Global Women in PR România și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării dau startul ediției a II-a a competiției PR Arena

Global Women in PR România și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării dau startul ediției a II-a a competiției PR Arena

Peste 60 de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la programele de licență și masterat au ocazia azi să lucreze alături de 15 mentori, doamne senioare din PR-ul românesc, în vederea rezolvării unui brief de PR. A doua ediție a competiției PR Arena a început azi și se finalizează mâine cu prezentarea în fața juriului a campaniilor gândite și dezvoltate de participanți, viitori specialiști în comunicare.  

PR Arena este prima inițiativă din domeniul educației lansată de Global Women in PR România, comunitatea profesioniștilor cu o experiență de peste 10 ani în PR și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din București.

 

“Succesul primei ediții ne-a confirmat nevoia unor astfel de inițiative în care educația, mentoratul și practica se combină perfect într-o arena în care armele sunt strategia și creativitatea. Și în această ediție studenții lucrează în echipe, alături de un mentor membru GWPR și rezolvă un brief real pe care echipa câștigătoare o să aibă ocazia să îl implementeze. PR Arena este platforma perfectă pentru tinerii care își doresc o carieră în PR și comunicare”, a spune Ana-Maria Diceanu (Președinte și co-fondator GWPR România).

 

Competiția se desfășoară pe parcursul a două zile, în perioada 13-14 noiembrie. Prima zi este destinată lucrului în echipă, alături de un mentor, pentru a găsi cele mai creative și eficiente soluții la problemele din brief. În această ediție brief-ul vine din partea World Vision România. În cea de-a doua zi, fiecare echipă susține prezentarea în fața unui juriu format din reprezentanți ai GWPR, FJSC și World Vision România.

Mentorii acestei ediții PR Arena sunt: Silvia Mihăilescu (ING Bank), Silvia Jalea (ING Bank), Luiza Domnișoru (Digi Group), Cristina Hanganu (Lidl), Maria Mihai (Lidl), Nicoleta Deliu (BCR), Anca Roman (FrieslandCampina România), Eliza Rogalski (Rogalski Damaschin Public Relations), Corina Vasile (Raiffeisen Bank Romania), Raluca Ene (Chapter 4), Dana Dobrescu (Mondelez), Daniela Spiridonescu (GMP PR), Ioana Mucenic (Minio Studio), Irina Roncea (Golin) și Cristina Butunoi (Point PA).

 

“PR Arena este dovada faptului că oamenii din industrie au înțeles că este nevoie de implicarea lor în educație. Că avem nevoie de o colaborare strânsă cu ei pentru a crește calitatea procesului educațional. Iar PR Arena este doar primul dintr-o serie de proiecte prin care ne propunem la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării să dezvoltăm mediul academic în direcția proiectelor concrete care să construiască punți între educație și piața muncii. Faptul că o parte dintre campaniile lucrate de studenți alături de mentorii lor în ediția a II-a a competiției PR Arena vor fi implementate este dovada clară că această colaborare produce lucruri concrete, utile pentru publicul larg”, a declarat lect. univ. dr. Anamaria Nicola (decan FJSC).  

Lansată în iunie 2018 și având peste 70 de membre, GWPR România este prima comunitate a profesionistelor cu o experiență de peste 10 ani în PR, care își propune să consolideze reputația industriei, să contribuie la educarea tinerei generații și să ofere interacțiuni cu rețeaua globală de profesioniști. Un alt obiectiv este acela de a susține ascensiunea profesionistelor din industrie în board-ul de conducere al companiilor.

Membrii fondatori ai asociației sunt: Ana Maria Diceanu (Brain4Strategy), Corina Vasile (Raiffeisen Bank), Cristina Hanganu (Lidl România), Irina-Ileana Ionescu (Coca-Cola Hellenic Bottling Company), Ioana Mănoiu (GMP PR), Crenguta Roșu (DC Communications), Cristina Popescu (Danone), Gabriela Lungu (WINGS Creative Leadership Lab), Anca Ungureanu (UniCredit Bank), Irina Roncea (Golin), Oana Mateescu (Ursus Breweries), Lidia Solomon (Honeywell); Dana Oancea (Forum for International Communications), și Cristina Butunoi (Point PA).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


GMP & U

După 18 de ani pe piață, agenția devine GMP & U, an IDEA Company, care crede în puterea ideilor și în soluții fluide la problemele complexe de business, de astăzi. Numele GMP & U vorbește despre... vezi detalii »

Minio Studio

Gandim strategic si executam creativ. Asta facem noi la Minio Studio. Suntem o agentie lansata in 2016 si care, dupa doar 3 ani, a ajuns sa ocupe locul 28 in Forbes Ad Agencies List. Oferim mai mult decat campanii... vezi detalii »

Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related