![[Obsesii part-time] Ioana Negoescu: Prin fotografie comunici chiar mai bine decât prin vorbe. Spui povești și lași amintiri în urmă](https://media.iqads.ro/2019/10/collage40-cover-850.jpg)
Ioana Negoescu, PR manager Conan PR, a crescut în cel mai frumos sat din România. Malaia. Și acolo a început să facă fotografii, cu primul telefon. Fotografiile au transformat-o pe Ioana într-un căutător continuu. În fiecare zi, ea caută peisaje, subiecte, emoții, momente. Și se lasă plimbată prin lume. Pentru a-și urma pasiunea asta, e nevoie de timp, voință, muncă și răbdare.
Cum ne spune mereu profu’ la curs: procesul e bucuria unui fotograf, nu imaginea pe care o obții la final. Faci poza, te bucuri trei secunde de ea, după care te întrebi ce mai urmează. It’s not fun! Drumul e cheia.
Câteva din căutările ei se pot vedea și pe Instagram. Despre ele vorbește Ioana și în rândurile de mai jos.
În PR
În toamna lui 2015. În septembrie, când copiii începeau școala, eu porneam pe drumul comunicării la Conan PR. Și tot aici mă poartă de atunci.
Cum am ajuns în PR, Dumnezeu știe. Am terminat Marketingul la ASE, dar nu pot spune că asta m-a luminat în vreun fel. Cred că a fost pur întâmplător, să văd un anunț de job care sună bine, să-mi placă cerințele și să am curaj să aplic. Iar norocul a fost să-mi și placă meseria asta.
Context & inspirație
Context pot spune că a fost din plin. Pentru că am crescut la țară, în cel mai frumos sat din România - Malaia. Înconjurat de munți, lacuri, și străbătut de un râu. Dacă nu ați trecut încă pe acolo, timpul nu-i pierdut [promo sat natal inserted here].
De când am avut primul telefon cu cameră am început să pozez toată natura asta minunată.
Ce a urmat
Pasiunea asta a crescut treptat. A stat foarte mult la incubat și a clocotit încet, până să-mi dau seama că trebuie dezvoltată. Totul venea natural, pozam tot ce prindeam în cale și cu telefoanele de la vremea respectivă (toate second-hand și deloc în rând cu trendul). Vă puteți imagina ce „fotografii” ieșeau.
Din starea asta latentă despre care povesteam, am ieșit de Crăciun, acum doi ani, când prietena mea mi-a făcut cadou aparatul ei foto [Irina, dacă citești, îți mulțumesc că mi-ai deschis calea] :)). Dar nu am știut să profit din plin de el, m-am bucurat în limita setării auto, pentru că celelalte păreau imposibile.
Un alt moment important a fost cursul de fotografie cu telefonul mobil, al lui Vlad Eftenie. Trei ore pline de inspirație și informații utile. De atunci am început să am o idee mai clară despre cum vreau să arate fotografia și prin ce proces trebuie trecută în editare.
Am încercat să învăț și singură, din tutoriale sau cărți, dar se pare că nu sunt un bun autodidact. Și, pe această cale, le mulțumesc colegilor care mi-au oferit cartea lui Michael Freeman, dar trebuie să recunosc că cele 640 pagini m-au dărâmat la propriu :))
Revenind la zilele noastre, de la începutul verii am început un curs foto care ține un an. Am trecut prin tehnica fotografică, acum urmează compoziția. Și am emoții ca în prima zi de PR :))
Transformări
S-a transformat într-o dorință uriașă de a face fotografii cât mai mult timp. Mă trezesc cu dorința asta, adorm cu ea. Iar pe mine m-a transformat într-un căutător continuu. De peisaje, de subiecte, de emoții, de momente. Și de mine.
Încerc să-mi setez un obiectiv realist, dar mi-ar plăcea ca fotografia să mă plimbe prin lume.
Timp & efort
Mult timp din timpul meu liber. Și sunt conștientă că trebuie și mai mult, cred cu tărie în cele 10.000 de ore de exercițiu care duc la performanță.
Cea mai grea parte e lupta cu mine și lupta cu timpul. Cea mai frumoasă parte apare odată cu sclipirea din ochi în fața unui cadru bun.
De ce e nevoie
Ingredientele sunt aceleași ca pentru orice altă pasiune: voință, muncă și poate cel mai specific ar fi răbdarea. Cum ne spune mereu profu’ la curs: procesul e bucuria unui fotograf, nu imaginea pe care o obții la final. Faci poza, te bucuri trei secunde de ea, după care te întrebi ce mai urmează. It’s not fun! Drumul e cheia.
Momente în care ai vrut să renunți
De foarte multe ori am vrut să renunț, pentru că mă comparam cu cei din jur. Și încă o fac, doar că acum mă gândesc în același timp că și eu pot. Sau poate că o să pot chiar mai bine la un moment dat. Nu vreau să-mi mai limitez gândirea și visurile.
Descoperiri
Cu fiecare poză/ fotografie, mă mai descopăr câte un pic. Încet, încep să-mi dau seama cine sunt și ce-mi place. Și asta cred că e cea mai mare surpriză. Cât despre reacții, toți cei apropiați mă încurajează și asta e super important pentru mine.
Punctul de intersecție
Fix la mijloc. Prin fotografie comunici chiar mai bine decât prin vorbe. Și nu doar comunici, spui povești și lași amintiri în urmă. Un fel de PR, să-i zicem.
