam. A fost o perioadă în care am încercat să înțeleg mai bine comunitatea și nevoile copiilor. Testam mai mereu metode noi, aveam senzația că ceea ce facem nu are relevanță, nu se materializează și informația nu se transmite. Părea o pierdere de vreme. Până la urmă am luat unicornul de corn și am scris "Povestiri din curtea școlii", un text inspirat din discuțiile noastre despre Ferentari și ce înseamnă să fii copil acolo in 2015.

Cam așa vedea lumea N., o elevă care atunci era prin clasa a șaptea:

"Eleva: Nu mai suport, doamna! Nu mai suport nimic și pe nimeni! Nu mai suport cartierul ăsta, mirosul ăsta de ghetou, nu mai pot să văd "bloacele" astea gri și urâte, oamenii ăștia răi și nespălați, m-am săturat să văd toți drogații și alcoliștii care umblă pe străzi de dimineața până seara, ca niște zombi. M-am săturat de cerșetorii ăștia împuțiți de la fiecare colț de stradă. M-am săturat de vecinii mei gălăgioși care se ceartă într-una și își bat copiii.

M-am săturat de toți bărbații ăștia, nu mai vreau să văd niciunul pentru că sunt mincinoși și răi. Aș plăti pe cineva care să adune toți bărbații de pe lumea asta, să-i ducă pe o insulă pustie, să-i lase acolo să se chinuie și să se bată între ei până n-o mai rămâne unul. Și mizeria! Mizeria. M-am săturat de mizeria asta de pe stradă! Pungi de plastic, sticle, ambalaje, fructe stricate și împuțite, mizerie și murdărie peste tot. În tot cartierul, pe toate străzile numai mizerie și șobolani. Aaa, șobolanii. Urăsc șobolanii. Îi urasc chiar mai mult ca pe bărbați. Și sunt peste tot. Pe străzi, în case, în subsoluri; peste tot, mizerie și șobolani. Și m-am saturat!”.

Acest text face parte din „Povestiri din curtea școlii” – spectacol cu care ne-am prezentat la Festivalul Ideo Ideis în anul 2016. Acolo, într-o sală arhiplină, cu un public care a devorat fiecare secundă de show, ne-am dat seama pentru prima dată, că ceea ce facem e relevant, valoros și, paradoxal, pe alocuri chiar haios.

Cum a crescut PlayHood

Din 2016 am început să lucrăm mult mai intens, ne întâlneam aproape zilnic, până când am am decis să renunț la "artisticăraiele" mele și mi-am dedicat tot timpul și energia acestui proiect. Din Pantelimon m-am mutat în Ferentari, din voluntar am devenit angajat al organizației, din artist, ONG-ist. Au urmat trei ani în care trupa a prestat în spectacole, filme, festivaluri, evenimente private sau acțiuni caritabile, au apărut în reportaje și interviuri, au cunoscut artiști profesioniști și au făcut din PlayHood o voce a generației lor.

Produsele noastre artistice cuprind patru spectacole de teatru originale, coregrafii de street-dance și dans contemporan, poezie urbană și piese de rap. Colaborăm mereu cu profesioniști din domeniul artelor vizuale și ale spectacolului. Un grup de elevi din Ferentari a născut o mișcare artistică, vorbind asumat, dar și cu umor, despre educație, sărăcie, artă, valori, discriminare sau generozitate.

Repetițiile de teatru, o victorie împotriva străzii

În Ferentari, violența împotriva copiilor, consumul și traficul de droguri de mare risc, prostituția și traficul de minori sau accesul la educatie și servicii sociale, sunt doar câteva dintre problemele care parcă se înmulțesc și care pare că s-au normalizat. În condițiile astea, orice oră pe care un copil o petrece cu noi într-o repetiție, departe de străzi, e o victorie.

O copilărie lipsită de educație este cât o sentință de condamnare în viața de adult. O zi de repetiții pentru următorul nostru spectacol înseamnă o zi departe de pericole. Dincolo de premii sau laude, ne bucurăm de fiecare moment în care un copil preferă să stea cu un text în mână. Nu pot să descriu în cuvinte bucuria unui adolescent de 17 ani care memorează pentru prima dată în viață câteva propoziții. Uimirea că este capabil să facă ceva atât de simplu pentru unii, dar care ieri părea de neatins pentru el.

