[Pe strada lui George] Ana Bănică: Fiind o zonă plină de construcții, mașini, zgomot și agitație, am hotărât să creez o mică oază de liniște pentru chicoteală

A terminat liceul de artă, arhitectura de interior, și apoi s-a apucat de Cai Verzi pe pereți. Așa se numea studio-ul de autocolante de perete deschis de Ana Bănică în 2010. După șase ani, a reînceput să deseneze pe hârtie și s-a orientat spre ilustrație. Și a făcut și câțiva pași pe stradă, unde a început să picteze. Recent, a pictat și pe podul Aurel Vlaicu din Pipera, transformat de George în galeria #GeorgeStreetArt. Galeria este incompleta si metamorfoza urbana continua. Artistii care vor sa isi puna amprenta asupra orasului sunt asteptati in competitia Future Artists @ George Street Gallery. Poate își vor găsi inspirație în poveștile artiștilor care sunt deja pe pod.

Ana povestește mai jos despre formarea și evoluția ei printre autocolante, ilustrație și murale, cum a creat lucrarea de pe podul lui George, care sunt obiceiurile și așteptările publicului de artă în România în 2019 și ce are unic arta de stradă. 

Eu îmi doresc și îmi place să văd oameni zâmbind. Nu mi-am făcut o misiune din asta, dar fără să plănuiesc, prin desenele mele, reușesc să smulg câteva zâmbete și chicoteli. 

Ce a contat cel mai mult în formarea ta ca artist

Cel mai mult au contat niște Cai verzi pe pereți. Vorbesc serios! După ce am terminat liceul de artă, apoi arhitectura de interior, am inființat un mic studio de autocolante de perete cu acest nume ghiduș, în cadrul căruia am folosit un amestec de abilități, desen artistic și design interior.

Deși mult timp am fost pasionată de hașuri, texturi și detalii complexe, odată cu apariția atelierului, am început să caut forme cât mai stilizate, dar expresive, cu limită de culori, maxim cinci, dintre care o dominantă. Procesul de creare al autocolantelor decorative  de perete a fost esențial în formarea mea. După șapte ani de Cai verzi, în 2016, am reînceput să desenez pe hârtie și m-am orientat către ilustrație.

Dar la atelier fac în continuare wall art în casele clienților mei, fără ca măcar să fiu acolo. E foarte faină senzația.

Și apoi, de la pereții de interior la cei exteriori, e doar un mic pas. Nu am intenționat să fac artă stradală, însă s-a nimerit să primesc pe mână câteva proiecte micuțe, dar foarte simpatice. Fiind obișnuită inclusiv cu pictura murală la interior, ce a urmat a fost destul de simplu. Primele proiecte au fost lucrate pe stilul foarte jucăuș al atelierului Cai verzi pe pereți, iar apoi am hotărât să transfer și în murale limbajul pe care îl folosesc în ilustrațiile mele. Îmi place mult ce iese!

Pe podul lui George

Colaborarea cu George a fost intermediată de Ramona Chirica (Studio Receptor), curatorul viitoarei galerii stradale. Cu Ramona aveam deja o relație frumoasă care a început imediat după ce am pus online primele mele ilustrații și știu că proiectele pe care le gestionează sunt un deliciu.

Mai știam și că George e foarte flexibil când vine vorba de artă - am avut ocazia de a reinterpreta logo-ul George pentru expoziția mea curatoriată de One Night Gallery, în primăvară.

Așa că am fost foarte încântată de proiect de la început și colaborarea a decurs conform așteptărilor mele. Un mare bonus, pe lângă animațiille curatoriate de One Night Gallery, a fost că am lucrat lângă Alina Marinescu pe care nu o cunoșteam personal, însă pe care o admiram de mult timp. A fost nu doar un proiect mișto, dar la fața locului am avut ocazia să văd cum lucrează niște artiști minunați, foarte experimentați, printre care a fost o bucurie să mă aflu.

Artă și publicitate

Când un brand finanțează un proiect artistic există niște așteptări de ambele părți. Eu, ca artist, mereu am emoții când vine partea de integrare a brandului în lucrare sau mi-e teamă de cerințe exuberante, greu de realizat sau nedorite. Detalii care trebuie aflate înainte de a spune da unui proiect.

