[Obsesii part-time] Simona Sava: Am în lucru un lungmetraj de animație. L-am scris și vreau să-l regizez

Simona Sava, Copywriter DDB,  a făcut patru ani de geografie și apoi un master de scenaristică la UNATC. Și doua scurtmetraje. Apoi a început să meargă la festivaluri, la workshop-uri și evenimente, unde a cunoscut oameni cu aceleași pasiuni, de la visători la început de drum până la profesioniști consacrați. Acum are în lucru un lungmetraj de animație, scris de ea, pe care vrea să îl și regizeze. 

A fost important să ies cu filmele, să le văd cu publicul în sală. Energia spectatorilor este esențială, iar filmul se schimbă în funcție de oamenii care-l văd.

Simona povestește mai jos cum își hrănește pasiunea și cum își împarte timpul, de ce e nevoie să meargă mai departe și cum a trecut de momentele de deznădejde:

În marcom

Am început prin 2010, după ce încheiam trei ani de lucru într-o agenție de turism. Șefa m-a întrebat dacă sunt sigură că vreau să lucrez în publicitate, că e criză. Da, eram sigură. Citisem un articol într-un supliment al Cotidianului și acolo, un băiat povestea despre copywriting. Am zis că asta vreau să fac, dar a mai durat o vreme. M-am încălzit cu puțin marketing și niște DTP.

Context & inspirație

Mie mi-a plăcut să citesc, la filme nu prea mă uitam, dar prin 2012 am văzut un concurs de scenarii la HBO și m-am gândit să particip. Aveam o idee, am scris scenariul, n-am câștigat, dar am prins gustul. Anul următor am participat din nou și iar n-am câștigat, dar mi-a venit ideea să dau la master la scenaristică la UNATC. Aveam 27 de ani.

Ce a urmat 

Făcusem geografia, ultima generație cu 4 ani, și de master n-am mai vrut să aud. Poți să dai la master la UNATC dacă ai făcut geografia sau alte facultăți (aviz amatorilor). Ai nevoie de un portofoliu de lucrări scrise și de timp să citești cele 12 cărți din bibliografia pentru examen. Eram copywriter într-o agenție de apartament în care nu prea aveam proiecte, așa că citeam, conspectam și învățam cum se scrie un scenariu. Acum agenția o duce mai bine.

Tot atunci am început să devorez filme. Am început metodic, pe regizori, apoi m-am panicat că nu am timp și am trecut pe modul random, pe care încă îl practic.

Cum ai învățat

Cei doi ani la UNATC au fost studenția artistică la care visam. Aveam job full time, dar am reușit să fac niște aranjamente cu agențiile în care am lucrat, iar programul la școală nu era foarte încărcat. Ne uitam la filme și le discutam, făceam exerciții observaționale cu Dl.Nicoară, profesorul care îmi dădea teme suplimentare ca să recuperez licența și învățam despre bucătăria internă a filmului, la cursuri de producție și legislație. Eram 4 studenți în an.

În doi ani de master am făcut două scurtmetraje. Am făcut casting în școli, ca să-mi aleg personajele dintre copii de clasa întâi, am sunat actori să-i întreb dacă nu vor să joace în filmul meu, am făcut contracte, am gestionat banii cu care am venit de-acasă. De la școală am primit echipament, iar echipa era formată din colegi din toate departamentele (regie, imagine, sunet, montaj). Scenariul îl aveam scris deja, de la concursul HBO.

Energia din jurul unui scurt metraj studențesc este fantastică și te face să crezi că totul e posibil. Am început să merg la festivaluri, la workshop-uri și evenimente unde am cunoscut oameni cu aceleași pasiuni, de la visători la început de drum până la profesioniști consacrați.

Transformări

Pasiunea m-a adus mai aproape de film ca spectator și mă motivează să caut proiecte noi. Nu am pus punct odată cu terminarea școlii. Încă merg cu drag la festivaluri, workshop-uri, cursuri, indiferent de ritmul proiectelor. De-acolo îmi iau energia.

Timp & efort

De multe ori simt că nu dedic suficient timp, că munca și pasiunea ar trebui să fie una și mă tot întreb cum să fac să le îmbin? Alteori mă uit în urmă ca să pot să mă uit înainte, și-mi amintesc ce am citit într-o carte, că nu e bine să pui presiune pe pasiune să te hrănească. Când am un proiect în lucru, găsesc timp înainte sau după job și în weekend.

Partea cea mai grea a fost după ce am terminat masterul. Nu știam ce să fac, eram dezorientată. Mă așteptam la o schimbare radicală și am avut nevoie de timp să mă adaptez și să desfac bagajul. Mă întorceam ca din vacanță. Părți frumoase au tot fost și vor mai fi, nu pot să aleg doar una.

De ce e nevoie

Pentru mine e foarte important să am mereu ceva în lucru, un proiect, un workshop, un curs sau o chestie la care să aplic. Să aștept ceva cu drag. De preferat, mai multe, ca să trec repede peste refuzuri. Disciplina e importantă, nu cred în inspirația care te lovește când are ea chef. Am observat că presiunea unui termen limită activează resurse pe care nu știam că le am. Spun termen limită, pentru că deadline are o încărcătură peiorativă, cel puțin în domeniul în care lucrăm.

Momente în care ai vrut să renunți

Am avut momente de deznădejde, dar să renunț nu m-am gândit. Motivația vine de la proiectele și ideile care nu mă lasă să le las, de la oameni perseverenți care mă inspiră. Se întâmplă să mai citesc despre cineva cunoscut care a găsit mijloace să-și facă filmul și mă bucur. Simt că e loc pentru noi toți, chiar dacă ritmul e diferit.

Descoperiri

După ce am făcut primul scurt metraj, am spus că n-aș putea să regizez, că ai nevoie de altfel de atenție, ca regizor. La al doilea scurt metraj am rămas fără regizor. Producția era avansată, obținusem o sponsorizare de la agenția de turism în care am lucrat (mulțumesc Cătălina), aveam două păpuși făcute de o artistă pe care o abordasem pe Facebook (mulțumesc Ioana), aprobarea de a filma în locație (mulțumesc Filip), așa că am hotărât să fiu eu regizorul.

Acum am în lucru un lung metraj de animație. L-am scris și vreau să-l regizez.

Am mai învățat că filmul e un proiect pe trmen lung. În 2015 am cunoscut un regizor brazilian la un festival din Italia. Era și el cu un scurt metraj în concurs și urma să înceapă producția primului lung metraj de animație. Filmul a fost gata și l-am văzut în toamna lui 2018, la Anim’est.

Reacțiile au fost bune și-n facultate și după. Au fost bune și-alea rele, am învățat din ele. A fost important să ies cu filmele, să le văd cu publicul în sală. Energia spectatorilor este esențială, iar filmul se schimbă în funcție de oamenii care-l văd.

Punctul de intersecție

Mulți oameni din film lucrează în comunicare și invers, deci cele două lumi sunt mai mult decât tangente. Timpul mi-l impart inegal între ele, dar partea bună e că atunci când îți hrănești imaginația, se satură amândouă.

Las aici cele două scurtmetraje pe care le-am făcut la UNATC. A se consuma cu zâmbet și, de ce nu, cu popcorn.

Plan B from Simona Sava on Vimeo.