Oamenii cu organizarea

Până în septembrie 2019 am facut echipă foarte bună cu oamenii de la Policy Center. Am avut parte de o colaborare fructuoasă și, ceea ce am reușit să construim împreună, ar putea să devină un ghid de bune practici în domeniul ONG.

În prezent echipa de coordonare a trupei PlayHood este formată din mine și Mădălina Dorobanțu. Noi organizăm, plănuim, scriem și facem tot ce putem ca proiectul să aibă continuitate. În jurul nostru sunt prietenii, familiile noastre și oameni de bine care susțin mișcarea.

Cum vă promovați

La PlayHood am învățat făcând. Puțină comunicare, ceva storytelling, o pagină de Facebook, un logo șmecher și mulți prieteni din diverse domenii dispuși să facă lucruri pe ochi frumoși. Un exemplu bun este campania de pe Galantom, în care maestrul de ceremonii Sever Andrei a prestat un material video viral pe versuri de rap. Rămâne unul dintre cele mai tari experimente de comunicare pe care le-am făcut pentru PlayHood.

Ce ai învățat în PlayHood

Profesional, am învațat că pot să-mi exprim creativitatea și altfel, nu doar prin joc actoricesc. Am început să scriu, să spun povești, să-i ajut pe alții să-și spună povestea, să filmez, să montez și să apreciez munca din spatele scenei.

Uman, am intrat în contact cu o lume paralelă, uneori distopică, cu vile somptuoase la 100 de metri de ghetou, un amalgam de violență, bucurie și ignoranță, oameni pentru care ziua de mâine e doar un zvon și copii care se culcă elevi de școală primară și se trezesc adulți. Toate astea cu o manea în surdină, ca într-un film care ține 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Toată această experiență m-a făcut să apreciez și să recunosc mai pronunțat privilegiile pe care le-am avut, educația pe care am primit-o, familia care m-a sprijinit necondiționat.

Dacă ai lua-o de la capăt

Aș lucra cu doi psihologi. Unul pentru mine, unul pentru grup. Un psiholog al trupei care să gestioneze dinamica grupului ar fi ideal.

Patronii spirituali

Patronii noștri spirituali, cum le spunem noi, sunt toți cei care de-a lungul timpului au direcționat resurse pentru activitățile noastre: ONG-uri sau asociații care ne includ în proiectele lor, teatre private și de stat, care ne pun la dispoziție spații pentru reprezentații, jurnaliști care scriu despre noi și ne fac cunoscuți și toți oamenii de bine care vin să ne vadă și care cred în cauza noastră.

PlayHood a fost propulsat din toate părțile spre ceea ce este acum. Oameni ca Ada Solomon, Cătălin Ștefănescu, Marius Manole, Cristina Modreanu, Bogdan Georgescu și mulți alții sunt doar câțiva ambasadori ai cauzei noastre. Sora mea, Mirela Oprea, este cel mai bun PR, donator constant, manager de criză și consilier personal disponibil online și non-stop.

Am primit sprijin de la oameni simpli, jurnaliști sau activiști, care ne urmăresc activitatea și ne promovează evenimentele. Prietenii mei actori, regizori, dansatori, dar și artisti pe care nu-i cunosc personal, îmi scriu mereu ca să mă întrebe cum merge treaba, cum pot să se implice sau doar ca să mă incurajeze. Mădălina este sufletul proiectului și uneori trebuie să ne apucăm să vorbim despre vreme sau politică, doar ca să mai schimbăm subiectul.

Peste tot pe unde mergem, vorbim despre PlayHood și oamenii se luminează la față, devin pe loc fani sau donatori. Cumva, proiectul ăsta e ca un rezervor de optimism și speranță, din care lumea se alimentează și care, în loc să se golească, se face și mai mare. E foarte multă energie pozitivă autentică în jurul nostru și asta mă emoționează și mă ajută să merg mai departe.