În general, brandurile îsi doresc această integrare în operă, unele din ele cu mai multă eleganță. George, după părerea mea, e unul dintre acestea. Logo-ul lor este integrat în toate desenele de pe pilonii podului, însă acest lucru se întâmplă așa cum și-a dorit artistul. Apreciez lucrul acesta și sper să tot întâlnesc tipul acesta de înțelegere din partea clienților.

Punctul de pornire. Inspirația

Am pornit de la forma pilonului. Probabil un fix de arhitect. Pentru că pilonul are o anumită curbură, dar și o zonă mai retrasă, am decis să le integrez în desen. În loc să ignor silueta de beton, m-am folosit de ea ca sursă de inspirație. Fiind o zonă plină de construcții, mașini, zgomot și agitație, am hotărât că e obligatoriu să creez o mică oază de liniște pentru chicoteală. A doua sursă de inspirație a fost culoarea care mi-a fost repartizată. Nu mai știu cum se numea oficial, însă eu am numit-o ”culoarea rodiei” ( există un film frumos cu același nume).

După mai multe idei și schițe am ajuns la cele două personaje gemene care stau sub un pom plin cu rodii.

Lucrarea a fost perfect completată de animația care se poate vedea prin aplicația dARe by Samsung, un alt proiect brand-artă excelent. Un număr simpatic de jonglerie cu fructe, dar și un pic senzual datorită celor două fete îmbrăcate în roz pal. Mi se pare musai de văzut această animație dacă îți place lucrarea.

Și pare perfectă pentru chicoteală, asta s-a dovedit când încă lucram la ea, pe schelă. Se numește ”The Pomegranate Graces”.

Haios a fost ca am primit pentru partea de wallphabet litera T, care și ea s-a potrivit destul de bine cu forma pilonului. A ieșit un T cu buline, ca să vezi! Buline oranj ca rodiile de pe cealaltă parte... Iubesc bulinele!

Obstacole

De când am auzit că un pilon poate avea chiar și patru metri, am avut grijă să anunț că am rău de înălțime și am întrebat cum vom lucra. În urmă cu câțiva ani a trebuit să mă urc la vreo șase metri și nu a fost bine deloc. Schela se tot mișca și  am avut nevoie de foarte mult ajutor și încurajări.

Dar până la urmă mi-am făcut griji degeaba. Pilonul meu nu a fost atât de înalt, schela foarte stabilă, iar noi am fost dotați chiar și cu hamuri :) A fost distractiv și plăcut, chiar dacă în anumite momente ale zilei mă asurzeau claxoanele.

Nu aș ști să zic exact cât am lucrat pentru tot proiectul. A fost mai întâi partea de creație, apoi digitalizarea ilustrației pentru animație și la final execuția muralului. Aceasta din urmă a durat vreo trei zile... sau patru, nu mai țin minte exact.

Publicul de stradă

Nu cred că există o regulă. Până la urmă depinde ce vrea să obțină și artistul prin lucrarea sa.

Eu îmi doresc și îmi place să văd oameni zâmbind. Nu mi-am făcut o misiune din asta, dar fără să plănuiesc, prin desenele mele, reușesc să smulg câteva zâmbete și chicoteli.

Când pictam muralul, s-a întâmplat de mai multe ori ca trecătorii - cei mai multi tineri care lucrează în zonă -  să ne felicite și să ne spună că se bucură mult că locul prin care trec zilnic va fi mai frumos, mai vesel. Au făcut fotografii, au râs, unii ne-au întrebat despre proiect.

Dar cel mult m-a impresionat un domn anume care își petrece foarte mult timp din viață sub pod. Mi-a poreclit personajele ”faraoance”. Venea din când în când să vadă cum am înaintat cu treaba și mi-a povestit un pic despre familia lui. I-a plăcut mult desenul meu. La final, în cazul acesta, e posibil ca eu să fi picat mai mult pe gânduri decât trecătorii.

