[Jurnalist.md] Dorin Galben, Un show de doi Galbeni: Doar din publicitate nu prea trăiește nicio media în RM

Înainte de a fi jurnalist cu acte în regulă, Dorin Galben a făcut facultatea de Istorie și Filosofie. Dar pentru că i-a plăcut dintotdeauna să scrie și pentru că scrisul este o pasiune de care nu prea poți fugi, s-a cerut la ziarul Timpul de Dimineață. Acolo, spune el, s-a format ca jurnalist. A trecut prin redacția unui ziar, prin două televiziuni și când a simțit că are nevoie de mai multă libertate și-a construit propriul proiect: „Un show de doi Galbeni”, unde scoate în vileag anumite probleme din societate despre care, crede el, este necesar de vorbit.

Are peste 100 000 de urmăritori pe Facebook și peste 100 de persoane pe patreon care îl susțin lunar, ca să continuie să facă ceea ce poate el mai bine: să informeze. Despre un altfel de jurnalism, în continuare, cu Dorin.

Biografie pe scurt

Am început a lucra ca ziarist în 2012. Nu aveam nicio experiență în domeniu. Aveam un an de facultate la Istorie și Filosofie la noi, și un an de studii în Polonia prin schimb de experiență. Făcând anul III de studii în continuare la facultatea Istorie și Filosofie, am mers și am întrebat la ziarul Timpul de Dimineață dacă au nevoie de reporteri. După o scurtă perioadă de probă am fost angajat și m-am format ca jurnalist lucrând, nu învățând. Totodată, m-am înscris la studii și la Școala de Studii Avansate în Jurnalism.

De ce jurnalismul

Mi-a plăcut acest domeniu. Cumva mă regăseam anume în jurnalism. Mă reprezenta. Mi-a plăcut mereu să scriu și, probabil, de aceea am început cu ziaristica. Voiam să găsesc teme interesante și neobișnuite. Am lucrat în acești șapte ani de experiență la ziar și la două televiziuni. Dar treptat m-am retras, preferând să lansez propriul meu proiect unde să mă simt absolut liber.

Nu-mi amintesc acum să fi făcut vreo greșeală la început, lucram cu dăruire și atunci, de aia am ajuns unde sunt acum.

O zi obișnuită de muncă

Oh, zilele mele sunt atât de diferite una de alta, încât nu am un șablon anume. De exemplu, într-o zi pot fi plecat undeva în țară unde filmez pentru noul proiect în care sunt implicat - TUR-RETUR despre localitățile noastre. Alteori am vreun eveniment de moderat la Chișinău, respectiv îmi fac planuri astfel încât să fiu pe loc. Pot apărea și evenimente de moderat în alt oraș sau chiar sat, cum ar fi dezbaterile în perioadele electorale. Cert e că nefiind acum angajat undeva, ci fiind pe cont propriu, am mai multe bătăi de cap, dar și mai multă satisfacție de la ceea ce fac.

„Un show de doi Galbeni”

Până să-mi închei activitatea la ziar am activat și la televiziune. Așa am înțeles că îmi place să filmez și să apar în video. Plus la aceasta simțeam că am nevoie de un alt spațiu de exprimare, unde să nu depind de politică editorială, de invitați, de teme etc, etc. Așa mi-a venit ideea să lansez un video blog unde inițial îmi făceam de cap. Abordam teme pe care nu le puteam pune pe post la TV. Treptat treaba a devenit mai serioasă. Am început să fiu urmărit de tot mai multe persoane, interesul devenea tot mai mare față de proiectul „Un show de doi Galbeni” și de părerea mea, temele abordate au devenit tot mai serioase, iar eu tot mai motivat să dezvolt această platformă.

Ce am simțit atunci? La momentul lansării nu a fost ceva deosebit, era un fel de joacă, un hobby căruia îi dedicam câteva ore pe săptămână, experimentam cu metodele de montare, cu temele, cu reacțiile. Ulterior, când vedeam interes tot mai mare și impact mai puternic a apărut sentimentul de mândrie și dorința de a-l dezvolta.

