[Jurnalist.md] Ștefan Grigoriță, Europa Liberă și #diez: Am fost amendat din cauza că unui PR-ist nu i-a plăcut cuvântul „idiot”

Dacă până acum am tot ascultat și vorbit despre durerile celor din comunicare, de data asta mergem în cealaltă tabără, a presei. Am vrut să aflăm cum se face jurnalism în Republica Moldova, prejudecăți, greutăți, provocări, relațiile cu PR-iștii, ce mai scoate reporterii din birou.

Dăm startul cu Ștefan Grigoriță, jurnalist de date la Europa Liberă și redactor video la #diez. Chiar dacă a studiat științe politice și relații internaționale, Ștefan știa de mic copil că vrea să ia calea jurnalismului. Și a pășit pragul presei cu vreo șase ani în urmă. Pentru un jurnalist, într-o țară atât de mică, șase ani sunt mai mult decât suficienți pentru a înțelege cum funcționează acest sistem.

„Dacă mă trezești noaptea și mă întrebi cine este deputatul câștigător în circumscripția 15, de exemplu, o să zic că este vorba de candidatul PDM, Nicolae Ciubuc. De ce el? Pentru că Ciubuc este un sinonim arhaic al cuvântului „Bacșiș”, și tot așa”, mărturisește Ștefan.

Câțiva ani în urmă, în fața parlamentului, intervieva politicienii pe niște bean-bag-uri. Mai târziu, pe candidații la alegerile locale din Chișinău i-a provocat la o plimbare până la primărie. Toate acestea pentru cel mai renumit portal de știri pentru tineri din RM, #diez. Și asta nu e tot. De undeva mai găsește timp să facă și un podcast pentru Agora.md, alături de Felicia Nedzelschi, și ea jurnalistă în Moldova, numit „Bilet în Parlament”.

Multifuncționali sunt jurnaliștii din Moldova. Cum, de ce, unde si cand, vedeti mai jos:

Biografie pe scurt

Am absolvit în vara lui 2012 facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice de la Universitatea de Stat. Oficial am intrat în jurnalism la sfârșitul anului 2013, când am acceptat să fiu cameraman și editor la site-ul unimedia.info.

Jurnalism, pentru că:

Jurnalismul a fost ținta mea tot timpul. Am crescut cu Știrile ProTV, mă uitam la Cătălin Radu Tănase cum relata din mijlocul viiturii, furtunii de zăpadă, Irak și Afganistan, sau cum comenta Cosmin Cernat meciurile de fotbal ale României. Urmăream ca pe povestea de seară emisiunea Lorenei Bogza, încă din perioada când erau într-un studiou portocaliu. Am dorit să fac relații internaționale pentru că atunci când o să fac saltul în jurnalism, să fiu mai bine pregătit în acest domeniu, de jurnalist.

Până la urmă, am ajuns să fac jurnalism, și dacă poate, Ștefan de acum 10-15 de ani ar fi mulțumit de ce fac eu acum, Ștefan de acum nu este deloc mulțumit de ceea ce face acest Ștefan. Este prea lenos și pierde prea mult timp citind articole random de pe alegeri.md, despre ce program electoral avea candidatul PCRM la funcția de primar din anul 2003, Vasile Zgardan.

Joburi

Când am început activitatea de jurnalist eram student la Școala de Studii Avansate în Jurnalism, lucram și la Centrul Artico și mai aveam și cursuri de engleză, ceea ce mă făcea să alerg în patru locuri separat, zilnic. Schimbările și evoluția s-au petrecut treptat, foarte lent, dar dacă faci zoom out la această perioadă, poți spune că destul de rapid.

Și anume, am început jurnalism să fac în 2013, la sfârșit de an, în calitate de cameraman și editor video. Treptat, în următorul an deja am preluat mai multe atribuții de reporter, din ce în ce mai multe (prima mea zi de tură, când eram stăpân pe conținutul site-ului a fost chiar într-o zi de sâmbătă, când Vladimir Putin a decis să trimită armata în Crimeea, asta fiind începutul lui Martie).

Între timp am lăsat job-ul de la Artico, am terminat studiile la engleză și Școala de Studii Avansate am terminat. Prin iunie-iulie, 2014, redacția a descoperit că fac și infografice, și au decis să mă exploateze la maxim, astfel că în toamnă, deja filmam și montam mult mai puțin, și mai mult scriam și mă specializasem pe infografice. Cam primii în Moldova, care utilizau asta din plin în presa online, eram noi.

