[Pe strada lui George] Ioana Petre: Sunt intr-o perioada in care pictez foarte multe inimi, despicate, transpartente, timide sau naive

Arta a dus-o pe Ioana Petre in cele mai neasteptate locuri: de la proiectarea unei fabrici de cafea din Mexic, case pentru oamenii din favelas, pana la o colectie de bijuterii pentru saptamana modei de la Madrid, colectii de haine, imprimeuri, papetarie, ilustratie de carte si accesorii. Acum, a adus-o la Future Artists @ George Street Gallery, competitie care se afla in etapa de jurizare.

Pana pe 29 septembrie puteti vota versiunea Bucurestiului care v-a placut cel mai mult, dupa ce dati o tura prin toate propunerile. Ioana s-a inspirat in lucrarea ei din povestea pe care o tot spune de ceva vreme. 

Am pastrat constant in ilustratiile mele tema bucuriei pure, prin culori tari, combinatii neasteptate de elemente, toate cu un aer magic, oniric chiar.

Despre inspiratie, arta, foi goale, inimi si orase, povesteste Ioana dupa cum urmeaza: 

Scurta istorie personala

Arta s-a strecurat in viata mea de cand eram la gradinita. Mi-aduc aminte cum primeam un borcan cu cateva creioane colorate si ni se cerea sa ilustram o scena din povestea preferata. Atunci am inteles cata putere este in creioanele alea tocite si o foaie de hartie. Aveam 4 ani, un sort prea scurt si pampoane albe.

Pe atunci cautam primele si ultimele pagini albe ale cartilor, ca sa le umplu de culoare si mazgaleli, acum ma caut pe mine si ma mai gasesc putin cu fiecare ilustratie. Sinaia a fost locul de inceput si m-a tinut acolo pana la 18 ani, cand a facut schimb cu Bucurestiul si o facultate de arhitectura.

Toata partea mea creativa a fost dusa in cele mai neasteptate locuri, de la proiectarea unei fabrici de cafea din Mexic, case pentru oamenii din favelas, pana la o colectie de bijuterii pentru saptamana modei de la Madrid, colectii de haine, imprimeuri, papetarie, ilustratie de carte si accesorii.

Competitia „Future Artists @ George Street Gallery”

Vizitasem toata galeria George atunci cand s-a deschis, pentru ca am mai multi prieteni care au pictat deja cate un stalp si mi-a placut foarte mult ce a iesit. Cand am ajuns acolo cred ca s-a activat si putin wishful thinking si chiar imi doream de mult timp sa pot picta in spatiul urban. Mi-au trimis cativa prieteni link cu concursul si am zis ca asta e momentul sa incerc.

Punctul de pornire

Punctul de pornire a fost cumva un punct de intoarcere, acasa, la Sinaia, la padurea deasa care se vede de pe geam si muntii care o prind din spate. Cam acolo e punctul zero al fiecarei ilustratii, poate deja inconstient, care se transforma treptat, in functie de brief, stare, mesaj. Dar legatura cu natura si felul in care ea ma modealeaza este una din principalele teme pe care le abordez.

Padurea de la Sinaia a fost inlocuita de parcul Cismigiu, langa care locuiesc de ceva vreme si  care imi mai potoleste toata explozia de idei, asa cum a facut si acum. Ajuta mult si ceaiul si lumina piersicie de la apus.

George isi doreste multa culoare si optimism in aceasta zona de birouri de la Aurel Vlaicu, eu imi doresc sa constienzam de cat de mult optimism am avea parte, daca pe langa toate constructiile care se fac, am amenaja si spatii verzi, ample, cu multi arbori, iar pranzul sa nu il mai luam intr-o sala de mese apasatoare cu tavan fals, ci afara, cu picioarele in iarba, la umbra unui copac.

Sunt intr-o perioada in care pictez foarte multe inimi, despicate, transpartente, timide sau naive. Si mi s-a parut firesc sa imi continui povestea si printr-o inima a orasului, care pentru mine e data de parcul Cismigiu si toate ecosistemele care il compun si care vin sa ne dea si noua din toata energia lor.

Etapele unei lucrari vin de la sine, lin, nu le fortez intr-o directie sau alta, le las sa se aseze cum vor ele, caci am zile cand foaia cere mai mult si altele cand se cere mai goala. O las si pe ea sa se exprime si gasim o cale de mijloc, astfel incat sa impacam si pensulele si emotiile.

Am pastrat constant in ilustratiile mele tema bucuriei pure, prin culori tari, combinatii neasteptate de elemente, toate cu un aer magic, oniric chiar.

Asa ca tema Outbreak of Joy nu a avut nevoie decat de un spatiu nou de exprimare, caci povestea o tot spun de ceva vreme. Si mi-a placut ca subtema orasul, caci am simtit ca il pot duce intr-o zona mai aproape de mine, fiind foarte important sa ma regasesc in fiecare linie trasata.

Dificultati

Dificultatile nu sunt legate de o tema in sine, ci sunt mai mult de ordin personal; cand foaia cere, dar tu nu prea mai ai ce sa ii dai in ziua respectiva, cand ceaiul preferat s-a terminat si florile de tei nu fac fata, cand vrei sa faci atatea lucruri si iti dai seama ca pana la urma e totusi o singura Ioana, iar treaba aia cu prioritizarile inca nu ii iese foarte bine.

Mesaj pentru juriu 

Juratii au treaba grea, de a gasi un fir conductor al acestei intregi expozitii, si cred ca lucrarile care vor crea cele mai bune personaje in toata aceasta poveste ce se vrea a fi spusa, vor fi alese. Le transmit sa aleaga cele mai inspirate "obiecte" pentru acest nou spatiu de joaca.

Si public 

As vrea sa ii rup pe trecatori de realitate, macar putin, sa lase povestile sa ii incante,sa isi aduca aminte de senzatia aia faina pe care o ai cand stai mai mult timp afara, in natura si ca pana la urma chiar tine doar de noi sa protejam , atat cat putem , toate aceste surse de viata si energie.

Arta de strada

Arta stradala mi-a atras atentia prima oara in America de Sud, cele mai frumoase murale si grafitturi descoperindu-le pe zidurile din Bogota si Valparaiso. In Bucuresti totul e inca la inceput de drum, dar ma entuziasmeaza de fiecare data cand gasesc o lucrare noua.

Pentru mine strada este un mare flux de informatii, care vin toate deodata si cu aceiasi intensitate. Depinde foarte mult de cum ma simt in ziua aia si ce imi capteaza atentia; texturi, sunete, umbre, iar printre ele isi fac loc si graffiti-urile, daca au o grafica faina sau un mesaj interesant.

Arta stradala devine parte din peisajul urban, fara sa fie ceva planificat. E frumoasa prin spontaneitatea ei, felul in care umple un spatiu si prin care poate schimba la 180 de grade atmosfera unui loc. E vie, prezenta, se schimba odata cu lumina sau ploaia care cade pe ea, dar si cu oamenii care o privesc, dintr-un punct sau altul. Are de cele mai multe ori un mesaj social, dar in ultima vreme este dusa si intr-o zona de visare si escapism.

De la noi imi place foarte mult muralul lui Saddo de la facultatea de arhitectura, dar si cel nou al lu Aka Corleone din curte de la Universul.

Cel mai mult m-a impresionat un mural din Bogota, cu o indigena cu ochi mari si  expresivi, a lui Carlos Trilleras, care poarta parca toate incercarile generatiilor trecute care nu s-au lasat subjugate de spanioli. E o lucrare care nu te lasa indiferent si te tine acolo prizonier cateva minute bune. Cam despre asta e vorba :)