Un nume. O categorie. O afinititate. O granita. Le alegem pentru a ne defini, pentru a face parte din ceva mai mare. Si, uneori, pentru a ne delimita. Asa apar taberele. Dar diferit nu inseamna in mod necesar contra sau opus. Diferit poate insemna posibilitatea de a explora, de a invata, de a-ti largi perspectiva. Asta este si ideea de la care au plecat organizatorii REBELS AND RULERS, conferinta care se afla la a doua editie si se va desfasura in 17 si 18 octombrie.
”Desi numele ii face initial pe oameni sa aleaga o tipologie, o tabara din care fac parte, tot ceea ce se intampla la conferinta le arata acestora ca de fapt colaborarea dintre strategi si creativi este esentiala, si ca in definitiv, in fiecare dintre noi exista o parte latenta sau mai putin dezvoltata din “cealalta” tipologie, care merita explorata activ”, explica Flavia Anghel, CEO Brandingmag & Fondatoare REBELS AND RULERS.
- 650 de oameni au participat anul trecut la prima editie a evenimentului.
- Tema din 2019 este cultura de brand, atat cea interna, cat si cele din societate.
Tema culturii de brand a provenit dintr-o problema mare in Romania pe care as vrea sa ajutam s-o rezolvam atat de mult cat putem - mai exact, problema plecarii din tara.
Multe organizatii nu-si dau seama cat de mult ar putea sa contracareze miscarea asta trista prin brandingul intern din compania lor.
Flavia vorbeste in interviul de fata cum ar putea crea companiile o atmosfera de optimism si crestere pentru angajatii lor, in ce fel se atinge echilibrul intre scopurile sociale si cele financiare, despre ambasadorii de brand, cultura interna si efectele acesteia in societate, dar si despre promisiuni inselatoare, barierele si ierarhiile din Europa de Est.
Prima editie: impresii, provocari & invataturi
Prima editie de REBELS AND RULERS a adus 650 de persoane impreuna, nu numai din Europa de Est dar si din tari neasteptate (si, sa fiu sincera, netargetate) precum Olanda si Anglia. Multi dintre ei ne-au spus ca e tare greu sa gasesti un eveniment cu continut cu adevarat aplicabil, cu continut care nu incearca doar sa te inspire si sa te faca sa zici “Uau” dar care te si ajuta practic in munca ce te asteapta a doua zi la birou.
Feedback-ul lor cel mai frumos a fost ca am reusit sa cream un asemenea eveniment. Au plecat cu caiete pline de notite, spunandu-ne cat de entuziasmati erau ca speakerii au venit pregatiti cu prezentari unice pentru ei - si cu adevarat de folos.
Se pare ca s-a vazut cat de mult timp am petrecut cu fiecare speaker in parte, explicandu-i starea industriei aici, in Europa de Est, si cum expertiza lui poate sa raspunda unor confruntari critice ale publicului.
Sa zicem ca partea de continut a fost o provocare mare, pentru ca necesita o gramada de timp si trebuie sa selectionam speakerii cu mare atentie. Trec prin sute de posibilitati si imi ia un an intreg sa pregatesc tot line-up-ul.
O alta provocare mare este increderea. Din cauza dezamagirilor provocate de alte evenimente de business, marketing sau creativitate din tara, unii oameni sunt reticenti sa creada in valoarea propunerilor noastre.
Multe evenimente apartin unor companii de evenimente - adica din asta fac ei bani. Si, din pacate, o data ce adaugi un target de succes monetar asupra oricarui fel de platforma de educatie, se poate pierde din integritatea continutului foarte usor. Trebuie sa ai grija cu asta mereu…
Noi ne consideram privilegiati pentru ca nu ne bazam pe acest eveniment ca sursa principala de venituri si atunci putem sa-l mentinem autentic si unic. Banii pe care ii facem, ii reinvestim in a dezvolta experienta si amplifica atuurile care ne-au dat reputatia buna pe care o avem.
Cam in aceeasi linie, o alta provocare a fost in materie de sponsorizari. Foarte greu gasesti firme in Romania care sa fie deschise sa faca ceva nonconformist sau sa investeasca in ceva nou. Pe langa asta, nici nu i-am acceptat pe cei care (iarasi zic) au numai banii ca interes. Am preferat sa investesc personal decat sa accept o activare de brand nelegata de scopul evenimentului doar ca sa mai adaug un sponsor renumit pe site-ul RebelsRulers.com.