În toamnă au venit alegerile Parlamentare când am lucrat cot la cot cu redacția unimedia, prima mea campanie electorală și prima mea experiență de lucru în ziua alegerilor, în calitate de reporter. Interakt, compania care deținea UNIMEDIA, a vândut la final de acel an site-ul, dar eu am rămas alături de ei, la portalul AGORA, unde deja în anul următor, 2015, devenisem corespondent pe domeniul politic, reporter de la Parlament și responsabil pe infografice, lăsând în general toate atribuțiile de cameraman și editor video în urmă, doar așa, cu mici excepții. În general, consider că în ziua de azi un jurnalist trebuie să știe de toate câte un pic, așa că dacă ai citit mai sus și ți s-a părut tare banal, să știi că sunt în totalitate de acord cu tine.

Un an și jumătate mai târziu, din cauza că a crescut AGORA, am crescut și eu un pic. Două campanii electorale, o schimbare de guvern, un arest de fost prim-ministru, iar pe la final de 2016 am fost ales, în cadrul programului bursa Europei Libere „Vaclav Havel”, care m-a făcut deja să trec la alt nivel, să fiu parte a unei echipe mai mari.

Acel program a lărgit orizonturile profesionale și a deschis ușile pentru toți cei care au avut norocul să participe în el, și oriunde sunt întrebat, sau oriunde nu sunt întrebat, recomand la toată lumea să treacă prin el. AICI recomandare - TRECEȚI PRIN ACEST PROGRAM. De obicei, perioada de admitere este primăvara, așa că mai este timp.

După ce am terminat acel program, am decis să mă implic în mai multe proiecte. Am fost parte la un proiect TV, la Jurnal TV, am lucrat cu portalul #diez la o emisiune, în care intervievam politicienii pe bean-bag, în fața Parlamentului. În paralel, făceam parte din echipa Europei Libere, în special pe partea de infografice.

De atunci am realizat multe proiecte, mai ales în cadrul diez, și anume - explainere, emisiuni cu candidații la funcția de primar, în care le-am arătat drumul la primărie, iar de la începutul lui 2019, în paralel cu activitatea mea de jurnalist de date la Europa Liberă și redactor video la #diez, mai produc la AGORA.MD unul din primele podcasturi pe domeniul politic din Moldova, și anume: „Bilet în Parlament”.

„Bilet în Parlament”

Înainte de alegerile Parlamentare din 2019, AGORA.MD a decis să facă un podcast. Nu știu cum a apărut ideea, dar totul aparține redacției AGORA și partenerei mele de podcast, Felicia Nedzelschi. Din câte știu totul, de la denumire până la idee, a fost generat la ei în redacție. Contribuția mea se referă doar un pic la vorbit, un pic la scenariu și deja toată munca ce ține de post-producție - editare, mixare, etc, etc.

Din start, primul sezon a fost legat de Parlamentare, și anume am vorbit doar despre cum am ajuns la sistemul mixt, cine sunt candidații și bilanțul. Cât am realizat acele prime șapte ediții cred că am învățat numele la toți candidații, pe cele 51 de circumscripții, și cine candidează, de la ce partid, unde se află, etc, etc. Am impresia și acum, dacă mă trezești noaptea și mă întrebi cine este deputatul câștigător în circumscripția 15, de exemplu, o să zic că este vorba de candidatul PDM, Nicolae Ciubuc. De ce el? Pentru că Ciubuc este un sinonim arhaic al cuvântului „Bacșiș”, și tot așa.

Ulterior, după evenimentele din vară, tot AGORA a decis să facem mai departe podcastul, dar abordând mai mult subiectele politice de actualitate din țară. Și asta și facem.

Cu podcasturile în Moldova povestea este simplă - suntem ori la început și poate pe viitor o să crească mult, ori va fi ceva ce nu va funcționa la moldoveni. De exemplu, în Statele Unite, lumea lasă mesaje la telefon când apelează, atunci când le răspunde „robotul”. La noi, pentru că suntem cu minim zece ani în urmă, din toate punctele de vedere, am sărit peste această treaptă. Astăzi moldovenii chiar dacă pot lăsa mesaje audio, având tehnologia necesară, ei nu le lasă. Nu știu dacă la cineva este așa mesaj când nu sunt disponibil gen „Salut, suntem Ion și Tamara și la moment nu suntem disponibili. Lăsați un semnal după biiiiiip”. Așa ceva în Moldova nu a fost.

