[Jurnalist.md] Gheorghe Gonța, N4: Mulți telespectatori se simt răzbunați atunci când moderatorii sar la gâtul politicienilor

„Să trăiți frumos și bine” -  așa obișnuiește să-și încheie, Gheorghe Gonța, emisiunea pe care o moderează și al cărei autor este - Puterea a Patra. Uneori, când stă de vorbă cu vreun invitat, zâmbește. Zâmbește a om care nu crede. Totuși, încearcă să fie empatic și să nu-și impună părerea. Nu admite deosebiri între invitați. Pentru el sunt toți la fel, indiferent dacă în studiou e vreun președinte, prim-ministru sau vreo persoană care n-are nicio funcție de rang înalt.  

Vine dintr-o familie de jurnaliști, a învățat profesia copil fiind. Dar pentru că în R. Moldova se cuvine să ai și-o diplomă, a făcut licența și masteratul la Facultatea de Jurnalism. A trecut printr-o agenție de presă, pe la radio, apoi TV. Și acolo a rămas, la N4. Ne-a povestit despre începuturile carierei, despre prejudecățile cu care se confruntă, greșeli și puterea a patra.

Primul contact cu jurnalismul

Am început să muncesc în presă în anul 2006, după ce vreo doi ani căutam rostul vieții și analizam ce aș putea face eu cu ea. Cea care m-a îndemnat și m-a ajutat a fost sora mea Maria. Vorbise cu șeful unei agenții de presă, el mă invitase la discuții, nu dădea doi bani pe mine și m-a pus să muncesc așa cum munceau toți, fără niciun privilegiu, fără pile și fără speranțe inutile. Era la doi ani de la moartea tatălui meu, mama de un an fusese nevoită să plece la muncă în Italia, ca majoritatea moldovenilor, așa că nu aveam niciun suport, ci doar vise că va fi și bine.

Studii

Eu nici facultate încă nu făcusem, încercam să fac ceva la Drept, dar prea zburam și prea greu îmi era după decesul lui tata, așa că m-am angajat încă fiind student la o facultate pe care atunci nu o înțelegeam. Iar ce ține de background – aici eu stăteam bine pe picioare, căci părinții mei au fost jurnaliști. Copilăria mi-am petrecut-o în Casa Presei, știam cum e mirosul unui ziar și ce e aia a scrie încă de la maternitate, așa că la acest capitol am avut de unde ști unde am nimerit și ce urmează. Iar un pic mai încolo am făcut și Facultatea de Jurnalism, dar nu pentru a învăța ceva, ci pentru că îmi trebuia un document că am și studii superioare. După care, tot de asta, și masteratul.

„Puterea a Patra”

Am început să muncesc la agenție de presă, am trecut pe la ziar, radio și într-un final la TV, unde sunt până azi. Din anul 2012 am emisiunea Puterea a Patra, la postul de televiziune N4. E un talk-show politic săptămânal, unde invit, de obicei, politicieni și-i iau la întrebări. Politicienii nu au altă cale, trebuie să accepte invitațiile mele, căci emisiunea deja e ceva pe piața media de la Chișinău, iar eu, nu foarte incisiv, sunt mai cuminte cu ei, deși obțin cam toate răspunsurile pe care mi le doresc. Acesta e felul meu de a fi nu doar la TV, dar și la emisiuni.

Consider că poți obține mai multe zâmbind, un pic ironic, aparent bun și extrem de amabil, decât foarte dur, sever și să te mai dai și cu părerea. Probabil de asta politicienii încă vin la emisiunea mea. Și vor veni în continuare, oricâte emisiuni de acest gen vor mai apărea pe piața media de la noi. Iar de apreciat, apreciez două lucruri la invitații mei – faptul că vin la mine și că am de învățat de la fiecare dintre ei.

Amintiri

Pot să vă povestesc despre prima ediție a emisiunii Puterea a Patra. Eu tare mult voiam să încep cu un invitat de calibru și am decis c-ar fi bine să fie premierul de atunci, Vladimir Filat. El însă tot refuza și refuza și de vreo două ori am tot amânat debutul emisiunii. La un moment dat i-am spus că dacă nu acceptă, atunci la prima ediție îl invit pe fostul președintele al țării, Vladimir Voronin. Și pentru că Filat nu-l suporta pe Voronin, acest argument al meu a prins și-a venit. Evident c-a urmat Voronin.)