Un eveniment unde nimic nu este intamplator
A doua editie de REBELS AND RULERS o sa fie la fel de buna ca prima cand e vorba de organizare si continut - am facut o treaba buna anul trecut si acum vrem sa ne asiguram ca putem sa sustinem aceasta calitate in continuare (sa dovedim modelul, cum s-ar spune).
La aceasta editie, tema este diferita; de data asta ne focalizam pe cultura de brand, atat cea interna cat si cele din societate, de care ne legam si noi si companiile noastre.
De fapt, daca as alege un diferentiator, cred ca asta ar fi: continutul. M-am asigurat ca este absolut relevant pentru piata noastra principala, adica Europa de Est, si posibilitatile ei de deschidere, cu toate ca anul asta avem participanti din mai multe tari straine (inclusiv SUA, Africa de Sud si Emirate).
Am construit programul evenimentului intr-un fel in care un speaker care vrea sa vina cu aceeasi prezentare pe care o ofera in alte tari sau la alte evenimente pur si simplu nu-si gaseste locul. Si, pe langa asta, noi alegem temele evenimentului mai intai si apoi gasim speakerii potriviti pentru fiecare. Nu e nimic alandala sau intamplator acolo - tot evenimentul este un program de studiu pe care il parcurgi timp de 2 zile.
Dar, normal, este si mult loc de crestere. Asta e partea faina :)
Tema culturii de brand in Romania
Dupa ce am explorat tema de branding per total anul trecut, am realizat ca acum oamenii au devenit mai constienti de aplicatiile vaste al brandingului (in afara crearii unui simplu design sau logo) si ca ar trebui sa trecem la urmatoarea etapa. Asadar vom aborda sectiuni din branding care sunt relevante pentru regiunea noastra.
Tema culturii de brand a provenit dintr-o problema mare in Romania pe care as vrea sa ajutam s-o rezolvam atat de mult cat putem - mai exact, problema plecarii din tara.
Multe organizatii nu-si dau seama cat de mult ar putea sa contracareze miscarea asta trista prin brandingul intern din compania lor. Ar putea crea o atmosfera de optimism, crestere, oportunitate si bucurie pentru angajatii lor, sa arate ca inteleg un scop mai presus decat cel financiar si ca fiecare om in parte va fi tratat intr-un mod uman cat timp lucreaza acolo. Astfel de calitati intr-o companie deschid un set vast de oportunitati.
Pentru multi, s-ar putea ca ce am scris mai sus sa para inutil cand traim intr-o societate in care poate nu ne convine conducerea. Dar, adevarul este ca am intalnit multe companii aici la noi care pur si simplu au reusit sa construiasca o etica de lucru in firma lor care ii face pe angajati bucurosi sa vina la munca in fiecare zi. Ganditi-va nu numai la faptul ca petrecem majoritatea timpului nostru in birou - fapt care ar trebui sa va convinga practic de cat conteaza cultura de brand in acel loc - dar si la faptul ca brandurile pot deveni incredibil de puternice fata de guvernele cu care au de-a face. In SUA, s-au facut niste schimbari majore din cauza unor miscari facilitate de branduri precum Nike, Adidas, Patagonia si Tesla. Nu e usor, dar este posibil.
Sa fiu sincera, cu toate ca promovez ideea de cultura interna de brand, nu vreau sa ma inteleaga nimeni gresit: exista si o capcana in teoria asta, o capcana in care n-as vrea sa intre companiile de la noi cum au intrat unele din Vest. Ca sa explic… Daca luam ce s-a intamplat cu CSR-ul (Corporate Social Responsibility) ca exemplu, o sa vedem ca multe companii au inceput sa foloseasca termenul anapoda - zicand ca sunt constienti de cat de important este sa fii sustenabil, sa ajuti mediul sau sa acorzi ajutor social asemanator cu un ONG. Problema e ca s-a oprit acolo, la vorbe. Toate companiile au inceput ca faca campanii peste campanii pe tema asta, dar mai mult pentru relatii publice decat pentru scopul in sine. Si ca sa puna sare pe rana, multe companii s-au si grabit sa gaseasca o tema de CSR de care sa se lege, uitand sa se gandeasca bine la ceva care sa se potriveasca cu scopul firmei si cu valorile brandului.
