Juriul Internetics 2019 reunește peste 60 de specialiști în comunicarea digitală.
Lars Samuelsen, Chief Strategy Officer & Head of Digital la Grey Nordic, va fi Preşedintele Juriului Internetics 2019. El este câștigătorul a numeroase premii internaționale, precum IPA Gold, Euro Effies, Cannes Lions, D&AD Pencils și Webby awards.
„Este o mare onoare pentru mine să fiu președintele juriului și abia aștept să mă alătur jurizării celor mai inovatoare campanii la Internetics. Vedem în acestă zonă a lumii unele dintre cele mai rapide dezvoltări în tehnologie, iar varietatea metodelor de aplicare ale acestora reprezintă un stimulent creativ minunat.”
Lars s-a alăturat grupului Grey în 2009, deținând de atunci mai multe roluri în organizație. Are o vastă experiență în dezvoltarea brandurilor la nivel global și a condus strategii de branding pentru Weber, Somersby, Bestseller, Canon, Bolia P&G și Emirates. Înainte de a se alătura grupului Grey, Lars a fondat primul departament de communications planning la MEC și a obținut un MBA în cadrul Berlin School of Leadership.
Grey se află în topul firmelor de advertising și marketing din lume. Folosind creativitatea ca principală unealtă de afaceri, continuă să aducă îmbunătățiri conceptului de brand experience în orice platformă și să creeze conexiuni de lungă durată intre companii si consumatorii lor.
Juriul Internetics 2019 reunește peste 60 de specialiști în comunicarea digitală. Profesioniști în marketing, media, consultanţi, researcheri și publisheri vor evalua proiectele înscrise la cea de-a XIX-a ediție a competiției care premiază inteligența digitală și excelența în comunicarea online.
Jurații primei categorii, Digital Platforms sunt:
Adina Nica - Research & Strategy Consultant, Open-I Research | Alina Crangă - Group Brand Manager, Kandia-Dulce | Ana Vișian - Head of Advertising Sales, OLX Group România | Andra Crihana - Group Brand Manager, JTI România | Andrei Dumitrașcu - Marketing & Communication Director, Secom| Bogdan Toacşe - Senior Department Manager Brand Management, OMV Petrom Marketing| Bogdan Țurcanu - Senior Innovation Manager, Ursus Breweries | Cătălina Mergeani - Brand & Communication Director, NN România | Cosmina Frîncu - Brand Communication Manager, BRD Groupe Société Générale | Cristina Avram – Marketing Manager, Avon România | Dan Zloteanu - Business Consultant & Marketing Researcher, MRI / The Network | Dragoș Stanca - Founder, UPGRADE 100 & Partner Think Digital Group | Elena-Mădălina Șerban - Business Development and Marketing - Emerging Markets expert Business Architects HEB | Greta Redeleanu - Marketing Director, Regina Maria | Ileana Cipca - SMB Channel Marketing Lead, Microsoft Western Europe | Liliana Martin - Communication Strategy and Planning Manager, Vodafone România | Mădălina Mitru - Marketing Manager Doncafe & Fort, Strauss România | Raluca Alexandrescu - Loyalty & E-commerce Marketing Director, Mega Image | Raluca Radu - Country Manager, ANSWEAR & Founder, MTH Digital | Ramona Ciocodei - Communications & Digital Manager, McDonald's.
Cele patru secțiuni ale categoriei Digital Strategies urmează să fie jurizate de:
Camelia Petrescu - Associate Director , Unlock Market Research | Anca Roman - Touchpoints, Digital & Communication Manager, FrieslandCampina România | Anca Zamfirescu - Consumer Insights Senior Manager Balkans, Nielsen | Anda Lazăr - Brand Manager, UniCredit Bank | Carmen Boer – Marketing Campaings Director, Kaufland România | Crina Chiru - Head of convergence and B2B communication, Orange România | Cristina Micu – Marketing, Costumer & Digital Director, King Fisher Brico Dépôt | Dan Tudoroiu - Digital Project Manager, Antena Group | Daniela Hristofor - Ariel & Tide ABM South East Europe | Daria Gonța - Senior Brand Manager Water, Dairy & New Beverages, The Coca-Cola Company | Ioana Vieru - Brand & Product Marketing Manager, Visa | Iuliana Maratu - Head of Brand and Marketing Communication, E.ON Energie România | Mădălina Pangrate - Industry Manager, Google România | Ramona Bratu - Head of Marketing, UNTOLD & Neversea | Ruxandra Mocanu - Independent Marketing Consultant | Simona Nodea - Marketing Director, Medicover România | Sorina Diaconu – Marketing Director, Group MedLife | Teodora Juravle - Marketing Communications Consultant | Vica Schipor - Social Media Manager - România, Bitdefender | Victor Kapra - Online consultant.
Categoria Interactive Campaigns va fi jurizată de următorii specialiști:
Adriana Muscalu - Senior Research and Business Consultant, Exact Business Solutions | Adriana Nestoriuc – Marketing Activation Manager Beverages, PepsiCo | Alex Dona - Marketing Mindset | Andra Voicu - Portfolio Strategy Manager, Philip Morris International | Arina Ureche - General Manager, BRAT | Camelia Ganga – Marketing Consultant Glovo | Ciprian Postelnicu - Head of Media, Budgeting and Production, Telekom România | Cristian Manafu - Managing Partner, Evensys | Cristina Hanganu - Communication & CSR Director, Lidl România | Dan Petre – Business Developer, D&D Research | Eliza Șerban - Group Brand Manager, Heineken România | Ioana Gorgăneanu - Head of B2B2C Marketing and Comms for Central and Eastern Europe & Head of Marketing and Comms România, MasterCard | Ioana Mârzac – Sigarteu - Corporate Communication Manager, Samsung Electronics România | Irina Pocovnicu - Digital Marketing Consultant & Founder, Digitalize | Laura Mihăilă - Head of Marketing, BCR | Lelia Mancaș - Head of Marketing and Communication, Metropolitan Life | Maria Chelemen - Marketing & Digital Manager, MOL România | Mihai Tănase - Head of Digital & CRM, Groupe Renault România | Oana Gherasim - Head of Comunication, Enel | Silvia Mihăilescu - Director of Brand, Marketing and Communications, ING România | Simona Andrei - Brand Manager, Pernod Ricard România | Tina Crețu - Senior Digital Marketing Manager KFC, Pizza Hut & Taco Bell.
Ediția 2019 a Internetics pǎstreazǎ structura competiției actualizată anul trecut, cu trei categorii principale, Digital Platforms, Digital Strategies și Interactive Campaigns, cu un grup de jurați dedicat fiecărei categorii și un sistem de puncte diferențiat în funcție de categorie. În fiecare dintre cele trei secțiuni vor fi acordate trofee Gold și Silver. Agenția care acumulează cele mai multe puncte obține titlul de „Agency of the Year”. Compania care dovedește cea mai eficientă și creativă prezență în mediul online va fi recompensată și în acest an cu titlul „Digital Client of the Year”.
Jurizarea proiectelor înscrise se va desfășura în două etape, online și offline, în intervalul octombrie - noiembrie 2019. Gala de Premiere va avea loc pe 18 noiembrie 2019, la Ateneul Român.
Festivalul este susținut de Absolut, Coca-Cola, glo, illy și YouTube.
Parteneri media: Biz, Pagina de media, IQads, SMARK.