Iar începuturile mele în presă au fost minunate, de la știri despre morți, încă atunci când eram la agenția de presă, rapid am avansat și răspundeam de politică. Aveam mulți prieteni în domeniul presei care scriau despre politică. Ziua ne vedeam pe la evenimente, iar seara prin baruri și discutam tot despre politică, despre ce urmează, despre cum va fi țara și tot așa. A fost de-a dreptul frumos!

Greșeli

Cea mai mare greșeală a mea din acele vremuri e c-am crezut că așa va fi mereu - o viață ușoară și fără multe responsabilități. Dar asta e greșeala tuturor tinerilor, așa e cursul vieții. Nu cred că acum aș putea convinge pe vreunul să înțeleagă că viața nu e așa mereu ca în tinerețe. Vin vremuri mai grele, apar interese, mai ales alții le au față de tine și ele nu-s neapărat creștine, de asta nu prea am regrete din acele vremuri.

O zi obișnuită de muncă

Nimic deosebit, dimineață îl duc pe băiatul meu cel mare, Ionuț, la grădiniță, după care fac știri, editez știri, caut știri și așa mai departe, or, eu la TV N4 sunt și redactor-șef.

Iată viața mea profesională începe într-adevăr în ziua de joi, atunci când fac Puterea a Patra. După masă, pe la 16:00, îmi pun căștile, îmi caut muzică bună și încep scenariul emisiunii. Iată atunci eu trăiesc de-a adevăratelea din punct de vedere al activității muncii. Pest vreo două sau chiar trei ore emisiunea e gata, vine invitatul, continui să mă aflu în stare de extaz, iar după: fie turbez că emisiunea a fost proastă, fie sunt fericit de-a binelea, mulțumit de ceea ce am făcut. A doua zi, vineri, mă complac citind știri la alte posturi TV și portaluri făcute din emisiunea mea din seara precedentă. Aceste două zile pentru mine sunt sfinte din punct de vedere a ceea ce fac eu la TV.

Rolul unui jurnalist în 2019

E ca și cel pe care-l avea în anii 90 sau oricând altcândva – să scoată la iveală ceea ce se vrea a fi ascuns. Unii fac investigații jurnalistice, alții fac reportaje pentru a afla lucruri pe care unii vor să le camufleze. Știrile trebuie să informeze, nu să manipuleze, iar cei care au onoarea să invite pe la emisiuni pe cei care decid, trebuie să pună întrebările pe care ar vrea să le dea telespectatorii, nu să-și bage punctul de vedere. Cel puțin așa fac eu și cred că așa e corect. Dar alții cred altfel și fac cum vor ei, unii chiar având succes. Știu și de ce îl au – mulți telespectatori se simt răzbunați atunci când moderatorii sar la gâtul politicienilor.

Greutăți și provocări

Jurnaliștii din Moldova nu au nici greutăți și nici provocări. Asta se cheamă a munci! Cu greutăți și cu provocări! În rest e victimizare și miorlăială! Când anumite instituții mass-media sunt finanțate de către cei de la putere, aceștia nu văd vreo problemă, dar când patronii ajung în opoziție, încep să se plângă. Și invers! Jurnaliștii nu sunt vite sacre, exact ca tâmplarii, ciobanii sau vânzătorii au greutăți și provocări, doar că noi avem mai multe posibilități pentru a ne văicări. Dar asta se cheamă spectacol, pe alocuri, din păcate, el fiind credibil, dar să știți că e fără substanță.

Prejudecăți

Voi vorbi despre mine – eu am dat peste multă lume care crede că-s bogat și că am ieșiri fără limite la cei care decid, dar asta nu e așa nici pe departe. Ca toți oamenii normali, am și eu datorii, credite și multe alte bătăi de cap, probleme, deci ca toată lumea. Unii însă consideră că a sta la masa cu liderii țării ar presupune că ești de-al lor, dar nu e așa nici pe departe. Ok, nu vreau să ascund – uneori îți poți rezolva anumite probleme apelând la ei, dar asta se cheamă că după asta ai datorii morale, iar datoriile – morale, financiare sau de alt gen – trebuiesc întoarse.