Uite asa ajungem sa fim dezamagiti, noi ca si consumatori de niste branduri “faine” si promisiunile lor. Exact acelasi lucru se poate intampla si cu cultura interna a unui brand. Daca nu o pregatesti cu cap, daca nu-i acorzi timp si o strategie bine structurata, si daca n-o faci cu sinceritate, atunci o sa ajungi sa dezamagesti oamenii care vin sa lucreze la tine. E greu sa scapi de o reputatie odata ce o capeti... si oamenilor le place sa vorbeasca, mult (mai ales online). Nu e de ajuns sa angajezi un designer de interior si sa faci niste birouri faine, pline de zone cool, sali de joc si culori energizante; nu e de ajuns sa acorzi bonusuri mai mari decat competitorii tai; nu e de ajuns sa fii deschis la diversitate, atat in ceea ce tine de cultura cat si de opinii. Trebuie sa se resimta cultura ta interna prin absolut tot ce se intampla la tine in firma.
Pe langa cultura interna, e important sa stim si cum sa ne legam de miscari culturale care se intampla in afara companiilor noastre. Sa le studiem, sa le prevedem si sa le propulsam pe cele cu care ne aliniem -- sau am vrea sa ne aliniem mai bine. Si uite asa am ajuns la tema de Brand Culture Inside & Out.
Responsabilitatea si contributia la cultura organizatorica
Daca tehnologizarea si eficientizarea conduc catre o diluare a culturii de brand, unde ajunge responsabilitatea de a o solidifica?
Ce intrebare buna. Ma bucur ca am ajuns la responsabilitate pentru ca noi (echipa noastra) mereu zicem ca am intrat in era responsabilitatii. E clar ca stabilirea culturii organizationale trebuie sa vina de sus, de la manageri si directori - ei trebuie sa puna tot programul in miscare - dar asta nu inseamna ca ceilalti angajati nu au nici o contributie. Ei sunt cei care traiesc cultura de brand, ei sunt cei care o exemplifica fata de angajatii noi, ei sunt cei care o arata de fata cu clientii si partenerii. Cultura de brand interna nu rasuna in toata lumea pentru ca un director o descrie intr-un articol publicitar; ea rasuna atunci cand mai multi angajati, fiecare in ipostaze diferite, comunica aceleasi valori prin comportamentul lor. E incredibil atunci cand se intampla.
Cum a zis Nanne Bos, Head of Global Brand Management la ING, anul trecut la REBELS AND RULERS: "If you talk about cohesion, put lots of effort into it. Don't let go if you’re discussing it with your management, with the employees in your organisation. This is really crucial. [...] Work with HR because, if you want to be a successful brand, you need to make sure that your employees are living it, are basically it. In my dream, I have 50.000 brand ambassadors and I can go to the beach."
Selectia speakerilor: sinceritate, claritate, dragul de a impartasi
Nu pot sa zic ca am tintit anumite domenii, cu toate ca incercam sa acaparam cat mai multe cu alegerile noastre.
Adevarul e ca noi tintim mai multe tari, incercand sa aducem abordari diversificate pe scena. De mult mi-am dat seama, eu personal, ca experienta pe care o capeti plimbandu-te prin lume este cea mai valoroasa. Mi-am dorit sa aplic aceeasi mentalitate si la eveniment, mai ales pentru cei din Europa de Est, care poate nu au posibilitatea sa se intalneasca sau sa vorbeasca cu oameni din industrie de pe peste tot de prin lume.
Pe langa asta, noi studiem foarte mult ce are omul de zis inainte sa-l invitam pe scena noastra. Cautam sinceritate, claritate si dragul de a impartasi. Deseori, ne putem da seama daca omul este potrivit pentru REBELS AND RULERS dupa ce citim ce a scris sau vedem cum a vorbit in alte locuri. Alteori, vorbim la telefon mai intai si dupa aceea decidem. E interesant sa urmarim cum, faptul ca evenimentul e in Romania, unde nu toti au un interes cand e vorba de business-ul lor, ne ajuta sa crestem familia noastra de speakeri intr-un mod autentic. Ni se aliniaza numai oameni faini, care chiar vor sa ajute cu sfaturi practice, nu sa vina sa se promoveze.
