AcademIAA, primul program educațional dedicat mediului universitar, dezvoltat de IAA România în parteneriat cu cele mai reprezentative universități de profil din țară are un nou Director de Program

AcademIAA, primul program educațional dedicat mediului universitar, dezvoltat de IAA România în parteneriat cu cele mai reprezentative universități de profil din țară are un nou Director de Program

Începând cu 1 septembrie 2019 Afrodita Blasius - unul dintre fondatorii Școlii IAA și profesor la Școala IAA preia conducerea AcademIAA, unul dintre cele mai importante programe IAA România, destinat viitorului industriei.

Afrodita Blasius și-a petrecut ultimii 25 de ani în antreprenoriat, marketing sau publicitate și a fost constant unul dintre advisorii IAA România în proiectele de educație și dezvoltare a industriei. În ultimii 10 ani, pe lângă experiența Școlii IAA, s-a adăugat și experiența de predare în mediul academic, predând marketing și comunicare la SNSPA și FJSC.

AcademIAA este un parteneriat strategic unic, demarat în 2016, între industria de marketing și comunicare reprezentată de IAA România şi mediul academic, care se dezvoltă urmând 3 direcţii strategice:

1/ Program de intervenții sistemice: program de studii și cercetări derulate în colaborare cu mediul academic și destinate înțelegerii nevoilor acestuia și a modurilor în care mediul de afaceri din marcom poate contribui la îmbunătățirea performanțelor absolvenților.

2/ Program dedicat formatorilor: “Porți deschise" - program dedicat cadrelor didactice universitare din Facultățile partenere, prin care se organizează, lunar, sesiuni de lucru în companiile membre IAA România. În cadrul sesiunilor se abordează teme de marketing/ comunicare, de HR precum și orice alte teme de interes pentru participanți.

3/ Program dedicat studenților: MentorIAA – program destinat studenților, care presupune mentorat individual pentru carieră sub coordonarea unor mentori recrutați din companiile membre IAA.

Prin activitatea sa susținută, Programul AcademIAA a reușit ca în cei 4 ani de la lansare să activeze o comunitate formată din cadre didactice din 7 facultăți din 3 centre universitare, peste 200 de voluntari, și peste 40 de companii membre IAA.

"De Afrodita mă leaga multe amintiri și reușite profesionale frumoase, mai ales în context de IAA România. Afrodita este parte din echipa care a fondat și care coordonează Școala IAA, poate cel mai important proiect al nostru dedicat construcției viitorului industriei.
A fost și este mereu alături de asociație: ca membru de Board IAA în două mandate, colaborator și adviser în diverse alte proiecte sau chiar simplu apropiat al asociației de la care primim unele dintre cele mai vii și actionabile feedback-uri.
Ii mulțumesc că a acceptat provocarea deloc simplă de a crește AcademIAA - un alt proiect de suflet ce-și dorește să formateze viitorul industriei și îi promit tot sprijinul meu și al echipei executive", a declarat Victor Dobre (Director Executiv IAA România).

 

"Sunt un iubitor al învățării (formale sau informale), de aceea nu am putut sta departe de niciun program educațional al IAA. Cu atât mai puțin de unul care își propune să construiască o punte între mediul de afaceri și lumea academică. Mi-aș dori ca aceste două lumi să poată funcționa în simbioza în următorii ani. E un proiect ce te molipsește de energie și emoție aduse de echipa academică a proiectului, așa că abia aștept să construim mai departe, împreună", a declarat Afrodita Blasius (Director de program AcademIAA).

 

Pentru viitor AcademIAA are în vedere extinderea parteneriatului în noi direcții de interes atât pentru industrie cât și pentru mediul academic: program de internshipuri pentru studenți și masteranzi în companiile membre IAA, colaborari pentru actualizarea curriculei universitare în domeniile de specialitate, programe de devoltare de “soft skills”, precum și studii aprofundate privind nevoile industriei de marcom.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related