Schimbări

Între timp munca de jurnalist a devenit mai ușoară. Țin minte cum umblam pe la conferințe de presă cu dictafonul, ore întregi trebuia să descifrăm, dar dacă ceva nu mergea cu aparatul, era strașnic. Eu îmi amintesc cum jurnaliștii stăteau la conferințele de presă cu pixul și carnetul, iar acum nu știu dacă mai poți vedea pe cineva cu așa ceva. Astfel că profesia a devenit mai facilă, dar și concurența a crescut. Acum fiecare poate face jurnalism, stând chiar și acasă și vizionând totul pe Privesc.eu sau conferințele date live de către cei care le organizează.

Pe timpuri căutam pe la sediile partidelor replici pentru alte conferințe, dar acum acestea vin în timp real, stai pe Facebook și ele îți apar pe pagină. Unii din păcate nu înțeleg că aceste facilități trebuie să-i fac mai creativi, nu mai leneși.

Libertate

O, da! Acum cei din presă sunt mult mai liberi decât au fost! E adevărat că multe instituții mass-media aparțin politicienilor, dar asta nu înseamnă că jurnaliștii sunt impuși cu pistolul la tâmplă să facă ce fac. La noi mai mult e vorba despre autocenzură decât însăși cenzura impusă. Iar libertatea presei e relativă – unii care se hrănesc din banii lui X sunt liberi față de politicianul Y și viceversa.

Marea problemă a presei noastre este că încă-i imposibil să trăiască strict din publicitate. În mare parte, fie unele instituții aparțin politicienilor, fie trăiesc din granturi și doar câteva sunt pe cont propriu. Eu am noroc că proprietarii televiziunii unde muncesc sunt oameni de afaceri de succes, iar miza lor nu e TV și mie-mi cer un singur lucru – să fiu corect! Dar dacă voiam să trăiesc frumos și bine, plecam demult.)

Noua generație de jurnaliști

Ca tot ce mișcă în lumea asta, așa și jurnalismul se îndreaptă spre evoluție. El va exista mereu, oricât de mult am avansa din punct de vedere al tehnologiei. Or, cineva trebuie să informeze, alții trebuie să manipuleze, ceilalți trebuie să mai spele niște creieri, așa că noi, cei din presă, vom fi mereu.

Iar noua generație de jurnaliști nu se deosebește cu nimic. Unii sunt buni, alții nu, dar totuși este o problemă – cei tineri se vor vedete prea repede, prea tare vor să ajungă ei pe sticlă, crezând că vor da mâna cu Dumnezeu. Dar mai întâi de toate ar trebui să învețe alfabetul, limba română prea mult contează în presă.

Efectele online-ului

De pierdut, cred că s-a pierdut acel romantism al gazetelor citite în stradă, cafenele sau acasă. În rest – doar avantaje: acum nu poți minți omul cu televizorul atât de simplu, deși se mai întîmplă. Acum orice informație poate fi verificată. Dar pentru că și minciuna evoluează alături de toate celelalte lucruri din lume, deja și aici multă lume pricepe cum s-o facă. Și e grav, căci atacurile media online, uneori, nu pot fi controlate și nici stopate.

Rețelele sociale

După jurnaliști, și cei din domeniul politic au trecut pe rețele. Acestea chiar au ușurat de-a binelea activitatea presei. Politicienii se plâng și laudă pe Facebook, oamenii anunță nouătăți, instituțiile de stat informează mai întâi pe rețele ce se mai întâmplă, iar după trimit și mail-uri, așa că astea chiar sunt o necesitate.

Social media ajută autorul articolului ca ceea ce a scris să ajungă la cât mai multă lume. Doar că, uneori, sunt din ăștia care nu prea au ce face decât să comenteze răutăcios. Și atunci îți vine să ștergi tot ce ai scris. Dar îți dai seama că alții nu au altă menire decât să critice, să se dea cu părerea, chiar dacă nimeni nu are nevoie de ea. Acesta ar fi unicul risc, dar e unul asumat, nu poți să placi tuturor, deși eu plac aproape tuturor.)