[Povesti de bine] Fapte Bune pentru supereroii care lupta sa invinga cancerul

“Supereroi” li se mai spune in spital copiilor care lupta sa invinga cancerul, iar pentru ei a aparut Programul Zi cu Fapte bune. Cancerul este o maladie care a devenit tot mai necrutatoare in ultimii ani si care afecteaza zeci de copii si familiile lor. Odata ce aceasta boala devine realitatea zilnica a unei familii, impactul negativ nu este doar unul emotional, ci si financiar. Multi parinti nu isi permit sa acopere toate nevoile copilului bolnav, care, pe langa tratamentul oncologic, ar trebui sa aiba o alimentatie echilibrata, produse de igiena si alte medicamente care nu se gasesc in spital.

In plus, viata dusa de copii prin spitale, ii priveaza de normalitate si de bucuriile specifice varstei lor, cum ar fi petrecerea zilei de nastere intr-un cadru festiv, sarbatorirea zilei de 1 iunie, cu jucarii si prajituri, sau a Craciunului, cu daruri si colinde. Unii dintre acesti copii stau internati cu lunile, cu anii, iar perfuziile, interventiile chirurgicale si tratamentul le rapesc copilaria, le transforma bucuria in chin si durere.

Alexandra Raureanu este unul dintre oamenii de bine care face tot ce stie si poate pentru a-i sprijini pe copiii greu incercati de boala. Zi cu Fapte Bune este un proiect al Asociatiei Spitale Curate si a aparut in urma cu 4 ani. In preajma Craciunului de atunci, alaturi de 10 colegi din compania in care lucra, Alexandra a mers cu colindul si cadouri la copiii bolnavi de cancer. Si, pentru ca a vazut cata bucurie poate sa le aduca micutilor pacienti un asemenea gest, a decis sa ii viziteze din ce in ce mai des pe sectiile de oncopediatrie. Sa le duca bucurie.

In ultimii ani, Alexandra Raureanu a strans in jurul ei multi donatori si voluntari, toti dornici sa faca fapte bune pentru copiii bolnavi de cancer. Am vorbit cu ea despre inceputurile Programului Zi cu Fapte Bune, despre ce inseamna a face bine si despre cum a crescut comunitatea “fauritorilor de bine”.

Fapte bune nu doar de sărbători

Sunt un om ca toti oamenii, o fata asupra careia si-a revarsat Dumnezeu mila si dragostea, prin care aduce bucurie si mangaiere celor care sunt in nevoie. Eu, ceea ce primesc in dar, in dar dau mai departe. Atata fac. Ceea ce am tot spus, de cand am inceput acest program, este ca eu nu pot sa ii salvez pe acesti copii. Dar, ce pot face, este sa le aduc un pic de normalitate si bucurie, in toata lupta grea si uneori interminabila pe care o duc zilnic. Si incerc sa fac acest lucru nu doar de Caciun si de Paste, ci in fiecare zi, cu ajutorul oamenilor de bine care mi se alatura.

Inceputurile

Zi cu fapte bune a inceput prin 2015 si a fost o concluzie fireasca a vizitelor pe care le faceam pe sectiile de oncopediatrie. La sfaturile unei prietene, am infiintat Asociatia Spitale Curate si, tot atunci, am demarat acest program, prin care le duceam saptamanal fructe proaspete copiilor bolnavi de cancer. Mergeam cu banane, cu portocale, cu mere la Institutul Oncologic, la Spitalul Marie Curie sau la Institutul Clinic Fundeni. La vremea aceea mi se parea mie ca este o nevoie care putea sa fie usor implinita, apoi ne-am extins, in functie de nevoile, ideile si dorintele copiilor. In centru a ramas mereu bucuria pe care puteam sa le-o oferim acestor micuti. Am cumparat, la scurta vreme, primele costume de supereroi si am inceput sa organizam primele petreceri tematice.

Tin minte ca am intalnit intr-o zi un baietel caruia ii era foarte frica de operatia pe care urma sa o faca. In urma unei discutii, am concluzionat noi ca, singurul om de pe pamant care nu ar avea aceasta frica, ar fi Iron Man. I-am cautat o zi intreaga costum de Iron Man, am gasit, i l-am dus la spital si s-a dus la operatie imbracat in costum de Iron Man. Cand am vazut bucuria copilului si curajul pe care l-a capatat cu ea, am zis ca asta le trebuie tuturor. Bucurie!