Cel mai popular video

Video cu cele mai multe vizualizări a fost un spot social dedicat limbii române. Special l-am pregătit pentru a-l publica pe 31 august când sărbătorim Ziua Limbii Române. Era un îndemn pentru cei din diasporă să-și învețe copiii a vorbi românește pentru a se putea înțelege cu bunicii și rudele rămase acasă.

Acest video a fost văzut de peste 3,5 milioane de oameni și a făcut ca proiectul meu să treacă Prutul, așa am devenit cunoscut și publicului din România.

Promovare în Show

Sunt abordat frecvent cu acest scop. Am acceptat foarte puține propuneri și, vreți credeți, vreți nu, o bună parte dintre ele erau voluntariat, adică nu primeam bani pentru promovare. Țin foarte mult la imaginea mea și a acestui proiect, de aia niciun fel de om sau produs care îmi trezește dubii nu voi promova niciodată. La drept vorbind, nu voi promova pe CINEVA niciodată, adică nu mă voi asocia cu niciun politician sau afacerist.

De asemenea, nu voi promova produse consumul cărora nu-l încurajez: alcool, jocuri de noroc, produse de slăbit, fast-food, site-uri de pariuri. Orice poate dăuna altcuiva nu se va asocia cu numele meu sau al proiectului „Un show de doi Galbeni”.

Rolul unui jurnalist în 2019

Hm, nu cred că rolul unui jurnalist este diferit de la an la an. Ideea e că el nu este respectat la noi. Un jurnalist trebuie să informeze echidistant, echilibrat, corect. Din păcate la noi avem mult prea puțini jurnaliști care se respectă și care se simt responsabili pentru rolul pe care îl au. La noi majoritatea jurnaliștilor manipulează așa cum le cere cel care îi plătește.

Greutățile jurnaliștilor

Salariile mici. Ceea ce-i face dependenți de politicienii și afaceriștii care își doresc un public manipulat, nu informat corect.

Prejudecăți

O prejudecată există – că toți jurnaliștii sunt vânduți. Și e argumentată cumva, am zis și mai sus, majoritatea lucrează așa cum le zice „stăpânul”. Cât ține de bloggeri/vloggeri, e aceeași – că lucrează pentru cineva care plătește. Și la fel e din cauza că foarte mulți bloggeri și vloggeri chiar s-au vândut. Începeau liberi și independenți, dar cum ajungeau foarte vizibili erau atrași de anumiți politicieni și de partide. Astfel au discreditat acest domeniu încă din fașă.

Schimbări de profesie

Datorită tehnologiilor moderne jurnaliștii au început să se adapteze. Deja au înțeles că lumea mai mult stă pe rețele sociale decât se uită la TV sau decât citesc ziare. Ziaristica practic a dispărut la noi, știrile devin tot mai scurte, text tot mai puțin. Jurnaliștii încep să pună accent pe materialele video și pe promovarea lor pe online.

Libertate

Jurnaliștii noștri încă au foarte puțină libertate. Mai este nevoie și de curaj pentru a fi liberi. În primul rând e nevoie de curaj ca să-ți contrazici șefii, care la rândul lor sunt dependenți de anumiți oameni cu bani. Este o vorbă: „vezi pe cine nu ai voie să contrazici ca să știi cât de liber ești”. Din cauza lipsei de echidistanță și de corectitudine, rolul jurnalismului ca puterea a 4-a în țara noastră a fost afectat enorm.

