[Jurnalist.md] Ana Gherciu, Moldova.org: Provocarea cea mai mare este chiar să fii util

După câțiva ani de studii în economie la Timișoara, Ana Gherciu a revenit în Republica Moldova să facă jurnalism. A început la ziarul Timpul. Acolo a învățat cum trebuie și cum nu trebuie să-și facă meseria. Și că profesia asta nu-i tocmai pâine cu dulceață. De trei ani încearcă să facă mai multe reportaje despre oameni și întâmplări curioase pentru Moldova.org, unde este și redactoră-șefă. Acolo, la putere sunt long read-urile.

În vremea în care internetul te scaldă în articole de tot felul, Ana spune că „provocarea cea mai mare este chiar să fii util, să nu dublezi informația pe care au dat-o alții, să scurtezi drumul consumatorului spre a înțelege cu adevărat ce se întâmplă în acest haos informațional”. Nu-i ușor, iar mai jos ne-a povestit cum face acest lucru posibil.

Primul contact cu presa

Este mai mult o întâmplare fericită, decât o chestie planificată. Am făcut universitatea la Timișoara, în Economie, o alegere care nu prea mi-a aparținut și au fost 3 ani în care am aflat mai mult cine sunt eu ca om, decât ca specialist. Viziunea mea despre viitorul profesional a migrat de la fotomodel, când eram super mică, la traducătoare sau actriță. Deci, nu am fost foarte consecventă.

Odată revenită acasă, în 2012, trebuia să-mi găsesc o sursă de venit, nu mai eram la vârsta la care să mă simt confortabil să stau cu părinții și pe banii lor. Am avut un job temporar într-o companie sociologică, apoi am aflat că ziarul național Timpul căuta reporteri. Am trecut de un interviu destul de cordial și de o perioadă de probă, care a fost și perioada în care am învățat cele mai multe lucruri și am rămas acolo timp de patru ani.

Experiență

Până a fi angajată la ziar, singura mea conexiune cu presa a fost scurta experiență de reporteră la ziarul liceului și apoi și mai scurta experiență de redactoră-șefă la același ziar. Până acum râd când îmi amintesc ce pierdută în spațiu eram. Mă minunam de memoria fascinantă a colegilor de acolo. Cum reușesc ei să țină minte ce le răspund oamenii la telefon? Habar n-avem că există un cablu miraculos, conectat la telefonul fix la un cap și la reportofon - în celălalt. (Evident, acum nici pe ăsta nu-l mai folosim, există mii de app-uri pe telefoanele mobile).

La Timpul, am reușit să prind ultimii doi ani din viața lui Constantin Tănase, pentru care sunt recunoscătoare. A fost un om fantastic. Totuși, următorii doi ani acolo, după decesul lui, am învățat mai mult ce nu trebuie să fac. Am învățat cum să nu manipulez, cum să nu lucrez cu oamenii, cum să nu plec prea târziu.

Moldova.org

După ce am plecat de la ziar, m-am angajat la Moldova.org, unde sunt și acum. Deja de trei ani - perioadă în care am trecut peste sute de provocări, dar care mi-a deschis alte sute de perspective. Datorită Oxanei Greadcenco, CEO la Moldova.org, am avut ocazia să-mi „fac de cap” așa cum am crezut eu mai potrivit. Am continuat să fac ce am învățat de la Constantin Tănase - să scriu istorii despre oameni (nu politicieni - nu că n-ar fi și ei oameni...), pentru că ei sunt cei mai importanți. Dar am adăugat noi și noi alte chestii pe care le-am învățat de la alți oameni deștepți sau pur și simplu din ce mi se întâmpla.

O zi obișnuită de muncă

Se întâmplă o groază de chestii la Moldova.org, dar în primul rând e faptul că am renunțat la știrile clasice. Acum facem doar jurnalism explicativ și jurnalism bazat pe soluții, o porție bună de atenție se duce spre cultură, istorie și educație financiară, desigur, continuăm să scriem istorii umane. Dar dacă ar fi să le reduc la ceva foarte clasic, aș spune că ne întâlnim cu echipa în bucătăria redacției, ne bem cafeaua sau ceaiul, facem ședința de dimineață, în care planificăm ce avem de făcut pe azi-mâine. Apoi am de editat materiale, de răspuns la e-mail-uri, de scris rapoarte, de urmărit strategia pe care am pus-o la cale, și multe-multe alte chestii care intervin. Și, habar n-am de ce, se găsește mereu ceva care să intervină. La final de zi, plec acasă, stoarsă de puteri, deseori cu gândul că nu am făcut nici 50% din ce mi-am propus.