Posibil asta să fie și cu podcastul. Sau posibil nu. Să vedem. Până atunci producem, poate există cerere la oferta noastră.

Schimbări

Cred că atunci când am început principala diferență era că redacțiile din Moldova aveau foarte mulți oameni din care puteau alege. De exemplu, eu după absolvirea facultății, în 2012, am trimis CV-ul meu la mai multe instituții de presă, care clar că nici nu s-au uitat, pentru că: „ce-o mai fi vrând ăsta, care nici măcar studii de jurnalist nu are, când avem atâta talent de unde alege?!” Acest lux acum redacțiile nu îl au.

Principalul aspect care a schimbat această meserie este evoluția tehnologică ce a mărit cantitatea de informații și volumul. Dacă acum mulți ani jurnalistul se ducea la fântână, punea găleata, o băga în fântână, apoi cu un efort maxim o scotea, apoi o ducea, tot se chinuia în drum, ajungând la destinație obosit, acum se întâmplă așa:

Jurnalistul are un robinet. Robinetul cela nu are mâner de închidere. Robinetul cela este deschis la maxim, cu viteză. Apa de la robinetul cela se scurge, direct în canalizare. Jurnalistul se uită la tot acest peisaj și mai încearcă să aleagă câte ceva, și de multe ori încearcă să colecteze cu o găleată apa, dar mare atenție - găleata are o gaură.

Greșeli

Principala greșeală cred că a fost că nu am început mai devreme. Dar nu cred că e greșeală, e ceva pe principiul „se putea și mai bine dacă începeam mai devreme”. Cam ca la dezvoltarea umană, când zicem că „băi, îți imaginai cu ce vertalioate-samalioate-unelte de teleportare era să te miști tu acum de la Telecentru la Cricova dacă revoluția industrială avea loc măcar cu o sută de ani mai devreme”. Sau cine știe, poate că era să fie de genul „trrr, trrr, sunet de chiriac … nu e nimeni, deoarece prin anul 1925 criza globală cauzată de încălzirea globală a ucis pe toți”.

O zi obișnuită de muncă

Ziua mea începe cu a mă uita pe facebook ce am postat în alți ani. Este o tradiție excelentă de a da câte un facepalm de dimineață, când vezi anumite postări cu 3 like-uri de la prietenii din facultate. Pe urmă, pe drum ascult câte un podcast. Pentru că sunt interesat de politica din Statele Unite și cea din Marea Britanie ascult de obicei mai multe podcasturi ale publicațiilor străine (pot da o listă, dar ar fi lungă tare).

Apoi, citesc agenda, deschid aplicația Inoreader, care sintetizează toată ziua titlurile de știri care apar, dar mai și văd ce scriu colegii. Lucrez ba la un proiect video, ba scriu știri. În fiecare zi e ceva diferit, și în fiecare zi fac câte ceva diferit.

Ziua o închei tot ascultând un podcast, deja în drum spre casă. Destul de banal, nu? Ei bine, noaptea, eu sunt batman. Lupt cu criminalitatea din Chișinău, pentru că orașul are nevoie de un erou pe care îl merită, nu de cel de care au nevoie, sau cum era acel citat.

Rolul unui jurnalist în 2019

Cum s-a schimbat? De exemplu, discutând cu colegii din România am realizat că apariția www.privesc.eu a schimbat felul în care se face această meserie, care transmite live multe evenimente. Asta înseamnă practic că foarte puțini pleacă în teren, iar pentru că pleacă puțini în teren, și se poate menține un flux de 20-25 știri zilnic, cu 3-4 oameni, redacțiile sunt mici, reporterii sunt moriști care de multe ori fac copy-paste din comunicate, iar șefii nu trebuie să se gândească la camere, la video, la alte chestii. Din cauza asta… și invazia de site-uri din ultima perioadă.

La TV e altă poveste. Televiziunile fie sunt de partid, fie sunt din granturi, fie din publicitate. Prima face propagandă. A doua face jurnalism de calitate, o perioadă, până se termină grantul, după care se taie din echipă sau mai rău - din calitate. A treia, din publicitate, au salarii mici. Ori sunt mulți oameni cu salarii mici, ori puțini oameni, suprasolicitați, cu salarii decente.

Jurnalismul de investigație trăiește din granturi, jurnalismul de calitate trăiește din granturi, iar cel de partid, trăiește din ceea ce le oferă patronii, în condițiile unei piețe care încă nu e liberalizată.

