[Politice 2.0] Vlad Tăușance: În politică nu există adevăr suprem, există competiție între moduri de a vedea lumea

Investițiile în comunicarea politică cresc de la an la an, ceea ce ridică standardele și conduce la profesionalizarea acesteia. Totuși, asta nu schimbă fondul dezbaterilor politice de la noi, care se bazează în continuare pe atitudini de guerilla, în detrimentul dezbaterilor de idei, crede Vlad Tăușance, consultant de strategie în comunicare. Vlad lucrează alături de agenția Argo din Iași și alături de Fundația Friends For Friends din București. În ultimii ani a fost alături de organizații neguvernamentale din țară în proiecte de comunicare, branding și strângere de fonduri, colaborând cu finanțatori precum Romanian-American Foundation și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Asistăm la o mare criză de idei, o bălmăjeală generalizată de locuri comune și sentimentalisme, împachetate vizual din ce în ce mai sclipicios.

Vorbim în continuare despre cum vede el poziționarea underdog-ului USR-PLUS în această campanie, despre sloganul fiecărui candidat și la ce trenduri din afară aderă politicienii noștri.

Context

În primul rând, sunt mult mai mulți bani în joc. Conform unui studiu Expert Forum, odată cu schimbarea cadrului legislativ în 2018, partidele primesc de la Autoritatea Electorală Permanentă de douăzeci de ori mai mulți bani față de acum zece ani. Anul trecut au fost cheltuiți 37 de milioane de euro, iar anul acest s-au alocat 4-5 milioane de euro pe lună, adică tragem spre 60 de milioane.

Sigur, nu toți bani merg pe comunicare și marketing, dar fiind vorba despre ani electorali, vorbim despre niște zeci de milioane de euro aruncați în piață: producție, media buying, creație, strategie, consultanță. Cam 5-8% din întreaga piață de publicitate românească, echivalentul a unor corporații, puse pe treabă.

Chiar dacă mulți bani sunt spălați prin firme de casă și televiziuni, comunicarea politică evoluează pentru că se profesionalizează. Este pentru prima oară când oamenii chiar riscă să își primească banii pentru munca lor.

Comunicarea politicienilor

Asistăm la o mare criză de idei, o bălmăjeală generalizată de locuri comune și sentimentalisme, împachetate vizual din ce în ce mai sclipicios. În același timp, asistăm la o talibanizare a comunicării: tabere politice polarizate până la fanatism, zero apetență publică pentru dezbatere de idei, ridicarea răzbunării la nivel de doctrină.

De cele mai multe ori, este prea mult să vorbim despre comunicare, în cele mai multe cazuri asistăm la un fel de „Vocea Candidaților României” sau „Românii au talent politic”.

Cu toate bâlbele, USR și PLUS au ridicat standardul de campanie, de la strângerea „pe bune” a semnăturilor la mobilizarea grassroots folosind unelte de genul Nation Builder. Au branduri coerente și corecte, folosesc digitalul ca niște nativi, au oameni de comunicare cu experiență în marcomm. Mai au de lucru la conținut, la adaptarea și validarea unor abordări care au funcționat, poate, bine în Franța sau în State.

Campania actuală

Bătălia se dă (doar) pe locul secund. Scoaterea din pole position a PSD-ului este un eveniment fără precedent care a creat un vid de putere major. Din păcate sau fericire, de vidul acesta beneficiază doar președintele în funcție.

Cum jocurile erau neclare până pe ultima sută, au fost încurajați mai mulți candidați-iepure, cu scopul de a diviza electoratul, a asigura o calificare ușoară pentru establishment și a faulta underdog-ul USR-PLUS.

Unii, precum Ramona Ioana Bruynseels sau nevroticul Cumpănașu, și-au consumat benzina. Mircea Diaconu, însă, este un experiment periculos, o glumă proastă care se poate termina și mai prost pentru credibilitatea noastră ca țară. Theodor Paleologu este o surpriză plăcută în sondaje, mi se pare că a urcat mai mult decât orice previziuni inițiale. Pentru cât suflet pune, ar merita o organizație cu mai multă tracțiune.

USR-PLUS fac o campanie ca la carte, într-o țară mult prea haotică pentru asta. Mi se par silitori, dar și prea cuminți. Dan Barna este un bun lider de organizație, un exponent relevant al noii generații active din România. Cu toate astea, este un brand relativ nișat, cu o audiență clar definită, dar restrânsă.