Rolul jurnalistului în 2019

Cred că există roluri diferite, la fel cum și jurnaliștii sunt diferiți. Nu toți sunt aici pentru a da informația crudă, cum se întâmplă la agențiile de presă, la fel cum nu toți sunt aici ca să facă presă de divertisment. Cred că rolul jurnalistului, indiferent ce ar face, este să se asigure că înțelege care sunt nevoile consumatorului și să se asigure că aceste nevoi nu-i dăunează. Ce vreau să zic este că deși ni se pare că un hamburger e exact ce ne trebuie acum, nu e neapărat chiar bun pentru noi.

Provocări

Provocarea cea mai mare, după mine, nu este să obții un răspuns de la un politician care a uitat sau nu prea-i pasă că este obligat să răspundă la solicitarea jurnalistului. Provocarea cea mai mare este chiar să fii util, să nu dublezi informația pe care au dat-o alții, să scurtezi drumul consumatorului spre a înțelege cu adevărat ce se întâmplă în acest haos informațional.

Prejudecăți

Prejudecata nr. 1 despre jurnaliști, probabil, continuă să fie că suntem niște mincinoși și o bună parte dintre noi sunt, deși nu știu dacă aceștia mai pot fi numiți jurnaliști. :) Din 2012, de când sunt în presă, lucrurile s-au schimbat și nu prea. Numărul publicațiilor online a crescut, unele dintre ele fiind din afara Chișinăului - unele chiar foarte bune. Au apărut posturi TV care investesc în divertisment cum pot ei. Consumatorii sunt din ce în ce mai critici și mai atenți, grație eforturilor organizațiilor de media. Tot datorită lor, tot mai mulți investesc în diversificarea metodelor de livrare a informațiilor. Eu spun că ne mișcăm în direcția potrivită. Cu siguranță fac parte dintr-o generație și un val nou de jurnalism.

Rețelele sociale

Ne-au dat și mai mult de lucru. Astăzi, jobul jurnalistul nu se mai termină atunci când pune ultimul punct în articol sau când e gata reportajul video. Orice ai produs trebuie distribuit, e copilul tău, vrei să-l vadă cât mai mulți.

Eu nu sunt dintre cei care s-au născut cu telefonul în mână, dar deși are dezavantajele lui, Internetul a scurtat la maxim distanța dintre jurnalist și consumatorul de media. În același timp, distanța asta a fost scurtată nu doar pentru mine, dar pentru toți, respectiv, toți jurnaliștii luptă pentru atenția aceluiași public. De aia și cred că rolul nr. 1 al jurnalistului de astăzi este să se asigure că nu dublează informația.

Relația dintre politic și presă

Poate fi profundă, dacă o lași, și poate să fie aproape inexistentă, cum e în cazul nostru, la Moldova.org, pentru că am fost imparțiali față de toate partidele - ceea ce aproape în toate cazurile presupune critică.

Relația cu publicitatea

Este una cu reguli destul de clare - numărul de colaborări este direct proporțional cu numărul de vizualizări ale site-ului. Desigur, uneori relația poate fi similară cu cea de mai sus. Am pierdut câteva oportunități destul de bănoase pentru că am refuzat să facem publicitate ascunsă. Alte colaborări au fost aproape de a fi sistate din cauza implicării specialistului PR în munca editorială a jurnalistului sau pur și simplu din cauza viziunilor absolut diferite despre puterea unei istorii umane în promovarea unui brand. Din păcate, piața publicitară din Moldova încă nu știe să aprecieze sau poate nu știe ce e native advertising-ul.

Schimbări

Nu cred că suntem la etapa în care conferințele și comunicatele de presă să se schimbe. Mai degrabă încă mai suntem la etapa unde organizatorii de conferințe și autorii de comunicate blamează jurnaliștii pentru lipsă de interes. Când, de fapt, ceea ce lipsește este că la aceste conferințe de presă, dacă este într-adevăr nevoie de ele, este ca acolo chiar să se vorbească lucruri interesante, utile, fără limbaj de lemn, fără texte pregătite de acasă, fără citit de pe foiță, să nu fie doar talking heads.

O relație sănătoasă cu presa

A construi o relație cu un jurnalist înseamnă și să răspunzi la telefon atunci când acesta te contactează, înseamnă să nu-i ceri solicitare oficială pe mail și să-l pui să aștepte cel puțin două săptămâni, pentru că așa-ți permite legea. Dar, în linii mari, ca orice relație profesională, tot ce trebuie să faci este să lucrezi, să încerci să ajuți, să fii sincer în intențiile tale și să fii om, la urma urmei.