Relația oamenilor cu arta în 2019

De când mă știu merg la vernisaje. Îmi place combinația de artă și socializare mai mult decât să merg la o galerie sau muzeu. Văd în ultima vreme că ne înghesuim la vernisaje, tot mai multă lume e interesată, iar expozițiile sunt din ce în ce mai diverse.

Eu una, nu m-am gândit să și achiziționez ceva ce îmi place foarte mult. M-am limitat mereu la privit, ca mulți alții.

Între timp, datorită unor oamenii cu inițiativă, fie ei artiști, fie curatori (pe partea de ilustrație, unul dintre pionieri este Ramona cu al ei Studio Receptor), oamenii s-au prins că arta poate fi achiziționată și expusă acasă. Chiar dacă mulți încă nu vor sau nu își permit să investească  în lucrări originale, opțiunea print de artă este din ce în ce mai populară. Reproducerile la calitate superioară devin preferatele multora când vor să facă un cadou deosebit sau să își decoreze un perete. Important este că există cerere și că este în creștere.

Apoi, ar mai fi și schimbarea de abordare a expozițiilor de artă. Când am avut colaborarea cu One Night Gallery, am descoperit noi forme de a prezenta lucrările mele publicului. Deși lucrez de mână m-am entuziasmat foarte tare, mai ales în VR.

Apoi, la vernisaj, am văzut cum o lucrare care a fost animată, capta mult mai mult atenția privitorului. Eu văd animațiile ca pe o completare a lucrărilor mele și e posibil ca oamenii să observe mai mult datorită acelui  moment pe care și-l oferă prin intermediul telefonului, un obiect de care oricum nu ne despărțim prea des.

Cred că atunci când există o interacțiune directă cu arta, publicul, mai ales cel tânar, devine interesat mai repede.

Evoluție

Cred că arta e mai prezentă acum, fie prin mai multă promovare, fie prin proiecte interesante/interactive, fie prin artă stradală sau instalații urbane, ilustrație de carte/editorială etc si rolul artistului începe să fie din nou luat în serios și pe la noi.

Responsabilitate există, normal, eu cred că depinde de fiecare dintre noi în ce direcție să și-o asume, cum spuneam și mai devreme.

Ce te enervează 

Mă enervează două chestii: intervențiile pe lucrările altora - fie ele chiar discrete -  și intervențiile pe anumite clădiri prea faine ca să aibă nevoie de un desen pe ele. Am în cap o listă întreagă de clădiri urâte sau prost renovate care merită niște atenționări de ”ugly building” și care totuși au scăpat fără niciun tag.

Mă încântă că arta stradală a trecut de nivelul (și percepția oamenilor) de ”vandalizare” și că se mai lucrează și organizat (deși cred că existența unor ”lawless” street artist e fermecătoare și necesară). Au apărut prin oraș niște murale superbe în ultima vreme și parcă încet-încet scăpăm și de stilul acela care imită realitatea și care se apropie prea mult de kitsch. Ne îndreptăm spre decorativ și stilizări.

Arta stradală

Arta stradală e în oraș și ai parte de tot ce cuprinde ea, vrei nu vrei. E un amestec de artiști amatori și artiști profesioniști. Mi se pare foarte tare fiindcă in niciun alt loc nu se va găsi alăturarea aceasta.

Strada devine un fel de galerie continuă de desene, unele mai cu mesaj, altele foarte frumoase, altele deloc pe gustul meu, dar le voi viziona pe toate fiindcă sunt acolo. E inevitabil.

O pictură care ți-a atras atenția

E un mural imens al lui AKACORLEONE. E făcut pe un calcan în curtea Palatului Universul și mă binedispune de fiecare dată când trec pe acolo, culorile sunt un deliciu. Și nu mai zic, mai faci trei pași și dai peste un mural la fel de apetisant ce aparține lui Saddo.

De mult timp îmi doream să văd un Banksy. Am fost în Londra de trei ori, degeaba. Dar am avut o surpriză plăcută și neașteptată la Napoli: o lucrare a sa, semnalizată și protejată de un panou de sticlă. Misiune îndeplinită!