Pentru noi, interactiunea asta umana conteaza. Si am vazut ca si pentru ei. Nu cred ca exista vreun speaker care sa nu fi devenit un mic ambasador pentru eveniment si, mai presus de toate, pentru Romania.
Rolul brandingului
Modelarea controlata a unei culturi organizationale face parte din conceptul de branding. Iti definesti valorile si cum vrei sa fii perceput in piata iar apoi construiesti stalpi in jurul organizatiei (si al brandului) pentru a sustine aceasta viziune. Pentru a alinia o cultura la valorile unui brand, mai intai trebuie sa stii la ce aliniezi.
O sa las chiar unul din speakeri sa raspunda la aceasta intrebare. "Cultura de brand este ADN-ul organizatiei tale. Incepand cu valorile, continuand cu comportamentul si misiunea si terminand cu scopul organizatiei, cultura este incorporata in tot ceea ce faci in interiorul companiei si in afara ei. Cultura de brand influenteaza cum esti perceput in piata ca angajator, ca serviciu/produs si ca partener pentru clientii tai." — Viorela Marcu, Employer Branding Leader EMEA @ UiPath
Roluri si categorii, rebeli si conservatori
In ce fel contribuie evenimentul, prin continut si happenings, la eliminarea acestor bariere?
Poate ca una dintre bariere este chiar cea ierarhica (mai ales cand vorbim de companii medii si mari, unde ierarhiile sunt mai clar definite si mai rigide). In majoritatea cazurilor in Europa de Est, rolurile sunt impartite mult prea riguros in cele doua tipologii, iar top managementul firmei ajunge sa fie format dintr-o majoritate covarsitoare de oamenii mai conservatori si strategici. Angajatii inovatori si creativi sunt fie prea putin inclusi in aceasta “patura”, fie fac parte doar din rangurile inferioare. Astfel, exista un dezechilibru care poate influenta in mod negativ evolutia companiei pe termen lung.
In schimb, in Vest, sunt multe cazuri de renume (de pilda, Facebook, Netflix si Tesla) si mii de altele mai putin cunoscute care dovedesc ca firmele conduse de inovatori sunt incredibil de viabile. Un exemplu foarte bun din domeniul nostru este Droga5, o agentie condusa de unul dintre cei mai revolutionari creativi din ultimii 20 de ani si una din companiile care ne va onora cu prezenta ei anul acesta la REBELS AND RULERS. Pe langa asta, exista si companii cunoscute ca fiind extrem de conservatoare care au invatat sa valoreze creativii lor la un nivel neasteptat de inalt si sa-i introduca in roluri decisive. Una dintre ele este chiar PwC care, in prezentarea lor de anul trecut, ne-au dovedit cat de eficienta este uniunea sanatoasa dintre conservatori si inovatori in a creste valoarea brandurilor globale cu care lucreaza.
In cadrul REBELS AND RULERS, desi numele ii face initial pe oameni sa aleaga o tipologie, o tabara din care fac parte, tot ceea ce se intampla la conferinta le arata acestora ca de fapt colaborarea dintre strategi si creativi este esentiala, si ca in definitiv, in fiecare dintre noi exista o parte latenta sau mai putin dezvoltata din “cealalta” tipologie, care merita explorata activ.
De ce e important sa participi la eveniment
Ce livreaza evenimentul pentru public?
O educatie in branding care lipseste cu desavarsire din institutile noastre universitare, pregatirile profesionale oferite de companiile in care lucram si evenimentele de business la care ne-am obisnuit sa participam. REBELS AND RULERS deschide accesul la un continut cu adevarat relevant, ce poate fi aplicat in start-upuri, corporatii, institutii publice, ONG-uri, comunitati si chiar in viata personala pentru construirea unui brand de impact si longeviv.
Asadar, daca vreti sa ne fiti alaturi pe 17-18 octombrie, va asteptam cu mare drag!
Biletele se rezerva pe RebelsRulers.com.