Asa am inceput sa sarbatorim zilele de nastere ale copiilor din spitale, pentru ca mi s-a parut normal in mica noastra lume si familie sa ne mai indreptam privirea si spre lucruri care ii bucura. La prima zi de nastere organizata pentru un copil, mama lui a vrut sa imi dea bani pe tort. Nu intelegea ce se intampla. Acum imi scriu copiii “E ziua mea miercuri. Ne sarbatorim?”. Zilele acestea, un pusti mi-a zis ca, desi isi termina tratamentul, el vine la anul in ianuarie sa isi sarbatoreasca ziua pe sectie, cu baloane si prajituri.

Temeri, lectii si neajunsuri

Stiu ca poate o sa sune ciudat, dar nu am avut nicio temere cand am decis sa parasesc corporatia in care lucram si sa ma dedic cu totul asociatiei si acestor copii. Am stiut dintotdeauna ca lucrurile ies asa cum trebuie sa iasa. In afara de greutatile bolii si neajunsurile ei, obstacole n-am avut sau nu le-am considerat eu asa. Au fost, intr-adevar, si momente in care voiam sa incepem un nou proiect si nu aveam bani cati ne trebuiau. Dar ei s-au strans, de fiecare data.

Nevoile copiilor sunt multe: de la pampersi, servetele umede, geluri de dus sau sapun lichid, pana la fructe, haine, papuci de stat in spital, pijamale, medicamente etc. Incercam sa le rezolvam pe toate cum putem. Am avut mereu in mintea si sufletul meu ideea ca, atata timp cat eu trebuie sa fac acest lucru, voi gasi ajutor, bani si tot ceea ce este nevoie pentru copii. Cand lucrurile se vor schimba, inseamna ca voi avea altceva de facut.

Momente frumoase, momente grele

Cea mai frumoasa parte este timpul pe care il putem petrece impreuna, eu, copiii si parintii lor. Vizitele pe sectiile de oncopediatrie sunt saptamanale si este o bucurie sa ne regasim, de fiecare data, fie cu o pernuta haioasa, fie cu cercelusi, fructe, costume, jucarii, fie ca sa planficam o noua petrecere. Un moment special este atunci cand le cantam “la multi ani” copiilor de ziua lor. Sunt cele mai emotionante si, de departe, cele mai frumose clipe - cand se strange toata sectia, se canta “multi ani traiasca” si se plange instant.

Cea mai grea parte este atunci cand gasesc pe sectie mamici care plang de durere si disperare pentru ca au primit o veste proasta sau copii care au dureri, le este rau si se chinuie.

Exista o perioada foarte dificila, cand abia au ajuns pe sectie copiii si sunt la inceput de tratament. Acela este un moment infiorator pentru ei: sunt speriati, panicati, nu inteleg de multe ori ce li se intampla, se plange mult, sunt o gramada de oameni noi care ii inteapa, perfuzii, medicamente peste tot. Aceste zile de inceput pentru ei sunt grele si pentru mine.

Cand intru intr-un salon, in care gasesc un copil nou internat, speriat si pe punctul de a plange de teama ca cine stie ce ii mai fac si eu, primul lucru care il intreb este ce fel de printesa ii place sau cine este supereroul lui preferat. Le spun copiilor ca eu sunt fata care aduce costume, fructe si jucarii. Si vad, cu ochiul liber, cum se relaxeaza si incep sa zambeasca. Cu timpul, copiii speriati din primele zile, se transforma in cei care ma asteapta la usa ca sa construim lego-uri, sa coloram sau sa imbracam papusi. Bucuria de pe chipurile copiilor este cea mai mare bucurie pentru mine.

Cum a crescut programul

Acest program este al copiilor, in primul si in primul rand. Si adaugam ce putem, in functie de nevoile lor sau de ceea ce isi doresc ei. Am ajuns la 12 mini proiecte pana acum. Unele se fac, altele sunt in stand-by, in functie de cum avem finantare, dar sper ca, la un moment dat, toate bucuriile si binele sa se implineasca.

Unul dintre cele mai frumoase si mai pline de bucurie proiecte este cel prin care sarbatorim zilele de nastere ale copiilor din sectiile de oncopediatrie. Pentru ca am vazut ce inseamna bucuria aceasta si cum, indiferent de cum se simt, ziua de nastere trebuie sa fie rost de petrecere, ne dorim sa continuam sa ii sarbatorim si sa ne extindem la cat mai multi copii. Ca sa putem ajunge cu tort, decoratiuni, accesorii de petrecere si cadouri la toti copii internati, este nevoie de cat mai mult ajutor.

Apoi, sunt costumele de supereroi si rochitele de printese pe care le cumparam periodic, dar mai ales pentru petrecerile de Halloween, fiindca sunt daruitoare de bucurie, chicoteli si rasete cand se inchid usile saloanelor. Daca la zile de nastere se plange de emotie, la petrecerile cu supereroi se rade mult!

