BRD – Groupe Société Générale lansează o nouă campanie de brand sub semnătura „Tu ești viitorul”, prin care își propune să aducă în prim-plan platformele Scena9, Școala9 și MINDCRAFT, ințiativele prin care BRD investește în generațiile următoare, prin programe dedicate culturii, educației și tehnologiei.
Aceste platforme aduc la aceeași masă oameni valoroși din diferite domenii, de la jurnalism, artă, zona academică, antreprenoriat sau tehnologie, dispuși să transfere know-how din diverse arii și pe care îi unește dorința comună de a avea un impact în societate astăzi, pentru un viitor mai bun.
BRD și-a propus să aibă un rol activ în această cauză comună, prin încurajarea și susținerea oamenilor care generează schimbarea, atât prin soluții financiare, cât și prin accesul la inițiative, resurse și informații de care aceștia au nevoie.
„Campania «Tu ești viitorul» a luat naștere anul trecut, odată cu noua semnătură de brand a Société Générale, implementată la nivel global, însă ceea ce ne-am propus să realizăm anul acesta are mai mult legătură cu prezentul. Vorbim tot timpul despre viitor, ne imaginăm cum ar putea fi, însă trebuie să fim conștienți că ceea ce facem azi are un impact mult mai mare asupra viitorului decât ceea ce ne putem imagina că va fi. Oamenii sunt cei care construiesc viitorul pas cu pas, prin eforturi, planuri, proiecte și investiții personale. Cu toate lucrurile pe care le fac acum pentru un mâine diferit. Cu încercări, eșecuri și reușite. Am creat Scena9, Școala9 și MINDCRAFT din dorința de a susține oamenii care ne inspiră la fiecare pas și din dorința de a crește alături de ei. Deoarece știm că implicarea în cultură, educație și tehnologie este esențială pentru un viitor mai bun”, a declarat Alfred Borcan (Director de Comunicare BRD – Groupe Société Générale).
Campania are ca element central un spot de 60 de secunde care surprinde mai multe ipostaze construite în jurul unor personaje din varii domenii, în momente de zi cu zi, urmându-și pasiunea și ambiția care le motivează.
Alături de comunicarea TV, OOH și social media, campania este susținută și de un site dedicat, brd.ro/tuestiviitorul, ce oferă o prezentare generoasă a celor trei platforme BRD.
Scena9 este prima platformă de jurnalism creată de BRD, lansată în 2016. Este o revistă de cultură, societate și idei, cu apariție zilnică online și cu focus pe tânăra generație de creatori. A adunat în jurul ei unii dintre cei mai buni tineri scriitori, jurnaliști, fotografi și ilustratori de la noi, iar la finalul anului 2018 a lansat în format print o publicație-eveniment de peste 200 de pagini, care explorează teritorii aflate la granița dintre artă, cultură, știință și societate. A primit trei premii la Gala Superscrieri 2019, cea mai importantă competiție din jurnalismul autohton, pentru Cel mai bun reportaj, Cel mai bun portret și Editorul Anului.
Scena9 a fost inspirația pentru crearea Rezidenței BRD Scena9, un hotspot cultural din centrul Bucureștiului și un spațiu al creatorilor de cultură contemporană, dar și a Fundației9, o inițiativă non-profit care își propune să susțină liderii și proiectele noii generații de creatori și educatori.
Școala9 este locul în care profesorii, părinții și copiii își pot recunoaște viața de fiecare zi din școală. Platforma, lansată în 2018 de BRD și de echipa editorială DoR, reunește povești și soluții și lansează o provocare la dialog tuturor celor implicați în educația românească.
MINDCRAFT este platforma care explorează tehnologia în mod creativ, ca resursă pentru viitor, și acționează ca o umbrelă de programe, inițiative, hub-uri, start-up-uri, echipe de robotică și incubatoare, unde BRD este un facilitator în dezvoltarea tinerei generații. Sub umbrela MINDCRAFT se regăsesc: Mindcraft Stories – o publicație online dedicată științei și tehnologiei, creată și susținută de BRD, prin care vrem să antrenăm curiozitatea și să arătăm cum ideile îndrăznețe, cercetarea, inovațiile schimbă România și lumea; BRD FIRST Tech Challenge România – cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni din România, organizată de Asociația NAȚIE PRIN EDUCAȚIE, în parteneriat cu BRD; Innovation Labs – cel mai mare program de pre-accelerare pentru start-up-uri tech din România, MINDCRAFT Hub și CIS41LAB (Complex Information System Lab) – laboratoare de robotică în care elevi, studenți și profesori proiectează și dezvoltă prototipuri de roboți utilitari și echipamente hardware; MINDCRAFT Academy – un program dedicat studenților cu workshop-uri și sesiuni de mentorat.
Campania face parte din inițiativa Société Générale lansată la nivel global, sub semnătura “The Future is You” și are misiunea de a-i susține pe cei care doresc să aibă un impact pozitiv asupra viitorului.
Echipele implicate în realizarea și implementarea campaniei de brand „Tu ești viitorul”:
BRD – Groupe Société Générale:
Brand Communication Management: Alfred Borcan, Cornelia Ghiță, Oana Bistriceanu, Cosmina Frîncu, Roxana Ungureanu, Irina Ștefaniu, Emanuela Ghyka, Ioana Silistraru, Traian Traicu.
Digital Marketing: Mircea Bărbulescu, Miruna Vlad, Alexandru Ușurelu.
Propaganda:
Costin Milu – Group Creative Director; Bogdan Nestor – Senior Art Director; Victor Barac – Art Director; Ștefana Loghin – Copywriter; Mădălina Râpeanu – Senior Strategic Planner; Bogdan Țânculescu – Group Account Director; Daniela Spătaru – Account Manager; Andreea Ciora – Account Executive; Marcela Moldovan – AV Director; Valentin Oprea – Head of DTP; Andreea Sandu – Operations Director.
Conversion Marketing:
Cristian Iosub – Digital Platforms Manager; Marian Mirzacu – Senior Web Developer; Liviu Roman – Senior Web Developer.
United Media:
Manuela Vasiliu – Deputy Managing Director; Roxana Burdeanu – Media Manager; Dragoș Andronache – Head of Digital; Mircea Horlaci – Digital Media Manager; Oana Stoica – Senior Media Buyer; Sînziana Florescu – Media Buying Director; Gabriela Bujor – Media Specialist.
Golin:
Irina Roncea – Managing Director; Joaquin Bonilla – Executive Creative Director; Emanuel Ignat – Art Director; Irina Guțan – Copywriter; Roxana Ionescu – Digital Director; Florin Merlă – Senior Manager; Adina David – Senior Media Associate; Cătălina Cătană – Digital Associate; Veronica Zîrnea – Digital Associate.