Rezultatele cele mari

Oportunitățile pe care le-au avut copiii și tinerii cu care lucrăm erau de neconceput acum câțiva ani. Puștii au parte de sesiuni individuale și personalizate de mentorat prin care își dezvoltă aptitudinile sociale și de comunicare. Unii dintre ei lucrează în echipe alături de profesioniști recunoscuți din teatru și film. Habet a jucat în regia Alinei Șerban, Robert a lucrat cu Radu Jude, Nicoleta cu Mihaela Drăgan, Bogdan Georgescu, Sever Andrei, iar Adrian P. cu Andrei Hutuleac, asta doar în ultimele luni.

Într-un sistem de educație cu o rată incredibil de mare a analfabetismului funcțional, la PlayHood se citește și se discută despre ceea ce se citește. Ne folosim gândirea critică să înțelegem mai bine lumea și pe noi înșine. Ne înfruntăm defectele și ne antrenăm calitățile. Vorbesc la persoana a întâi plural pentru că procesul educațional se aplică și nouă, adulților. Dacă mai e ceva important de precizat aici, este dialogul intercultural și punțile de comunicare pe care puștii le-au construit în interiorul propriei generații.

Îmi amintesc mereu cu lacrimi în ochi scene din spatele scenei, cu adolescenți români care se îmbrățișează cu adolescenți cu romi, toți în lacrimi după un spectacol. Își promit empatie și generozitate și beau din aceeași sticlă de suc. Puștii compun versuri și coregrafii și învață să devină artiști autonomi. Experimentează mereu, îmbină artele urbane cu vizualul și Bulină vrea să se întoarcă la școală ca să aibă un viitor. Iar domnu’ Ionuț și doamna Mădălina sunt într-o permanentă căutare de soluții, resurse, răbdare și energie.

Cum merg lucrurile

Acum repetăm din nou în garsoniera mea din Ferentari, ca la început. Nu e ceva ce ne dorim, dar contextul actual complicat și lipsa unor resurse ne obligă să facem tot ce ține de noi pentru ca proiectul să meargă mai departe. Este o soluție de compromis, sper eu pe termen scurt, până când ne găsim un sediu permanent, de care avem mare nevoie, pentru că produsele noastre sunt din ce în ce mai serioase și au nevoie de condiții rezonabile în procesul de producție.

Până una alta, mă bucur atunci când e cald afară și ne strângem la mine-n curte, punem la cale proiecte, ascultăm muzică, facem glume. Sunt momente în care uităm de greutăți și dăm pase cu visuri și povești.

Promisiuni și posibilități

Pe termen scurt avem nevoie de o investiție pentru un an de funcționare în regim de chirie pentru un spațiu de repetiții și deocamdată nu o avem. Ne-ar ajuta foarte mult o sală de repetiții aici în cartier, cu dotări minime de lumini și sunet, în care puștii să gasească un spațiu sigur și continuitate într-un context creativ. Ne dorim să devenim un fel de Hollywood de Ferentari, un “Ferewood”. Sunt sigur că, în timp, aici o să fie o adevărată pepinieră de talente, inclusiv pentru industria publicitară. O investiție în potențialul artistic din Ferentari poate să aducă industriei un plus de valoare, o infuzie de creativitate și de ce nu, de diversitate.

Astăzi, în luna noiembrie 2019, suntem pe cale să încheiem procedurile pentru înființarea unei asociații care să aibă ca activitate principală dezvoltarea PlayHood și transformarea acestuia într-un proiect educațional cu o componență de antreprenoriat social. În acest scop, ne propunem să identificăm resurse pentru construcția de la zero a unui Hub cultural în cartierul Ferentari. Casa PlayHood va funcționa atât ca o casă de producție cât și ca o casă de locuit pentru tinerii din cartier care își doresc să activeze în domeniul artelor și au nevoie de sprijin locativ în perioade de criză și de un context educațional specific. 

În Casa PlayHood, tinerii din Ferentari vor avea posibilitatea să fie instruiți de către specialiști din domeniul digital, IT și chiar robotică, prin intermediul unor ateliere și cursuri de profil. Ne propunem ca prin această inițiativă să facilităm accesul tinerilor la meseriile viitorului și să îmbinăm arta cu tehnologia pentru a crea oportunități și pentru a dezvolta aptitudini relevante pe termen lung.