Mai avem componenta de igiena a programului Zi cu Fapte Bune, care inseamna ca periodic le duc copiilor Pampers, servetele umede, pasta de dinti, periute, pijamale etc. Iar anul trecut am lansat si un proiect de alimentatie prin care, cu ajutorul unui nutritionist, am facut brosuri ce contin indicatii despre alimentele bune pentru a evita efectele adverse ale tratamentului oncologic. Am realizat si o carte cu retete ketogenice. De asemenea, am creat un “superhero kit” si imi doresc ca, la internare, copiii mai mici sa primeasca un costum de supererou, iar cei mari un jurnal in care sa isi noteze gandurile. Sper sa avem bani sa facem cat mai multe din aceste kituri.

In vara acestui an, ni s-a alaturat o voluntara si la Cluj, care merge pe sectia de oncopediatrie a Institutului Oncologic “Prof.Dr.Ion Chiricuta” cu fructe proaspete. Iar eu, cand ma duc acolo la ei, umplu un troller cu bandane colorate, jucarii facute manual si alte accesorii, si le duc. As vrea sa pot merge mai des si acolo cu jucarii, accesorii de printese si supereroi. Data trecuta cand am fost la Cluj, am stabilit impreuna cu copiii de pe sectie, sa facem un festival de muzica, iar cu banii stransi din bilete sa cumparam multe masinute cu telecomanda.

Oameni mari pentru oameni mici

Eu cred ca lucrurile bune sunt facute de Dumnezeu prin oameni, iar important este binele, nu omul care il face. In spatele acestui program pentru copii, sunt eu in principal, cea care alearga si face legatura intre copii, donatori si voluntari. Apoi sunt mai multi oameni care s-au strans, de-a lungul anilor, in jurul faptelor bune pe care le facem, pentru ca rezoneaza cu misiunea noastra. Sunt oameni care doneaza constant, altii care ne trimit produse de igiena, jucarii, costume, sunt cei care dau vestea mai departe cand avem nevoie de bani pentru vreo campanie sau actiune. Si sunt, desigur, voluntari care vin cu mine prin spitale si impart bucurie copiilor.

Toti acesti oameni mari sunt fauritori de bine pe care ii uneste dragostea de aproape. Oameni care inteleg ca in urma noastra raman binele facut, bucuria adusa, zambetele copiilor, si ca intotdeauna cei mici vor tine minte omul care le-a fost aproape.

Cum te-au schimbat cei 4 ani de fapte bune

In primul rand am inteles ca dragostea este cea mai mare forta din Univers si ca, atata timp cat ea sta la temelia a ceea ce cladim, reusim lucruri pe care nu ni le-am imaginat cu putinta. Apoi, am invatat despre curaj, despre a-ti duce crucea cu demnitate, despre a te bucura chiar si in suferinta, despre usurarea cu care poti accepta lucrurile ce ti-au fost date sa le duci.

Un lucru important pe care l-am invatat este despre cum sa fiu aproape cuiva aflat in suferinta, si, cateodata, doar sa tac si sa stau cu cineva in suferinta lui, tinandu-l de mana.

Noi avem tendinta de a oferi solutii, de a consola, de a spune ca totul va fi bine. Ori, cateodata este bine doar sa fii langa cineva, cu dragoste, acolo, in momentul acela. Asta am invatat, mai presus de orice: sa-mi port dragostea cu gratie, rabdare si intelegere.

M-am smerit in toti acesti ani, m-am apropiat de Dumnezeu, am invatat ce este cu adevarat iubirea, m-am imblanzit si am inteles ca cea mai mare fapta buna este dragostea de aproape si recunostinta pentru binele primit. Iar Leo, unul dintre copiii cunoscuti in spital, care astazi nu mai este, m-a invatat sa ma bucur de fiecare zi asa cum este ea.

Planuri si idei de viitor

Eu asa corporatist nu pot sa mai gandesc de ceva vreme. Poate pentru ca tot progrmul Zi cu Fapte Bune este axat pe copii si are mai mult o parte sufleteasca decat matematica. Ma uit mai putin la lucrurile pragmatice si mai mult la lucrurile sufletesti. Pentru mine conteaza cel mai mult ca cei mici si parintii lor sa se simta iubiti, sprijiniti si sa stie ca nu sunt singuri in aceasta incercare. Voi cauta sa fac in continuare ce vor copiii, sa le impart cat de multa bucurie pot eu si sa incerc sa implinesc binele acolo unde este nevoie de el.