Încotro se îndreaptă jurnalismul

Totul este atât de imprevizibil încât nu m-aș apuca să fac niște prognoze. Totuși, încă nu prevăd în următorii ani un boom al libertății media. La noi nu reușește să dispară un media magnat că începe să se contureze altul. Politicul nostru se pare că mereu își va dori un alegător manipulat și care nu este în stare să facă o alegere corectă. Iar oameni ușor de cumpărat în jurnalism vom avea mereu. Însă văd tineri interesați de proiecte precum „Un show de doi Galbeni”, îi văd plini de idei la evenimentele unde sunt invitat ca să le vorbesc. Așa că sper să avem cât mai mulți jurnaliști pe cont propriu ce vor putea aduce schimbarea.

Efectele online-ului

Am menționat că, datorită tehnologiilor și internetului, jurnaliștii au devenit mai activi pe online. Plusul este că astfel informațiile pot ajunge și la concetățenii noștri plecați la muncă sau cu traiul peste hotare, dar care își doresc să cunoască ce se întâmplă în țară. Minusul este scăderea calității informațiilor transmise. Viteza mare de scriere și transmitere a informației duce și la erori, astfel multe informații ajung la public incomplete sau greșite. Totodată, datorită internetului înflorește, din păcate, și industria de fake news.

Social media

E o sursă tot mai des utilizată de jurnaliști datorită faptului că majoritatea persoanelor publice se străduiesc să-și promoveze activitățile prin acest intermediu. Plusul – viteza mare de a obține informația și accesul mai ușor. Minusul – jurnaliștii treptat încep a uita cum să obțină informații relevante și mai interesante din alte surse și se limitează doar la ceea ce spune o persoană publică pe contul său.

Cum afectează social media viața unui articol?

Din punctul meu de vedere, doar pozitiv. Datorită social media ajungi la un public vast cu o viteză mult mai mare. Acum aproape toți au telefoane performante și conturi pe rețelele sociale, deci un material de presă poate fi văzut de oriunde, nu e neapărat să fii acasă, în fața televizorului sau să cumperi un ziar ca să vezi ce scrie.

Relația de putere între publicitate, politic, presă

Majoritatea afacerilor sunt dependente sau supuse anumitor politicieni. Publicitatea era direcționată către canalele acestor politicieni. Cu toate acestea, ținând cont că unele televiziuni încep să dispară după ce a dat bir cu fugiții șeful lor, constat că doar din publicitate nu prea trăiește nicio media la noi. Că se va schimba ceva odată cu schimbarea guvernării nu pot să dau așa o prognoză, sunt curios și eu ce va urma.

Relația cu PR-iștii

Personal nu am nicio prejudecată și nu am auzit de vreo prejudecată în raport cu ei. Avem specialiști foarte buni și mai puțin buni, ca în orice domeniu. Eu sunt contactat de diverși PR-iști care își doresc să promovez vreun brand sau eveniment. În funcție de interesele mele accept sau nu. Domeniul dat e relativ dezvoltat la noi și aș zice că are chiar mai mulți specialiști valoroși decât presa.

O comunicare „sănătoasă” cu presa

Apar probleme de comunicare doar din lipsă de profesionalism și dintr-o parte și din alta. Un jurnalist bun știe cum să obțină ceea ce are nevoie de la PR-ist, și invers e perfect valabil. Dacă măcar unul dintre ei nu este profesionist, atunci apar neînțelegeri și probleme.

Multor instituții publice le lipsesc profesioniști în comunicare. Cu cât omul își știe mai bine treaba, cu atât relațiile cu presa sunt mai bune.

Mobilitatea jurnaliștilor

Datorită posibilităților de a transmite online de Facebook a tuturor evenimentelor s-a cam redus mobilitatea jurnaliștilor, e adevărat. E și bine, e și rău. E bine deoarece jurnalistul astfel transmite mult mai rapid informația, și nu mai pierde timp pentru a reveni în redacție și abia mai târziu a începe a scrie. E rău, căci se cam șablonizează munca, jurnaliștii nu mai adresează întrebări și cei care relatează ceva la evenimentul propriu-zis nu mai sunt foarte motivați, văzând în fața lor doar camere de luat vederi și fără oameni care să se ia de cele spuse de ei.