Rolul unui jurnalist în 2019 eu îl văd de a interpreta ceva ce apare, indiferent de unde - conferință, status pe facebook. Este de a pune într-un context o declarație, sau de a face fact-checking acesteia. Oamenii, de multe ori, știu să caute și singuri informație. Dacă nu știau ei a căuta informație, nu mai erau zilele astea atâtea mame care cred că dacă își vaccinează copilul o să aibă el autism (nu, n-o să aibă). Anume acest (NU, NU O SĂ AIBĂ) este rolul unui jurnalist în 2019.

Greutăți și provocări

Sunt multe informații, și cred că principala greutate și provocare pentru jurnaliștii de astăzi este să-și seteze corect prioritățile. Să fii jurnalist în Moldova nu este prea profitabil, de aceea, o a doua provocare este să-ți menții jobul mult timp.

Un alt aspect se referă la autocenzură. Jurnaliștii nu sunt naivi și știu foarte bine oamenii pentru care lucrează. Ei știu că dacă sunt la televiziunea X, finanțată de politicianul Y, politicianul Y o să le zică la un moment dat „băi, nu o să mă frecați voi pe mine pe banii mei”. Jurnalistul are credite, și se va conforma. Dacă jurnalistul va pleca de la acea televiziune, la televiziunea S, finanțată de politicianul Q, care e adversar cu politicianul Y, el foarte ușor se va adapta și își va face meseria la fel de bine cum o făcea în altă parte.

Pentru că da, să faci propagandă, tot trebuie să ai minte.

Prejudecățile vizavi de jurnaliști

De multe ori, când oamenii află că vorbesc cu jurnaliștii se așteaptă că imediat o să apară undeva. E adevărat că în unele cazuri, simplele discuții au dus la dezvoltarea unor subiecte, dar asta de fapt nu înseamnă că orice discuție va apărea undeva. O a doua prejudecată este că jurnaliștii manipulează sau sunt plătiți de cineva. E adevărat! Sunt plătiți de șefi, dar la rândul lor deja depinde de fiecare instituție din ce își finanțează activitatea.

Unii jurnaliști își pot primi salariul din contul acelei reclame enervante pe care o vedem pe site. Dar asta nu e vina site-ului, e vina celor care fac acele reclame enervante.

Libertate în jurnalism

Nu s-au schimbat prea multe față de când am început eu în această meserie, doar un singur lucru - acum este criză de oameni. Lumea pleacă din Moldova, iar asta se simte inclusiv în jurnalism. De exemplu, în cazul #diez, îi căutăm pe viitorii reporteri deja prin rândurile liceenilor.

Încotro se îndreaptă jurnalismul

Eu cred că oricât de mult ai pune un algoritm să scrie o știre sau să facă un reportaj, robotul oricum nu va putea face ceva exact ca și omul. Iar dacă va apărea, oamenii se vor adapta la alte joburi. Îți imaginezi că era mare teamă când au apărut bancomatele că - băi, mii de casieri o să fie dați afară. Uite, acei casieri deja se ocupă de relații cu clienții, le mai vinde un credit, mai face o campanie pe Social Media. E adevărat, o schimbare bruscă cauzată de tehnologie afectează, de regulă, generația în care a fost acea schimbare, pentru că următoarea generație, deja este obișnuită.

Dar, mama și tata sunt pensionari. Ei au cont pe Facebook, se uită la filme pe youtube, au acces la Netflix. Eu cred că dacă ei s-au descurcat, o să mă descurc și eu.

Cum a schimbat internetul fața presei?

Este clasica vorbă - tehnologia ne-a adus mai aproape, dar pe de altă parte ne-a îndepărtat. Cred că online-ul și tehnologia, în general, au concentrat toate formele de jurnalism - scris, video, audio pe o singură platformă. Iar asta nu știu dacă e rău sau bine. Poate că e de bine, pentru că a simplificat viața oamenilor, dar pe de altă parte, i-a făcut prea dependenți.

Fiecare zi e un episod din Santa Barbara, și fiecare accesare de pe facebook e ca un joc de tetris. Dacă înainte veneau părinții și scoteau televizorul din priză, sau îți luau bateriile, acum, nu are cine, pentru că în mare parte, și ei se uită la Santa Barbara și se joacă tetris.

Jurnalismul este profitabil pentru cei care au făcut tranziția de la scris la online, de la tv la conținut online, de la radio la conținut de podcast - dacă vorbim despre țările civilizate. La noi, lumea încă se uită la televizor, dar curând, într-un an, doi totul se va schimba, iar acum suntem într-un proces continuu care accelerează.