PSD joacă la sacrificiu și la inspirație, cu toate cărțile pe și sub masă, abandonând, din fericire, retorica națonalist-izolaționistă. Însă, au o mare problemă de credibilitate, iar o reformă a partidului dublată de o reașezare a doctrinei și bazei electorale nu se face peste noapte.

Echipa Iohannis joacă fără riscuri, așezat și metodic. Au în spate un partid consolidat și motivat, care simte victoria și are mize clare pentru locale și parlamentare.

Una peste alta, în afară de serialul online numit Mircea Diaconu, avem o campanie previzibilă și, oarecum plictisitoare.

Candidații

Klaus Iohannis. Pentru o Românie Normală.

Să fie bine, să nu fie rău. Un slogan plat, detaliat într-un program politic amplu, cu multe truisme și fără potențial de mobilizare. Nu că ar fi nevoie.

Dan Barna. Fericiți în România. Un președinte full-time.

Cred că s-a încurcat insight-ul cu sloganul. „Fericiți în România” este un concept bun și generos, dar ineficient în activări. „Un președinte full-time” mi se pare mult mai nimerit, un mesaj clar pentru România antreprenorială și corporate, electoratul loial al USR-PLUS. Programul politic se apropie, pe alocuri, de cel al lui Macron, dar nu pare dus până la capăt.

Viorica Dăncilă. Luptăm pentru fiecare român! România la puterea 10.

Hai că se poate și cu verbe de acțiune. Problema nu este de slogan sau program, ci de credibilitate.

Theodor Paleologu. Respect. Educație. Performanță.

Un exercițiu de branding, mai degrabă. Cuvintele-cheie sunt bine alese, respectul fiind unul dintre marile subiecte de frustrare ale românilor, iar educația și performanța niște șlagăre politice evergreen.

Mircea Diaconu. UN OM. Cu bună credință.

Vreau să-i dau o bere celui care îi scrie textele pentru video. Și apoi să ne certăm ca la ușa cortului. E foarte pe brief și target ce comunică acest actor. Sper să nu trebuiască să i se scrie replici și în turul doi.

Rolul social media

Social media este obligatorie, dar sper să înțeleagă toată lumea că nu este un scop în sine, ci doar o unealtă. Mai mult, nu există bine-înțelesuri, mediile evoluează – Facebook s-a boșorogit, YouTube a ajuns un mini-motor de căutare, grupurile s-au mutat pe WhatsApp etc. Ca în orice campanie bună, mixul se face în funcție de obiective și KPIs, nu după gust. 

Trenduri din afară

Cum ziceam, se lucrează din ce în ce mai mult pe platforme integrate de mobilizare, cum este Nation Builder. Este doar un exemplu, apropos de tendința de digitalizare a campaniilor, mai ales când vine vorba de relația cu susținătorii.

În rest, a crescut mult proporția de video – spoturi, live-uri – în mixul de comunicare, iar ședințele foto sunt din ce în ce mai decente.

Implicarea Cambridge Analytica

Cei de la Cambridge Analytica au vândut iluzii în România, au luat bani pe ochi frumoși. Statistic, modelul de profilare, micro-targetare și tracking propus de CA nu prea are cum să funcționeze pe o populație online de 9 milioane. Mi se pare prea mic grupul pentru rezultate relevante. În al doilea rând, reglementările de GDPR ale UE, precum și politicile draconice ale Google și Facebook pentru publicitate electorală, fac genul ăsta de inginerii cvasi-imposibile sau, măcar, foarte riscante.

Rămânem de modă veche: postaci cât cuprinde și o serie de pagini suspecte care fac campanie negativă sau împrăștie fake news. Atenție la neatenție: Salvăm România, România Puternică, Ciuma Roșie, Guvernare.net.

Epoca post-truth

În politică nu există adevăr suprem, există competiție între moduri de a vedea lumea. Nu este știință exactă. Statisticile sunt interpretabile, asistații sociali sunt fie buni sau fie răi, economia crește sau descrește în funcție de vorbitor.

Există, poate, o regulă: „Dacă sună prea bine pentru convingerile tale, s-ar putea să fie fake!”. Realitatea are bunul obicei să ne contrazică, propaganda știe să ne dea dreptate.