Social media cu plusuri și minusuri

Sunt de multe ori principala sursă de reacții pentru jurnaliști. Ori, cum se proceda anterior într-un scenariu clasic:

Ziua 1 - Politicianul X declara ceva referitor la politicianul Y la o întâlnire cu cetățenii, la o dezbatere televizată, la o conferință de presă ceva.
Ziua 1 sau 2 deja - Jurnaliștii vedeau agenda politicianului Y și mergeau la evenimentele lui din Agendă pentru a da întrebări la declarațiile politicianului X.

Acum, totul se rezumă la statusuri pe facebook, și uneori politicienii chiar comentează unii altora. Lumea vede asta din prima sursă.

Plusuri - a ușurat viața tuturor și poți să te concentrezi pe materiale mai ample, povești umane, interviuri interesante, formate captivante de emisiuni etc.
Minusuri - deși a ușurat viața tuturor, tu nu te concentrezi pe materiale mai ample, povești umane, interviuri interesante, formate captivante de emisiuni etc.

Cum afectează rețelele sociale

În primul rând, nu vinde un articol. Dacă în altă viață, un articol bun putea creștea vânzările directe pentru o publicație, un reportaj bun putea crește audiența, un articol de presă bun poate la un moment dat să ia 30-40 de like-uri de la specialiști, și gata - iok. Mult mai de succes vor fi alte știri, pentru care s-a depus un efort infinit mai mic.

Toți trăiesc pe rețelele de socializare din păcate.

Relația de putere între publicitate, politic și presă

Eu o să trag turta un pic la colegii din presă, pentru că nu am motive să iau partea la publicitate și politic. Salariile la ultimii depind în mare parte de voința, bunăvoința și înțelegerea la ultimii doi. De aceea, este important să știm că fiecare își face jobul și are niște atribuții, și că nimeni nu va face meseria celuilalt cu același randament, și că nicio meserie nu este mai jos decât cealaltă. Dar...

Să zic așa - o parte din aceștia pot fi tare supărăcioși. De exemplu, am auzit prin redacțiile unde am lucrat de apeluri de la anumite companii ca să „nu publicați deocamdată nimic, deoarece venim cu o reacție”. Cel mai bine s-a văzut relația de putere în perioada când în Parlament se discuta subiectul referitor la impozitarea IQOS. S-a văzut supărare de la unii pentru care anumite articole le deranjau strategia și firul narativ construit de atâția ani prin campanii bine targetate, dar și s-a văzut și aroganță de la alți colegi din presă față de presa care publica toate pozițiile implicate în acest subiect, că anume s-a vândut unor interese meschine.

Cel mai important de reținut este că dacă cineva apare în presă, susținând un punct de vedere, cel mai probabil vor apărea și cei care susțin celălalt punct de vedere care este diametral opus. Puțintică răbdare, doar atât.

Relațiile cu specialiștii în comunicare

Sunt și bune, sunt și mai puțin bune. Eu, de exemplu, am fost amendat din cauza că unui PR-ist nu i-a plăcut cuvântul „idiot” pe care l-am folosit împotriva lui. În general, pentru că cu mulți din cei care sunt în comunicare am interacționat fie în presă, fie în altă parte, relația este bună, atât timp cât nu sunt amânat prea mult. Atunci relația devine nu prea bună.

Probleme în comunicarea cu presa

Principala problemă este că nu se înțelege un singur lucru - dacă se cere o replică, o informație sau orice altceva, înseamnă că în acest ciclu informațional ea trebuie foarte rapid. Nu există „te sun imediat” și nu mai sună, sau nu mai răspunde.

Și încă ceva - jurnaliștii sunt foarte conștienți că de fiecare dată când ei dau o știre cu doar o singură sursă, undeva în lume moare un motănaș drăgălaș. Iar ei nu vor să moară acești motănași drăgălași, și chiar ar scrie cu cea mai mare plăcere știri cu ambele poziții, doar că de foarte puține ori acestea sunt disponibile în același timp, și tot timpul trăiești cu ideea când scrii că amuș ăia de la altportaldecatalmeu.md o să dea primii.

Ce poate să-i mai scoată pe jurnaliști din birou?

Cred că singurul lucru care poate să-i scoată pe jurnaliști din birou, la evenimente, este doar posibilitatea de a merge în afara orașului undeva - de exemplu într-un sat, într-un oraș mai departe.